Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (X) | Așa cum au inventat „democrația originală”, românii  au inventat și „izolarea originală”

Este 27 aprilie, mai sunt 20 de zile până la anunțata eliberare din captivitate. Eu, care umblu, cu acte-n regulă și făr de teamă, de trei săptămâni, vă pot spune că așa cum românii au inventat „democrația originală”, au inventat și „izolarea originală”. Cu excepția faptului că oamenii nu mai merg la muncă și nu peste mult timp vor afla pe pielea lor ce înseamnă asta, lupta cu noul coronavirus se dă pe străzi. Normal, există și acea categorie care stă în casă și se spală pe mâini non stop. Și alții care ies doar pentru strictul necesar. Însă, niciodată nu voi crede, în ruptul capului, că rezultatele bune care se vor raporta se datorează măsurilor luate. Mai degrabă avem un noroc, că mereu ni s-a potrivit expresia: La barza chioară îi face Dumnezeu cuib. Exact acum, la ora 19:05, îl aud pe Marcel Vela că ne felicită că am fost cuminți. Vă zic eu, se lasă cu coroniță, iar noi vom aplauda frenetic.

„Doi cu mapa și unu cu sapa” e mereu de actualitate

Înainte de a vă povesti pe unde am umblat, să vă spun ce am pățit din cauza măștii. Umblând prin soare și în bătaia vântului, m-am bronzat pe față. Doamne ferește cum arăt, să știți ce vă așteaptă când măștile vor fi obligatorii.

Luni dimineața am pornit fără nicio țintă. Când am ajuns pe Mihalache, mi-a venit o idee: Să văd ce mai e cu celebrul tramvai 41, ăla care, când a fost suspendat nu știu câte luni anul trecut, a creat o psihoză în masă. Până la intersecția de la Miciurin am mers pe jos. Lângă blocurile care au un spațiu verde generos până la trotuar lumea a ieșit la plajă. Și-au adus șezlongurile din casă și s-au pus la soare. Cel de dimineață, să prindă ultravioletele. Mai încolo am văzut materializată expresia „doi cu mapa și unu cu sapa”. Se săpa un șanț sau o groapă. Săpa un domn mai în vârstă, slab, săracul, de-i puteai număra coastele. Lângă el, în picioare, doi bărbați, mult mai tineri, îi dădeau indicații. Unul părea șef și unul ajutor de șef.

La piața Domenii era plin de lume, la magazinul cu produse tradiționale era o coadă imensă. Oamenii, unul în altul, gustau cu poftă brânza de pe cuțitul vânzătorului. Unul după altul. Apropo de asta, am mai spus-o, dar repet:
Nu se face în tot Ardealul atâta brânză de Sibiu câtă se vinde în București.

Au ieșit „bombele infecțioase”

Ajung în stație, abia plecase un tramvai 41, că imediat a venit altul. Ca pe vremea când se circula cu el plin până la refuz. Eram cinci oameni și o femeie care mirosea îngrozitor. Adică, au reapărut bombele infecțioase, ăia pe care nu-i întreabă nimeni de declarație pe proprie răspundere și nici nu-i trimit oficialitățile să se spele pe mâini. Înainte de Piața Crângași, pe aia a apucat-o o tuse violentă. Toți ne-am repezit la uși și apăsam ca apucații pe butonul de deschidere. Când a oprit tramvaiul în stație, am sărit toți direct pe trotuar, nu am mai folosit scara. Am auzit-o râzând macabru: „Vă e frică, ai, fir-ați ai dracu!”.

A dispărut și dramul de încredere

În Crângași ziceai că-i Untoldul. Lume și mașini circulau de ziceai că-i 15 mai. Pe o bancă stăteau doi bărbați și unul era în picioare. Între cei doi era o plasă cu ștevie și una cu cartofi. Când am trecut, m-au salutat și m-am întors. Le-am spus cine sunt și i-am rugat să îmi povestească despre viața de criză. Spre bucuria mea au acceptat. Erau taximetriști și nu mai lucrau de foarte multă vreme.

— Vă e teamă de virus?
— Nuuu, au răspuns ei în cor.
— Dar de ce vă e teamă?
— De ce urmează, doamnă. De sărăcie, de foamete, de nesiguranță.

Am aflat că nu mai au încredere în nimeni, în poliție cu atât mai puțin.
— Într-o seară se băteau unii puțin mai încolo. Adică, se băteau rău. M-am dus la mașina poliției și le-am spus. Știți ce au zis? Au zis că nu-i interesează, că se pot și omorî.
— Noi, ca taximetriști, știm ce le poate pielea. Șpaga, asta e tot ce-i interesează.
— E foarte grav, am spus eu.
— Este și încă nu a început ce este și mai grav.

I-am întrebat ce fac toată ziua.
— Ce facem? Drumuri. De pe balcon în cameră, la televizor. Am reparat ce era de reparat. Noi nu citim, ne uităm ca tâmpiții la știri și la Vulpița. Ăsta e nivelul, doamnă.
— Și cu soția cum e relația?
— Proastă, cum să fie!

Toți erau trecuți de 50 de ani, unul chiar de 65, că la ora 12: 55 a anunțat că el pleacă, că „mi se apropie ceasul”.
— Păi, de ce este proastă?
— Pentru că suntem amândoi cu nervii la pământ și ne certăm din orice, mi-a explicat unul.
— Credeți că va reveni după această perioadă, că vă veți înțelege?

Au oftat și au dat din cap.
Cel mai în vârstă a râs și a spus că el îi duce ștevie să o împace.
— Că dacă-i duc flori îmi dă cu ele în cap, că stric banii. Mâncăm o ciorbă bună.

Când a plecat el, le-am mulțumit și mi-am luat la revedere.

La bănci, dezastrul doar se amână

La bănci erau cozi. Oamenii se înghesuiau să ceară amânarea plății creditului. M-am așezat și eu la coadă și am intrat în vorbă cu o doamnă tânără. Mi-a spus că și ea și soțul au rămas fără loc de muncă, că au trei copii și nu vor să-și piardă apartamentul.

— Dar știți că vom plăti mai mult după aceea, nu?
— Da, știu, dar măcar anul ăsta să ieșim cumva. Trebuie să ne găsim de lucru. Este îngrozitor, ca un coșmar. Nici măcar nu ne-au băgat în șomaj tehnic. Nu știu din ce trăim mâine. Dacă nu ar fi copiii, m-aș spânzura.
— Doamne ferește! Lăsați, poate apare o soluție.
— Ce soluție, doamnă? Aveți impresia că-i pasă cuiva de noi. Cred că nici lui Dumnezeu nu-i mai pasă.

Mi-a părut atât de rău pentru ea și chiar nu am știut cum să o consolez. Am plecat cu sufletul strâns.
De la altă bancă, o doamnă a ieșit înjurând că unul tușea și nu avea mască.
Peste drum, erau schele puse pe un bloc, se renova. Nu lucra nimeni. O cofetărie și un magazin de termopane erau deschise, dar nu intra și nu ieșea nimeni.

Plâns de copil, ca un cântec de jale

Am luat-o pe Bulevardul Constructorilor. Dintr-un apartament se auzea o vioară, din altul o ceartă violentă. M-am așezat pe banca din fața blocului și am ascultat. Soț și soție se certau urât, un copil plângea și-i ruga să înceteze. Vioara nu-i acoperea, dimpotrivă, parcă accentua  strigătele celor doi, iar plânsul copilului lovea strident aerul ca un cântec de jale.

M-am întors pe partea cealaltă. Am găsit un parc mare, cu un loc de joacă. Era închis. În mod normal, acel copil trebuia să se dea fericit în leagăn, să alunece pe tobogan, să fie fericit. În mod normal.

Nimeni nu poartă mască, toată lumea vinde măști

Am luat un tramvai, tot 41, spre Ghencea. Acolo nu am fost niciodată. Acum era mai multă lume. Am trecut de Ciurel, de metroul din Drumul Taberei, această Sagrada Familia a noastră.
Ce am constatat în Ghencea, că de vorbit nu am avut cu cine, în afară de o vânzătoare într-un magazin de pantofi:
Toată lumea vinde măști, nimeni nu poartă mască. La un magazin cu unelte de pescuit, Famous Fishing Brands, nu aveai voie să intre fără mască, dar vindeau ei cu 5 lei bucata. Puțin mai încolo, la o farmacie, erau 2,5 lei bucata.

Am tot încercat să interacționez cu cineva, dar nu am reușit. În primul rând, că nu era balamucul din Crângași. În al doilea rând, nu că nu erau prietenoși oamenii, erau foarte abătuți, de îmi era și cumva să-i abordez. După aceea, la un bancomat, mi-am dat seama că poate din cauza măștii, că eram singura care purtam. Un tip care arăta mai degrabă ca unul care voia să jefuiască bancomotul intenționa să scoată bani. Eu m-am oprit cam la doi metri de el. S-a întors și a arborat o mină și mai furioasă și mi-a spus: „Stați mai departe!”. Cum era clar că nu se temea că i-aș fura banii, cred că masca mea i-a dat de gândit. Clar, în Ghencea ori nu a ajuns coronavirusul, ori a plecat deja.

În schimb, acolo duduie economia. Se construiește în disperare- blocuri, stadionul-totul e un șantier.
Când am intrat într-un magazin de încălțăminte, cu marfă de calitate, vânzătoarea s-a bucurat atât de mult de am avut impresia că e o naufragiată care vede o barcă. Am apreciat marfa și am întrebat-o dacă merge. „Cum să meargă, ce merge acum?”, mi-a răspuns ea. Apoi mi-a explicat că a deschis de vreo două săptămâni pentru că nu vrea să își piardă afacerea.

Florăreasa cea frumoasă de la Moghioroș

Până în Drumul Taberei am mers pe jos. Parcul Moghioroș este imens, colorat, dar pustiu. Lângă intrare era un chioșc de flori. Acolo am cunoscut-o pe Cornelia, o doamnă care parcă mă aștepta să stăm de vorbă. Stă acolo și vinde de 27 de ani, și-a crescut copilul cu flori și acum speră să-și poată ajuta și nepoții. Are o nepoată de 10 ani și un nepot de trei săptămâni. Am discutat ca între bunici și am descoperit că avem multe lucruri în comun, inclusiv că ne place să muncim și să mergem mult pe jos. Mi-a arătat fotografiile fetei ei și ale nepoților. Niște minuni, copii tare frumoși.

Evident, este topită după nepoată și tot ce face e pentru ea.
„Eu sunt doar o florăreasă, sunt așa, mai neagră, dar o învăț și o educ bine, așa am făcut și cu fata mea. Mă uit în jur și mă îngrozesc când văd că unii părinți, și chiar bunici, nu mai au răbdare cu copiii. Mie de un singur lucru mi-e frică: să nu fiu nevoită să mă uit în ochii lor și să le spun că nu am ce să le dau de mâncare”, mi-a povestit Cornelia.

Mi-a explicat că are probleme și cu aprovizionarea, florile vin din Olanda. Și-ar dori ca românii să producă flori, să nu mai fie nevoită să aducă din altă parte.
Nu-i este teamă de virus, dar nici nu ignoră pericolul și nu-și alimentează temerile, nu se uită la știri. Mi-a spus că are încredere în Iohannis, că l-a votat și încă nu a dezamăgit-o.

Nu mai merge bine afacerea, dar e singurul lucru pe care știe să îl facă: „A început să ne meargă mai rău de când ne-a demolat Băsescu. Cât ține, nu mă gândesc să fac altceva, dar dacă voi fi nevoită, nu mă dau înapoi de la muncă”. A deschis și de Paști. „Am avut cinci clienți, dar mă bucur că am fost aici, poate au făcut o bucurie cuiva cu florile”, a spus ea zâmbind. E o mână de om, dar pare tare puternică. Vorbește cu calm și când aduce vorba de nepoată duioșia ei parte cântec de leagăn.

Mi-a intrat la suflet și tot drumul m-am gândit la ea și la faptul că mi-a dat un imbold. A vorbit atât de firesc despre viață și nu s-a lamentat o clipă.
Am găsit, la capătul parcului, un copac roz și l-am pozat cu gândul că e un dar pentru Cornelia, florăreasa din Drumul Taberei.

Am dat și de o biserică, Sfânta Vineri, pe care o remarcasem din tramvai datorită arhitecturii, iese din tiparele clasice. Când am ajuns acasă m-am documentat și am aflat detalii interesante, pe care le puteți descoperi și dumneavoastră pe internet, cei care sunteți interesați.

Cartiere fără pază armată

În Drumul Taberei a început iar foșgăiala; oameni, copii și câini umblau de colo-colo. Aici oamenii aveau măști, dar le țineau sub bărbie. Erau foarte grăbiți. Era ora la care s-ar fi întors de la muncă. Cine știe de ce or fi așa grăbiți!

Am mai văzut că au ieșit la vedere drogații și fete de 12-13 ani, scăpate de sub control, zic, care fac pe teribilistele. În tramvai erau două, sumar îmbrăcate, cu unghii puse, lungi, ca niște gheare, care discutau despre chestiuni nefirești pentru vârsta lor.

La Plaza România era deschis. Am intrat, chiar eram curioasă ce magazine sunt deschise. În toată acea clădire imensă era deschisă farmacia Tei și Bebe Tei. Era coadă mare.
Oamenii cu afecțiuni tiroidiene caută disperați Euthyros. În 8 aprilie, Nelu Tătaru declara că peste 140.000 de cutii de Euthyrox au fost aduse în depozitele din România. Le-or fi uitat în depozite. Bine, știu că se dau pe sub mână, dar și cei care nu au la cine apela chiar au nevoie. Povestea o doamnă că ar da și dublu doar să-l găsească pentru că nu poate fără el. Bănuiesc că așa va și fi, va fi dublu prețul.
Și să nu uit: în aceste cartiere nu există patrule de poliție, militari și jandarmi. Mai trece câte o mașină de poliție, dar, doar așa, să justifice consumul de benzină.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (X) | Așa cum au inventat „democrația originală”, românii  au inventat și „izolarea originală””

  • Buna ziua doamna Muntean! Pai cand va zic sa scrieti o carte nu ma credeti! Strada doamna, strada….aici e pulsul societatii….aici gasiti realitatea asa cum este ea …fix asa…..nefardata, nerujata, nesiliconata…..ne…ne…ne….aici gasiti lumea …..Romania aici este doamna ….in strada…..nu la Cotroceni, nu la Victoriei, nu pe Kisselef ….nu in Modrogan……nu doamna! Romania e in strada doamna….in magazine, in piete, la farmacii ( mai ales acolo), sa vedeti Romania la cozile de la casele de pensii sau Directiile de Primarii…alea cu ajutoare sociale, cu incadrarile in grad de handicap…acolo sa vedeti Romania doamna Muntean!! Dar stiti ce?? In mod cert nu ar fi bine sa scrieti numai despre neajunsuri si nenorociri. Defetismul in ultima instanta nu aduce nimic bun. Sunt convins ca Romania are si cateva lucruri bune…Cateva…nu multe evident dar are. SCRIETI O CARE DOAMNA MUNTEAN! Si la lansare va promit ca aveti macar un singur cumarator-cititor!! Adica eu!!!

  • Unul care sapa si doi care dadeau indicatzii 😆 Daca mai stateati acolo putzin, ar fi venit si al patrulea sa le zica sa astupe santzul.