Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (XIV) | În așteptarea vârfului epidemiei, am sărbătorit încă un milion de șomeri

Ieri, când am zis că forțele de ordine vor face scut uman lângă locurile de picnic, nu am luat în considerare că se poate și mai mult, că se va scoate toată tehnica din dotare pentru intimidarea rebelilor. Elicopterele domnului Vela au supravegheat autostrada Soarelui, să nu cumva să meargă nimeni la mare. Dar de ce s-ar fi dus cineva la mare? Cred că până și cei care intră în sevraj la gândul că nu ajung de 1 mai pe litoral au înțeles că nu au ce face acolo. Hotelurile și restaurantele sunt închise, să meargă să bea o bere pe malul mării? De ce a fost nevoie de circul acela scump cu elicopterele?

Nu ni se arată să vedem vârful

Abia aștept să apară domnul Vela să ne felicite, că am fost ascultători și de Paști și de 1 mai, să ne spună că se bazează pe înțelegerea noastră și în perioada Sărbătorilor de Iarnă și gata. Pentru că, la ce pregătiri fac, sigur ne prinde Revelionul așteptând vârful epidemiei.

Până ieri erau 12.567 de confirmați, dintre care 4328 s-au vindecat și 726 au decedat. Iar noi pregătim noi spitale, cumpărăm asistenți virtuali și ne pregătim cam cum făcea China în ianuarie. Despre cele două milioane de teste care urmau să vină din Coreea de Sud nu se mai știe nici dacă au ajuns, nici dacă le-au pierdut pe drum. În schimb, am aflat de la o fostă colegă că spitalele sunt goale și că ei, cei care nu sunt implicați în lupta împotriva Covid-19, nu au ce face, stau și se uită pe pereți toată ziua. Spitalele se țin goale în caz că vine vârful! Adică, stăm pe vatră și așteptăm să vedem dacă pică drobul de sare.

Ziua Muncii cu recorduri la șomaj

În acest timp, toată economia se duce în cap. O bună amică, Magdalena Radu, expert în recrutare resurse umane, spune că circulă o glumă potrivit căreia sărbătorim Ziua Muncii cu recorduri de șomaj. „Mi se pare foarte, foarte tristă această formulare, că nu pot să îi zic gluma. Îmi amintește de discuția avuta cu patronul unei foarte mari afaceri cu mii de oameni și milioane de euro venituri care era de părere ca angajații trebuie plătiți la limită, sa aibă cât să subziste de la o lună la alta, fiecare la nivelul lui astfel încât să fie dependenți de locul ăla de munca și să nu își dea demisia. Omul e milionar, repet, și așa a făcut banii, așa a clădit un imperiu, cu politica asta. Astea sunt elementele care au distrus piața forței de munca, de au plecat oamenii care încotro prin străinătate, tot ăștia plâng la televizor ca nu le dă guvernul nimic și ce fac ei, sărmanii multimilionari, uite, au fost nevoiți să aducă sclavi din tari străine, că pe ăștia de aici i-au terminat.
Pufnitul de superioritate cu «dragă, dacă nu le convine atunci să își schimbe locul de muncă», pufnit venit tot din partea unor oameni cu posibilități, inclusiv intelectuale, a dus la aceleași consecințe și debandadă pe piața forței de munca. Așadar, pe lângă vagabonzii politici care au vândut țara la fiare vechi avem și vagabonzii privați care au cumpărat, profitat și exploatat până s-a ales praful”, a explicat ea.

Magdalena mai spune că toată lumea își dă cu părerea și toți se erijează în experți, într-o situație care nu a mai existat:

„Niciunul nu are bunul simț să spună «nu știu». Niciunul nu are onestitatea să recunoască că nimeni nu a mai văzut așa ceva, ca atare și soluțiile vor apărea din mers, va fi multă improvizație, multă creativitate, multe soluții pe care nu le-a mai văzut nimeni și mult dat peste cap ca să o scoatem la capăt.
Principala problemă a României, în momentul de față, nu e infrastructura, așa cum tot plâng unii, principala problema e resursa umana. Din cauza lipsei resursei umane foarte multe proiecte de infrastructură sunt pe butuci. Ne confruntăm cu politicile dezastruoase de personal, atât în domeniul privat cât și în cel public. Faptul că vom avea șomeri cu toptanul nu rezolvă cu mai nimic lucrurile astea. Reconversia profesională e o treaba grea și complicată, multidisciplinară și nu prinde pe toată lumea.
Eu m-am prins de amploarea balamucului care a dat peste noi încă din 2016, când progresiv piața forței de muncă s-a dus literalmente în cap, așa cum nu mai văzusem niciodată, nici măcar în 2006-2008. Ca să vă dați seama unde bat, piramida s-a inversat total. Pentru un anunț de mecanic auto am primit un singur CV. Nu am găsit mecanic auto nici cu 1000 de euro. Pentru director național de vânzări am primit 300 de CV-uri. În mod normal, piramida asta arată fix invers”.

De ce plâng umbrelele

Am plecat la drum cu gândul că, oarecum panicați de viitorul negru, de 1 mai nu va mai exista un apetit deosebit pentru petreceri. În primul rând, că nu ai unde și că, după o lună și jumătate de stat în casă și de mâncat, a dispărut și pofta. Da de unde! Ieri a fost vârful pentru delivery boy. În magazine s-a vândut toată carnea de mici și de grătar. Chiar acum când scriu, la casele din zonă răsună muzica de parcă s-a anunțat că războiul cu coronavirusul a fost câștigat, că toată lumea are de muncă și că Ziua Muncii merită sărbătorită cum se cuvine.

După două ore de umblat, mi-am dat seama că nu am nicio șansă să fac un subiect frumos. Mașinile circulau de parcă toți cei care aveau în plan să plece la munte și la mare au ieșit pe străzi să facă kilometrajul. Oameni nu erau. Am fost și pe Mihai Bravu, pe la Iancului, la Unirii.

Am intrat și prin Centrul Vechi. Într-un gang, umbrelele multicolore atârnau zdrențuit. Mirosea a stătut, iar ele se legănau în plâns.
Biserica Sfântul Nicolae fostă Rusă străjuia pustiul.
La Universitate, într-o imensitate de piatră, o mămică își plimba copilul în cărucior.

La câtă zarvă s-a făcut, mă așteptam ca la Ministerul de Interne să fie parcat chiar și un elicopter, că era aproape seară și bănuiesc că nu mai survolau autostrada. Nici măcar o mașină nu era în parcare, probabil și domnul Vela mișuna pe străzi. Sau era undeva la mici.

În Piața Revoluției, cartoful era tot acolo, singurul falnic. Hidos dar sus. Anul trecut, mai multe asociații au făcut o petiție și au cerut înlăturarea „monstruozității”. Cred că este monumentul cu cele mai multe porecle: „Ţeapa” din Piaţa Revoluţiei, „Cartoful pe Băţ”, „Ţepuşă cu cartof”, „Vector cu coroniţă”, „Cartof tras în ţeapă”, „Ghiduşa piramidă”, „Circumcizia ratată”, „Un creier pe băţ”, „Măslina-n scobitoare”, „Nuca-n ţeapă”, „Fleica-n frigăruie”, „Cartoful revoluţiei”, „Țeapa de 56 de miliarde” sau „Kitsch cu patalama”.

Am zis că mai întâlnesc picior de om și m-am dus până la Piața Victoriei, să iau tramvaiul, pe jos. Nici urmă, parcă s-a dat cu ceva toxic și toată lumea s-a ascuns. Și în tramvai am fost singură, un om nu era, să meargă undeva, să vină de undeva.

De aceea, mi-a ieșit cel mai sec text de Ziua Muncii. Și, cu gândul la vorbele Magdalenei, am rămas și cu un gust amar, că nu avem nicio direcție. Și nici pe cineva de nădejde în fruntea noastră.