Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (XVII) | Pânda macină mai mult decât lupta în sine

Nu am toate datele, nici măcar o fărâmă din ele, despre criza din sănătate, însă m-am săturat de discuțiile despre asta și de isterie. Pânda macină mai mult decât lupta în sine, iar eu, de două luni, stau la pândă, să nu mă atace noul coronavirus. Așa că am abandonat. Vine, bine, nu vine, și mai bine. Mor, asta este, mă bucur că maestrul Cristoiu a fost atât de generos și mi-a permis să las ceva în urmă, sunt convinsă că va avea grijă de asta, să rămân cumva, undeva. Dacă lumea va fi interesată, dacă nu, nu.

Ori eu, ori el

În unele filme americane există o scenă în care protagonistul sau protagonista, ajuns/ă la disperare într-o luptă, iese și, cu pieptul gol (de obicei plouă și fulgeră), urlă la ăla periculos, care atacă pervers pe nevăzute, să vină să se bată, să-l vadă la față. Așa am ajuns eu, de-mi vine să ies și să strig: „Morții tăi de virus, hai să ne batem!”. Da, știu. Ăia cuminți, care stau în casă și se spală pe mâini de aproape două luni, care sunt îmbibați de clor, spun că sunt o nebună, o iresponsabilă și o inconștientă. Treaba lor, lasă că vor supraviețui ei și vor perpetua lumea. Oricum, eu nu mai pot face asta, deci pagubă-n ciuperci.

După 15 mai când, teoretic, se va ieși din case masiv, sigur mulți ne vom pricopsi cu Covidul vieții. Vom muri toți? Vom umple spitalele, inclusiv ăla de carton inaugurat de președinte? Uite că eu umblu ca prâsnelu de la începutul lui aprilie și nu am luat nimic. Sau am luat și mi-a trecut sau încă am și urmează să-mi dau duhul. Cert este că nu am simțit absolut nimic, nu am tușit o dată, nu am strănutat și, slavă Domnului, nu m-a lovit nicio altă boală. Că de aia poate că aș fi dat mai ușor ortul popii, că nu avea cine să mă trateze. În primul rând, că nu m-ar fi primit nimeni în spital, numai dacă mințeam și spuneam că am toate simptomele Covidului, fără să scap unul.

Am depășit dependența de spirt

Așa cum bine spunea cineva, există două tipuri de covizi, dar ăla din capul nostru este devastator: ăla sare ca un păduche, stă la pândă și cum ne prinde cu garda jos, hop sare la gâtul nostru. Bine, mai sus puțin, la nas, gură și urechi, dar tot în gât ajunge. Ba chiar stă și prin copaci și de-acolo picură ca o rouă și ne face felul. Pentru că este un ticălos. Ei bine, ieri când am plecat de-acasă, mi-am uitat spirtul. La mine e panaceu. Pentru virusul din cap. Într-o zi, în loc să scot apa din geantă, am scos flaconul de spirt și am avut noroc cu privirea perplexă a unui tânăr că nu am băut. Când am realizat că nu am spirtul, am dat să intru în primul magazin și să cumpăr, după care mi-am zis că trebuie să depășesc și acest prag psihologic. Mă simțeam ca la Alcoolici anonimi povestind cum am scăpat de tentație. Aveam șervețele umede. Bine, pe ele scrie antibacteriene, deci nu antiviruși, dar atâta timp cât în unele locuri se pune, ca dezinfectant, și soluție de spălat geamuri, tot aia e. Dacă virusul ăsta poate fi ucis cu săpunul, cred că măcar îl amețesc și soluțiile astea. Cine știe ce o fi și în alte dezinfectante, pot eu băga mâna în foc că sunt bune? Dacă sunt bune în capul nostru, sigur moare virusul.

De covid scăpăm, dar de suflatul în pungă, nu

Prima oprire am făcut-o la bancă, să-mi plătesc rata. Că nu am căzut în capcana domnului Cîțu, să îmi amân plata și să dau dobândă la dobândă ca la cămătari. Acolo, toți erau camuflați, pitiți după geamurile ce păreau blindate. O știți pe doamna aia, vânzătoarea care voia să desfacă o pungă și nu putea, apoi exasperată a suflat în ea? E, aici am dat de domnul cu suflatul. Vine agentul de pază cu niște pahare din plastic și le așează pe bidonul cu apă. Le tot aranja, delicat, de ziceai că va face expoziție. Nu știu ce naiba a văzut el pe un pahar și tot dădea cu degetul înmănușat să curețe. Și nu s-a mai putut răbda, că nu reușea. A tras aer în piept și a suflat cu toată puterea peste pahare. În acel moment am văzut, ca în poveștile în care balaurul  scoate foc pe gură, milioane de covizi care, eliberați, executau dansul ploii în jurul paharelor. După care s-au așezat pe ele în așteptarea fraierului însetat. Așadar, poți umbla tu cu mască, te poți dezinfecta până la os, te-a lovit setea undeva unde unul suflă în pungă și ești gata.

Apocalipsa vine după 15

Ideea este că trebuie să ne împrietenim cu demonul ăsta, că prăpădul vine după 15 mai. Acum, vrei să porți mască, porți, nu vrei, nu porți. După 15 mai, și de faci credit la bancă pentru asta, nu ai voie fără mască. Va veni canicula, dar trebuie să porți mască. Atunci va fi distracție. Masca se umezește și se umple cu bacterii, dar tu o porți și de-ar fi să faci septicemie, că nu poți fi atât de iresponsabil încât să dai virusul, pe care-l ai sau nu, altora. Intri în magazin, îți pui masca, ieși, o scoți și o bagi în geantă. Unde iar mișună un milion de microbi. Urci în autobuz, o scoți și ți-o pui. Tot pe aia, că altfel ajungi de într-o lună îți vinzi casa să-ți poți cumpăra măști. Păi, nu-i mai bine pe stare de urgență, că nu-i obligatorie?

Apoi, cum intri undeva, într-un loc public, îți ia temperatura. Ai 37 cu o linie, ești un om mort. Te urcă în salvare și te duc la spital. Nu cu izoleta. Apropo, unde sunt izoletele? Parcă ne apucasem să fabricăm în draci, de am crezut că va deveni mijloc de transport. Dacă ai un abces la măsea, faci febră, ai intrat în belea. La stomatologie nu poți merge, că acolo se pot trata doar doi oameni pe zi/scaun la ce reguli pun (după fiecare pacient se face dezinfecție două ore), dar musai să-ți cumperi antibiotice, că altfel crăpi. La intrare se constată că ai febră, la spital cu tine. La spitalul Covid, desigur. Asta, dacă ai noroc să ajungi la un spital, chiar și ăla de carton, dacă nu, zaci pe o targă sub cerul liber. Noroc că vine vara. Nimeni nu te va asculta și nu-ți va crede povestea cu abcesul, te vor trata de virus.

Cu transportul în comun acum e boierie. Autobuzele, tramvaiele, metroul, sunt goale, dar, așa cum v-am povestit, sunt și situații în care sunt pline, se stă om lângă om, am văzut cu ochii mei. Din 15 se schimbă foaia. Între călători distanța trebuie să fie de un metru și jumătate. Zice așa: „Călătorii vor putea ocupa numărul de scaune din autobuze, troleibuze, tramvaie, precum și un rând în picioare, respectând distanța regulamentară de 1,5 m”. Adică, pe scaun e bine dacă cel din spate, și el pe scaun, îți suflă în ceafă, dar în picioare e cu distanță. Vă spun eu, că e tot din cauza mișcării virusului. La cei care stau jos, covidul stă confortabil, nu simte nevoia de zbenguială. La cei care stau în picioare, e nervos, poate și curios să mai vadă și cum e la alții. Controlorii, însoțiți de polițiști locali, vor superviza toată treaba asta. Va fi un coșmar distractiv, vin ăia cu ruleta, să măsoare distanțele.

Fals în acte la drumul mare

Ieri, când am plecat de-acasă, nu mi-am propus nimic, că eram foarte măcinată de pândă. Prin urmare, am uitat și de declarație, noroc că pe cea de ieri o uitasem în poșetă. Când mi-am dat seama, m-am apucat de falsificat la drumul mare. Eram pe la Unirii, că făcusem o plimbare cu autobuzul și acolo m-a lăsat, așa că am pus și Parlament. Și bine am făcut că am falsificat, că nu fac zece metri că mă oprește patrula. Doi tineri cărora le pușcau coșurile pe obraz. Scot declarația, noroc că nu m-au prins în timpul săvârșirii infracțiunii, o despăturesc și le-o bag în ochi și înainte să se apuce ei de silabisit, că scriu foarte urât, nu din alt motiv, le spun că am fost la ședință la Parlament. Altă minciună. De erau mai vigilenți, acum zăceam și eu în beciul domnesc. Dar cu asta, cu ședința la Parlament, i-am dat gata. Poate că am spus-o și pe un ton de deputată, dar imediat au bătut în retragere. I-am salutat frumos, i-am felicitat, le-am spus că sunt eroii noștri și au fost atât de măguliți încât mă gândeam că ar fi în stare să mă ducă acasă cu mașina.

De fapt, toată lumea s-a cam săturat, iar copiii ăștia, chiar și îmbrăcați așa, în hainele statului, habar n-au pe ce lume trăiesc. În afară de maniacii ăia care simt nevoia să facă exces de zel, să arate că puterea stă în pulanul lor. Că nu-i vezi acolo unde chiar ar trebui să fie, că nu opresc pe ăia care chiar sunt dubioși, asta e altă poveste. Că acolo, în Piața Unirii, chiar era plin de dubioși și boschetari.

Apoi am făcut o plimbare prin Centrul Vechi. Era mai multă lume, restaurantele încep să facă pregătiri. Pentru ce, nu știu, că nu s-a anunțat că se vor deschide.
Două doamne discutau despre cât de fericite sunt că se deschid saloanele și-și făceau planuri despre culorile la păr.
A nu se înțelege că am încercat să minimalizez problema, spun doar că este un haos de nedescris, iar după 15 mai, relaxarea va fi un chin, de mulți vor prefera să nu mai iasă veci din vizuină.

Cine va fi criminalul cel mai mare

Ce fac ai noștri este dus până dincolo de absurd. Iată un singur exemplu, o întâmplare din Bihor, redată de Paul Dragoș Aligică, unde luni seara un om a murit. Cei de pe Salvare au spus că nu l-ar putea duce la niciun spital, din cauza Covid, chiar dacă ar avea șanse să trăiască.

Omul avea doi fii, unul în Bruxelles, altul în Germania, care au vrut să vină în țară și care nu au ieșit din casă de 7 săptămâni. Au sunat la DSP Bihor și li s-a spus că pot intra în țară doar dacă stau 14 zile în carantină. Au spus că își fac testele, contracost, acolo unde sunt și dacă sunt negative să le permită să intre. „Ne-am oferit să fim cumva testați de urgență și să stăm doar o zi în carantina, la sosirea în România. Orice am încercat, răspunsul a fost: Nu se poate, nu vă putem ajuta.

Este foarte posibil ca, în actualul trend de măsuri și contramăsuri, numărul victimelor în rândul celor ce nu au avut acces la actul medical sau le-au fost perturbate tratamentele și verificările regulate sau au fost destabilizați economic, social și psihologic de măsurile excesive va fi cu mult mai mare decât cel al victimelor catalogate ca fiind victime covid.

Este bine să spunem asta public pentru că dacă politicile publice și opinia publică au fost setate pe principiul „cine nu se aliniază este un criminal dovedit pe bază de statistică, în final, când se va trage linia și se va număra, nu se știe cine se va dovedi a fi criminalul mai mare și mai periculos”, a scris unul dintre frați. Un copil care nu are dreptul să-și conducă părintele pe ultimul drum.