Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (XVIII) | Democrația la români e broasca ajunsă la temperatura de fierbere

Noi, românii, trăim sindromul broaștei fierte, iar acum am ajuns la temperatura de fierbere, în ceea ce privește democrația și drepturile noastre fundamentale. În secolul al IX-lea s-a făcut următorul experiment de laborator, despre care, cu siguranță, ați auzit. S-a observat atunci că o broască aruncată într-o oală cu apă fiartă va sări imediat din oală ca să-și salveze viața. Însă, dacă broasca este pusă într-o oală cu apă rece, iar temperatura apei este crescută progresiv, organismul broaștei se va adapta, încet, încet, la temperatura tot mai ridicată. Și când apa va ajunge fierbinte, de nesuportat, broasca va muri, pentru că nu va mai avea energie să sară din oală. Toată energia ei a fost consumată în procesul de adaptare la mediul tot mai agresiv.

Românii vor să fie amendați

În timpul acestei crize, mulți dintre români au renunțat, de bună voie, la toate drepturile lor. Totul a culminat cu episodul amenzilor aplicate în această perioadă, actul în baza cărora s-au aplicat fiind declarat neconstituțional.

Vicepremierul Raluca Turcan a scris, joi, la o zi după decizia Curții Constituționale, că românii nu sunt de acord cu asta. Nu a zis că unu, doi, zece, 500, cu câți a reușit ea să discute la telefon peste noapte, nu sunt de acord, ci a spus „românii”, adică toți. Am fugit repede în Piața Victoriei, că am crezut că românii s-au strâns la protest. Bine, ar protesta împotriva judecătorilor, mă gândeam eu, dar acolo e scena. Nu era nimeni, am fugit la Ministerul de Interne, că am crezut că românii s-au adunat acolo să apere cu trupurile lor polițiștii. Ceea ce m-ar fi dus cu gândul la sindromul Stockholm, exact ce ne mai lipsea. Era pustiu și acolo, rămâne să o credem pe cuvânt pe Raluca Turcan.

Coincidența naibii, fix a doua zi după decizia CCR a crescut numărul infectaților, s-a jelit și Raed Arafat pe Facebook. Păi, era de așteptat. Cum a dat Curtea decizia, cum s-au îmbulzit oamenii să ia virusul, că nu mai erau protejați de amenzi.

În fine, toți, cu Iohannis în frunte, au condamnat, au înjurat, și-au smuls părul din cap că de-acum, că nu mai sunt amenzi, va fi jale, va fi moarte de om. Că unul dintre principiile democrației spune „decât să fie pedepsit un singur nevinovat, mai bine să scape o sută de vinovați” a fost încălcat, asta e mai puțin important.

Iar trebuie să se mobilizeze populația să strângă bani pentru spitale

Am stabilit, adică au stabilit ei, capetele luminate, încă de la prima stare de urgență, că cetățenii nu mai au drepturi. Și s-au dus pe apa sâmbetei și banii pe care voia Marcel Vela să-i dea în sistemul de sănătate, că asta a zis că face cu banii din amenzi. Așa că, românii care s-au lăsat pe tânjală la făcut campanii să strângă bani pentru dotarea spitalelor pot continua. Statul nu poate da nici banii din amenzi, alții nu dă oricum, că CCR a fost nasoală și a ținut cu lupul. Bine, Vela își putea lua adio, din start, de la cea mai mare parte din bani, pentru că amenzile au fost date la boschetari. Ăia le puteau da râie și păduchi, că altceva nu au.

Nu pledez în favoarea ideii că nu era nevoie de măsuri coercitive, însă la noi, ca de obicei, s-au luat după cum s-a trezit unul dimineața, să „dăm bine la Bruxelles”. România a aplicat cele mai drastice amenzi în raport cu puterea de cumpărare. La începutul lunii mai, bilanțul era de 300 859 de amendați cu 120 de milioane de euro per total.

Polițiști școliți șase luni

În afară de asta, polițiștii scoși la colectat amenzi nu au fost pregătiți. Și se scuză domnul Vela: „Am luat măsuri ca să nu se facă abuzuri. Că ele se fac este un lucru evident, pentru că sunt foarte mulți tineri care au făcut doar șase luni Școala de Poliție și acum sunt pe teren, pentru că am avut nevoie de cadre, să acoperim toate misiunile”. Afirmațiile ministrului de Interne sunt înfiorătoare. Adică, tu trimiți niște puțoi să distrugă oameni și recunoști asta cu nonșalanță? Au fost oameni care s-au sinucis din cauza amenzii mari. Au fost unii care rămân marcați pe viață. De ce? Din cauza unor puțoi pe care conjunctura i-a urcat pe un nemeritat jilț de mici Dumnezei. Îi putea pune să se uite măcar la serialul „Polițiști începători” pe AXN, dacă nu a avut cine să-i instruiască în școala aia de 6 luni, dar nu să-i trimiți să distrugă oameni.
Eu i-am văzut și îi văd și am mai scris asta, mă îngrozesc când îi văd, și înarmați. Desigur, sunt și unii maturi, cu discernământ, sunt și oameni bine pregătiți, nu-s toți o apă și-un pământ, dar e de ajuns o măciucă la un car de oale.

Caz concret

În 16 aprilie, după ce Avocatul Poporului, doamna Renate Weber, prima persoană care chiar este avocatul poporului, a fost la invitată la cristoiuTv, și a vorbit despre faptul că a atacat la CCR ordonanțele de urgență, am primit un mesaj de la o doamnă. Atunci m-a rugat să nu-l fac public, mi-a cerut doar un sfat, dar ieri am obținut acordul dânsei să spun de întâmplare.

Fiica ei s-a întors din Anglia la sfârșitul lunii martie și a fost trimisă de la aeroport să se izoleze. Avea o garsonieră și a stat acolo singură. Mama și iubitul ei mergeau în fiecare zi să-i ducă mâncare, pe care o lăsau la ușă. Vecina de palier era ochi și urechi, ori de câte ori mergeau ei crăpa ușa să vadă tot ce mișcă. În prima zi după cele 14 de izolare, iubitul ei a intrat în apartament. Vigilenta vecină a sunat la Poliție. Au venit imediat. Doi. Au bătut în ușă cum băteau mascații la 6 dimineața și a deschis tânărul. Au dat să intre, el i-a întrebat dacă au mandat. Au răspuns că nu, nu au nevoie că e stare de urgență. Și au intrat. Fata era sumar îmbrăcată și polițiștii au râs de ea. Iubitul a încercat să le explice că sunt și ei tineri și atunci unul i-a sugerat că este mai bine să se masturbeze. I-au dat tinerei o amendă de 10 000 de lei.  Și iar au râs și i-au spus fetei că a avut parte de cea mai scumpă „partidă de sex”.
Acesta este doar un exemplu, cred că sunt multe astfel de cazuri. Cum a fost cazul femeii că a fugit pe drum, că-i fugise porcul din curte și a fost amendată.

Nu a fost vorba doar despre bani, ci și de plăcerea polițiștilor de a-i umili pe oameni. Pentru că puteau, că li s-a dat undă verde de sus. Numai niște dictatori își urăsc atât de mult poporul încât se bucură când sunt umiliți oamenii. Pentru că, vitejii de ei, nu au îndrăznit și nici nu vor îndrăzni să se atingă de adevărații infractori, ăia care ne vor da în cap nu peste mult timp.

Când nu a mai avut argumente, Statul a ridicat pumnul

Am găsit pe Facebook o postare a Mihaelei Guran, inginer, și i-am cerut permisiunea să o redau, sunt întru totul de acord cu ce spune ea:

„Mă bucur de decizia CCR. Și nu din motive politice!
Mă bucur pentru că s-a făcut dreptate. Moral, s-a facut dreptate.
A fost o decizie aberantă, pentru ca nu pui presiune financiară pe o populație care deja poartă povara:

  1. A bolii însăși, spaima că o face sau o dă.
  2. A serviciului. Pe care nu-l mai are sau la care i s-a diminuat venitul.
  3. A perspectivei care se arată neagră. Economic. Pentru sine, pentru partener/parteneră, pentru copii.
  4. A sinistrei situații de a nu putea să-ți vizitezi părinții. Poate doar părintele care a mai rămas. De ziua lui.
  5. A moralului unui părinte/unor părinți care încet și sigur, îngenuncheați de singurătate, boli și vârstă intră în depresie
  6. A singurătății. Când nu ai pe nimeni să te ajute. Și nici nu știi să folosești mai mult telefonul decât să răspunzi si nici vorbă de calculator.
  7. A rezervelor care se termină sau s-au terminat deja și masa cere mâncare. Și familia. Și în ziua de mâine.
  8. A nedreptății. A discriminării. Că ai vrea să muncești, dar munca e un lux numai pentru cei care pleacă în țări străine pentru care toate se aranjează. Între ei și tine, care stai în casă (cutie de chibrituri), statul a hotărât că nu există și nici nu se pune problema să existe solidaritate.
  9. Presiunea și povara familiilor tinere, care n-au avut timp, chiar dacă sunt căsătoriți de câțiva ani, din cauza programului corporatist de la 8-19, să se obișnuiască în doi. Și care acum duc povara unei despărțiri, căci rata divorțurilor este în creștere.
  10. A presiunii în fața unor copii pe care nu i-au crescut decât prin bone/mame/bunici și pentru care nu sunt pregătiți.
  11. A poverii că nu pot fi alături de cei dragi, bolnavi în stadiu terminal.
  12. A presiunii tinerilor părinți, din cauza consumarismului, a conceptului de părinți perfecți, care a generat probleme de familie, psihice (de percepție a realului).

Mai am, mai pot spune.
Moral și real nu ar fi trebuit să existe amenzi. Decât pentru cazuri concrete. Bine definite. Că nu suntem toți infractori.
Moral și real ar fi trebui să existe sprijin, ajutor și nu coerciție.
Statul a fost ca ăla care a ridicat pumnul când n-a mai avut argumente.
De fapt, tot comportamentul a fost și este un comportament violent al unui stat împotriva propriilor cetățeni. M-am săturat de fragmentare și ipocrizie”.

Și asta a fost doar uvertura. Pentru că urmează haosul, cred că suntem singura țară fără niciun plan. Cei care ar trebui să-l facă sunt preocupați de acapararea puterii și banilor. Iar noi, poporul, suntem broasca ajunsă la temperatura de fierbere.
Pentru cei care nu puteți ieși sau merge în anumite locuri, las, în final, câteva fotografii de astăzi. Cât am stat în față la Ateneu, am ascultat, în gând, „Rapsodia Română”.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (XVIII) | Democrația la români e broasca ajunsă la temperatura de fierbere”

  • Romania, Securistanul condus de militieni primitivi si agresivi. Unicat pe planeta!

  • asta-i jocul final ori ei ori noi

  • Oare de ce a fost ales că imn național ” Deșteaptă-te române”, poate în ideea că suntem somnolenți sau tocmai cu scopul de a ne culca pe-o ureche în așteptarea rezolvării de la sine a problemelor?
    Norocul guvernanților e că un Ștefan,un Mihai,un Corvin își dorm somnul de veci,iar ei își pot face de cap!

  • Felicitări ptr articol,observații f bune

  • Turcan,o proastă

    • Da, este o proasta, dar una care a ajuns sa dirijeze, sa conduca destine ! Desteptii au ajuns sa fie condusi de prosti !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *