Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (XXII) | Toată lumea a bifat cu entuziasm. Zicem ca ei și facem ca noi

Joi, 14 mai, înainte de anunțata zi a eliberării, obosit de bâlbele continue ale grupului de încurcare strategică, tot poporul era fiert la foc mic. Cu o zi înainte de expirarea stării de urgență, nu se știa absolut nimic despre un plan concret. Nu pe termen lung, asta nici nu putem îndrăzni, noi nu știam ce facem a doua zi, când se ridică urgența.

În suspans până în miez de noapte

A apărut Orban, care a scăldat-o în stilul lui. Apoi, ca să ne bage și mai tare în ceață, a venit ministrul de Interne, Marcel Vela. Era cam chiaun de cap, că la 17:20 a salutat cu „bună seara”. Bine, are o scuză, că el e obișnuit să își etaleze Acea Geacă doar târziu în noapte, când face stand-up comedy încercând să citească ordonanțele militare. Știam că nu voi înțelege nimic din ce vrea să spună, însă nu am putut să nu remarc finalul. I se terminase discursul, dar el nu a sesizat, a dat foaia și nu mai avea niciuna, așa că a încheiat cu virgulă. Nu a mai zis nici „Dumnezeu să binecuvânteze România”, că nu era scris. Cred că cineva a încurcat foile și i-o fi dat lui Raed Arafat foaia cu „Doamne ajută”.

Apoi a ieșit președintele Iohannis și ne-a băgat în boală. Mai mult prin semne, că a dat din mâini mai ceva ca Bogdan, interpretul în limbaj mimico-gestual care ne ajută să-l înțelegem pe Vela. Ne-a spus că dacă nu ne liniștim, una două se enervează și ne bagă înapoi în case, unde vom sta până ne vine mintea la cap. Ne-a făcut și cu degetul, să întărească amenințarea.

La 20:30, Comitetul de Urgență, unde în capul mesei a fost pus Ludovic Orban, a început să gândească măsurile care urmau să fie luate începând cu miezul nopții, când expira starea de urgență. Pentru că legea stării de alertă votată în Parlament intră în vigoare peste trei zile. La 23:45, au ieșit cu măsurile, despre care știți. Făcute pe genunchi, cum altfel poți face un plan de țară în câteva ore.
Cum le-au făcut, așa s-au și respectat, adică cetățeni și autorități au răsuflat a ușurare că „am bifat și asta”. Fiecare cum a putut și cât a înțeles.

Brambureala de la metrou

Pe vremuri, o prietenă mi-a spus că secretul căsniciei ei stă în următoarea logică: zic ca el și fac ca mine. Vineri, am umblat prin București și am regăsit în totalitate această logică. Bine, eu care am umblat tot timpul, nu am găsit mari diferențe de comportament, cu excepția metroului. Acolo se acționa ca și cum era în desfășurare un atac terorist. Toate gurile de metrou erau păzite de poliție- locală și națională- și jandarmi. Doar prin prezență și aerul marțial dădeau senzații neplăcute, altfel erau „lasă-mă să te las”. I-am întrebat pe niște polițiști unde găsesc măști, că așa a zis domnul Vela, că nu se intră la metrou fără mască și că cine nu are își poate cumpăra de la fața locului. Bine, trecem peste faptul că în toate țările s-au împărțit gratuit măști la metrou, îi înțelegem și pe ei, pe guvernanți, că alt tun de dat atât de generos nu mai prind. Dăm 5 lei pe mască, că au și ei vile, mașini, copii, neveste și amante de întreținut și oameni suntem. Polițiștii mi-au spus că găsesc la farmacie. Le-am spus ce a zis Vela și au dat din cap de am înțeles că ministrul zice multe, nu-i musai să le luăm de bune pe toate. Unul, mai vigilent, mi-a spus că am mască, că doar îmi era și pe gură și pe nas.

La următoarea stație am procedat altfel. Mi-am scos masca și m-am dus să întreb. Polițistul, un domn foarte cumsecade, m-a sfătuit: „Puneți-vă fularul la gură până treceți de colegii mei și de jandarmi și mergeți liniștită”. Era o eșarfă, dar nu asta contează. Omul mi-a dat soluția. De fapt, ideea era să treci de control cu fața acoperită. Mai erau două doamne, mamă și fiică. Doamna mai în vârstă se plângea că se sufocă din cauza măștii, poate avea vreo boală, vreo alergie. Fiica i-a spus să suporte „până trecem de control și ți-o scoți”.

Oricum nu poți înțelege nimic din indicații, că în paralel cu cele recente sunt în vigoare și cele vechi. De exemplu, într-un autobuz se auzea mesajul guvernului, ăla cu „purtați mască dacă sunteți în apropierea persoanelor bolnave”. Poate nu stă toată lumea cu caietul și pixul să ia notițe de la Vela, Arafat și Tătaru. În fine, o brambureală.

Claie peste grămadă în autobuz

Apropo de autobuz și păstrat distanța. M-am dus cu unul care nu era deloc aglomerat și oamenii chiar au încercat să păstreze distanța. Dintr-o dată, la o trecere de pietoni, bezmeticul de șofer a văzut o tânără destul de apetisantă, care își etalase cu generozitate și decolteul și fesele, că vrea să treacă. A pus o frână de ne-a amestecat pe toți. Cei de pe scaune erau ba sub scaune, ba în cârca celor din față, iar cei din picioare au făcut o grămadă ca la rugby. Mare lucru că a scăpat teafăr șoferul, dar și-a luat plăcuțe suedeze ca în Piața Victoriei. Iar două doamne au avut grijă și de „fufa aia”, doar că ea nu auzea.

La metrou, de la Jiului la Piața Unirii, cu escale, nu era foarte multă lume, dar nu erau nici goale vagoanele. Majoritatea călătorilor purtau măști, au început să apară și cele cu emoticoane, cu flori, tot felul de modele.

S-au deschis primele magazine la Unirea

La magazinul Unirea, scuze la Shopping Center, magazin era pe vremea mea, erau deschise câteva de haine. La Zara era coadă, că se intra în magazin în mod organizat. La un altul, nu mai știu care, mi-au măsurat temperatura. Aveam 36, deci puteam intra. Câteva doamne, care ori nu au mai rezistat fără shopping, ori nu mai aveau ce să îmbrace, căutau și probau haine cu disperare. Nu în cabină, ci în fața oglinzii. Fără să se dezbrace, evident. Am intrat la H&M, care era la un pas, unde aveam 35,2. Acolo, la un raion, două tinere vânzătoare dansau de mama focului, că știți cât de puternic se dă muzica în magazine.

Apoi am aflat, de la emisiunea Mariei Țoghină, la Radio România Actualități, că în mall-uri s-au găsit pantofi plini de mucegai după două luni în care magazinul a fost închis. A explicat medicul Theo Trandafirescu din New York de ce: Înaintea deschiderii spațiilor mari, cum ar fi mall-urile, sălile de spectacole sau cinematografele, acestea necesită ventilație și testare. În toată tubulatura acestor instalații s-au dezvoltat culturi de fungi si spori și punerea în funcțiune a acestor instalații nu trebuie să se facă în prezența umană. Acestea, fungii și sporii, ajung în plămâni și cauzează afecțiuni grave. Doamne, mi-am zis, dacă nu ne omoară virusul, ne omoară mersul la mall. Bine, asta aflasem după ce am fost în magazine, dar nu am stat mult.
În zonă, tot stare de asediu părea că e, dar bănuiesc că vizat era metroul. Erau mașini de jandarmi, au venit și trupele călare, se foiau pe acolo de ziceai că se dă asaltul final.

La Tribunal regulile au mai potolit haosul

M-am dus la Tribunal. Am intrat, m-am dezinfectat și am fost întrebată de numărul dosarului. „A, nu, eu am venit doar să arunc o privire”, i-am spus jandarmului. S-a arătat destul de contrariat, probabil se întreba dacă am impresia că am nimerit la muzeu. I-am explicat că sunt în documentare și mi-a spus că intră doar cei cu dosar și avocații. Pe rând. E, uite că pandemia a rezolvat o problemă, că în instanțe chemau la 8 dimineața pe toată lumea. Și unora le venea rândul seara, când deja erau epuizați de nervi.

Și acolo se măsura temperatura. L-am întrebat ce fac dacă justițiabilul are o temperatură mai mare decât 37,3, cât a stabilit comitetul de joi noaptea. Mi-a spus că nu-l lasă să intre. Uite așa poți tărăgăna un proces, bei un pic de cretă și tragi de timp.

În Parcul Tineretului, unde a fost următoarea oprire, mă așteptam să fie lume puhoi. Erau oameni, dar nu se călcau în picioare. Locurile de joacă erau închise. M-a mâhnit privirea unei fetițe care se uita cu jind la leagăne și tobogane. Dacă zici că părinții sunt vinovați că îi duc acolo deși știu că nu se pot juca, nu-i drept. Unde să-i ducă, dacă nu în parc? Tot pe trotuare, unde au stat două luni?

Circ cu mortu-n drum

Am ajuns la un cimitir pe lângă Sun Plaza, unde am pățit ce nu mi s-a întâmplat cu niciun polițist. La intrare erau trei cerșetori, doamna cu flori lipsea. Cum îmi clăteam ochii printre cruci și cripte, au început să se audă clopotele și a apărut un convoi mortuar. Cu vreo 40 de oameni în urma mortului. Adică, mult peste 16, cât a impus comitetul. Chiar nu mă interesa, din partea mea puteau fi și o sută. Eu făceam poze, dar nu lor. A venit preotul și a dat să-mi smulgă telefonul din mână. L-am oprit și atunci mi-a cerut să șterg tot. Am deschis la fișierul poze și a dat el să le șteargă. De-a valma. Și mă certa, și au început și cei din spate să vocifereze. L-am rugat să ne calmăm și i-am spus că nu mă interesează câți oameni participă. El se enerva și mai tare. Convoiul era gata să sară în ajutorul preotului. După ce am șters pozele, au pornit cu dricul spre poartă și acolo s-au oprit. Eu voiam să ies, dar nu-mi doream să dau iar de ei. Un bărbat stătea lângă mine, că-i ordonase, după ton, soția, să mă păzească să nu le fac poze. Așa că eu, așteptând să plece ei, să pot ieși onorabil pe poartă, m-am apucat să studiez crucile. Cu domnul în spatele meu. Când m-am prins că ăia nu îngroapă mortul până nu mă car eu, mi-am luat inima în dinți și am trecut de barajul format din oameni îndoliați și dric. Atunci am văzut că mortul era și descoperit, încă o ilegalitate în opinia comitetului. Când am ieșit pe poartă a început popa să cânte „Veșnica pomenire”.

Trecând peste istericalele preotului și ale celor din convoiul mortuar, chiar îmi pare rău că am provocat o asemenea situație. Și m-am gândit iar la situația în care am ajuns, că o îngropare creștinească a ajuns să fie făcută cu atâtea riscuri de parcă ar fi o spargere la bancă. Până și cei trei cerșetori păreau înmărmuriți de întâmplare, că veniseră și ei la fața locului.
Doamne ferește de cei care fac nuntă acum. Dacă nu o amână, mai mult stau la pândă decât se distrează.

Oamenii nu s-au bulucit în parcuri

Eram datoare cu o vizită la Arghezi, dar, mai mult, voiam să scap de senzația neplăcută pe care am trăit-o. Am urcat pe strada Mărțișor, dar Casa Memorială era închisă. Am sunat la poartă și mi-a răspuns un domn. Mi-a spus că nu a fost deloc deschis, că au uitat să modifice pe site, unde, în toată această perioadă, scria că se poate vizita. L-am întrebat când deschid și mi-a răspuns că „nu se știe, așteptăm noi ordine”.

De acolo, m-am dus direct în Herăstrău. Dacă treceam prin Piața Victoriei prindeam și protestul. Câteva sute de oameni au schimbat simbolul pieței din #rezist în #nu-mai-rezist. Au protestat față de măsurile restrictive luate de guvern în ceea ce privește drepturile. „Binele impus se cheamă abuz”, scria pe pancarte. Au strigat „Libertate!”. Au fost și părinți care s-au plâns de sistemul de educație online.

Și în Herăstrău era foarte puțină lume. Probabil toată lumea s-a gândit că vor fi mulți oameni și au evitat aglomerația. Cei care erau s-au putut bucura de jocuri pe iarbă, copiii, sau de povești pe o bancă, de plimbări cu bicicleta. Doi tineri, la o terasă pe care o pregăteau de deschidere, vorbeau despre impactul psihic pe care-l simt. Unul care părea mai stăpân pe situație a spus „ne ridicăm și mergem mai departe, nu putem altfel”.
La plăcuța comemorativă a lui Michael Jackson, de pe aleea care poartă numele artistului, ardeau lumânări și erau puse flori proaspete.
Și Muzeul Satului era închis. Am privit cu jind prin gard, cum privea fetița din parc locul de joacă. De câte ori merg acolo, în fiecare căsuță bătrânească găsesc o fărâmă de trecut.

La Mănăstirea Cașin se făceau pregătiri pentru Sfântul Maslu, primul la care pot participa credincioșii. În curte, dar pot participa. Un preot, ajutat de o femeie, a scos o masă în fața bisericii și-i tot aranjau, ca într-o mângâiere, straiele cu care era acoperită.

M-am oprit la Domenii (știu că e o zonă de fițe, dar pe acolo mi-e drumul) și am zis să văd dacă la Mega de aici măsoară temperatura. Că nu am găsit niciun magazin alimentar, mic sau mare, unde să se facă asta. Nici aici nu se practica. În piață nu era lume buluc deși bursa cireșelor a picat vertiginos. Acum sunt 40 de lei kilogramul.

Am mers pe jos câteva stații pentru că e un drum plini de copaci care se întrec în miresme seducătoare. Și am făcut un bilanț al acestei perioade, în care am umblat zilnic să descopăr Bucureștiul urgisitului an 2020. Și mi-a fost de folos. Am învățat despre spaime, despre bucurii mici, despre nădejde și deznădejde. Despre oameni și transformările lor. Și gândul mă duce Observatorul Astronomic și măreția omului care a putut orice, măreție făcută zob acum.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (XXII) | Toată lumea a bifat cu entuziasm. Zicem ca ei și facem ca noi”

  • Idioții ăștia de la PSD, de la alte partide mai există? Lăutarul Ciolacu cîntă tot la masa lu Iohannis sau s-a întors spre popor? Dacă s-a întors spre popor,e în stare să facă ceva sau lasă pe altu mai inteligent în locul lui?