Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Prin ce diferă Parlamentul actual de Parlamentul comunist?!
Din nou despre români
Am fost mereu curios să știu ce-și ziceau rușii unii altora despre români în timpul Campaniei din Est.
Cunoșteam cum era văzut rusul dinspre noi, românii, nu doar la nivel oficial, dar și la nivel uman.
Dar rușii, cei de dincolo, cei care trăgeau în ai noștri sau fugeau de ai noștri, ei ce ziceau despre noi?
În capodopera lui Vasili Grossman, Viață și destin, dau peste acest fragment de discuție dintre cîțiva comandanți în timpul deplasării pe teren pentru pregătirea marii ofensive rusești din noiembrie 1942, de încercuire a Armatei a 6-a a lui Paulus:
„Iar Karpov, urmărind parcă dinadins să-i sporească iritarea spunea:
– Permiteți, tovarășe colonel, să vă povestesc un caz. Ne îngropaserăm de minune lîngă Odessa. Către seară, am trecut la un contraatac, le-am dat românilor peste scăfîrlie, iar peste noapte, la ordinul comandantului armatei, toată apărerea noastră, ca un singur om, a plecat în port să se îmbarce pe vapor. Românii și-au dat seama abia la zece dimineața, s-au repezit ei să atace tranșeele părăsite, iar noi pluteam deja pe Marea Neagră.
– Să nu întîmple cumva ca de astă dată să rămîi dumneata cu gura căscată în fața tranșeelor goale ale românilor, zise Novikov”.
Românii sînt aici văzuți ca niște inși trași pe sfoară.
Nu fără un anume respect, însă.
Dar Parlamentul de acum?
Căutînd nod în papură comunismului, mulți așa-ziși istorici, în realitate simpli agitatori propagandistici, denunţă Parlamentul comunist pentru legile care treceau prin el ca gîsca prin apă.
Da, în comunism, Parlamentul, zis și Marea Adunare Națională, vota pe bandă rulantă, în chip automat, legile trimise de PCR. Le vota însă majoritatea sau mai degrabă unanimitatea obținută în Parlament de Partidul Comunist Român, care cîștiga alegerile generale cu un scor uriaș. Se întîmpla asta nu doar pentru că alte partide decît cel Comunist nu existau și, prin urmare, nu puteau intra în Parlament decît candidații comuniștilor, dar și pentru că așa zisul parlamentarism era de fațadă.
Realitatea din fostele Republici Sovietice, unde există pluripartidism și totuși partidul aflat la putere de decenii deține o majoritate cu valoare de unanimitate, ne arată că pluripartidismul poate să nu difere în realitate de monopartidism.
Din punct de vedere politic, PCR deținea unanimitatea ca urmare a scrutinului parlamentar.
Și ea, unanimitatea, vota legile trimise de PCR fără să crîcnească.
Teoretic, parlamentarii comuniști puteau să respingă o lege trimisă de partid.
N-au făcut-o niciodată.
Mecanismul votului diferă prea mult de cel din postdecembrism? Firește că nu. Și în postdecembrism parlamentarii majorității, uneori apropiate de unanimitate, votează automat și pe bandă rulantă legile trimise de partid.
Indiscutabil, Parlamentele postdecembriste au şi ceea ce se cheamă Opoziţie. Şi Puterea şi Opoziţia votează însă la ordinele de Sus, după indicaţiile primite de la conducerea Partidului. Cînd Partidul a încăput pe o mînă de fier, ordinele emană direct de la Lider.
În Marea Adunare Naţională, majoritatea aparţinea Partidului Comunist Român. Parlamentele postdecembriste funcționează tot cu majorități care aparțin unui partid, chiar dacă acesta se pretinde democrat. Și aceste majorități votează fără să clipească legile trimise în Parlament de partid. Ați auzit cumva de o Lege înaintată de partidul care deține majoritatea care să cadă în Parlament sau măcar să fie respinsă de o parte a parlamentarilor?
Am încercat astfel după decembrie 1989 multe experiențe cu o majoritate umflată pînă în buza Unanimităţii și o Opoziţie de turtă dulce.
Legile trec prin acest Parlament atît de uşor că nici nu se simte că au fost dezbătute şi votate.
Prin ce diferă Parlamentul actual de Parlamentul comunist?!
Nebunia poporului dezlănţuit
Istoria Parisului pentru nuli, de care m-am apucat după terminarea Parisului pentru nuli (de fapt, m-am reapucat, pentru că lăsasem prima carte pentru a o începe pe a doua înaintea raitei în Franţa) îmi redeşteaptă uluirea pentru ce a putut face un Popor în 1794, văzut ca situat înaintea altor Popoare.
Lăptărese, lachei, vizitii, pietrari şi săpători de gropi, aţîţaţi de zvonuri şi de articolele lui Marat, se năpustesc, asupra monumentelor bănuite ca exprimînd Vechiul Regim şi le fac bucăţi.
Capodopera Tapiseria de la Bayeux scapă cu greu de folosirea pe post de cîrpă de spălat podelele.
Monumentele de la Saint-Denis nu scapă însă nevătămate.
Cum întregi nu scapă nici frizele de la Notre-Dame.
Prin raportare la ce vor face un deceniu mai tîrziu Comunarzii, Revoluţionarii de la 1794 sînt, totuşi, oameni de cultură.
În ultimele zile ale Comunei din Paris, revoluţionarii socotesc că trebuie să dea foc la tot ce era monument al Arhitecturii.
Și noi care ne-am uimit la furia postdecembristă de a dărîma statuile?
Comentarii
Maitre , corectati , v-a scapat , Comuna nu fost la un deceniu distanta de Revolutie
@Domnu’ Cristoiu,
Ati sesizat perfect irationalitatea „democratiei”: pretinde ca se bazeaza pe votul exprimat liber, fara constrangeri de vreo natura, in timp ce SE IMPUNE DISCIPLINA DE PARTID in asa fel incat oricine nu voteaza cum i se cere de sefu’ partidului e mazilit fix ca pe vremea lu’ Nea’ Nicu. Cand sefu’ zice ca-i alba, apoi cine indrazneste sa zica ca-i neagra, a sfeclit-o. Zilele astea auzim ca pana si ministrilor li se cere sa voteze ce-i pretinde sefu’ guvernului, iar cine nu e de acord cu el si incearca sa minste-n front zboara din postu’ lui. Ori isi scrie singur demisia si-abia apoi poate sa zica ca-i neagra, da’ si-atunci o face degeaba ca deja nu mai poate schimba „realitatea” lu’ sefu’ pe care-o impune cu bata. Concluzia este simpla: traim in dictatura doar ca-i spunem „democratie”. Normal ar fi ca sefu’ sa-i convinga pe cei din „echipa” cu argumente clare si de bun simt pe care sa le accepte macar juma’ plus unu’, da’ e mai simplu pe scurtatura: pumnu’-n gura si sutu’-n fund orcui incearca sa gandeasca in mod responsabil. De-asta se duce totu’ dracului iar noi ne uitam ca prostii la circu’ numit democratie…!
Omul, cu o mare, daca s-ar afla la conducerea Civilizatiei, la conducerea natiilor, atunci Civilizatia ar arata fix asa cum arata Natura.
iar asta pentru ca atunci cind se manifesta desavarsit, Creatia omului, cu o mare, arata fix ca Natura ( care e izvorata din Sfanta Treime deci e o desavarsire izvorata din sinele Desavarsirii )
–
insa Civilizatia isi doreste chiar iesirea din Dinamica Anotimpurilor, care presupune si manifestarea Iernii, deci a mortii,
deci Civilizatia tinde sa fie fix cum e Imaginea din Oglinda…a Naturii, nu cum e Natura!
–
cum poti scapa de iarna? pai…simplu: faci din Iarna…Toate Anotimpurile!:)))
sau, cum se mai spune, Winter is coming!
dar…hei!, ea a sosit deja!:))))
–
spre deosebire de Anotimpuri, care e povestea Vesniciei, Perpetua Iarna e povestea Nemuririi.
alegand intre Anotimpuri si Perpetua Iarna omul se va judeca infricosator.
in democratie suprematia apartine poporului
–
asta iseamna ca dorintele care se implinesc sint dorintele poporului.
–
poporul la care se refera democratia e format…din oameni,
deci dorintele care se implinesc, in democratie, sint dorintele oamenilor.
–
dorintele oamenilor sint nenumarate.
insa…unele sint mai greu de implinit, iar altele se implinesc intr un timp mai scurt. prin urmare exista dorinte care le acopera pe celelalte, ba exista o singura dorinta care acopera orice alta dorinta, iar aceasta dorinta speciala in mod absolut, chit ca o fi el absolut relativ, e ‘dorinta de nemurire’.
–
rezumat:
democratia implineste pe calea cea mai scurta dorinta omului de nemurire. restul sint povesti.
–
:))))
dorintele oamenilor sint…dorite in mod relativ, insa cu implinitul dorintelor se preocupa chiar Creatia, or ea e o exprimare absoluta
rezumat:
dorintele oamenilor, dorite in mod relativ, intotdeauna se implinesc in mod absolut.
–
prin urmare dorinta de nemurire, a oamenilor, e dorinta in mod relativ, iar ea, atunci cind se va implini o va face in stil absolut, prin urmare cu toate ca oamenii se asteapta sa primeasca n dar nemurirea, se prea poate ca ea sa arate intr un fel oarescum bulversant!:))))
–
alt rezumat: una e nemurirea dorita de om, alta e Nemurirea…primita n dar, insa e ‘alta’ tot asa cum ‘relativul’ e altul decat ‘absolutul’
spre deosebire de Democratie, Intelepciunea se preocupa cu implinirea dorintelor Naturii
rezumat: Democratia n-are intersectie cu Intelepciunea, insa are cu Antiintelepciunea, ba fiind chiar una cu aceasta, pentru ca pe cand Intelepciunea gradinareste mai intai Cerul, Antiintelepciunea gradinareste doar Pamantul.
–
alt rezumat: Democratia e calea catre Doctrina Anti. Doctrina Anti e doctrina Artificialului. Democratia duce la manifestarea Noului Om, care e Nemuritor, asta spre fundamentala diferenta de Omul Vesnic, care e Natural, nu Artificial.
–
dorindu-si Nemurirea, omul o primeste n dar, negresit,
pentru ca in Creatie orice dorinta se implineste, in timpul lui Planck sau in ‘Tot Timpul’ ( astfel definindu se si Libertatea…), insa Nemurirea presupune ca din om sa mai ramana doar pamantul sau, care sa se exprime plenar, folosind Tot timpul,
prin urmare omul, dorindu-si Nemurirea, zdranganind Democratia, se indreapta catre o manifestare fix pe dos decat cea a Naturii,
mai exact se indreapta catre omul artificial.
rezumat: omul artificial e sec, insa…tot spilul e ca el nu mai moare, asta e faza, ca nu mai moare, iar cea mai adanca frica a omului e chiar asta, frica de moarte, prin urmare cum sa reziste omul in fata Nemuririi!:)))), daca ea il scapa de moarte?!
( cum? pai…doar Omul va stii cum s-o faca!, asta e faza si mai tare, ca doar Omul va stii cum sa reziste in fata Nemuririi :)) )