Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Prin cioburile civilizației

Zice Vladimir Sorokin, în Ziua opricinicului: „A fost bună ideea tatălui Conducătorului, Nikolai Platonovici, fie-i țărâna ușoară, să lichideze supermarketurile străine și să le înlocuiască cu gherete rusești. Iar în fiecare gheretă să fie câte două feluri de produse, pentru ca poporul să poată alege. Înțelept și adânc.” Ei bine, uite c-am reușit să ne rătăcim cu toții prin supermarketul imperiului ideologic globalist, unde oricare ar fi problema, opiniile nu sunt decât de două feluri: „Așa” sau „Anulat” (cu variantele „Huo” sau „Mori mă!”, cea din urmă fiind de departe cel mai clar simptom de frustrare psihotică). Am văzut de curând niște tineri de o prostie flamboaiantă care nu simțeau nicio pișcătură a rațiunii când înjurau unul dintre foarte puținii înțelepți publici ai vremii doar pentru că nu le convenea ce spune. Nu s-au pus pe cercetat, pus idei cap la cap etc. Nu. Lor nu le plăceau afirmațiile omului, așadar era un „pro-rus jegos care merită să moară”. (Aș fi fost curios să aflu ce înseamnă așa o grozăvie în amigdalele dumnealor, dar nu am avut posibilitatea să-i întreb, fiindcă era un soi de podcast.)

Acum vreo douăzeci de ani au făcut americanii (cine altcineva?) o parodie drăguță dintr-un subiect care ar fi permis o dezlănțuire de-a dreptul savuroasă. Se chema Idiocracy și urmărea isprăvile unui prostovan din zilele noastre criogenat într-un experiment militar și decongelat accidental după 500 de ani. Cum ați ghicit, era cel mai deștept om de pe planetă. Ei bine, vestea mai proastă ca pandemia, războiul, încălzirea globală și sclavagismul modern la un loc e că nu trebuie să mai așteptăm 500 de ani. Idiocrația e aici. Râtanii „vocali” (alt calc absurd foarte răspândit printre mestecătorii de smargleză) cu scântei neuronale fulgurante au devenit deștepții planetei. Ei sunt cei dintâi care comentează, critică, propun și dau verdicte. Fac și desfac jocurile peste tot, până și în politică, unde nu sunt în stare decât să facă achiziții masive de săpunuri consumate și armament prietenos cu mediul (ca tot ce nu funcționează).

Asta n-ar fi neapărat o problemă, dacă ideile și atitudinile dumnealor nu ar altera semnificativ peisajul social. Bineînțeles că există mulți oameni care își pun întrebări, încă mai au cu ce să judece, drept care o fac, ba chiar și înțeleg mai multe dedesubturi ale complicațiilor istorice. Vocile lor ajutau grosul populației să se orienteze în oceanul de variante din care ai de ales ca să navighezi prin viață. Au rămas foarte puține în presă (chiar și o bună parte dintre „disidenți” bat adesea câmpii 5G, producând confuzie peste doza admisă), și ăsta e unul dintre motivele pentru care lumea are de ales între opinia unui medic care trâmbițează ani în șir că mori dacă expiri și cea a unuia care demonstrează științific că mori dacă inspiri. Nu-i de mirare că omul de rând n-a avut timp să constate că, orice teză și-ar alege, a fost în pericol de moarte de vreo două milioane de ori de la începutul circului pandemic și până azi. Ori chiar de patru, dacă l-au convins ambii savanți. Te întrebi uneori câți își mai dau seama dacă sunt vii ori doar neîngropați.

Tot Sorokin, hâtrul creator de parabole ale gloriei apuse, are una opritoare de minți și pe cât de adevărată, pe atât de tristă: „Așa se cheamă sticla la plural pe rusește – cioburi.” Azi chestia asta pare să-și fi pierdut specificul cultural rusesc. Găsești cioburi în cele mai neașteptate locuri. Țări care au făcut și desfăcut mersul lumii sunt conduse (cel puțin la TV) de clovni, debili, psihopați sau demenți fără certificat. Leviatanul la care ne închinăm de secole ne-a arătat de unde-și suge sângele și în curând o să trântească porțile lagărului pe care ni-l prezintă de o jumătate de secol drept sat global. Când vezi astfel de peisaje, îți vine să te întorci spre zări prin care propaganda occidentaloidă n-a prins. Dar vai, pe acolo circul e și mai mare: unii au reluat excursiile de vandalizare prin vecini, alții încuie orașe întregi ca să scape de o fantasmă, iar bătăușii de serviciu din Orient și din Africa își văd de bombardamentele lor. Au trecut vreo 30 de ani de când a scris Huntington celebrul articol „Ciocnirea civilizațiilor”, devenit mai apoi carte foarte prizată, și uite că nimic nu i-a confirmat teza. Nici urmă de ciocnire. Doar clinchete triste ale cioburilor rămase după implozii.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

14 comentarii pentru articolul „Prin cioburile civilizației”

  • Mia plăcut,,,armament prietenos cu mediul,,,frumos articolul,,,Trăim vremuri ciudate,în care banul a devenit ,,Biblie,,iar consumul Nelimitat

  • Desi nu sunt pe de-antregul de acord cu ideile dumneavoastra, va citesc, mai ales, pentru talentul pe care îl aveti în ale scrisului. Si pentru ca banuiesc totusi ca exagerati cu buna stiinta, uitând voit sa nu fiti un pic romancier atunci când sunteti jurnalistul „de teren”. Stiu, stiu, faceti parabole, satirizati… dar la modul prea serios, parca.
    P.S. În timpurile vechi, când, credeti domnia voastra ca oamenii erau mai de calitate, scriitorii si jurnalistii nu foloseau cuvântul „chestie” sub nicio forma. Acum, este permis si va place desi, „chestie” suna ca dracu. 🙂

    • of, „pe de-a-ntregul”, pardon!

    • Mulțumesc, dar n-aș zice că sunt exagerări. Mă rog, cu unele excepții. Sigur că nici cei din urmă n-au fost doar sfinți și savanți, dar nu știu să fi existat vreodată o salbă atât de bogată de conducători înfiorători. Cel puțin nu în ultimii 75 de ani, de când am dat de bine. Uitați-vă câte un minut la fiecare conducător din seria asta: Noua Zeelandă, Australia, SUA, Canada, Marea Britanie, Germania. Apoi vă puteți uita la poze cu cei din jurul lor. Și asta fără să ne mai întoarcem cu fața spre est, să ni se sparie gândul…
      În ce privește „chestie”, e un cuvânt legitim, prezent și în DEX și în DOOM (inclusiv în cel proaspăt), și nu văd de ce ar trebui să fie pus la colț doar pentru că e considerat forma familiară a lui „chestiune” – cred chiar că cele două și-au rezervat sensuri ușor diferite în uzul comun (de pildă în expresiile „Ce chestie!” sau „Ca ce chestie?”). În plus, apare în text o singură dată, deci nu mi se pare tocmai un derapaj, deși nu exclud posibilitatea s-o fi făcut în alte părți. Sunt o mulțime de subtilități la care scriitorimea și traducătorimea de azi și-a pierdut mirosul, și cele mai multe dau discursului o stridență cumplită și uneori un comic grotesc (de exemplu viitorul politic în cadru intim/nespecializat, verbele modale personalizate, punctuația urechistă, structurile fracturante, diluviul de adjective pronominale „oficiale” etc.) Am mai scris pe-aici despre bazaconii din categoria asta. Vorba doamnei Mioara Avram, sunt o mulțime de lucruri mai bune de făcut decât să dezbatem trăsnăi precum forma corectă de a (ne) cere scuze.

      • Ok, nu doream sa fac un caz din aceasta „chestie”! 😆 Doar ca acest cuvânt familiar (neliterar pâna-n pânzele albe) îmi zgârie mie timpanele, iar dumneavoastra nu va sade bine sa-l folositi.
        Si, ce am zis despre (ne)folosirea lui în trecut este perfect adevarat. Draga mea profesoara de limba româna din liceu v-ar fi scazut un punct din nota, daca l-ati fi folosit.
        Sper ca ati înteles ca nu vorbeam despre „forma corecta”, vorba doamnei Mioara Avram. 🙂

  • „orice teză și-ar alege, a fost în pericol de vreo două milioane de ori de la începutul circului pandemic și până azi. Ori chiar de patru, dacă l-au convins ambii savanți.”
    .
    Io creca tot di doua ori, da nu insist.

  • Ohoho, si inca n-am vazut totul. Urmeaza o veselie si mai mare. Cum zicea cineva, ferice de cei dusi, pacat de cei ce-or veni!

    • Iar te-a uns pe inima domnul Zaicu. 😆

      • @geo
        Normal. E unul din putinii cu ochii deschisi care chiar vede.
        Bineinteles ca ai venit la lupta cu „argumente” la forma si nu la fond. De ce nu ma mir? Interesant ca nici alea nu sunt valide. Apropos, azi n-ai avut citate din „prestigioasele” fituici frantuzesti. Cum e posibil asa ceva?

        • Cib, daca tu si Domnul Zaicu v-ati afla împreuna lânga un depresiv, cred ca nenorocitul s-ar arunca în secunda 2 de la fereastra din cauza energiei negative pe care o transmiteti voi, vazând totul în negru.
          „Chaque minute de cafard vous prive de 60 secondes de bonheur.” (Blas de Otero)
          P. S. Ti-am dat un link în franceza, dar nu se vrea a fi transmis. 😳

          • Aci chiar nu e nici pe-aproape. În primul rând, nu m-aș întâlni cu un depresiv într-un loc cu fereastră. În al doilea, presupuneți în mod greșit că vorbesc așa cum (sau despre ce) scriu. În cel mai negru scenariu l-ar durea obrajii de râs…

          • Atunci e bine. Apreciez si exagerarea ca ati reusi sa faceti un depresiv sa râda cu foc, desi terapia prin râs se practica; cu rezultate însa mai mult ca metoda preventiva.

          • @geo
            Amice, daca tu te pupi cu autoritatile pe gingii, asta nu inseamna ca cei care sunt circumspecti fata de acestea, se pot numi casandre. Ca drept dovada, cam tot ce era considerat „teorie a conspiratiei” in timpul isteriei covid, acum se dovedeste ca au fost doar biete realitati. Ramane cum am stabilit, ne vedem in toamna cu covrig 2.0!

          • Foarte inteligent, Cib! Eu ma „pup cu autoritatile pe gingii”… ??? De unde pâna unde?! :mrgreen:
            Daca ai devenit amnezic, îti aduc eu aminte ca am criticat de nenumarate ori autoritatile pentru rateurile pe care le-au dat în gestionarea pandemiei.
            „…cam tot ce era considerat „teorie a conspiratiei” in timpul isteriei covid, acum se dovedeste ca au fost doar biete realitati.” – este parerea ta, exagerata ca de obicei.
            Si nu, tu nu te-ai dovedit a fi doar circumspect fata de autoritati, ci te-ai înscris în corul apocalipticilor care prevedeau ca foarte curând, majoritatea oamenilor urmau sa fie transformati în plante de apartament cu interdictii fara numar, printre care si aceea de a iesi din casa.
            Da’ stiu ca-ti iese sa ma enervezi câteodata peste masura. :mrgreen:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *