De foarte multe ori, comportamentele abuzive asupra copiilor trec neobservate, dar mai ales neraportate. De aceea este bine să nu rămânem indiferenți și atunci când există suspiciuni în acest sens să acționăm. Toate suspiciunile sau situaţiile de abuz sau neglijare asupra copilului ar trebui să facă obiectul unei semnalări la DGASPC. Exploatarea şi traficul sunt, în esenţă, forme de abuz asupra copilului şi intră în categoria cazurilor care trebuie semnalate. În cazul în care există o îndoială cu privire la veridicitatea faptelor de violenţă şi, respectiv, la oportunitatea semnalării lor către autorităţi, acest obstacol poate fi depăşit prin comunicarea cu profesioniştii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului. Este important ca orice prezumţie de pericol pentru copil să declanşeze un proces de semnalare către autorităţile abilitate (poliţie, DGASPC), chiar dacă acesta nu se va confirma.
Este important de asemenea ca persoana care face sesizarea să ofere toate informaţiile relevante pe care le cunoaşte cu privire la situaţia de violenţă asupra copilului pe care o semnalează.
Atunci când semnalarea este anonimă, această situaţie nu se constituie într-un motiv de refuz al înregistrării semnalării ori al investigării situaţiei semnalate, cu condiţia ca sesizarea să cuprindă suficiente elemente de identificare a copilului victimă a violenţei (cel puţin numele şi/sau adresa la care poate fi găsit), în lipsa acestor informaţii intervenţia DGASPC fiind imposibil de realizat. neraportate.
Iată ce spune Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în art. 5:
„(1) Copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor lor, în condiţiile prezentei legi.
(2) Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
(3) În subsidiar, responsabilitatea revine colectivităţii locale din care fac parte copilul şi familia sa. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini părinţii sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând şi asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile şi de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului.
(4) Intervenţia statului este complementară; statul asigură protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituţiile statului şi de autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu.”
De reținut:
„Caracteristici ale abuzului asupra copilului săvârșit de către părinţi în mediul familial:
! 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie;
! 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor;
! Corecţiile precum „lovitul cu palma”/„urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic;
! 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului;
! 18% dintre copii afirmă că au fot bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn.
După cum relevă cifrele analizei, nivelul abuzului fizic uşor şi moderat, în rândul populaţiei de părinţi are o incidenţă cuprinsă între 38 şi 63 de procente. În acelaşi timp, aproximativ 20% dintre părinţi (la care se adaugă şi alte persoane care în îngrijire copii) apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de corecţie. Sunt cifre îngrijorătoare care arată că, în ciuda interzicerii prin lege încă din 2004 a oricărei forme de violenţă asupra copiilor în familie, părinţii nu doar că încă utilizează pedeapsa corporală în practica educaţională de zi cu zi, dar un procent semnificativ dintre ei apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului.
Convingerea că prin pedepsire copiii vor învăţa cele mai importante lecţii este extrem de răspândită în rândul părinţilor. Cu toate acestea, ceea ce copiii învaţă este total diferit de ceea ce încearcă părinţii să îi înveţe.
Pedeapsa fizică, indiferent de intensitate, slăbeşte legăturile de atașament între părinţi şi copii.
Copiii depind de părinţi pentru a fi în siguranţă. Când părinţii îi rănesc fizic sau emoţional, copiii învaţă că nu pot avea încredere în părinţii lor pentru a fi protejaţi. Construirea unei relaţii de încredere puternică, este temelia pentru o educație eficientă şi pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului. O legătură slabă între părinţi şi copii poate duce la dificultăţi emoţionale şi comportamentale.
Pedeapsa fizică, indiferent de intensitate, afectează dezvoltarea emoţională a copiilor. Copiii au nevoie să ştie că sunt valoroşi. Pedepsele fizice şi umilitoare pot fi simţite de către copii ca o respingere din partea persoanelor de care au cea mai mare nevoie pe lume. Această experienţă poate avea efecte negative pe termen lung pentru construirea sentimentului de valoare personală. Copiii care sunt pedepsiţi fizic sunt mult mai predispuşi să dezvolte anxietate și depresie, să consume droguri şi alcool, să dezvolte tulburări severe de sănătate mentală. Copiii care sunt pedepsiţi emoţional sunt mult mai predispuşi să aibă stimă de sine scăzută, să fie instabili emoţional, să aibă dificultăţi în a deveni independenţi, să fie retrași social, introvertiţi sau extrem de complianţi, să aibă simptome de depresie și gânduri de suicid.
Pedeapsa fizică, indiferent de intensitate, poate crea resentimente şi ostilitate faţă de părinţi, pe care copiii nu le exprimă în mod direct. De asemenea, ele creează frică faţă de părinţi şi îi pot face pe copii să mintă. Acest tip de pedeapsă oferă un model agresiv de rezolvare a conflictelor, pe care copiii îl pot aplica în propriile lor relaţii”, conform unui studiu realizat de Salvaţi Copiii.
Pe de altă parte, copiii trebuie să știe că există un număr de telefon al copilului unde ei pot să apeleze autoritățile competente în caz de probleme de abuz sau neglijare. Acest număr este: 0230 983.
În concluzie, într-o societate pe repede înainte, așa cum este cea în care trăim, este extrem de ușor să ajungem să ne neglijăm copiii. Și nu vorbesc despre a-i priva de lucrurile esențiale precum hrană, adăpost sau haine, ci de susținerea emoțională de care aceștia au cea mai mare nevoie.
Lasă un răspuns