Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Prin tribunale ca prin viață | Certificate de vaccinare vs discriminare, dezvăluiri în premieră cu Gheorghe Piperea

Ne spunea Ministerul Sănătății în luna aprilie 2021 că nu este obligatorie vaccinarea în România și că orice s-ar întâmpla din punctul acesta de vedere este ilegal. Dar pe de altă parte, ne aruncă pe piață Guvernul un proiect de lege, mai ales o reglementare de tipul acelei hotărâri de Guvern anulate de Curtea de Apel Cluj, care spune așa: „dacă nu te vaccinezi, ai posibilitatea, opțiunea să faci un test, dar dacă faci testul o faci pe banii tăi”. Ceea ce înseamnă că o asistentă care câștigă două, trei mii de lei pe lună, va trebui să plătească pentru a-și exercita job-ul cam 1500 lei pe lună, ceea ce înseamnă că restul din salariu trebuie să-i rămână pentru ca să supraviețuiască, ea și familia sa. Ceea ce înseamnă, că, de fapt, nedând această alternativă reală, tu impui obligativitatea vaccinării. Dar tocmai ai spus cu 4 luni de zile în urmă că nu este obligatorie în România. Este clar că este vorba de o obligație de facto, dar care este chiar mai strângătoare decât obligația propriu-zisă pentru că, dacă nu îți faci testele respective în decurs de 30 de zile poți să ai contractul suspendat, ceea ce înseamnă că nu îți plătește nimeni nimic, salariul este înghețat și el, și după 30 de zile dacă nu îți faci testul sau vaccinul, poți să fi dat afară de la serviciu. Cam așa a argumentat prof. univ. dr. Gheorghe Piperea – avocat în Baroul București, partener fondator Piperea și Asociații – în emisiunea, „Prin tribunale ca prin viață” cu avocat Mihaela Olaru.

Avocatul Poporului, Renate Weber, reacționează după ce Guvernul amenință cadrele medicale că vor fi date afară dacă nu se vaccinează, citez:
„Soluțiile legislative, sunt măsuri lipsite de proporționalitate și inadecvate scopului urmărit… Statul nu a intervenit, ca în cazul altor state din U.E., pentru plafonarea prețului testelor de o manieră care să faciliteze cetățenilor accesul la efectuarea acestora, ca măsură de protecție anti-COVID”

Astfel, cadrele medicale care refuză vaccinarea ar trebui să scoată din buzunar între 500-1500 lei pe lună pentru a efectua testele care să îi permită să lucreze în unitatea medicală.
„Haideți să ne gândim puțin la consecințe, pentru că în afară de argumentele de ordin logic și constituțional ale doamnei Avocat al Poporului, Renate Weber, sper ca acestea să se regăsească și într-o sesizare de neconstituționalitate, dacă va apărea această Ordonanță de Urgență și dacă va ajunge pe rolul Parlamentului”, a argumentat avocatul Gheorghe Piperea.

Drepturile și libertățile, sunt foarte importante. Gheorghe Piperea amintea de Federația Sanitas care „spunea că sunt în situația de a fi dați afară de la serviciu nu mai puțin de cincizeci de mii de lucrători din sistemul sanitar, inclusiv medici. Probabil că la nivelul întregii țări vorbim de o sută de mii, deci jumătate din personalul acestei țări, pentru că nu vor să se vaccineze, pentru că aleg să nu se vaccineze, și trebuie să ne întrebăm de ce aleg să nu se vaccineze, de ce tocmai cei care lucrează în domeniu se tem de acest vaccin? Deci jumătate dintre ei ar urma să fie dați afară. Cu ce mai faci tu treabă, sistemul de stat din România? Cu ce mai salvezi vieți? Cu ce mai lupți contra pandemiei? Cu cine îi înlocuiești?

Spunea doctorul Ciuhodaru, care este doctor la ATI, citez: «cum poți să-ți imaginezi că înlocuiești doctorii de la ATI, care fac tot felul de automatisme, cu niște oameni? Ce faci, îi înveți la locul de muncă? Cu cine mai salvezi vieți? Cu cine?». Sunt cincizeci de mii de oameni, care, în același timp sunt cincizeci de mii de consumatori, adică oameni care trebuie să-și plătească facturile la utilități, ratele la bănci, îmbrăcămintea, încălțămintea pentru copii, alimentele, ș.a.m.d. Din ce vor mai face acest lucru acești oameni?

Acum, extrapolați, această sumă de cincizeci de mii de oameni, la cei 70% din populația țării care nu s-a vaccinat, și vedeți care sunt consecințele uriașe ale obligativității de vaccinare. Ceea ce nu știe românul, încă, este că primul pas este că se începe cu obligativitatea la medici și asistente, continuă cu obligativitatea vaccinării la profesori, apoi cu funcționarii publici, cu pompierii… și apoi o să ajungă și la noi avocații, la judecători, nu o să mai putem intra în instanță, și atunci, întrebarea care se pune: toți acești oameni care nu mai pot să-și exercite activitatea, care nu se mai pot duce în mall, în supermarket, nu se mai pot duce nicăieri, fără sa aibă certificatul de vaccinare, și atunci, cum poți să funcționezi ca societate și ca economie?”

Și atunci ce putem face?
„Începi gradat, începi cu ceea ce este corect, ceea ce este neviolent; pașnic și prudent”, continuă avocatul Gheorghe Piperea. „Adică, sunt acțiuni în justiție, iată, cei doi avocați din Cluj, care au interpretat corect o Decizie a Curții Constituționale, care au văzut ce am discutat mai devreme, o hotărâre de Guvern, nu poate să fie la propriu, atacată în justiție, pentru că de fiecare dată când ajungi la un termen, deja a fost emisă o altă hotărâre. Ca să oprești acest fenomen, această inflație legislativă, acest abuz, trebuie să ai un mijloc juridic, urgent, la dispoziție, și acela este ordonanța președențială, asta au făcut cei doi avocați din Cluj. Bravo lor și mai ales judecătorului de la Curtea de Apel Cluj.

Există în Regulamentul 2022/953, un text: principiul 7 din preambul, care spune așa: «poți să demonstrezi inclusiv prin acțiune judiciară că ești imun, și altfel decât prin cele trei elemente: vaccinare, testare și vindecare».

Dacă eu pot să demonstrez ca fiind trecut prin boală de mai mult de șapte luni de zile, am anticorpi, mă duc la instanța îmi constată chestiunea asta și pot să fiu trecut la rândul meu pe acel magnific certificat verde. La fel și toți ceilalți care nu au știut că au virusul, nu au fost înregistrați nicăieri, la DSP, dar au anticorpii. Există o imunitate, se numește imunitatea celulară, care se pare că durează cincizeci și ceva de ani. Dacă demonstrezi prin probe științifice, analize ș.a.m.d., poți să te duci în instanță și să obții constatarea imunității, care imunitate va fi obligatoriu trecută pe certificatul verde. Deci, scrie în Regulament. Este mijlocul pașnic pe care îl are la îndemână oricine, fie că suntem avocați etc.”

Dar există și niște mijloace mai dure, precizează avocatul Gheorghe Piperea. „Cei cincizeci de mii de oameni din sistemul sanitar, care vor fi obligați să se vaccineze, pot să boicoteze, să spună așa: vreți să ne dați afară de la serviciu pentru că nu suntem vaccinați, nu este cazul, ne suspendăm noi, ne autosuspendăm noi, nu mai venim la muncă timp de o lună de zile. Să vedem ce fac? Cei o sută de mii de profesori care sunt în situația aceasta și care în curând vor fi obligați să se vaccineze pot să facă același lucru. Sau noi consumatorii, nu vrei să mă primești în hotelul X, pentru că nu sunt vaccinat, nu mai vin la hotel. Nu vrei să mă primești în cinematograful Y, îl ocolesc, sau în clubul…”

De ce este o greșeală conceptuală gravă ca politică sanitară?
„Te-ai concentrat pe vaccin în mod exclusiv ca și când ar fi singura soluție antipandemie. Nu ai făcut niciun efort ca să vezi care sunt motivele, care sunt cauzele pentru care din cei 1,1 milioane de persoane care au fost oficial găsite infectate cu acest agent patogen, în realitate sunt mult mai multe milioane, doar 30 – 35 de mii de persoane au decedat. Restul sau vindecat. Cum s-au vindecat? Care este modalitatea în care doctorii și asistentele, pe care acum vrei să le dai afară, au reușit să vindece acei oameni? Pentru că dacă ai fi făcut acest lucru, ai fi găsit soluții alternative la vaccin și în plus ai fi dat omului o speranță de viață că lucrurile se vor îmbunătății.

În 28 septembrie 2020, când nu exista niciun vaccin, rata de infectare, dintre cei care se testau era de 22%, acum, în 22 septembrie, era de 15 %, întrebarea care se pune, de ce atunci când nu exista vaccinul rata de infectare era mai mică, iar acum este mult mai mare.

De ce atunci, în septembrie, spre exemplu aveam declarate cam 1200 de cazuri, că tot începutul anului școlar era, că tot începutul sezonului rece era, iar acum, luni, 28 septembrie, avem 11 mii de cazuri într-o zi, în condițiile în care avem 5,3 milioane de persoane vaccinate. Răspunsul este, tot politica aceasta greșită pentru că, din momentul în care tu, ai spus românului, poți să te duci la Untold, poți să te duci la mare, poți să te duci la congrese, dacă ești vaccinat, înseamnă că i-ai permis și celui care este infectat să se transforme într-un super spreader, pentru că este o mare de oameni acolo care pot să transmită de zeci de ori mai repede decât un nevaccinat, care stă acasă”, a adăugat avocatul Gheorghe Piperea.

Revenind la restricții, acestea vor produce efecte. Pentru că degeaba vorbim noi de Decizia Curții de Apel Cluj, care a anulat, în primă instanță, Hotărârile de Guvern care impun Certificatul Verde Digital și continuarea stării de alertă, deoarece încă nu se întâmplă nimic.

Părerea mea este că față de starea de urgență din martie – aprilie 2020, unde s-a știut foarte clar, nu iese nimeni din casă, nu funcționează nimic, agenții economici într-o anumită măsură, au fost ajutați de stat. La ora actuală, agenții economici și restul populației sunt obligați să muncească, respectiv sa fie deschiși, dar sunt obligați să trimită la plimbare nevaccinați și în consecință, vei funcționa cu 10% din capacitate, HORECA v-a funcționa cu 10% din capacitate, la fel și toate celelalte ramuri economice.

În schimb, vor funcționa supermarketurile cu mâncare și băutură, și laboratoarele care fac teste, vânzătorul de măști și de medicamente. Iar tot restul economiei, și restul populației va fi la pământ, falimentată.

„Ca să concluzionăm, trebuie să tragem de mânecă oamenii, să știe că se pare că și-au uitat drepturile și libertățile, să luăm atitudine, nu trebuie să tăcem și să lăsăm lucrurile așa”, a mai spus, avocatul Gheorghe Piperea.

Mai multe detalii puteți urmări în emisiunea juridică „Prin tribunale ca prin viață” cu Mihaela Olaru | „Certificate de vaccinare vs discriminare, dezvăluiri în premieră”, accesând link-ul de mai jos:


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Prin tribunale ca prin viață | Certificate de vaccinare vs discriminare, dezvăluiri în premieră cu Gheorghe Piperea”

  • Vă mulțumesc frumos pentru analiză. Închiderea Institutului Cantacuzino este o mare pierdere pentru noi, dar și pentru România. Și da, la ce se întâmplă în ultima vreme în țara noastră, este dovada vie că ne merităm soarta. Politicienii sunt oglinda societății, din păcate. Însă, chiar și așa, refuz să cred că România este un stat eșuat. Vă doresc numai bine!

  • Buna seara,
    Drepturile si libertatile cetatenesti sunt aparate de Constitutie insa in situatii de tip pandemic, statul este obligat sa asigure starea de sanatate a populatiei iar de acolo incep problemele sau restrictiile pe care le aplica decidentii politici.
    Iar masurile restrictive la care faceti referire in articolul dumneavoatra pe care le implemneteaza in prezent decidentii romani sunt un copy paste – cu o intarziere de trei luni fata de masurile restrictive luate de autoritatile de la Roma – Italia.
    Cat despre atitudinea populatiei si mai ales increderea lor in vacicin, va informez ca a fost un scandal discutat in media cu referire la faptul ca populatia Frantei, conform sodajelor de opinie efectuate, nu avea incredere in vaciinurile produse in afara Frantei pe care le suspicionau de orice, in schimb daca vacinurile ar fi fost produse de o firma franceza atunci nu aveau nici o reticenta, dimpotriva.
    P.S. Daca-mi permiteti inainte de 1992 industria farmaceutica nationala din Romania conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii era pe locul doi in Europa, dupa cea din Frnata inaintea Germaniei, Italiei, Portugaliei, Olandei, etc. Iar prin anii 1993 -1994 presa dezvaluia un episod de spionaj clasic in care doi spioni francezi – sub acoperire erau extrem de interesati sa subtilizeze cercetarile pentru un nou medicament aflat in testare la Antibiotice Iasi.
    Iar mai recent, in plina epoca de maxima publicitate pe media a celebrului BINOM pe subiectul coruptie , o parte din media ne informa ca linia de productie de vaciinuri de la Institutul Canatcuzino era inchisa pe termen nelimitat ca urmare a aparitiei misterioase a unor oua cu salmonela in laboratorul in care se producea vaccinul.
    Iar onor primul ministru de atunci Victor Viorel Ponta se facea ca ploua, ca el nu are bani la bugetul de stat sa ajute reluarea productiei de vaccinuri la Canatacuzino, ca avea alte prioritati iar ce este mai rau este ca s a si tinut de cuvant.
    Apopos pentru useful idiots care sunt inca vrajiti de propaganda actuala anti-nationala , de detractare a reusitelor acestui popor, sa stiti ca cercetatorii de la Institutul Cantacuzino erau atat de bine pregatiti incat realizau vaciinuri personalizate, in functie de fiecare tip de afectiune adaptata persoanei respective asa numitele auto-vaccinuri, ceea ce pe piata producatorilor de vaciinuri era si a ramas o activitate de TOP.
    Si atunci eu intreb, cui a folosit falimentarea, sub finantarea Institutului Canatacuzinor din Romania !!?? Sau poate ca presedintele avea dreptate, chiar daca refuz inca sa o accept ca Romania este un stat esuat…

  • Un regulament UE este folosit dupa cum se vrea in Romania, certificatul verde se va aplica si pentru intrarea la un WC public, dar numai vaccinati. Nevaccinatii, langa WC. Daca vrea Catu si Arafat, scoate su pe cei trecuti prin boala, nu numai testarea. Obiectivul principal- sa nu expire dozele de vaccin, gasca sa nu faca puscarie pentru achizitia de vaccinuri, sprijinirea Germaniei, comisioane incasate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *