Prin tribunale ca prin viață | „Dacă nu anunțam noi, nimeni nu știa că a sosit în țară un cetățean străin, dintr-o zonă afectată cu COVID-19 și unde se află cazat!”

Citez: „În sfârșit, libertate! Vreau să-mi strâng în brațe fetița de nouă luni, pe mama fetiței mele, să fiu în mijlocul familiei din România care m-a primit cu căldură și iubire. Cât de greu a trecut timpul, însă a meritat tot acest sacrificiu!” – un străin în mijlocul pandemiei sosit cu ceva timp în urmă din Marea Britanie.

După 14 zile de izolare, de furie, de disperare, în Duminica Floriilor, ajunge acasă prietenul fiicei mele și tatăl unui fetițe superbe, Amellie, nepoțica mea. Nu a fost ușor de acceptat, însă era singura modalitate ca Ed să poată să-și vadă familia în România, să-i simtă aproape. Da, izolarea voluntară a stat la baza siguranței noastre, a întregii familii contra COVID-19.

De ce? Dacă virusul ajunge până la noi este din cauza faptului că un lanț de oameni l-au purtat și l-au dat mai departe. Soarta noastră depinde enorm de mult de modul în care vom înțelege să luăm în serios situația și să ne comportăm responsabil cu toții. Noi am înțeles, cu răbdare și discernământ și iată, azi, avem liniștea și siguranța că am respectat toate regulile de prevenție și suntem bine. Nu am avut așteptări mari de la stat, ne-am asigurat tot confortul psihic și material cu grijă și răbdare. „Răbdare”, un cuvânt pe care nu bănuiam că îl voi înțelege așa de repede.

Cine nu a trecut prin asemenea proceduri, poate rămâne indiferent, poate să spună orice, spre exemplu: ei, și ce dacă? Nu este singurul izolat din lume! Este adevărat, mai sunt sute de mii în toată lumea, însă este greu, foarte greu din partea tuturor părților implicate în acest proces de prevenție! Pentru că aici vorbim în primul rând de prevenție sanitară.

Din acest motiv, dacă cei care sosesc din zone de risc evită pe propria răspundere carantina sau izolarea, virusul începe să se răspândească în comunitate destul de repede, adică fără a putea fi urmărit de către nimeni. Înțelegeți ce vreau să spun, motiv pentru care noi, familia mea, am dorit să ne luăm toate măsurile de sănătate publică și să nu ne expunem, să nu expunem pe cineva.

În momentul de față, am sunat la Direcția de Sănătate Publică (DSP) să anunțăm că mâine se împlinesc cele 14 zile de izolare și vrem să știm procedura, dacă persoana izolată va fi testată, ce urmează. Însă ce să vezi, cu greu a răspuns cineva la telefon, o femeie, căreia a trebuit sa-i explic de trei ori, ca să înțeleagă o dată! Cum nu s-a înțeles cu Ed deoarece discuția nu a fost posibilă în limba engleză, într-un târziu, am reușit să vorbesc cu ea și să-i explic. Bineînțeles că răspunsul a fost scurt și cuprinzător: „dacă nu a avut niciun simptom, ce test să-i facem, noi nu avem teste nici pentru cei simptomatici …” Ce înseamnă asta? Că cei testați trebuie să îndeplinească două condiții: să aibă simptome specifice și să fi venit dintr-o țară cu focar de COVID-19 sau să fi intrat în contact cu o persoană testată pozitiv. Nu era cazul lui Ed? Însă, venea totuși din Anglia. Este adevărat că s-a protejat, însă cum există cazuri de infectați asimptomatici, ne-am gândit că nu ar fi rău să fie testat. Am încercat, însă nu am avut nicio șansă să reușim acest lucru, poate doar să ne ajute Dumnezeu ca să fim bine sănătoși, nimic mai mult.

Din toată povestea aceasta cu izolarea, trebuie să cunoașteți câteva concluzii certe:

– nu există o colaborare instituțională între vamă (aeroport) și Direcția de Sănătate Publică (DSP), adică să se comunice imediat către DSP din raza teritorială unde se face autoizolarea și să fie luat în evidență cetățeanul străin care a prins penultimul zbor către România, înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței Militare cu numărul 6, dacă am reținut corect…
Pe scurt, dacă nu anunțam noi, nimeni nu știa că a sosit în țară un cetățean străin, dintr-o zonă afectată cu COVID-19 și unde se află cazat. Mergând mai departe, vă spun să nu aveți așteptări din partea DSP și vă doresc multă răbdare deoarece această instituție a statului este așa de solicitată încât abia după trei zile de autoizolare, într-un final cineva a răspuns la telefon. Așa am reușit să-i anunțăm. Ce a urmat în toată procedura aceasta, până la final? Mai nimic! Un polițist local a venit zilnic să verifice dacă cel izolat a încălcat vreo măsură impusă prin ordonanțele militare, adică, persoana izolată avea obligația să iasă la fereastră ca să fie văzut de polițist.

– toată procedura de autoizolare este suportată de cel izolat, mă refer în primul rând la chirie. Este clar că este în sarcina ta să-ți asiguri toate costurile cu autoizolarea, tocmai ca să nu mergi acasă și să-ți expui toată familia.

– să beneficiezi de sprijin și cineva să facă cumpărături pentru tine timp de 14 zile, cât tu nu ai voie să părăsești locuința. Este tot în sarcina ta să te asiguri că are cine!

– să ai răbdare și să nu încalci vreo regulă care te-ar expune unei noi izolări, însă în regim instituționalizat sau chiar mai rău, să te alegi cu un dosar penal. Pe scurt, nici nu vă puteți imagina cât de complicat este să stai închis într-un apartament, 14 zile, să nu vezi pe nimeni, într-o țară care iți este străină, cu atât mai mult dacă ești și un om foarte activ. Ajungi la limita disperării, crezi că înnebunești, ca și cum ai fi între viață și moarte. Sunt vorbe spuse de un OM care are responsabilitatea termenilor și care nu ar mai fi rezistat un minut în plus în izolare. Este o poveste de viață, nu glumă!

V-am împărtășit câteva trăiri, din partea unui om care a venit în România din dragoste pentru fetița de 9 luni și mama fetiței (fiica mea) și pe care nu le-a mai strâns în brațe din luna ianuarie, atunci când ele pentru scurt timp au venit în România. Cine ar fi crezut că un virus, COVID-19, va fi cel care le va da viața peste cap și v-a impune sacrificii imense.

Însă, fără măsurile de sănătate publică, de autoizolare ar fi un pericol iminent pentru toată lumea! Sigur că este greu, să nu îi vezi pe cei dragi, poate decât de la fereastră, mâncarea să fie lăsată la ușă, să vezi vecinii revoltați, unii să te trateze ca pe un infectat, chiar dacă tu nu ești, este o viață greu de suportat … Sănătatea psihică trebuie să fie bună ca să reziști. Ce să faci, este cea mai bună metodă de ați arăta dragostea pentru cei dragi, deoarece virusul este foarte periculos și nu poți să exiști!

În concluzie, astăzi se termină acest calvar, astăzi, într-o zi sfântă familia se întregește, în Duminica Floriilor, o sărbătoare creștină: intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor. Oare este o întâmplare pur și simplu, sau Dumnezeu ne-a trimis un semn? Închei, deoarece mă las copleșită de sentimente și inima îmi dictează ceva ce nu vreau să dezvolt acum.

Cu multă apreciere pentru cititorii acestui blog, vă doresc ca sărbătorile de Paști să vă aducă speranța și încrederea că într-un timp rezonabil normalitatea va reveni în viața noastră, activitatea fiecăruia va fi reluată și distanța socială va rămâne amintirea acestor vremuri greu încercate!

„Întreaga lume la sfârșitul acestei pandemii sanitare, va zâmbi, liniștea, libertatea și bucuria vor reveni în viața noastră deja schimbată și pe alocuri distrusă de pierderea cuiva drag. Ce vă rog, este simplu: în fiecare zi să trăiți, să simți și să iubiți viața frumos și cu credință în suflet! Pandemia de coronavirus nu ne va învinge!” – primiți acest gând din suflet pentru dumneavoastră!