Prin tribunale ca prin viață | De câțiva ani, atrag atenția că divorțul prin mediere nu este posibil

Un divorț nu trebuie să fie dificil și traumatizat, mai ales dacă soții sunt de acord să își încheie cât mai repede căsnicia. De ce? Pentru că efectele negative ale unui divorţ prost făcut pot să fie o traumă serioasă pentru copii (victimele principale ale divorţului), dar şi pentru soţi. Și aici, eu cred, că divorţul, mai ales cel cu minori, trebuie încurajat ca modalitate de separare civilizată, decentă prin: înțelegerea părților, fie că vorbim de divorț în fața notarului public, fie prin acordul soților în fața instanței de judecată.

Știți foarte bine că divorțul în sine este o stare de fapt, nu o problemă. Poate să devină o problemă, dacă, încă din primul moment nu consulți un avocat, nu mergeți la un psiholog. Însă, cel mai important lucru este să ai în vedere că avocatul este cel care te ajută să găsești calea juridică cea mai bună și cea mai scurtă pentru a încheia căsătoria bine și fără probleme.

De pildă, o chestiune neunitară din punct de vedere juridic și cu care ne-am confruntat până mai ieri, vizează acordul de mediere privind divorțul și posibilitatea instanței de judecată de a lua sau nu act de acordul de mediere care conținea acordul soților de a divorța.

De câțiva ani, am atras atenția că divorțul la mediator nu este posibil, motivând că mediatorul nu are nicio calitate ca să poată face proceduri în vederea divorțului. El cel mult, conform Legii Medierii privitor la medierea conflictelor de familie, analizează și soluționează disputa legată de continuarea căsătoriei celor doi luând în considerare interesele și problemele lor incidente în cauză, nicidecum să soluționeze discuții privind divorțul.

În contextul în care o împăcare nu poate avea loc, și divorțul este singura soluție, atunci medierea poate avea ca obiect doar aspectele accesorii divorțului: exercitarea autorității părintești, locuința minorului, pensia de întreținere, programul de vizită și eventual partajul (dacă există bunuri/datorii comune), acestea fiind chestiuni care pot fi negociate prin mediere și ulterior consfințite de instanță. Toate aceste chestiuni sau reflectat în deciziile judecătorilor, deoarece opinia lor era împărțită: unii judecători considerau că se poate divorța în baza unui acord de mediere, alții că nu.

Iată, că, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a trebuit să clarifice chestiunea de curând, și să existe o interpretare unitară a prevederilor legislative în domeniu, astfel că în data de 9 decembrie 2019, judecătorii de la ICCJ au statuat că soții nu pot să ceară unei instanțe să ia act de un asemenea acord, ceea ce înseamnă că desfacerea căsătoriei la mediator nu mai este posibilă, medierea fiind acceptată doar pentru stabilirea unor chestiuni conexe divorțului.

Față de cele relatate mai sus, citez, aici, aspecte importante din Decizia nr. 33/2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Avocatul Poporului ce face obiectul Dosarului nr. 2.023/1/2019, Decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2020:

„Obiectul recursului în interesul legii: Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită prin sesizarea Avocatului Poporului cu recursul în interesul legii în materie civilă ce vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) și art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a stabili dacă instanța de judecată poate lua act de acordul de mediere prin care părțile s-au înțeles cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului.

Practica instanțelor de judecată: Examinând jurisprudența la nivel național, Avocatul Poporului a arătat că s-a conturat existența unei practici neunitare în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) și art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, precum și ale art. 373 lit. a) și art. 374 alin. (1) din Codul civil, fiind identificate trei orientări:
a) Potrivit primei orientări jurisprudențiale, unele instanțe au apreciat că nu se poate lua act de acordul de mediere cu privire la divorț, reținând că divorțul reprezintă o acțiune personală, ce privește statutul persoanei, și care, potrivit art. 2 alin. (4) din Legea nr. 192/2006, nu poate forma obiect de mediere. În același sens, conform prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) din actul normativ menționat, pot fi rezolvate prin mediere neînțelegerile dintre soți vizând continuarea căsătoriei, iar nu și divorțul. În plus, divorțul nu face parte dintre cauzele în care se poate pronunța o hotărâre de expedient în baza acordului de mediere, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (1) din aceeași lege.

Instanțele de judecată au apreciat că sintagma „înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei” din cuprinsul art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 se referă la înțelegerea soților cu privire la modalitatea desfacerii acesteia, și nicidecum la realizarea divorțului prin intermediul acordului de mediere încheiat în fața mediatorului, dovadă în acest sens stând faptul că legiuitorul a prevăzut că acordul de mediere nu poate fi depus decât la instanța de judecată competentă să se pronunțe asupra divorțului. În plus, s-a constatat că divorțul nu figurează printre cazurile limitativ prevăzute de lege, în care acordurile de mediere pot îmbrăca forma unor hotărâri de expedient.

Sesizarea instanței de judecată nu poate fi făcută printr-o cerere de omologare a acordului de mediere cu privire la divorțul dintre soți, ci doar printr-o cerere de desfacere a căsătoriei. S-a apreciat că divorțul nu se numără printre neînțelegerile dintre soți care pot fi soluționate prin mediere, enumerate în cadrul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006.

În schimb, instanța de judecată poate avea în vedere la soluționarea cauzei înțelegerea dintre părți cu privire atât la forma divorțului, cât și cu privire la soluționarea cererilor accesorii acestuia.

Soluţia ÎCCJ: Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului în interesul legii, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) și art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată nu poate consfinți acordul de mediere referitor la înțelegerea părților privind desfacerea căsătoriei.
Cu privire la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului, instanța de judecată poate consfinți acordul de mediere având acest obiect.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2019.”

În concluzie, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 33/2019 publicată în Monitorul Oficial, este obligatorie. Practic, ICCJ a urmărit să clarifice interpretarea prevederilor din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în ceea ce privește posibilitatea divorțului de a avea loc prin mediere. Conform ICCJ „prin încheierea unui acord de mediere cu privire la divorț, soții nu pot să deroge de la normele imperative care reglementează condițiile și procedura desfacerii căsătoriei”.

De reținut, față de toate argumentele invocate: doar divorțul nu poate fi făcut prin mediere. În schimb, foștii soți vor putea, în continuare, să recurgă la mediere pentru a stabili cererile accesorii divorțului, atâta timp cât este respectat interesul superior al copilului și ulterior astfel de acorduri ar putea fi consfințite printr-o hotărâre de expedient a instanței de judecată.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Autoritățile din România excelează în morți și amenzi
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog