Prin tribunale ca prin viață | Mi-e dor de parfumul risipit în vânt, de coafor, de cafenele și mai ales de mersul pe jos!

A mai trecut o zi, o săptămână, o lună, aproape două luni de când stau cuminte acasă și am răbdare. Răbdare, răbdare, oare câtă răbdare să mai am? Mă dor picioarele, mă doare sufletul! Mi-e dor de părinți, de frați, de casa părintească, de satul copilăriei mele, de sala de judecată, chiar și de neliniștea și agitația dinaintea unui proces greu, până și de cei mai încruntați judecători! Mi-e dor de colegii mei avocați, mi-e dor de un zâmbet, de un salut călduros pe stradă, în tribunal, la bibliotecă, oriunde! Mi-e dor de educația juridică în școli, de copii, de tinerii care mi-au umplut viața de bucurie de câțiva ani buni! De televiziune și dezbaterile aprinse din platourile de filmare!

Mi-e dor de parfumul risipit în vânt, de coafor, de cafenele și mai ales de mersul pe jos! Wow, mersul pe jos! Dumneavoastră, cititorii mei, de ce vă este dor?
Ce vreau eu? Vreau să mă trezesc dis de dimineață și să intru în magia unei vieți pline de acțiune, de farmec și de libertate. Libertate, niciodată nu am analizat acest cuvânt în profunzime, în adevăratul sens al cuvântului. L-am analizat numai și numai prin prisma analizei judiciare: „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile; sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.” – Constituția României.

Dar ce înseamnă pentru noi cuvântul „libertate”? (1) Posibilitatea de a acționa după propria voință; (2) Lipsa a oricărei constrângeri în realizarea dorințelor proprii, în desfășurarea unei acțiuni, a unei activități etc. Și explicațiile pot continua fără oprire! Doamne, ce fac? Pandemia mi s-a urcat la cap? Gândesc cu voce tare? Da, sunt însemnările mele, care acum poate sunt lipsite de importantă, însă peste vremuri îmi doresc să știe ce am trăit cel mai profund acum, cum am rezistat tentației de a ieși din casă, cum am perceput lipsa de libertate și ce am simțit cu adevărat în timpul singurei pandemii pe care am trăit-o în cei 47 de ani de până acum. Dacă aș povești întrutotul, sigur nu mi-ar ajunge câteva zile!

Gata, am intrat în stare, așa cum zice de multe ori Maestrul Ion Cristoiu, mentorul meu aici, mă refer la eseuri și bineînțeles la gazetărie.
Mi-am găsit un colțișor plăcut în casă, de data aceasta nu în birou. Este multă lumină aici, se simte până și mirosul de cafea din bucătărie, sigur, cafeaua nu îmi lipsește niciodată! Dacă ați putea observa un detaliu la care eu țin foarte mult, ați zâmbi: cafeaua nu merge așa, oricum: cana de cafea trebuie să fie adecvată și plină de farmec, așa cum în surdină ascult la radio muzica pe fundalul căreia îmi aștern gândurile și scriu. Uite ce tabieturi mai am și eu! Nu este de glumă, nu? Da, nu sunt pretențioasă, lucrurile simple îmi dau o stare de bine, așa cum o vorbă și un ton călduros se întoarce către tine la fel de călduros cum l-am primit.

În jurul meu este liniște acum, parcă prea multă liniște. Poate din cauza faptului că este frumos afară și toată lumea este în curtea casei. Puțină treabă nu strică, fie la grădinărit, ori la udatul florilor, se mai aude o minge pe ici pe colo, un lătrat de câine și bineînțeles ciripitul păsărelelor. Este frumos la noi, însă mai plăcut era când toate aceste momente le trăim în weekend sau uneori în timpul săptămânii!

Vreau să vă mai spun de ce scrisul mă ajută atunci când vreau să depășesc o stare deprimantă. Deoarece sunt momente când prin scris mă eliberez de starea tensionată sau îmi dă putere să intru într-o lume necunoscută și prin intermediul căreia pot să fac lucruri pe care nu aș reuși în realitate. Spre exemplu, acum m-am eliberat de starea deprimantă cu privire la lipsa libertății de mișcare și răbdarea parcă a revenit dintr-o dată: mă gândesc că o să am toată viața libertate deplină dacă sunt sănătoasă.

Este adevărat, sunt o fire optimistă care respectă regulile și chiar dacă de multe ori spun ce gândesc, consider că este mai bine așa. Și în profesie, îi spun clientului realitatea care este, chiar dacă de multe ori am riscat să îl pierd. Nu merg pe ideea de a spune ceea ce vrea el să audă, deoarece m-aș minți pe mine, mi-aș pierde din valoarea convingerilor și principiilor în care cred. Din acest motiv am reușit să echilibrez balanța și sunt eu, Mihaela Olaru, fără vreo asociere sau legătură cu ceva sau cineva. Nu știu dacă este bine sau nu, însă asta sunt.

Mergând mai departe, poate ați observat, în ultimele două luni scrierile mele sau limitat la tot ce am simțit cu privire la pandemie. Nu am mai venit cu povești din practica mea judecătorească deoarece nu le-am considerat potrivite în această perioadă. M-am limitat la pandemia aceasta care a îngenuncheat o lume întreagă și la măsurile de austeritate care se pare că se vor mai relaxa după 15 mai. Oare? Se vor relaxa măsurile de austeritate după 15 mai? Dumneavoastră ce vă doriți?

Astăzi, îl ascultam pe domnul Arafat și spunea că nu este sigură data de 15 mai pentru relaxarea măsurilor în România. Citez: „data de 15 mai este doar orientativă, de final al stării de urgență în România, însă nu şi al restricţiilor.”

Într-adevăr, se simte, lumea priveşte cu speranţă către data de 15 mai, atunci când expiră a doua lună de când România se află în stare de urgenţă. Ce ne transmit autorităţile: că nimic nu este sigur în acest moment. Știu că este nevoie de precauție și aș vrea să cred că nu există oameni inconștienți care să ne pună în pericol. De noi toți deprinde cât de repede putem să avem libertate, chiar și gradual, nu depinde de nimeni altcineva. Mai există vreo îndoială? Așa că relaxarea depinde de respectarea recomandărilor, respectiv a măsurilor de igienă şi de distanţare socială. Viața ne-a demonstrat că putem! Am încredere în capacitatea românilor de a renaște și merge mai departe cu încredere și responsabilitate!
În concluzie, vă spun că dintotdeauna am privit lucrurile într-un mod pozitiv și acum fac același lucru. Vă doresc din toată inima să fiți optimiști și să rămâneți sănătoși!