Prin tribunale ca prin viață: Și avocatul e femeie: „Viața dincolo de gratii, văzută prin ochii unui copil”

Sunt o femeie, un avocat, care face voluntariat de ani de zile și pot să spun că este o experienţă unică. Înseamnă bucuria de a ajuta şi de a fi alături de cei care au nevoie, este oportunitatea de a face o schimbare şi de a contribui la îmbunătăţirea relaţiilor dintre oameni.

De curând, a fost Ziua Internațională a Voluntariatului, mai precis în data de 5 decembrie. Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat, în 1985, ziua de 5 decembrie ca Zi Internaţională a Voluntarilor în slujba dezvoltării sociale şi economice, sărbătorită de atunci în întreaga lume.

Nu întâmplător aduc în discuție voluntariatul … atâta timp cât România se află cam pe ultimele locuri în Europa. Ce pot să spun? … undeva, activitatea de voluntariat nu este pe deplin înțeleasă și nu se bucură de o atenție deosebită din partea statului român.

Însă, când vorbim de activități de voluntariat, cel mai bine este să vorbești despre tine și implicarea ta, deoarece numai așa poți inspira și pe alții.

Ce este viața, nu? Parcă mă văd în 2013, când am ales să mă implic în educația juridică a elevilor, punând bazele proiectului „Viața fără Violență”, și din acel moment, an de an consecutiv, pe bază de voluntariat, alături de specialiști (avocați, judecători, procurori, polițiști, criminolog), cutreierăm școlile și vorbim cu elevii.

De ce?
Este simplu de înțeles.
Într-o lume plină de nesiguranță, educația juridică rămâne singura soluție pentru a schimba atitudini, comportamente și a pregăti tinerii pentru viață.

În drumurile mele prin școli și penitenciare împreună cu o echipă de profesioniști ai dreptului, am trăit multe lecții de viață, unele ne-au cutremurat, altele ne-au inspirat.

Violența în România, din păcate, este o realitate ce nu mai trebuie neglijată. Este important să știți că, la nivel european, România se situează pe locul 3 în ceea ce privește bullyingul în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (O.M.S.).

De asemenea, un Studiu sociologic la nivel național, a scos în evidență o serie de date îngrijorătoare:

– 1 din 4 copii era umilit în mod repetat la școală, în fața colegilor;

– 1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la școală;

– în mod repetat, în școală, 3 din 10 copii erau excluși din grupul de colegi;

– 1 din 6 copii era bătut în mod repetat;

– 7 din 10 copii au fost martorii unei situații de bullying în mediul școlar.

Astfel, fie că vorbim de delicvenţă juvenilă sau de infracționalitate în rândul adulților, ambele afectează conviețuirea socială, familia, liniștea, siguranța noastră, a tuturor, dar și societatea în general. Din acest motiv, în cei 6 ani de voluntariat în cadrul proiectului „Viața fără Violență”, ne-am propus ca elevii să cunoască:
• ce drepturi şi ce obligații au în societate;
• că răspund penal de la vârsta de 14 ani;
• care sunt limitele de când faptele lor devin infracţiuni;
• ce măsuri educativ – preventive, privative sau neprivative de libertate se pot lua, atunci când încalcă legea;
• că „nimic nu te absolvă de necunoaşterea legii ” http://www.viatafaraviolenta.ro/
Și cel mai important lucru de avut în vedere, este, că la baza discuțiilor noastre, stă, practica judiciară, exemplele concrete care îi captivează și îi motivează pe elevi, să fie mult mai atenți, să respecte reguli și să înțeleagă cum este viața între patru ziduri, numită metaforic „pușcărie”.

„Pușcărie” sau „Școala de corecție” sunt sintagme des întâlnit pe buzele copiilor cu care interacționăm. Poate nu o să credeți, însă ei știu multe întâmplări și „fără de legi” din viața cotidiană și viața politică a României, care din nefericire, a generat modele pentru unii.

Într-un moment de revoltă sufletească, un tânăr spune: dar, doamna avocat, a făcut doar 2 – 3 ani de pușcărie și a rămas cu banii furați, miliarde? Este corect? Iar o bătrână care a furat o găină a stat după gratii 5 ani … Am auzit la televizor … Ce înseamnă asta, Justiția este oarbă?

Da, în sinea mea i-am răspuns: „Justiția este de multe ori oarbă în procesul dramatic, captivant – pe care-l numim viață.”

Vă spun o mică poveste: „În anul școlar 2016 – 2017, cu ajutorul ANP, elevii au vizitat două penitenciare importante și au fost desfășurate acțiuni ce au avut la bază activități de prevenire a infracționalității, atât în rândul persoanelor custodiate, dar și în societate.”

Scopul acestor vizite a fost ca ei să înțeleagă consecințele comiterii unor ilegalități, faptul că pot pierde oamenii dragi, locul de muncă, traiul de care se bucură în prezent, dar cel mai important lucru, LIBERTATEA de a face ORICE este legal dincolo de gratii.

Într-un moment care viza una din cele două vizite, elevii s-au întâlnit în sala de festivități cu deținuții cei mai cunoscuți din societate, fie că vorbim de viața politică, viața socială, culturală sau cea infracțională.

Dacă aș întreba un elev, sunt convinsă că ar povesti cu mult entuziasm drumul către întâlnirea cu deținuții. O întâlnire în oglindă aș spune, metaforic bineînțeles, și o să vedeți de ce! … Drumul până la sala de festivități a fost de-a dreptul interesant, copiii au vizitat rând pe rând sălile unde deținuții participă la activități educaționale, culturale, religioase (sectorul socio- educațional), … spălătoria, cantina, biserica.

Dar a fost și de neuitat! Chiar și pentru mine, atâta timp cât în calitate de avocat nu pot să depășesc linia unei camere numită grefă sau vorbitor. A fost presărat și de imagini emoționante. De ce? Pentru că elevii au fost impresionați de strigătul deținuților, salutul lor politicos, mâinile lor întinse printre gratiile geamurilor, sau ici colo câteva bâlbe sau declarații adresate fetelor, o imagine de film pentru unii, însă o realitate crudă pentru alții.

Ce le-a mai atras atenția?
Celulele înguste, paturile suprapuse, tristețea dar și zâmbetul lor de bucurie, deoarece veneau către ei fețe noi, luminoase, îi simțeau aproape, ca pe membrii de familie, care nici în vise nu aveau voie să ajungă până aici.

Ne-am oprit în comunitatea terapeutică antidrog, un sector din cadrul penitenciarului, furnizor de servicii de sprijin și de reintegrare socială pentru consumatorii de droguri care au săvârșit infracțiuni. Aici elevii au putut să interacționeze cu astfel de oameni, să le cunoască poveștile, să afle cât de ușor au distrus viețile celor dragi, și nu în ultimul rând cum și-au distrus propria viață, să înțeleagă efectele negative ale consumului de droguri.

Într-un final drumul nostru s-a încheiat în sala de festivități. Am fost primiți cu muzică. De ce cu muzică? Probabil deținuții implicați activ în diferite activități au dorit să ne prezinte un fel de respect și mândria lor că așa înțeleg ei să ne primească. Sigur, nimeni nu și-ar dori să meargă acolo, nici măcar o zi în viața lor.

Ne-am așezat pe scaune, într-un cerc închis format din elevii vizitatori, în partea stângă și deținuții, aleși, unul si unul, pe partea dreaptă. Parcă era o imagine în oglindă, într-un trailer pe care niciodată, cineva, nu ar dori să-l vadă. Și totuși, elevii au fost curioși și dintr-o dată întrebările au explodat … de ce nu ați oprit la semnalul polițistului și l-ați lovit? De ce l-ați ucis? Dormiți noaptea? Cum adică ați instigat pe cineva să omoare? Este foarte grav? Sunteți o personalitate cunoscută, de ce ați făcut trafic de influență? Drogurile, v-au trimis aici? De când nu v-ați mai văzut surioara, părinții, bunicii? Ce veți face după ce ieșiți de aici? Veți mai face vreodată rău cuiva? … Vă spun doar atât, întrebările copiilor erau puse într-un mod acuzator și de revoltă interioară, încât, acei deținuți, dacă până atunci nu au simțit nimic, cu siguranță în acel moment au simțit judecata copiilor, prin ochii lor strălucitori, ceea ce este dezastruos. S-a simțit în aer, lipsa curajului de a răspunde, privindu-i în ochi, de parcă ar fi fost judecați de: mama, tata, copiii lor.

Într-un târziu, înainte să plecăm, o voce impunătoare, mă întreabă … nu era un elev, era un deținut educat, cu o minte sclipitoare, însă bolnavă de avuție, de îmbogățire fără justă cauză, un om pe care îl vedem în mulți neaveniți… și zice: Doamna Avocat, nu ar fi bine ca magistrații, judecători și procurori, înainte de a se juca cu destinele noastre, să viziteze penitenciarele? Să cunoască viața de aici? … sigur nu ar mai da „pedepse cu executare” așa de mari și în necunoștință de cauză? O întrebare de o mie de puncte! Vă las pe dumneavoastră să răspundeți …