Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Prioritate – ororile comuniste
A fost comunismul mai rău ca nazismul? Este o ideologie extremistă, de preferat în dauna alteia? De ce nu reușim să arătăm totalitarismul în adevăratul lui sens ci ne preocupăm să scoatem în evidentă doar etape din trecutul stângii și nu și din partea dreaptă? Mergem pe ideea că tot ceea ce s-a întâmplat pe perioada în care regimul a funcționat a fost rău sau încercăm să cuprindem epoca în complexitatea ei?
Într-o societate precum România, aflată în derivă din punct de vedere cultural, considerăm că este nevoie de cât mai multe muzee. Cu siguranță, cei care trec pragurile unui muzeu, află, cunosc, pleacă cu idei despre specializarea muzeului vizitat. Cu condiția ca poveștile să fie bazate pe documente istorice, pe adevărul istoric. Spre exemplu, cu aviz din partea unor istorici preocupați de adevărul istoric și nu de genul unora precum Lucian Boia sau Vladimir Tismăneanu.
De-a lungul timpului au mai existat tentative de înființare a unui muzeu al Durerii la Cluj-Napoca din inițiativa deputaților PRM la acea vreme, Ioan Miclea și Radu Ciuceanu, în 2003. În 2012, parlamentarii Giurgiu Mircia, Movilă Petru, Amet Aledin și Tudor Ciuhodaru au depus un proiect de înființare a Muzeului Comunismului pentru ca un an mai târziu să apară un alt proiect al deputatului Todirașcu Valeriu pentru preluarea Casei Radio din București și transformarea ei în Complex Muzeal care să cuprindă Muzeul Dictaturii Comuniste. În 2014 un alt proiect a fost respins, cel de înființare a Muzeului Istoriei Totalitarismului inițiat de către deputatul Popescu Dan-Cristian. În sfârșit, ajungem la Muzeul Ororilor Comunismului, în 2015 proiect care a primit undă verde în aceste zile, după câteva tentative respinse.
Interesant de urmărit și propunerea aflată pe ordinea de zi la Camera Deputaților privind realizarea Muzeului Dictaturii Comuniste. Dacă și această propunere va trece, vom avea două muzee care au la bază comunismul. Unul ocupându-se de orori, celălalt de dictatura comunistă?
În 2015, pe când Valeriu Zgonea era președintele Camerei Deputaților, era depus un proiect de lege privind înființarea Muzeului Ororilor Comunismului. Din articolele prezentei legi aflăm că legiuitorii și-au propus ca acesta să funcționeze în același sediu cu ei, să prezinte doar ororile comunismului ”național” de parcă această ideologie a fost concepută, dezvoltată și perfecționată doar la noi.
Din expunerea de motive pentru înființarea Muzeului Ororilor Comunismului aflăm de la prea preocupații noștri aleși că ”România este ultima țară din blocul ex-sovietic care a trecut la democrație”. Poate au uitat că și Albania era parte din acest ”bloc”, că Iugoslavia nu a trecut la ”democrație” în 1989 ci începând cu 1991 a început procesul separării care a dus la două războaie interetnice (în Bosnia Herțegovina și Kosovo) plus o situație tensionată care nu se regăsește nici azi pe calea spre normalitate. Dacă vorbim de blocul Sovietic, merită a aduce aminte că acesta s-a dezintegrat în 26 decembrie 1991.
Citim în expunerea de motive a legii:
”Timp de 68 de ani, România a avut cel mai opresiv regim totalitar dintre statele foste comuniste. La noi, cei care făceau parte din elita societății, dacă nu au fost omorâți de-a dreptul, au fost târâți în închisori, în lagărele de muncă silnică, sau în cel mai bun caz, au fost persecutați, hărțuiți, cu domiciliul forțat, cu drepturi interzise, într-un cuvânt: anihilați.”
Pentru a înțelege istoria, pentru a cunoaște ideologiile, pentru a nu ne juca cu termenii sau a emite judecăți ori a încerca ”reparări istorice”, nu este suficient ”să fim parlamentari” ci să arătăm preocupare, să întrebăm. Altfel, dovedim, ca în fraza de mai sus, că nu avem nicio tangență cu subiectul ci doar oportunism.
În primul rând, ”comunismul” care de fapt era socialism totalitar (comunismul este o ideologie filosofică pe care s-au bazat partidele comuniste). Chiar dacă azi nu mai este la modă Karl Marx, cred că toți cei care sunt preocupați de comunism, ar trebui să-l citească. Chiar și pe Friedrich Engels sau Lenin sau Aleksandr Soljenițîn ori Eric Hobsbawm. Nu cred că Alina Gorghiu sau Gigel Știrbu, inițiatorii acestui proiect au citit Capitalul. Sunt o serie de autori români specializați în comunism, cu lucrări de certă valoare. Doar cine nu dorește, nu află!
Liderii partidelor comuniste considerau că instaurarea comunismului trebuie pregătită. Trebuiau puse bazele, în accepțiunea lor utopică! De aceea statele de atunci sau cele de azi care au partide comuniste la conducere nu se numesc comuniste. Fiind vorba de parlamentari – inițiatorii acestei legi – (ei ar trebui să știe ce este ideologia!) s-ar fi putut interesa despre istoria PCR și de când acest partid a avut un rol principal (nu zic primordial) în România. Niciodată 68 de ani!
Chiar dacă inițiatorii legii au dorit să motiveze ”un regim mai lung”, când s-a înființat PCR în 1921, România era Monarhie, partidul a fost scos în afara legii în 1924 de către Constantin Argetoianu ca ministru de interne, apoi mișcarea comunistă întreținută de la Moscova a acționat mai mult ilegal. După 23 august, când regele Mihai I a decis arestarea lui Ion Antonescu și trecerea României de partea Aliaților, chemarea Armatei Roșii pentru eliberarea României, PCR a început să joace un rol din ce în ce mai important în viața politică, și cu sprijinul regelui.
Acest rol s-a desăvârșit prin alegerile din 1946 (furate) și prin forțarea Regelui Mihai I să abdice la sfârșitul anului 1947. Faptul că regele Mihai I a colaborat cu comuniștii este doar un fapt istoric. Intrarea în grevă regală sau actul de abdicare sunt fapte firești într-o zonă dominată de Uniunea Sovietică. Regele ar fi trebuit să conștientizeze că Monarhia nu cadrează cu sistemul unipartidist impus de Moscova. Eliminarea celorlalte partide și instaurarea regimului socialist totalitar (nu comunist) se poate observa foarte bine până la 30 decembrie 1947.
Valul de arestări, schimbarea Constituției, apariția Marii Adunări Naționale, lagărele de muncă sunt elemente ale unui regim opresiv. Până la Declarația din 1964, eliberarea tuturor deținuților politici (cei care mai trăiau) putem spune că în România lui Gheorghe Gheorghiu Dej au fost cei mai răi ani pentru societatea românească. Perioada transformărilor din România, după modelul sovietic.
Există și oameni care au fost reevaluați. În special în domeniul cultural. I-am putea cataloga ca și traseiști politici, cum li se spune celor de azi. Deci, nu toată elita a fost persecutată ci doar cei care erau o amenințare pentru regim, în special în primii ani.
Din cauza represiunii acerbe, noi n-am putut avea acțiuni de spargere a monolitului totalitarist precum ”Revoluția Ungară”, ”Primăvara de la Praga” sau ”Solidarnosc”, de aceea, probabil, Revoluția noastră a fost ultima și singura violentă.
România nu a avut o ”revoluție” ca cele amintite de inițiatorii legii pentru că ”elita” noastră nu și-a dorit o ieșire din sistem. Imre Nagy, liderul ”revoluției” maghiare a fost trădat de Gh. Gh. Dej. Mai mult, România a fost singura țară din lagărul socialist din care URSS și-a scos armata (1958). Cu alte cuvinte, Moscova nu vedea un pericol în acest sens în România.
Pentru a nu lua fiecare frază din motivația înființării acestui muzeu (scopul meu nu este de a scoate în evidență carențele de cultură istorică a celor care au semnat legea) se poate dovedi foarte ușor că cei care au semnat acest demers generalizează, sunt categorici.
Una dintre ideile ”motivatoare” este ca Muzeul Ororilor Comunismului să fie în Palatul Parlamentului, ”să închidă între zidurile sale amintirea ororilor care s-au petrecut în comunism…”. Vorbim de prezentarea Ororilor Comunismului în una dintre cele mai frumoase clădiri din lume (chiar dacă a fost construită de comuniști), în cea mai mare clădire din Europa?
Inițiatorii acestui demers sunt intelectualii Alina Gorghiu, Gigel Sorinel Știrbu și Florin Alexe. Aceștia sunt susținuți de mulți alți parlamentari.
După două avize negative din partea Guvernului în 2015 și 2016, fără a mai risca încă un aviz negativ, proiectul a fost depus la secretariatul Camerei Deputaților iar azi așteaptă semnătura președintelui.
După o serie de avize negative, începând din 2015, în sfârșit legea a trecut de parlament în iunie 2019 iar acum merge la președinte pentru a fi promulgată. Încă o dată, președintele României, are posibilitatea de a condamna la rândul său, comunismul rău, hidos la fel ca și predecesorul său, Traian Băsescu prin servitorul său de la acea vreme, Vladimir Tismăneanu.
Nimic despre cealaltă ideologie!
De ce nu un muzeu al ideologiilor totalitare?
Comentarii
Ambele teorii sint de stinga! Cuvintul socialist se vede in denumirile ambelor partide.
„Din cauza represiunii acerbe, noi n-am putut avea acțiuni de spargere a monolitului totalitarist precum ”Revoluția Ungară”, ”Primăvara de la Praga” sau ”Solidarnosc”.”
O afirmatie de tot risul! Romanii educati dupa 45 au fost si sint, in majoritatea lor, oportunisti, lasi, avizi de putere, inebuniti dupa averi si dominati total de fudulia maririi. Apoi, autorul articolului nu are habar cine sint cei care au organizat acele miscari, din unele state din Est si care a fost motivul, asa ca mai are mult de studiat, inclusiv cine a fost numitul I.N.
„Revoluția noastră a fost ultima și singura violentă.”
Cum ar fi ca autorul sa invete sa gindeasca?! O fi rau?! Greu este cu siguranta, ca doar vedem „rezultatili”!
La total, cu romanii noi si tot ce cred ei ca stiu, nu poti avea decit momente vesele, asa cum se intimpla si cu multe comentarii!
Si pe Mihai, care nu era Rege, nu l-a fortat nimeni sa abdice, deoarece si-a negociat singur plecarea. Toti cei care credeti ca stiti ceva, intrebati-va unde erau familiile voastre in perioada interbelica, cu ce se ocupau, care era nivelul studiilor de care dispuneau si cind au ajuns prin orase, adusi de Ghita si Nicu, sigurii vostri binefacatori, mai ales ultimul? Dupa ce ati constatat dimensiunea intunericului din spatele vostru, nu va mai mirati de cele ce se intimpla in tara, deoarece totul este foarte normal si corespunde cu ceea ce sinteti. Nu exista intimplari, ci doar planuri bine facute si excutate. Nu degeaba a fost eliminata, total, intreaga inteligenta a neamului romanesc, in anii 50, inclusiv copii de liceu! Cine vrea sa stie mai mult, se uita la numele tortionarilor, locul de nastere si studiile acestora. Exista consecinte, ceva care nu este luat in seama de nimeni! Oricum, pentru asta exista vesnica rezolvare cu vaicareli si cautarea vinovatilor.
In anii 90 Scott McNealy, CEO al firmei Sun Microsystems, a spus ca principala problema a viitorului este “to have food, or to be food”.
Succesuri multiple! 😀
PS Vestul a fost in criza in urmatorii ani: 1979, 1981, 1983, 1987 si urma una devastatoare in 1991, de care erau constienti ca va veni, asa ca se cautau solutii. Ce era de facut si cum putea evita asa ceva un sistem economic care se stie ca functioneaza doar in conditii de extensie continua? Bine, romanii nu stiu, deoarece riul si ramul nu le-a spus, dar este bine ca stiu ca Ceausescu conducea lumea si putea sa-i bage pe toti in criza! 😀
Dupa caderea Estului, SUA are un buget, pentru prima oara in 30 de ani, in anul 1997! Tot acest stat a iesit din criza anului 1929 in luna Iulie a anului 1944.
In concluzie, riul si ramul rid de voi!
România s-a emancipat abia după 1944. Până atunci poporul simplu nu a avut acces la învățământ, la educație, sănătate și la un trai decent. Au existat intenții bune, dar opozanții socialismului l-au sabotat până s-a prăbușit. Dictatura/totalitarismul s-au accentuat pe măsură ce atacurile împotriva sa erau tot mai puternice. Astăzi e bine. Așa cred unii din cei ajunși.
Câti ani aveti, domnule Cojocaru? Talent jurnalistic, ioc, cunostinte istorice ioc, manipulare, cât cuprinde.
Ati uitat sa spuneti ca Palatul Parlamentului se afla pe locul 2 în lume la capitolul „cele mai costisitoare, lipsite de succes si rusinoase proiecte de arhitectura facute vreodata”.
Ati mai uitat sa spuneti ca timp de 5 ani, înainte de ’89, când poporul român trecea prin momente groaznice din cauza lipsurilor de tot felul, 40% din PIB-ul tarii se ducea la constructia monstruozitatii numita Casa Poporului, din cauza unui dement sef de stat comunist, pentru care, probabil, aveti toata admiratia.