Procesul de la Nuremberg – cea mai mare umilință pentru nemți în secolul XX

Am terminat filmul Nuremberg, producție rusească apărută în 2023. Subtitrat în românește, filmul a fost difuzat la Casa Rusă de la București ca manifestare dedicată Zilei Victoriei. M-am grăbit să-l văd, pentru a vedea mesajele politico-ideologice transmise mai mult sau mai puțin subtil prin intermediul unei opere de ficțiune. Pentru asta a trebuit să întrerup revizionarea serialului Umar (subtitrat în franceză) și să amîn din nou urmărirea celor trei episoade din Alp Alpaslan deja strînse.

Nu mi-a părut rău.
Mai întîi pentru că prin acțiunea trepidantă, de tip hollywoodian, pelicula te atrage. Cum am vizionat-o pe laptop, dînd din picioare la steper, vizionarea mi-a sporit orele de sport, pentru că o acțiune trepidantă face mai lesne efortul fizic.
Apoi, la fel de curios ca și în ipostaza de spectator obișnuit am fost și în ipostaza de comentator-gînditor.

Nu stărui asupra acțiunii.
Mi-e limpede că autorii au vrut să facă comestibile ideile generale, punîndu-le în supa de găluște, gustoasă, a rețetei de film hollywoodian. Nuremberg are de toate:
Intrigă polițistă, răsturnări de situație, tensiune, spionaj, omor, chiar și nițel sex, happy-end, personaje îndrăgite, fără caricaturizarea criminalelor hitleriste.

Ca istoric am fost impresionat de reconstituirea atmosferei din Nurembergul distrus de americani în proporție de 80%, redarea multor scene de la tribunal fără a luneca în documentar, adevărul despre relațiile deja încordate dintre americani și ruși.

Am reținut, ca idee importantă, că nemții erau furioși nu pentru că ai lui Hitler erau judecați, ci pentru că îi judecau învingătorii. Chiar și membrii rețelei subterane sînt de acord că acuzații își merită soarta, dar nu cu plasarea unui proces în inima Germaniei organizat și susținut de străini. Nu cred c-a fost mai mare umilință în acest secol pentru nemți. Foștii conducători erau judecați de cuceritori și nu de ei înșiși, nemții.

Alte amănunte seducătoare pentru Istorie:

• Obsesia paranoică postbelică a rușilor că prizonieri precum Lena au contribuit la războiul împotriva URSS lucrînd în fabricile Reichului, chiar dacă forțat.
• Demnitatea pe care și-o păstrează nemții chiar printre ruine.
• Disensiunile dintre aliați, produse și de aroganța americană.
• Sentințele n-au fost date dinainte.
  Prin urmare Procesul a avut lovituri de tip polițist, precum aducerea lui Paulus.
• Evitarea caricaturizării acuzaților. Dimpotrivă secvențe precum apariția acuzaților întîia oară în fața judecătorilor și a lumii stîrnește emoții pînă și sovieticilor.

Din punct de vedere politico-ideologic, obiectivul central al filmului rămîne prezentarea Procesului din punctul de vedere al rușilor. Se știe că după Război suferințele rușilor au fost supuse unui proces intens de minimalizare. Nu știm dacă la Proces suferințele evreilor n-au fost mai bine evidențiate decît cele ale rușilor. Filmul e prima și singura producție care exprimă viziunea rușilor. Celelalte două au concretizat viziunea occidentalilor.

De aici impresia că Procesul a fost dominat de acuzatorul sovietic Rudenko, cînd, în realitate, au dominat acuzatorii occidentali. De aici impresia că rușii au reușit să convingă că ei au fost principalele victime.

Nu întîmplător, unul dintre comandanții Serviciilor Secrete rusești –Evgheni Mironov – îi spune lui Igor că principala lor misiune e de a strînge dovezi pentru Posteritate și nu pentru Prezent. Se va încerca o rescrierea a Războiului. Și nu de către nemți, ci de către aliați. Astfel că – spun personajele – procesul e un bun prilej de a strînge documente menite a dovedi Adevărul rușilor asupra Războiului.

Azi, cînd Occidentul respinge ziua de 9 mai ca zi a Victoriei, cînd Războiul din Ucraina a pus și mai tare în evidență Războiul dintre occidentali și ruși în chestiunea rolului jucat de URSS în îngenuncherea fascismului, filmul deși apărut în februarie 2023, trece drept o profeție pentru zilele de azi cînd Occidentul e pe care să-l reabiliteze pe Hitler.