Proclamarea oficială a României neo-bolșevice
Decesul Președintelui Ion Iliescu a declanșat reacții delirante care revelează o opinie publică debusolată și conducători politici lipsiți de orice repere valorice și de orice limite ale nerușinării, ilegitimi nu numai sub aspect constituțional, ci și sub aspect moral-politic.
Dincolo de jenanta luptă cu mortul la care s-au dedat cei care nu au avut curajul să o facă pe când Ion Iliescu era în viață, și dincolo de “dezvăluirile fantasmagorice făcute de unii care habar nu au avut și nici nu aveau cum să aibă referitor la istoria reală a României anilor 1990 (istorie care a condus la realegerea lui Iliescu cu voturile electoratului de stânga și de dreapta deopotrivă în anul 2000), funeraliile fostului președinte au prilejuit oficializarea faptului că România a fost capturată de o clică neobolșevică fără neam și fără Dumnezeu, care a plănuit ruptura cu tot ceea ce înseamnă identitate românească și aspirații naționale românești, de tipul unei “revoluții clandestine” antinaționale și antidemocratice. Nu este vorba aici doar de negarea aportului stângii democrate la construcția României postcomuniste, așa cum cred unii, ci de negarea de ansamblu a contribuției stângii și dreptei democrate, în succesiunea guvernărilor lor, până la lovitura de stat din 6 decembrie 2024. Toate aceste guvernări pot fi criticate sever, dar nu li se poate nega participarea la un proiect politic comun care a avut ca țintă (a se vedea și “Consensul de la Snagov”) o Românie democrată și puternică, integrată într-o UE puternică (uniune de state națiune suverane iar nu imperiu franco-german) și beneficiind de aliați și alianțe puternice. Că din culpa acestor guverne, ori din culpa unui președinte ori a altuia nu s-a ajuns aici sau s-a ajuns târziu și parțial, este o altă discuție. Ceea ce actuala conducere a României dorește este cu totul altceva și anume renunțarea la acest proiect și la ordinea democrației constituționale românești, pentru a se adopta “manifestul” revoluției globalismului sorișist neo-bolșevic.
Președinția lui Ion Iliescu trebuie analizată de istorici fără ură și fără părtinire, ea având cel puțin cinci etape diferite (perioada CFSN, perioada CPUN, perioada 1990-1992 / primul mandat legitim, perioada 1992-1996 / al doilea mandat și perioada 2000-2004 / al treilea mandat). În cartea mea intitulată “Lacrimile dimineții”, apărută în anul 1995, am criticat sever primul său mandat și cea mai mare parte a celui de al doilea. În mod misterios nici un istoric nu o citează. Desigur pentru că desființează prejudecățile și nu permite circulația narativelor în care concluzia se trage fără demonstrație.
Nu despre asta este, însă, vorba acum. Să lăsăm istoricilor (cei adevărați, iar nu politrucilor cu diplomă de istorici) misiunea de a stabili realitatea președinției lui Ion Iliescu.
Desigur sunt mulți cei care ar fi preferat un altfel de președinte sau care vor să scape de frustrările propriei ratări dând vina pe contextul politic care, chipurile, ar fi depins de un singur om. În tot acest bruhaha trebuie distinsă, însă, critica adresată defunctului președinte, care și-a încheiat ultimul mandat cu douăzeci de ani în urmă, din direcția neomarxistă sau neobolșevică sau soroșistă. Aceasta nu este îndreptată în realitate împotriva lui Ion Iliescu, ci împotriva ordinii constituționale care a negat comunismul real și căreia, pe drept sau pe nedrept el i-a fost simbolul.
Neparticiparea lui Nicușor Dan și a șefilor useriști la funeraliile primului președinte post-comunist al României nu este doar o mârlănie care încalcă regulile unui comportament civilizat și o abatere de la normele care reglementează cu putere de lege protocolul funeraliilor foștilor “șefi de stat” români, ci proclamarea rupturii clare și nete cu Constituția României, cu ordinea noastră constituțională postcomunistă ca sinteză juridică a identității noastre naționale. O identitate din care decurg și interesele noastre naționale, aspirațiile noastre naționale.
Iată de ce situația nu poate fi tratată cu superficialitate, în registru moral sau în registrul oportunismului de partid.
“Noul PSD” a fost și el demascat ca fiind părtaș la crimă. El nu poate spune că, atunci când a acceptat intrarea în guvern a unui partid condus de un cetățean străin și creat în laboratoare străine, USR, nu cunoștea obiectivele guvernării acestuia, aflându-le abia cu ocazia neparticipării președintelui ilegitim Nicușor Dan la funeraliile lui Ion Iliescu. În realitate conducerile PSD și PNL erau “userizate” și acum singura noutate este că faptul nu mai poate fi ascuns.
Singura soluție a PSD pentru a se sustrage de la maxima răspundere (juridică, politică și morală) nu este cea a ieșirii de la guvernare, pentru ca apoi, din opoziție, să mențină la putere guvernul minoritar userist, zice-se “punctual”, ci dărâmarea guvernului neobolșevic prin demisia tuturor miniștrilor pesediști și întoarcerea la popor prin alegeri anticipate.
Doar poporul mai poate salva azi România, în ciuda procentului tot mai mare de indiferenți și de frustrați care își urăsc țara tot așa precum își urăsc nevolnicia. Nici asta nu este sigur, dar în popor mai există ultima șansă pentru ca un stat-națiune român să își ducă mai departe istoria. Aceasta este concluzia pe care moartea lui Ion Iliescu ne-o oferă. Este ultimul serviciu pe care defunctul președinte îl face României.
Din pacate elitele societatii romanesti apar pe bloguri, nu sunt suficient de vizibile in societate . Din randul elitelor doar cativa sunt cu adevarat patrioti . E timpul sa se strige adunarea si toti cei care doresc binele acestei tari sa-si faca auzita vocea. E clar ca Psd-ul si Pnl-ul sunt in moarte clinica , nu cred ca mai au forta sa invie … li se trage de la anularea alegerilor …
un psd bruxelizat e un psd userizat.
pnl e userizat si fara sa fie bruxelizat
iar usereul e ca la el acasa pe vremurile astea
nu e intamplatoare prezenta …dovedita a fi majoritara a usereului pe scena, nici vorba, e o dovada ca usereul a userizat tot ce misca in politica, chiar si ailalti , aur, pot, etc.., au tendinte useriste, cind si cind.
–
userismul e un trend al Vremurilor
celalalt e patriotismul care are drept patrie Natura si abia mai apoi tara,
pentru ca polarizarea politica si de orice alt fel doriti e una si doar una,
Artificializare VS Natura
adica
USR VS AUR, cu precizarea ca e vorba despre un soi de aur care ar e tente calingeorgiste, adica …despre un aur care inca nu s a manifestat
bine, nici userismul nu s a manifestat la inrteaga lui valoare, care in sine e un neofascism, ‘credinta’ neofascismului fiind cea in Zeul AI, adica ‘crezul in Stiinta’, care devine pe Vreurile astea …Zeu( punind Zeii Naturii la Indoiala, practic tendinta fiind sa i scoata plenar din joc, …cu tot cu Natura )
–
ce spuneti despre psd e ceva …care ar putea fi imposibil, pe motiv ca psd chiar s a userizat cu totul.
de altfel ….oare ce a mai ramas neuserizat in tara asta?!, ca pina si popi s au userizat
useristii se dau pe val. sint inca la gradinita, insa se dau pe val, e deja din ce in ce mai vizibil.
faza e ca pe celalalt taler nu exista nimic. aur, asa cum arata astazi, nu poate face fata userismului, e …prea impotent, ii lipseste …fix cea care ar putea face diferenta, adica ii lipseste seva, calingeorgismul
ce s a vazut de vreun an incoace e ca statul e acaparat de userism, care a invadat si sistemul imunitar. si avand in vedere ca userismul e o forta a Vremurilor, dec e potent, nu gluma, ce se ntimpla in politica e …de bun-simt. adica …daca totul e userizat pe cocioc, ar fi chiar anapoda daca tara n ar fi …o rata, pina la urma