Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, sabotat chiar din interiorul PNL: „Voi face tot ce este omenește posibil să avem guvern”

Profesorii de la Drept

În memoriile sale, Annie Bentoiu scrie că, „în schimb, Vintilă Dongoroz, noul profesor care preda dreptul penal, era o prezență neobișnuită. O certă distincție fizică și o rezervă distantă izolau omul de materia predată; vocea cu vibrații egale înlănțuia frazele fără cabotinism, fără puncte culminante, fără persiflare și fără salturi dinamice; dinamismul se refugiase în succesiunea organizată a ideilor. Ele se aflau toate sub acel veșmânt sonor monocord din care nu trebuia să pierzi nicio silabă, iar descoperirea lor era o adevărată încântare. Astfel, peisajul faptului penal, care ar fi putut deveni patetic sau sinistru, rămânea încadrat rațional, deci decodabil și făcând parte oarecum din normalitate prin aspectul său de abatere, ce întărea implicit existența legii. Cursul putea exercita o adevărată fascinație.”[1] Descrierea părintelui Dreptului penal modern românesc emoționează, este vie și are darul de a-l readuce printre noi pe eminentul dascăl, încă actual.

După vreo două sute de pagini, diarista realizează un alt tablou de păstrat peste veacuri: „Într-o altă zi, am fost să asist la un curs de drept internațional public. Materia, îmi spuneam eu, era cu adevărat interesantă. Am presupus că asistau la acel curs și studenți din alți ani, de vreme ce el avea loc în aula mare. Aici, surpriza pe care am avut-o a fost și ea importantă, deși de cu totul altă natură. Aula era atât de slab luminată, încât nici n-am putut observa dacă era plină sau nu, iar profesorul, care arăta ca un student ceva mai în vârstă, stătea cocoțat de-a dreptul pe catedră, bălăbănindu-și în gol picioarele cu încălțări albe. Era într-un costum închis, fără cravată, cu gulerul cămășii răsfrânt ca pentru o partidă de sport. De data asta am priceput ceva mai repede cã totul era studiat: fără îndoială, nu eram singura care-și amintea cu oarece nostalgie de ținuta vechilor noștri profesori și de aerul majestuos pe care li-l dădea roba neagră, de care nu se lipseau decât arareori.(…) Tânărul profesor era foarte inteligent, vorbea precis și jongla cu formulele într-un mod cât se poate de degajat. Avea și umor (era Tudor Popescu, devenit ulterior o somitate în profesie) și l-am urmărit cu acea plăcere pe care ți-o dă constatarea performanței în orice domeniu.”[2] Personajul este o altă legendă a lumii juridice de la noi și, din fericire, l-am cunoscut de la distanță, din ședințele de partid de la facultate. „T.R.P.”, cum îi ziceam cu toți, era specialist în Drept comercial internațional și apăra interesele României în fel de fel de litigii prin străinătate. De aici și lejeritatea cu care se raporta la o realitate nu întotdeauna comodă, oricum umplea spațiul cu personalitatea-i iradiantă. Slobod la gură și deocheat deseori în exprimare, făcea deliciul oricărei asistențe. Țin minte, de pildă, că la o astfel de întrunire, o colegă a întârziat. Întrebată de ce nu a ajuns la timp, ea s-a explicat fâstâcită: „Am fost să iau o carte de la bibliotecă și doamna de acolo se mișca foarte încet”. Din amfiteatru, vocea inconfundabilă a profesorului Tudor Radu Popescu a dezmorțit dintr-odată atmosfera rigid-solemnă: „Dar se mișca bine ?” Altădată, a traversat bulevardul Gheorghe Gheorghiu-Dej (cum se chema atunci) spre cofetăria Tosca, printr-un loc nepermis. Un milițian de la Circulație l-a fluierat, l-a oprit și l-a amendat cu 50 de lei. Contravenientul n-a comentat, însă a scos o bancnotă de o sută și l-a lămurit șugubăț pe organul vigilent: „Tinere, ia o sută, că tot pe-aci voi traversa înapoi !” În urmă cu destui ani, omul acesta de-o inteligență sclipitoare și-a pierdut mințile și rătăcea prin București, nici măcar numele nu și-l mai știa, Dumnezeu să-l odihnească!

Devin nostalgic… Profesorii mei de la Drept… Le datorez atâtea… Cum să înghesui în câteva rânduri un pătrar de existență academică? Încerc…

Paul Gogeanu, cel adorat de studenți, pe care și-i apropiase și dincolo de cursuri sau seminare, împărtășindu-le la cârciuma Tismana povești interzise publicului larg…

Emil Molcuț, o instituție culturală în sine, nu doar pedagogică, o memorie fabuloasă, un suflet de-o rară sensibilitate ascuns premedidat sub masca de duritate și intransigență…
De romani nu ne-am temut
Nici atunci când ne-au înfrânt,
Dar la cursul de Roman
N-aș mai scrie înc-un an[3] !

Ioan Muraru, sobru și modest, măsurat la vorbă și în gesturi, niciodată cu ieșiri necontrolate…
Mic la stat, dar mare-n Sfat,
Pe toți legi ne-a învățat,
Drepturi și îndatoriri,
Noi i-aducem mulțumiri !

Gheorghe Beleiu, poezia Dreptului civil, scăpărător și risipitor deopotrivă, efervescent și generos, îl priveam ca pe un geniu nu totdeauna înțeles de către cei din jurul său…
Dintre multele Persoane,
Cum puteam să-l uităm oare,
Pe nea Gică, suflet mare,
Moț de moț, fără fasoane?

Ioan Ceterchi, cu tonul său somnolent, mereu egal, nu ne privea niciodată în ochi, se afla la apusul unei cariere politice de rang înalt…

Costică Bulai, sfătos ca un bunic și, de aceea, înțelegător cu nepoții din bancă și atunci când făceau boacăne. N-am să uit niciodată povața dată la un curs: „În penal, să nu spui vreodată că mai rău nu se poate !” Și, ca să pricepem, ne-a depănat istorioara unui deținut condamnat la moarte prin spânzurare, care, în preziua execuției, se lamenta colegilor de celulă: „Mai rău nu se poate, vai de capul meu!” Seara, ordinul s-a schimbat, în sensul că, înainte de a-i lega ștreangul de gât, va fi crestat pe corp și i se va presăra sare pe răni…

Daniela Păunescu, prezență discretă, dezavantajată de materia predată, Drept cooperatist, agrar și funciar…
Tot mergând pe la Agrar,
Același cu Funciar,
Învățai de boi și vaci,
De pășuni și de araci !

Nicolae Popa, plimbându-se agale printre rândurile de studenți, nestând o clipă locului, jovial și blând…
Să faci doar ce zice Popa
Din bătrâni am învățat,
Dar la curs, la Teorie,
Ne-am convins încă-o dat’ !

Aurel Dincu, îndrăgostit de versuri, îndeosebi cele minulesciene, un prieten mai mare al nostru, stins pretimpuriu…
Ne-a plimbat pe la Găești,
Cum să nu ți-l amintești?
Ne-a iubit, ne-a recitat,
Și-astfel multe-am învățat !

Gheorghe Moca, cu aerul său de politruc, deloc agreabil, luat mereu în bășcălie de T.R.P., ambii brăileni la origini…
Prin strâmtori și Vatican,
Petrecut-am noi un an,
Îndurând vânturi haine,
Dar acum ne e mai bine !

Ștefan Georgescu, spirit complex și erudit, cu aeru-i detașat și netulburat părelnic de toanele epocii nu tocmai favorabile iubitorilor de înțelepciune…
Stau și gândesc prea departe,
Că-s cu dragoste de carte,
Învățai ataraxia,
Superb curs Filosofia !

Antonie Iorgovan, fire năvalnică și autoritară, cu puternice reminiscențe ale educației cazone primite în școala militară, era nerăbdător să urce în ierarhiile universitare…
La cazarmă fui școlit
Și-am ieșit prea instruit,
Ore-n șir pot să vorbesc,
Însă cursu-l ocolesc !

Francisc Deak, figură olimpiană, impenetrabilă, autoritate de nimeni contestată în materia Dreptului civil, părea născut să fie dascăl…
Mai târziu, de-om vrea un leac,
Veni-vom la domnul Deak.
Cum putem să-l uităm oare,
Cu-al dânsului „Unchi cel Mare”?

Ion Neagu, pedant și concis, adesea ironic, adeptul disciplinei și rigorii juridice, fără paranteze de prisos…
La Procesual Penal
Se-aud foșnete de șal,
Tremură studentele,
De le cad poșetele !

Ion Lupaș, un intrus în cercul nostru strâmt de „dreptiști”…
La Socialism, la cursuri,
Auzirăm dedesubturi,
Cum fac greve muncitorii,
Sfidându-i pe toți patronii.

Nicolae Volonciu, totdeauna agitat, scotocind cu privirea fiecare chip din sală, de aceea greu de urmărit în expunerile sale…

Gheorghe Gilescu, molcom și blajin, tern în prelegeri…
L-am avut ca-ndrumător
Pe Gilescu-senior,
Știm ce-i un ordonator,
De la domnul profesor !

Dan-Drosu Șaguna, emfatic și distant, arar empatic cu noi…

Mihail Pușcoci, un munte de energie, în ciuda fizicului plăpând, o cultură politică eclatantă, era o încântare să-l asculți…
La Doctrine stam chitic
Și mă făceam foarte mic,
Întrebam, dându-le coate,
Cum de le știe pe toate?!

Constantin Mitrache, lipsit total de charismă, purta și o poreclă care-l dezavantaja din plecare – „Biluță”…

Lucian Mihai, har pedagogic, putere de sinteză, căldură în expunere, răbdare și tact…
Noi acum știm ce-i un KNOW-HOW,
Dar nu e decât bau-bau!
Știm totul despre brevete,
Despre mărci, despre procente !

Dragoș Sitaru, zâmbitor și afabil, săritor, cu pronunția graseiată – râu, rățușcă, rămurică – marcă înregistrată, îl percepeam ca pe un coleg grijuliu să nu ne rătăcim prin labirintul juridic…
La Cotești, în podgorie,
Mânca struguri cât o mie,
Dar apoi, la Drept privat,
Ne-a școlit și-am promovat !

Alexandru Athanasiu, minuțios și precis ca un neamț, spumos ca un italian, elegant ca un englez, nu simțeai niciodată când au trecut orele de seminar…
Chiar de e-n matriarhat,
Noi acum nu l-am uitat,
Îi cântăm ca un urat
S-ajungă-n… patriarhat ! (n.m. era asistentul doamnelor Ghimpu și Păunescu…)

Sanda Ghimpu, personalitate acaparatoare, o puteai lesne confunda cu eroinele prozei călinesciene, călătorise mult și ne împărtășea și nouă impresii de demult, păcat că n-am cunoscut-o mai îndeaproape…
Ne-ați purtat mereu prin Indii,
Depănând povești cu tigri
Și-ascultând de glasul fricii,
Veneam toți la Dreptul muncii !

Viorel Ciobanu, șarmant și echilibrat, de-o inteligență covârșitoare, seminarele dumnealui erau adevărate sărbători…
Și-am iubit și noi odată
Un profesor cu mustață,
Chiar de făceam fețe-fețe,
Când nu răspundeam la spețe !

Valeriu Stoica reprezenta noul val, cu altă deschidere culturală, cu o altă abordare pedagogică, în care interacțiunea cu studentul devenea primordială…

Mariana Drăghici, ferecată cu grijă în spatele unor frământări interioare, unor nemulțumiri, probabil, care o siliseră să semene cu un funcționar conștiincios și atât…

Tonel Ciobanu, cu alura sa proletară, nu se încadra neam în peisajul sofisticat al facultății…

Saveli Zilberstein, intangibil și rece, dacă l-ai fi auzit pe o bandă înregistrată ai fi avut aceeași senzație, nu te îndemna să tresari…

Aurel Pop, cu chipul său de fante interbelic, mi-a rămas în minte cu timbrul său viril și mustața ferchezuită…

Avram Filipaș, cu morga-i statuară și neîntrecut în ditirambele propagandistice, altminteri blazat și dezinteresat profesional, dădea impresia că își irosește vremea cu noi…

Ada Petrescu, gracilă și discretă, emanând totuși forță, persuasivă și tenace…

Marieta Moraru, neconvențională și relaxată, rujată strident, visând la zăpezile de altădată

Alexandru Negoiță, introvertit și retras, plat, nimic care să te trezească din letargie…

Ion Filipescu, ponosit și dezlânat în prelegeri, apropierea de pragul pensionării se vădea în întreaga-i atitudine…

Dumitru Brezoianu, complexat și rămas simplu asistent sau conferențiar (nu mai rețin cu exactitate), deși sărise bine de 50 de ani…

Gheorghe Crețoiu, distins și meticulos, străduindu-se în van să ne demonstreze că modul de producție socialist îl întrece pe cel capitalist…

Momcilo Luburici, o figură misterioasă, cu fuga sa din Iugoslavia, de frica lui Tito (cel puțin așa circula zvonul), îl priveam ca pe un personaj de roman picaresc…

Nicolae Culic, destins și niciodată grăbit, ușor distrat în aparență, un interlocutor agreabil și interesant…

Ion Bucur, bonom și timid, spontan și cu simț al umorului, un stelist înfocat, avizat și subtil…

Nicolae Georgescu, proaspăt întors de la Geneva, întrupa noblețea, delicat și doct, un economist cu vederi ce nu corespundeau de fiecare dată cu cele oficiale…

Stanciu Cărpenaru, întruchiparea politeții desăvârșite, lin și liniar ca o apă curgătoare de câmpie…

Emilian Stancu, tumultuos, tonic și electrizant, cu o atenție distributivă căreia nu-i scăpa niciun detaliu, făcea să vibreze laboratorul de criminalistică…
Să ajungi criminalist
Văzurăm că-i foarte trist…
Că tragi poze la pahare,
La oglinzi și la cadavre…

Corneliu Bîrsan, ardea, pur și simplu, tot trupul îi însoțea expunerile minunate, întruchiparea pasiunii didactice clocotinde, dăruit să capteze și să-și creeze discipoli…

Șansa ne-a ocolit să-i avem în amfiteatru pe doi profesori excepționali – Constantin Stătescu și Ioan Totu – , însărcinați cu alte responsabilități în acel an – 1983 – și nu numai.

Profesorii mei de la Drept… Unici, plămăditori de destine și însămânțători de entuziasme. Oameni, cu plusuri și minusuri, cu înălțări și prăbușiri. Mituri și modele de viață în anotimpul în care nădăjduiam să înflorim sub mentoratul lor. Un gând de mulțumire peste decenii, celor încă vii și celor prefăcuți în amintiri imposibil de șters din memoria afectivă a foștilor studenți !


[1] Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a dat. Memorii 1944-1959

[2] Ibidem

[3] Pentru banchetul organizat la sfârșitul cursurilor universitare le-am compus unora dintre profesori câte un catren, pe care însă nu le-am mai citit, așa încât le reproduc aici, cu stângăcia lor cu tot…


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Profesorii de la Drept”

  • Mai vechii Tomulescu Constantin,Oancea Ion,Ionescu Romulus,Luca Pascal,Prisca Nicolae, Dan Martian, Hnat Virgil ? Si mai noul Adrian Nastase ?

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii