România a câștigat meciul contra Ucrainei cu 3-0, în primul meci al grupei E de la EURO 2024

Profitînd de secetă, dușmanul de clasă fura apa oamenilor muncii

1. Curentul, 16 iunie 1935. La Pipera a avut loc o nenorocire. În timpul unor zboruri de antrenament, două avioane s-au ciocnit în aer. Avioanele distruse. Piloții morți. Reacția opiniei publice la această tragedie îl face pe Pamfil Șeicaru în editorialul de prima pagină Cîți să mai piară?… să invoce o realitate- Sîntem statul zeflemelei:

„Fireşte, suntem nu sceptici, fiindcă nu culegem cenuşa dezamăgirii la capătul unei pasionate analize, ci doar zeflemişti. E în această atitudine ușuratică şi veselă semnul unui optimism juvenil, acea încredere exagerată, acea nepăsătoare scuturare de tot ce-ar putea să se prindă de om ca înţelepciune, din amarele isbituri al vieţii. Fireşte, zeflemeaua indică o ştrengărească atitudine, o suficienţă în faţa vieţii, ceva imberb, ceva din încrederea in sine a adolescenţei. Dar zeflemeaua nu înseamnă o maturitate, şi nici sensul sever al vieţii. Se potriveşte minunat la acele secături simpatice, la giumbuşlucarii vieţii; dar nici când zeflemeaua nu a putut fi socotită drept o atitudine de Stat.

Şi suntem Statul zeflemelei; orice s-ar întâmpla, nu ne clinteşte din optimista noastră înţelegere, din acea jovială nepăsare, din îndemânarea cu care răspundem printr- o glumă la tot ce ar putea să constrângă la seriozitate. Ce poate fi mai simpatic decât veselia exuberantă? Numai că viaţa este ades vrăjmaşă neînduplecată a veseliei. Oamenii au mai multe prilejuri de a fi trişti decât de a fi veseli, şi nepăsarea poate fi o atitudine individuală, dar nu poate fi o dogmă de Stat.

Adesea, mă întreb ce trebuie să se mai întâmple ca să tresărim îngânduraţi, să căutăm o soluţie. Rezistenţa concepţiei noastre zeflemiste este impresionantă. Pe urma unei nenorociri, oricât ar fi de mare, rămânem neschimbaţi: nimic nu poate tulbura liniştea petrecăreaţă a sufletului celor ce au răspunderea. ”

2. Despre dezastrul produs în literatura anilor staliniști de teza continuei ascuțiri a luptei de clasă am scris în mai multe rînduri. Printre altele ea obliga pe toți scriitorii, inclusiv pe cei mari, să inventeze o acțiune a dușmanului de clasă. În chip automat, căutînd disperați să îndeplinească indicația – altfel romanul nu putea să apară- autorii creau situații absurde prin raportare la ceea ce am numi Adevărul vieții. De cele mai multe ori fapte firești, rezultate aleeinteresului omenesc pur şi simplu sau al interesului economic, primesc semnificaţii politice grave.

În Drum fără pulbere, romanul despre Canal al lui Petru Dumitriu, din cauza secetei, apa pentru Combinatul siderurgic se împuţinează. Pînă la conducerea organizaţiei de partid ajunge vestea că proprietarii de mori nu dau drumul la stăvilare în amonte pentru ca apa să rămînă pentru morile lor. Un caz tipic, valabil și azi de efect al interesului economic. Proprietarii de mor voiau apa pentru ca să poată măcina.

Prim topitorul Moisă explică astfel criza de apă:

„— Apăi tocmai de aia voiam să vă vorbesc tovarăşi, vorbi grav topitorul. La noi, sus pe Cerna, au stăvilare chiaburii pentru mori… Ne fură apa, tovarăşe Maftei“ (pag. 44)

Un comandou al organizaţiei de partid, compus şi dintr-un şef de la stat, urcă în munţi pentru a cere proprietarilor de mori să ridice vranele.
Ca şi în alte împrejurări, fără să şi-o propună, autorul destăinuie că motivul era pur economic, fără nici o legătură cu lupta de clasă:

„Moară după moară ridica vranele.
— Nu putem… avem de măcinat… se jeleau oamenii cu chimirul lat bătut în ţinte de aramă“ (pag. 47)

Cazul se rezolvă pînă la urmă fără scandal.
În alte împrejurări însă, proprietarii de mori ar fi fost arestaţi, anchetaţi şi condamnaţi pentru sabotaj contrarevoluţionar.

3. Din Revista Fundațiilor Regale, numărul 8-9, august-septembrie 1941, în totalitate închinat Trecerii Prutului, rețin nota din finalul numărului, asumată de noua conducere prin Dimitrie Caracostea: PERSPECTIVĂ SPRE VIITOR:

„Începînd cu numărul acesta, primul alcătuit conform indicaţiilor date de noua direcţie, se suspendă, timp de şase luni, colaborarea la Revista Fundaţiilor Regale, a criticilor de formaţiune fie estetizantă, fie liberalizantă pînă la simpatii faţă de ideologia şi literatura semită. Aceasta pînă ce directivele noi, care au început să fie date din Aprilie 1941, vor fi suficient cunoscute prin revistă. De la această dată, revista, urmărind nu să strice tot ce a fost bun, dar să împlinească, va primi colaborările vechilor critici numai în măsura în care se va face dovada că ei recunosc cerinţele literare ale vremii. Ţinînd seamă de imperativele conştiinţei estetice, fără de care nu este durată, critica revistei afirmă că literatura nu este un mijloc de destrămare şi nici un simplu joc singularizant, ci o funcţiune de expresie adînc omenească şi românească totodată, fără de care poezia nu poate fi integrată în cultura neamului. D. CARACOSTEA”

Citită azi, chiar și de mine, iscoditor doar curios al trecutului, abordat fără păreri preconcepute, așa cum un drumeț prin munți o ia pe o potecă fără să se întrebe asupra orientării politice a acesteia, Nota descumpănește prin imbecilitatea rar atinsă pînă la acest punct chiar și de publicistica literară proletcultistă. De mai tîrziu. Cum adică se suspendă colaborarea pe șase luni, timp în care vechii critici ar avea șansa de a dovedi că recunosc cerințele vremii? Renunțarea la colaboratorii critici „de formaţiune fie estetizantă, fie liberalizantă pînă la simpatii faţă de ideologia şi literatura semită” pare a mai fi de înțeles, deși conceptele invocate sînt nesigure în conținut: Ce-i aia simpatii față de ideologia și literatura semită? Dacă un autor e genial trebuie să scriu că n-are talent, după ce am aflat că nu e român neaoș? Dar, mă rog, pînă la urmă, la conducerea revistei venise o nouă echipă, era dreptul ei să pună condiții de colaborare. Chestiunea descumpănitoare e cea a răgazului dat acestor critici de a se adapta la cerințele vremii. Cum adică, în termen de șase luni respectivii urmau să gîndească și să scrie altfel decît gîndiseră și scriseseră o întreagă viață? Rămîne, totuși, întrebare? Revista se numea a Fundațiilor Regale. Avea Majestatea Sa, Regele Mihai, știință de politica editorială a noii conduceri?

4. D-ale Istoriei. Alexander Werth în Russia en guerre, se ocupă în capitolul Contextul diplomatic al primelor luni ale Invaziei germane în Rusia, de raporturile ambasadorului britanic la Moscova cu Autorități înainte și după declanșarea Războiului din Est. Înainte de Invazie, situația lui Sir Stafford Cripps nu era de loc strălucită.

„Cu excepția Suediei, Turciei, Iranului, Afganistanului și Finlandei, foarte puține țări neutre erau reprezentate la Moscova. Și dacă relațiile erau corecte – și doar atît – cu ambasadorul american Laurence A. Steinhardt, ambasadorul britanic Sir Stafford Cripps, era tratat cu o răceală deliberată care friza impolitețea. Cripps avea mari dificultăți să păstreze contactul cu Comisariatul Poporului pentru Afaceri Străine, și n-a avut privilegiul de a-l întîlni pe Stalin înainte de invazia germană din iunie 1941. El trebuia să se mulțumească să-l vadă din cînd în cînd pe Vîșinski, a cărei atitudine era departe de a fi primitoare.”

De înțeles că după Invazie, dar mai ales după Cuvîntarea lui Churchill despre ajutorul necondiționat dat rușilor ajunși la anaghie, situația lui Cripps se schimbă radical, ambasadorul britanic devenind favoritul Autorităților de la Moscova.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

13 comentarii pentru articolul „Profitînd de secetă, dușmanul de clasă fura apa oamenilor muncii”

  • DESTINE AMERICANE { 1961, 360 p.}, Alta editura | Okazii.ro
    -maxtor are 1 exemplar,
    il tine pentru teurgie
    (ardere in candela).

  • Ce-i aia simpatii față de ideologia și literatura semită?
    -sa mai citim din Peltz,
    e destul de neutru…….

  • Eu vă mulțumesc pentru că datorită unui articol din İstoria ca telenovelă, l-am descoperit pe Petru Dumitriu. Comunist, comunist, dar știa să scrie. Am urmărit postarea tv, Karl Marx Însemnări despre români. Dacă doriți această carte, in semn de prețuire pentru munca pe care o faceți pentru noi zi de zi v-o ofer cu cea mai mare plăcere. Pe You Tube nu am putut scrie așa că folosesc această modalitate. Numai de bine.

  • Nu știu de ce cuvântul „moară” mi-a amintit de vechile mori de pe Dâmbovița, și uite așa gândurile au alunecat și parcă văd aievea imaginile vechiului București.
    A existat un pictor Preziosi care a se pare că a iubit mult România. Au rămas o grămadă de acuarele realizate atunci în 1860.
    Multe sunt cu râul Dâmbovița deoarece Dâmbovița a reprezentat inima și sufletul orașului – Apa Vie.
    Toate punctele importante ale orașului erau situate lângă Dîmbovița – Palatul Domnesc, Mânăstirea Radu-Vodă, piețele importante, atelierele meșteșugarilor. Erau puțuri cu ciutură, grămezi de oltence care săplau rufe, oameni care se scăldau, gâște, bivoli poduri de lemn și bine înțeles morile.
    Dîmbovița era inima orașului.
    Doamne mi-aș fi dorit să trăiesc atunci! Cred că oamenii erau cu adevărat fericiți sau cel puțin simțeau că trăiesc.
    Acum acestă apa vie este îngropată în beton. De fapt, nimic nu mai este viu în acest oraș.
    Nici nu mai au rost construcțiile, șoselele. Un oraș fără viitor.
    Fiindcă este sâmbătă vă invit la o plimbare prin Bucureștiul lui Preziosi „La Valachie par Preziosi”
    https://dosaresecrete.ro/mostenirea-lui-amedeo-preziosi-un-conte-maltez-la-bucuresti/

  • E o falsă impresie, o adevărată cacealma ,să crezi că omul de rând nu ar ști cum să își gestioneze singur resursele , în cazul editorialului dumneavoastră fiind vorba despre resursele date de morile de apă, iar spre final ,despre resursele creative, artistice, ale criticilor literari, cărora li se impunea o anumită atitudine în activitatea lor și anume aceea de a-și schimba în totalitate stilul lor de lucru ,chiar dacă acesta a fost unul de succes și de durata unei vieți de om ! Cam aceleași lucruri se întâmplă și astăzi, așa cum se întâmplau și în 1941 ,când au fost ele puse în pagină de Dimitrie Caracostea ! În ce sens ? În sensul ca ,în loc ca cei aflați la conducere în orice instituție a statului să vrea ca cei mulți să acționeze ca o masă motorizată,
    ,să fie ei primii care să se adapteze schimbărilor și să accepte adevărul că nimeni nu se poate schimba peste noapte și nu poate gândi și acționa ca un robot la ordinul cuiva ,numai pentru că nu are o funcție superioară în stat ! Vă mulțumim pentru un editorial superb, excepțional de frumos și de interesant Maestre Ion Cristoiu ! Un sfârșit de săptămână minunat vă dorim, Maestre !

  • Sa-i spuna cineva Maestrului ca Al Treilea Razboi Mondial NU a inceput acum, ci in decembrie 2007, si a debutat cu o criza economica globala, dupa ce Putin s-a pronuntat la Munchen in favoarea lumii multipolare, ceea ce facea imposibila infiintarea Guvernului Mondial, aflat in stare incipienta sub forma Guvernantei Globale.

    Acest Razboi Global cuprinde trei faze: razboiul economic, razboiul religios impotriva crestinismului si razboiul armat, nuclear in ultimile sale 5 luni. Daca razboiul economic a fost inceput de SUA, razboiul religios va incepe din Vatican, iar razboiul armat din Turcia post-Erdogan, care va ataca Grecia, prilej care va fi folosit de Rusia post-Putin pentru a distruge a doua putere NATO. In prima parte a Razboiului, SUA nu se vor implica, ci vor lasa Europa sa se descurce singura.

    Dupa Ucraina, Rusia va ataca tarile B9, inclusiv Romania, daca nu-i va fi lasata cale libera spre Bulgaria, apoi Georgia. Pentru a slabi presiunea pe Europa, SUA si Israelul vor ataca Iranul, dar vor cunoaste o infrangere usturatoare.

    NOI TRAIM VREMURI APOCALIPTICE, ADICA SUNTEM CONTEMPORANI CU EVENIMENTELE DESCRISE IN APOCALIPSA SFANTULUI IOAN TEOLOGUL. Sfarsitul lumii a inceput in 1992, cand s-a pus bazele UNIUNII EUROPENE SATANISTE, si are o evolutie ciclica. Deci, el nu nu vine dintr-o data, ci treptat.

    Pentru a intelege profunzimile evenimemtelor care margheaza evolutia omenirii sunt necesare cunostinte care transcend simplele informatii cotidiene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *