Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Proiect pentru securitatea alimentară națională – Depozitele regionale de distribuție

Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România salută preocuparea domnului Prim Ministru Nicolae CIUCĂ pentru ”nevoia de a promova mai mult produsele românești în lanțurile comerciale”, conform Comunicatului de presă al Guvernului din 24 martie. Întâlnirea menționată în finalul Comunicatului de presă între ”Guvern, retaileri, producători/procesatori” poate doar crea premisele unei surse de profit pentru marii retailerii și producători, iar fructificarea potențialului agroalimentar al României va reprezenta strict o declarație politicianistă. Micii producători nu își vând produsele în supermaketuri, pentru aceștia trebuie să existe canale specifice, tradiționale de comerț.

Sub imperiul bunelor intenții, Guvernul nu trebuie să contribuie la amplificarea prizonieratului producătoriilor români în marile rețele comerciale!

Vom înainta astăzi domnului Prim Ministru o adresă oficială vizând următoarele aspecte:

 

1.               Referitor la ”nevoia de mai multe depozite frigorifice și de conservare pentru producătorii români”, îi reamintim domnului Prim Ministru că i-am prezentat propunerea ACDBR privind crearea ”Rețelei Naționale de 8 centre logistice regionale de colectare, depozitare, sortare, procesare, ambalare și comercializare de produse românești” în data de 25 ianuarie 2022 în cadrul unei întâlniri cu Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România ținute la Palatul Victoria. Din pacate, nici până în prezent, nu am primit un raspuns, o analiză de oportunitate asupra propunerii noastre. Mai mult, acest proiect a fost inclus în Programele de Guvernare ale PSD (2017 – 2020) și PNL (2020 – 2024), precum și în prima variantă a PNRR.

 

2.               În fundamentarea propunerii noastre subliniem următoarele caracteristici ale urgenței de implementare a acestui proiect strategic național: salvgardarea veniturilor fermierilor români prin punerea la dispoziție a unui mod viabil economic de a-și comercializa produsele, diminuarea ”pieței negre”, încercarea de echilibrare a balanței comerciale a României, încercarea de a recâștiga independența economică a României pe acest segment de piață.

 

3.               Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România reprezintă, prin membrii săi, veriga cu rol major în asigurarea securității alimentare, asumându-și în filiera produselor alimentare rolul de colectare, sortare, depozitare și comercializare către vânzătorii finali ai bunurilor. Membrii ACDBR sunt companii cu capital autohton, majoritatea având activitate neîntreruptă în piața națională de 30 de ani, cu o cifră de afaceri însumată de peste 1,5 miliarde de euro, deservind în principal comercianții independenți și horeca.

 

4.               Unul dintre motivele pentru care România a adoptat Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, iar Uniunea Europeană a adoptat Directiva 633/2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar (transpusă național prin Legea 81/2022), este ”abuzul de putere dominantă între furnizori și cumpărători”.

 

5.               Asociației Marilor Rețele Comerciale din România reprezintă ”comerțul modern”, adică marile lanțuri de supermagazine internaționale, cu o pondere în piața totală de bunuri de larg consum de peste 70% din total comerț, contribuind prin expansiunea magazinelor la globalizarea accelerată a pieței, la dispariția multor IMM-uri din domeniul comerțului și la o canibalizare a prețului de vânzare al producătorilor. Solicităm demarărea de urgență de către Consiliul Concurenței a analizei pieţei relevante în sectorul de retail alimentar pentru identificarea ponderilor marilor magazine și a nivelului de dominație.

 

6.               Apreciem că Guvernul trebuie să acorde prioritate în elaborarea politicilor publice companiilor mici și mijlocii din țara noastră, fermieri, procesatori, companii de distribuție și comerț tradițional, magazine independente de marile lanțuri globale, deoarece IMM-urile au cel mai mare impact pozitiv la dezvoltarea economiei din orice țară civilizată și, în același timp, prin fragilitatea condițiilor economiei globale sunt sunpuse la risc major de falimente. Comerțul cu amănuntul și comerțul cu ridicata și distribuția însumează 1.665 de insolvențe în 2022 din totalul de 6.531 de proceduri noi, în 2021 și în 2020 acest domeniu fiind lider al insolvențelor cu 1.785 de companii din totalul de 6.144, respectiv 1.691 de firme din totalul de 5.694 de cazuri.

 

Domnule Prim Ministru, nevoia României, a mediului de afaceri, a cetățenilor este de a fi luate decizii strategice obiectiv fundamentate, nu de a fi fluturate în diverse întâlniri publice deziderate și de a fi creată impresia că asociațiile patronale sau sindicale sunt ascultate. Mediul de afaceri și cetățenii nu se îndestulează cu promisiuni neonorate. Solicităm Guvernului României să depășească nivelul de ”avem potențial…” și să creeze politici publice consistente, durabile pentru români!

 

Ne reafirmăm public disponibilitatea pentru a crea un parteneriat public – privat cu Guvernul României pentru implementarea Proiectului Rețeaua Națională de 8 centre logistice regionale. Avem nevoie de proiecte mari de țară, avem nevoie să absorbim miliarde de euro din banii care ar trebui să vină de la Uniunea Europeană, iar acest proiect răspunde multor nevoi ale României, aflându-se pe masa Guvernului de peste patru ani. Poate acum a venit vremea să fie implementat!

 

Da, domnule Prim Ministru, supermarketurile din România trebuie și pot să vândă mai multe produse fabricate în România (chiar dacă doar de la puțini producători mari și de multe ori cu un adaos comercial de peste 100%), dar pentru a avea putere de negociere oferta producătorilor trebuie centralizată și pentru aceasta este nevoie de o distribuție puternică. Este nevoie de proiectul despre care v-am vorbit și dumneavoastră și miniștrilor din Cabinet. Prin expertiza pe care o avem în piața relevantă despre care vorbim, distribuitorii membri ACDBR am rezistat 30 de ani aici și vă lansăm public întrebarea: are nevoie Guvernul de distribuție de bunuri autohtonă, independentă?

 

Ovidiu – Nicolae GHEORGHE

Președinte ACDBR


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Proiect pentru securitatea alimentară națională – Depozitele regionale de distribuție”

  • Dincolo de declarații, noi cei mulți, cum putem convinge guvernul să facă ce e mai bine pentru români. Că, observând și mediul francez, guvernanții nu sunt interesați de binele poporului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *