Proiectul lui Marcel Ciolacu se va confrunta în PSD cu un adversar care stă și pîndește momentul atacului. Pînă atunci nu scoate capul

Esența Congresului PSD de sîmbătă, 22 august 2020, o constitue asumarea prin vot pe Moțiune de delegații reprezentînd partidul a Proiectului politic de Reconstrucție a formațiunii după eșecurile în lanț din 2019 și chiar din 2020.

Din punctul de vedere al echipei Marcel Ciolacu momentul a fost un succes.
El și echipa sa dorit reformistă au cîștigat.

Au cîștigat însă în confruntarea cu cine?
Iată întrebarea pe care trebuie să și-o pună noua conducere dacă nu ține să se îmbete înainte de asfințitul soarelui. Printr-un artificiu viclean, a fost supusă votului și candidatura lui Eugen Teodorovici. Buletinul de vot arată pe o filă titlul Moțiunea Reconstrucția PSD, sub care se așează, cuminte, lista, avînd în frunte formularea Președinte, Marcel Ciolacu și pe cealaltă doar Președinte, Eugen Teodorovici. S-a reușit astfel rara performanță în lumea civilizată, obișnuită în Orient, ca votul de la Congres să fie dat pe două statute. Marcel Ciolacu a fost votat după noul statut, care introduce votul pe Moțiune, adoptat sîmbătă dimineața, într-un soi de Cuvînt înainte la Congres, iar Eugen Teodorovici, după vechiul statut, care stipulează votul pe funcție. Prin acest artificiu neglijat de toată presa, cu excepția lui InPolitics. ro al lui Bogdan Iacob, Marcel Ciolacu și-a asigurat imaginea unui Congres în care s-a dus o bătălie între doi candidați. N-a fost nici o bătălie. Nici măcar una de la Iazul Mic, din istorisirile pentru copii. Eugen Teodorovici n-a venit la Congres. Mai mult, înainte de Congres el s-a pierdut cu totul în intrigi de tribunal despre legalitatea Congresului cînd, dacă ar fi ținut să arate că exprimă un alt Proiect de PSD decît Marcel Ciolacu ar fi trebuit să se consacre deosebirilor dintre proiectul său și proiectul concurentului. Prin urmare la Congres Proiectul lui Marcel Ciolacu n-a avut nici un adversar. Pe Dumitru Buzatu, cu nădragii săi roșii, de Commedia dell’arte, nu-l luăm în considerare. Și dacă intervenția sa, cu voie de la Împărăție, ar fi fost temeinică, tot n-ar fi putut pretinde locul de Proiect opus celui susținut de Marcel Ciolacu. Am fi putut vorbi de un adevărat adversar în PSD doar dacă la Congres Eugen Teodorovici sau altcineva, Codrin Ștefănescu, ar fi venit la vot cu o Moțiune și o listă. Nu știu dacă ar fi cîștigat. După opinia mea, nu, fie și pentru că liderii PSD au băgat la cap lecția întruchipată de condamnarea suveranistului Liviu Dragnea. Da, dar cu acest prilej, în Congres s-ar fi auzit și vocea părții opuse Reconstrucției, a acelei părți din partid care l-a urmat pe Liviu Dragnea nu din oportunism, ci din convingeri acuzate de Moțiunea lui Ciolacu drept conservatoare. Cum la Congres a fost depusă o singură Moțiune, nu putem ști din punct de vedere public nimic despre adversarii Proiectului lui Marcel Ciolacu. Nu știm nimic despre forța acestora, despre determinarea acestora, despre numărul de PSD-iști care cred încă în Proiectul lui Liviu Dragnea.

Știe ceva Marcel Ciolacu despre forța care i se opune?
Știe, poate, cine sînt cei care vor să-i ia locul. Știe, poate, cine vede în PSD un spațiu al distribuirii funcțiilor. Știe, poate, cine l-a urmat pe Liviu Dragnea din oportunism. Dar nu știe cît de mare e numărul celor care cred în PSD ca partid suveranist, luptător împotriva Statului paralel, adept al illiberalismului de tip Victor Orban.

Pentru reușita Proiectului său de Reconstrucție a PSD ar fi trebuit să știe.
De ce?
Răspunsul ni-l dă un fragment din debutul Moțiunii:

„Urmează un proces greu, de transformare profundă a partidului. PSD se va reclădi ideologic pentru a-și recîștiga identitatea de partid istoric de stînga, prin reiterarea viziunii euroatlantice, asumarea critică a trecutului și prin respectarea angajamentelor politice față de societate. Este un obiectiv pe termen lung, independent de țintele conjuncturale stabilite în funcție de ciclurile electorale.”

Un partid nu e însă o alcătuire din plastilină. Procesul de care vorbește Moțiunea cere, pentru a se finaliza cu un succes și nu cu un eșec cîteva condiții de îndeplinit:

1. Ca membrii PSD adepți ai Reconstrucției să fie majoritari în partid.
2. Ca noua conducere să identifice rapid punctele de pe harta PSD la nivel național unde se află adepți ai Proiectului și unde se află dușmani.
3. Ca urmarea lui Marcel Ciolacu să fie rodul credinței în Proiectul său și nu expresia oportunismului.

Oricît ar părea de ciudat, cel mai mare pericol pentru Proiectul lui Marcel Ciolacu e dat de românismul vieții noastre politice. Prin românim eu înțeleg oportunismul funciar al moldovalahilor, făurit ca mijloc de supraviețuire sub feluriți Stăpîni. Zicem ca ei și facem ca noi. Într-o altă țară, mai ales într-o țară nordică, Proiectul lui Marcel Ciolacu ar fi fost primit de adepții lui Liviu Dragnea cu o adversitate publică fățișă. Presa ar fi fost invitată să găzduiască critici vehemente ale Proiectului de pe pozițiile conservatoare, invocate chiar de Marcel Ciolacu. N-ar fi fost exclusă nici desprinderea din partid a unei grupări, așa cum s-a întîmplat după Congresul FSN din martie 1992. În acest fel, Marcel Ciolacu și grupul său de conducere ar fi știut cu ce forță se confruntă. Cum acest lucru nu s-a întîmplat, putem presupune că Proiectul lui Marcel Ciolacu se va confrunta cu un adversar tăcut din punct de vedere public, dar eficient în culise. Un adversar, care așa cum s-a întîmplat cu toate conducerile PSD de pînă acum, venite cu ambiții mari în privința reformării partidului, va sta la pîndă în așteptarea clătinării actualei conduceri, Și momentul acestei clătinări nu e așa de depărtat cum s-ar crede. Alegerile locale de peste o lună ar putea fi momentul.