Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, sabotat chiar din interiorul PNL: „Voi face tot ce este omenește posibil să avem guvern”

Pumnul în gură, argument forte în dialogul politic

În vălmășagul de știri, știrulețe și zvonuri, care de care mai alarmiste, care alimentează și întrețin, în masă, Covido-isteria, a trecut aproape neobservat mesajul pe care Mihai Tudose, prim- vicepreședinte al PSD, i l-a transmis lui Adrian Năstase ca răspuns la unele recomandări pe care fostul președinte al partidului și premier al României le-a făcut mai zilele trecute. Recomandări pe care Adrian Năstase le-a făcut nu pentru că așa a vrut el, ci dând curs invitației de a da propuneri concrete pe care i-a adresat-o Paul Stănescu, secretarul general al PSD. Nu am de unde să știu dacă aceste propuneri, pe care Adrian Năstase le-a și făcut cunoscute pe pagina sa din virtual media, au fost discutate la nivelul factorilor diriguitori ai partidului, fapt este, însă, că un prim-vicepreședinte al partidului, Mihai Tudose, el însuși fost premier, a găsit de cuviință să îi răspundă într-o manieră pe care, numai din rațiuni ce țin de domeniul celor șapte ani de acasă, mă abțin să le calific după cum prea bine o merită.

Concret, Mihai Tudose se face că transmite unor adrisanți colectivi și neprecizați „să stea liniștiți că știm noi (adică echipa conducătoare a partidului n.n.) ce avem de făcut’’. După care, revine cu o altă zicere pe măsura anterioarei propoziții: „Din tribună toată lumea dă goluri’’. După cum era de așteptat, această ieșire foarte nepoliticoasă a unui actual lider al partidului față de Adrian Năstase, fost președinte al PSD și, orice s-ar spune, premierul în mandatul căruia România a purtat și a finalizat negocierile pentru admiterea în Uniunea Europeană, nu putea să nu provoace jubilație unor anumiți comentatori care s-au și repezit să o catalogheze ca dovadă a unei „dispute’’. Motiv pentru care am mers la dicționare unde, pentru termenul „dispută’’ am găsit următoarea definiție: „discuție aprinsă, purtată în contradictoriu’’. De unde rezultă că, în cazul de față, pentru a putea să fie vorba de o dispută, era absolut necesar ca în primul rând cel direct vizat, adică Adrian Năstase să îi răspundă lui Mihai Tudose. Ceea ce până acum nu s-a întâmplat și nici nu cred că sunt șanse să se întâmple.

Firește, este dreptul lui Adrian Năstase să decidă dacă trebuie sau nu să se angajeze într-o asemenea, haideți să îi spunem cu maximă toleranță, „dispută’’ sau dacă este cazul să facă publice motivele pentru care a ales să nu dea curs unui asemenea mod de a practica dialogul politic. Cu atât mai puțin aș avea eu, ca simplu observator, intenția de a mă erija în pledantul cauzei unei personalități politice și științifice de ținuta lui Adrian Năstase. Am ales, însă, să intervin pe acest subiect întrucât- fie și în temeiul experienței acumulate în cei cincizeci de ani de gazetărie-, consider că incidentul este semnificativ pentru a defini nivelul la care ajuns să se practice, azi și la noi, dezbaterea ideilor politice, confruntarea punctelor de vedere contradictorii.

Aș remarca, în primul rând, faptul că Adrian Năstase nu este, în niciun caz, cel răspunzător pentru că el se află acum în tribună și nu pe terenul unde se dispută (sau ar trebui să se dispute?!) competiția între jucătorii confruntărilor politice. Dimpotrivă, Adrian Năstase a fost și mai este încă în situația de a nu participa în mod efectiv și pe măsura calităților și a experienței sale deosebit de valoroase, în urma unei însăilări pretins juridice executată la o anumită comandă politică. Samavolnicie pe care, încă la acea vreme, subsemnatul a pus-o într-o directă descendență a dictatului împotriva lui Antonio Gramsci, emis de procurorul Luigi Russo la ordinul lui Mussolini: „Trebuie să împiedicăm acest creier să funcționeze douăzeci de ani!’’.

Cunosc obiecțiile pe care le-ar putea ridica unii puritani politico-ideologici privindu-l pe Antonio Gramsci. Dar, dacă tot am pomenit numele autorului „Caietelor din închisoare’’, cred că este momentul să readucem în actualitate memorabilă definiție pe care el a dat-o partidului ca „intelectual colectiv’’. Definiție cu multiple, incontestabile implicații în definirea unui partid politic de anvergura și de importanța PSD într-un stat de drept, stat al democrației consolidate. Situație care pune într-o ireconciliabilă contradicție ideea „intelectualului colectiv’’ cu dictatul emis de Mihai Tudose, actualmente prim vicepreședinte al PSD: „să stea liniștiți că știm noi ce avem de făcut’’. Puseu autoritarist care își are rațiunea suficientă în absolut artificiala ruptură creată și întreținută între generații. Ruptură deosebit de periculoasă pentru că, în loc să înlesnească și să stimuleze transferul de experiențe și de valori durabile între generații, inclusiv printr-o evaluare critică, nepărtinitoare între ceea ce este viu și ceea ce este mort (termenii disjuncției îi aparțin lui Benedetto Croce), nu face decât să creeze un hiatus artificial și nociv. Hiatus pe care, după cum se poate constata și în cazul de față, anumite cercuri de influență și de interese nu scapă ocazia să îl folosească în beneficiu propriu. Motiv pentru care consider că ieșirea strict propagandistică a lui Mihai Tudose poate și trebuie să fie încadrată nu în registrul unui demers politic, ci numai și numai în specia politicianismului, fenomen a cărui definiție ne-a fost dată de C. Rădulescu- Motru. Cu precizarea că acest fenomen nu este exclusiv în apanajul PSD, el fiind înregistrat la mai toate partidele care ființează în prezent aici, în scumpa noastră patrie. Având, firește, consecințele pe care le știm și, mai rău, le suportăm cu toții. Aceasta a fost și rămâne principala cauză pentru care am adus în discuție subiectul.

Ar mai fi, cred eu, de făcut și o mică trimitere la faptul că, poate, înainte de a încerca să îi taie vorba lui Adrian Năstase, s-ar fi cuvenit ca Mihai Tudose să își aducă aminte că, în urmă cu aproape un sfert de veac, a făcut primii pași în politică în calitate de vicepreședinte al organizației de tineret a PSD. Mai precis, în perioada în care Adrian Năstase, cel cu care se poartă acum într-un asemenea fel, era prim-vicepreședinte al PSD. Ceea ce, în aceeași logică, a celor șapte ani de acasă, ar fi trebuit să îl facă să își tempereze accesele autoritariste. Recunosc, ar fi trebuit să discutăm și despre asta dar, din exact acest motiv al memoriei evenimentelor prefer să închidem discuția aici.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii