Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Punct și de la capăt sau Despre disidență numai de bine
Premiul Poetul European al libertății
La fiecare doi ani, Gdańsk, orașul polonez al libertății, devine centrul poeziei europene cu prilejul concursului și premiului Poetul European al Libertății. Pentru acest prestigios premiu concurează șapte țări europene. În 2016, acestea au fost: România, Portugalia, Danemarca, Ungaria, Rusia, Italia și Macedonia. Premiul este acordat atât poeților, cât și traducătorilor. Un juriu, format din personalități literare și culturale poloneze, a decis ca acest premiu să meargă la Ana Blandiana, care s-a prezentat cu volumul, Patria mea A4. Ana Blandiana a fost profund emoționată de acordarea acestui premiu și a ținut să le mulțumească, atât organizatorilor cât și juriului: “În cazul în care aș fi primit acest premiu în Paris, nu ar fi fost atât de important pentru mine. De zeci de ani, orașul Gdańsk este orașul solidarității, al curajului și al libertății, iar din această seară va fi și orașul poeziei”, a adăugat scriitoarea. Concursul Poetul European al Libertății este organizat de orașul Gdańsk, sub patronajul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național din Polonia.
https://blogpolonistica.wordpress.com/2016/11/12/ana-blandiana-premiata-in-gdansk-orasul-poeziei/
Antinostalgia
Moderatorul Vasile Botnaru de la Radio Europa Liberă Moldova:
Un nou sezon al programului „Antinostalgia”, finanțat de Ambasada SUA și realizat de Radio Europa Liberă, care, știți foarte bine, la fel îi plătit de contribuabilul american. Pornim acest nou sezon „Antinostalgia” cu doi musafiri foarte scumpi și importanți ai Europei Libere: Ana Blandiana și Vitalie Ciobanu. Odată, Matei Vișniec într-un interviu, încercând tot așa să vorbească pe înțelesul acestei generații, spunea așa: „Comunismul a fost un avion foarte frumos, foarte deghizat, avea un cusur, nu zbura”. Ei, copiii ăștia cărora noi încercăm să ne adresăm nici măcar nu au văzut acel avion și nu au cum să înțeleagă – cum așa, atât de frumos vopsit, dichisit, să nu poate să zboare? De aici vine întrebarea mea: Cum găsiți mijloacele cele mai bune ca să vă înțeleagă și, mai ales, să vă creadă copiii ăștia care n-au trăit și n-au suferit, n-au cicatricile pe care le aveți dumneavoastră? De ce v-ar crede că comunismul este atât de urât și hidos?
Ana Blandiana: „Înainte să răspund punctual, deși îi foarte greu de răspuns, pentru că găsesc foarte greu acest dialog, vreau să vă spun că grav mi se pare nu atât pentru că nu știu trecutul, pentru că nu știu istoria, ci că în felul acesta nu sunt în stare să înțeleagă urmările acestui trecut în societatea de azi. Deci, ei nu sunt neștiutori pentru că societatea în care trăiesc este perfectă și nu le mai pasă de ce a fost înainte, ei, neștiind ce a fost, sunt incapabili să înțeleagă ce este, și ce este, este ceva și la voi, și la noi încă într-o mare legătură cu ce a fost. Deci sunt incapabili să-și înțeleagă chiar destinul, pentru că, la urma urmei, destinul lor este legat nu numai de căderea comunismului, ci și de faptul că comunismul și-a lăsat niște urme în societatea de azi care le împiedică dezvoltarea normală a vieții.”
Ana Blandiana: „Eram în Polonia, se sărbătorea cu mare fast momentul în care ei au câștigat alegerile libere contra comunismului cu o jumătate de an înainte de căderea Zidului. În general, polonezii sunt foarte mândri că sunt polonezi și asta a fost cea mai mare sărbătoare la care am participat vreodată. Nu mai era președintele Walesa, a fost deschisă în parlament printr-un discurs al lui. (Fac o paranteză: eu până atunci crezusem că el a fost un muncitor pus în față, nu știu, curajos, conducând muncitorii că, de fapt, Solidarnost a fost condus de grupurile acelea de intelectuali care și ei au fost grozavi). Abia ascultându-l vorbind, mi-am dat seama ce mare personalitate, cum poate fi extraordinar un om simplu, foarte inteligent. Discursul lui a fost, așa, printr-o singură frază a spus: „Încerc să mă gândesc acum, în acest moment de sărbătoare, care este diferența dintre mine, muncitorul de acum 25 de ani, și eu, fost președinte… Concluzia la care am ajuns e că atunci totul îmi era clar și acum nu-mi mai este clar nimic”. Ana Blandiana https://moldova.europalibera.org/a/punct-%C8%99i-de-la-cap%C4%83t-ce-le-povestim-copiilor-despre-comunism-(video)/30424160.html
Suntem greșit creați, ne lipsește o dimensiune
Am cunoscut-o pe poeta Ana Blandiana în 1972, toamna, în primul an al studenției mele, când urcam treptele redacției revistei Amfiteatrul, de pe strada Brezoianu. Dna Blandiana era pe atunci, și mulți ani, după aceea, redactor la această revistă a studenților comuniști, poeta fiind ea însăși peceristă. Imaginea pe care i-o păstrez este aceea a unei ființe vegetale, simțitoare și în același timp debilă, iar cărțile care i-au apărut de-a lungul anilor mi-au întărit această viziune a fragilității poetei.
Blandiana este un caz nefericit de ceea ce ea însăși mărturisea într-o carte a sa, de «malformație» a spiritului. Infirmitatea pe care scriitoarea o prezintă în jurnalul său, Calitatea de martor (Editura Cartea Românească, 1970), constă în incapacitatea poetei de a se bucura: «DOAMNE, dacă ne-am putea bucura! Dacă o bucurie ar putea fi primită ca un fruct răcoritor din care mușcând să ne gândim ce greu a crescut copacul și nici că undeva în miez se mișcă poate viermele! O, dacă am știi să ne bucurăm cum știm să suferim!».
Părerea poetei este tranșantă și condamnă oamenii în bloc: «Suntem greșit creați, ne lipsește o dimensiune pe care încercăm de mii de ani să ne-o adăugăm. Ar trebui o lungă experiență de fericire, un lung exercițiu al zâmbetului interior pentru a echilibra tradiția îndurerării». În urmă cu două decenii, poeta a căutat sensuri ale revoluției, pe care abia azi le-a dibuit, în Piață: «Scopul tuturor revoluțiilor a fost de a atinge în bine intensitatea chinului îndurat. Dar ce libertate ar putea șterge urmele absenței ei, ce bucurie din istoria omenirii se poate măsura în intensitate cu faptul că Inchiziția a existat?» De unde se poate deduce că dna Blandiana trăiește și azi sfâșierea pe care i-o provoacă neputința de a se bucura de izbânzile Revoluției din decembrie, recunoscând implicit că este o infirmă care suferă de o malformație, de dureroasa incapacitate de a se desfăta cu ceea ce viața i-a oferit cu mărinimie. Paradoxal, stihuitoarea este mândră de malformația sa: «Superioritatea față de o lume în care nu reușești să te integrezi este ridicolă și infirmă, dacă infirmitatea înseamnă a nu putea fi asemenea celorlalți».
Ca și ceilalți «aleși» din grupul pentru șuetă social, dna Blandiana este deci conștientă de faptul că este spuma intelectualității, elita care nu se amestecă cu vulgul, cu «cei mulți și orbi». În schimb, este mândră să-i reprezinte pe cei adunați în piață și care se autonumesc, cu fudulie jalnică, «golani». Eu, fostul student care nu m-am bucurat de a fi devenit niciodată membru pecere, continui să păstrez imaginea poetesei ca o trestie debilă. După părerea mea, apariția dnei Blandiana în balconul Universității cu o portavoce în mână, alături de o formație pestriță, nu este o prostie, ci o dovadă de ironie și umor. Pentru că dna Blandiana scria în 1970: «semnul infirmității constă în a-ți lipi în partea stângă a pieptului o grațioasă țintă de tir». Iată de ce refuz să cred ca dna Blandiana și-ar putea atârna azi pe piept ecusonul piețarilor, chiar dacă aceștia i-ar oferi-precum dnei Cornea- diploma de golancă. Pentru mine, numele dnei Blandiana aș vrea și sper să rămână departe de această noțiune ale cărei dejecții fizice și morale poluează aerul și spațiul din jurul boscheților din fața Teatrului Național și a Universității.
Florian POPA MICȘAN”.
Sursa: ,,Dimineața”, 15 mai 1990, p.4.
Ana Blandiana, cea prezentată deseori drept „cunoscuta disidentă anticomunistă”, a primit în anul 1982 Premiul Gottfried von Herder din partea Universității din Viena, motiv pentru care a fost invitată la festivitatea de premiere în ziua de 11 mai 1982. Trebuie specificat că Premiul Herder era un premiu destul de politic, cam ca Eurovisionul de azi. Mai adăugăm că, potrivit cutumelor premiului, la recomandarea Anei Blandiana, în 1982 a ajuns la Viena și apoi la Munchen, cu o bursă Herder, tânărul, pe-atunci, Emil Hurezeanu, azi ambasadorul regimului de la București în Republica Germania. Dar, cum la vremea aceea orice plecare în străinătate se făcea doar cu acordul PCR, cunoscutul scriitor Dumitru Radu Popescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, se adresează celebrei Suzana Gâdea, care era atunci președinta Consiliului Culturii și Educației Socialiste, căreia îi comunică dorința Anei Blandiana și a soțului său, Romulus Rusan, de a face cu acest prilej o excursie prin mai multe țări timp de 90 de zile.
(va urma)
https://blogpolonistica.wordpress.com/2016/11/12/ana-blandiana-premiata-in-gdansk-orasul-poeziei/
Comentarii
Lasă un răspuns