Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Puncte fierbinți pe glob în 2021. Criza climatică și răspunsul economic la COVID vor afecta toate națiunile

2021 se derulează în mijlocul celei mai mari crize din viața noastră. Răspunsul asistenței medicale la pandemie a fost definit în 2020. Răspunsul economic la daunele sale de durată vor fi definite în 2021. Venirea și plecarea de la Casa Albă a lui Donald Trump a schimbat fața geopoliticii. Criza climatică și răspunsul economic la COVID vor afecta toate națiunile – în timp ce unele dintre ele se vor confrunta, în paralel, cu provocări deosebite. Dacă ar exista un concurs pentru evenimentul geopolitic important din 2020, cu cele mai importante implicații asupra păcii și securității globale în perioada care a urmat, din Caucaz la Cornul Africii și până în Himalaia, domeniul ar fi aglomerat. Ce constatăm în geopolitica de astăzi? Că avem tot felul de ”puncte fierbinți” de la pandemia coronavirusului la impactul crescând al schimbărilor climatice, de la politicile ”pământului ars” ale administrației Trump după ce a pierdut alegerile în favoarea lui Joe Biden la războiul azero-armean din Nagorno-Karabah dar și la conflictul din Mediterană între Turcia și Grecia, de la atacurile cibernetice ale hackerilor ruși asupra instituțiilor din Europa și SUA la creșterea nivelului spionajului rus în Occident până la presiunea Chinei asupra Taiwanului, de la războiul din Ucraina la evoluțiile conflictelor înghețate din Marea Neagră devenită lac rusesc, ca să amintim doar câteva dintre ele. În 2021, lumea va avea de-a face cu urmările acestora și va descoperi noi zone de conflict a căror rădăcini vin dintr-un trecut recent. Începeți analizele cu epidemia de COVID-19 care ne marchează existența și care a accelera procesele de schimbarea a geopoliticii globale. Când a izbucnit prima dată, mulți – inclusiv eu – s-au temut că va avea consecințe imediate, potențial devastatoare. Deși lumea a fost nepregătită pentru un astfel de eveniment, au avut loc activități diplomatice, mediere internațională, misiuni de menținere a păcii și sprijin financiar pentru populațiile vulnerabile, dar este îndoielnic dacă COVID-19 a afectat dramatic traiectoria războaielor majore, fie ele în Afganistan, Libia, Siria, Yemen sau în alte părți. Venirea lui Joe Biden la Casa Albă a schimbat regulile jocului geopolitic. Biden, în vârstă de 78 de ani, cel mai bătrân președinte american ales vreodată, a arătat clar că soluționarea crizei Covid-19 este prioritatea numărul unu a Americii urmată de problema economică. Pandemia de coronavirus a ucis peste 346.000 de americani iar economia americană se luptă cu șomajul ajuns la 6,7% și cu mii de oameni la coadă la băncile de alimente. Cererile pentru echitate rasială și justiție sunt urgente. Rusia este suspectată de cel mai mare atac cibernetic asupra guvernului SUA. America este divizată, democrația ei fragilă are nevoie de reparații, iar criza climatică ”strigă” pentru măsuri eficiente. După o victorie a lui Trump din 2016, văzută de mulți democrați ca pe un cadou al președintelui Putin, mandatul lui Joe Biden deschide era președinției cu multe întrebări la care nu există răspunsuri și pe care mulți analiști o văd similară cu cea a lui Jimmy Carter. Societatea americană este polarizată iar consecințele polarizării se extind mult dincolo de granițele Americii. Dincolo de dorința comună de a îngrădi China, republicanii și democrații nu vor fi de acord între ei cu privire la obiectivele politicii externe ale Americii. În plus, dimensiunea bazei populare lui Trump și extinderea acestei baze pentru a include mai mulți alegători minoritari, lasă aliații și potențialii parteneri să se întrebe dacă următorul președinte „America First” și politica externă sunt la doar patru ani distanță. Dar să revedem câteva din punctele fierbinți ale globului, puncte pe care le vom analiza pe rând, ulterior.

SUA-IranLegăturile dintre Washington și Teheran nu vor fi nici productive dar nici războinice

De ce supun acest lucru? În primul rând pentru că din punct de vedere militar Iranul este la margine unei prăpastii. Tehnica militară din dotare este produsă, în special în SUA și Marea Britanie, înainte de Revoluția Islamică din 1979 și are nevoie acută de piese de schimb și modernizări. Spre exemplu recentul incident care a produs scufundarea navei iraniene Kharg, navă ce se afla într-o misiune de instruire, singura navă capabilă să asigure reaprovizionare pe mare pentru celelalte nave, este edificator. Nava, construită în Marea Britanie şi lansată la apă în 1979, a intrat în marina iraniană în 1984, după lungi negocieri care au urmat Revoluției Islamice. Ca să nu mai vorbim de avioanele din dotare vechi din vremea Șahului[1]. În concluzie, dat fiind inferioritatea clară, este foarte puțin probabil ca Iranul să-și pună în aplicare măsurile de răzbunare împotriva Israelului sau a altor vecini din regiune mai departe de atacuri cu rachete sau cibernetice și sprijinirea diferitelor grupări paramilitare antiamericane, anti-saudite, sau anti-israeliene din zonă. Acum Casa Albă încearcă refacerea diplomatică a unei relații contondente între cele două capitale, relație distrusă de Revoluția Islamica a lui Khomeini dar și recent de masurile administrației Trump. Reprezentanții țărilor participante la acordul nuclear semnat cu Iranul în 2015 s-au întâlnit recent la Viena, pentru a discuta o posibilă „resuscitare” a acestui acord negociat de Administrația Obama în 2015 prin care Iranul își limita capacitățile nucleare și își lua angajamentul de a renunța la încercările de a dezvolta arma nucleară. Deși până la acel moment Iranul respectase partea sa de înțelegere, președintele american de atunci, Donald Trump, a retras, totuși, SUA din acord, unul din motive fiind formarea unei coaliții anti iraniene între statele din Golf și Israel. Statele Unite au fost invitate să participe, la discuții, indirect, pentru prima oară după sosirea lui Joe Biden la Casa Albă, informează AFP. Discuțiile, fără accesul presei, au loc într-un hotel de lux din capitala Austriei, aflat la mică distanță de hotelul în care este cazată delegația americană. Partea americană, al cărei emisar Rob Malley a sosit la Viena, este informată în mod regulat cu privire la progresele realizate în cadrul discuțiilor de către europeni, Teheranul refuzând orice contact direct cu reprezentanții Casei Albe. Kelsey Davenport, directoare privind politica de neproliferare în cadrul Asociației pentru Controlul Armelor[2], consideră că „această diplomație de navetă nu este cu siguranță ideală, dar UE este bine plasată pentru a scoate din impas şi pentru a coordona măsurile necesare în vederea restabilirea acordului”. Va fi un drum greu presărat cu crize în Orientul Mijlociu între Iran și Israel în alianță cu Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite sub umbrela infanterie marine a US Navy.

Competiția SUA-China-Coordonarea SUA împreună cu aliații săi, în principal europeni împotriva Chinei înseamnă ca diplomația și strategiile politice (în tehnologie sau climă) să se combine cu fricțiuni de lungă durată în alte zone care în fapt continuă și complică rivalitatea lor. Dezacorduri privind comerțul, situația din Hong Kong-ul, Taiwanul și Marea Chinei de Sud vor continua să agite spiritele și în 2021. În mod colectiv, aceste puncte de dispută vor spori riscul de calcul greșit și escaladare către o criză ce poate lua o tentă militară.

O politică externă europeană răvășită de o conducere lipsită de coerență

Europa -Cu Brexit-ul făcut ”praf”, în mare parte, spre satisfacția Bruxelles-ului, vaccinarea Covid-19, în curs, și un președinte SUA mai amiabil – și mai previzibil – la Casa Albă, 2021 ar trebui să fie un an mai ușor pentru Europa. Însă propriile dificultăți interne, împreună cu continuarea dezvoltărilor geopolitice globale care preced cu mult timp înainte criza din 2020, par să facă din acest an unul dificil pentru negocieri în cadrul blocului. La toate acestea se adaugă factorul Rusia care fără îndoială prin impredictibilitatea evoluțiilor politice și militare de la Kremlin devine un factor perturbator. Diviziunea dintre multe state membre occidentale și guvernele Poloniei și Ungariei continuă să se extindă cu referință la încercările Bruxelles-ului de a lega bugetul UE de respectarea statului de drept, scoțând la iveală diferențe culturale profunde pe teme europene de bază, cum ar fi migrația și valorile liberale. Între timp, Germania, puterea economică și politică a UE, alături de Franța, riscă să fie preocupată pentru o mare parte a anului de plecarea Angelei Merkel și de alegerea succesorului ei, alegerile urmând să aibă loc în septembrie și, eventual, urmate de luni de discuții despre o coaliție de guvernare. Olanda, un jucător din ce în ce mai influent al UE, în special după plecarea Marii Britanii, are și ea alegeri parlamentare în 2021. În ambele țări, extrema dreaptă eurosceptică – marginalizată efectiv de pandemia coronavirusului pentru o mare parte a anului 2020 – ar putea juca un rol semnificativ pe măsură ce criza economică înlocuiește criza sănătății. Nici partidul Alternativa pentru Germania (AfD) Germaniei, nici Partidul pentru Libertate al lui Geert Wilders nu par să ajungă la guvernare – dar ar putea influența politicile mai multor rivali care încearcă să capteze voturi de extremă dreaptă, influențând potențial dinamica viitoare la Bruxelles. Privind în vecinătatea apropiată a Europei, relațiile cu doi vecini din ce în ce mai apropiați, Rusia și Turcia, nu par să fie mai ușoare, nici Vladimir Putin, nici Recep Tayyip Erdogan nu doresc să-și ”înmoaie” poziția anti-UE. Și cu o politică externă europeană răvășită de o conducere lipsită de coerență, sub patronajul lui Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de la Bruxelles, rivalitatea geopolitică dintre SUA și China va forța Europa să parcurgă o cale delicată între principii și interesul propriu. Adăugați la aceasta necesitatea – în urma pandemiei – de a lua măsuri nepopulare pentru a aborda criza climatică dar și un impuls, contestat, pentru o politică europeană comună de apărare și securitate (presiune pusă de președintele Macron asupra aliaților din NATO) și creșterea tensiunilor transatlantice față de planurile UE de a reduce excesele giganților tehnologici americani, și veți vedea în final ca 2021 pare, pentru Europa, nu mult mai ușor decât 2020. Plecarea Angelei Merkel după 15 ani, va aduce un risc major la vârful leadership-ului continentului. Europa se confruntă cu o ”mahmureală economică” începând cu restricțiile intensificate de blocare a situației economice, în mai multe țări, iar Merkel nu va fi acolo pentru a încuraja flexibilitatea în răspunsul multilateral. Orice eșec economic ar putea amenința astfel recuperarea fragilă a Europei și ar crea condițiile pentru ca populismul european să se trezească din hibernarea sa. Fără Merkel să servească drept negociator puternic, eforturile diplomatice de rezolvare a disputelor energetice și teritoriale din estul Mediteranei se vor amplifica. Poziția UE va deveni mai războinică, deoarece Franța ”împinge” mai multe state membre să intre în conflict cu Turcia, pe diferite motive de la migrație la preluarea resurselor de petrol și gaze ridicând astfel tensiunile la granița de sud.

Multe ar putea merge prost pentru Afganistan în 2021

Afganistan– În ciuda unor progrese mici, dar importante în discuțiile de pace, multe ar putea merge prost pentru Afganistan în 2021. După aproape două decenii de luptă, Guvernul SUA a semnat o înțelegere cu insurgenții talibani în februarie. Washingtonul s-a angajat să retragă trupele din Afganistan în schimbul angajamentelor talibane de a interzice teroriștilor să utilizeze țara pentru operațiuni ostile și să intre în discuții cu guvernul afgan. Un schimb de prizonieri a fost agreat: 1000 de trupe guvernamentale contra 5000 de luptători talibani. Discuțiile între guvern și talibani sunt dificile și nu au rezultate pozitive, talibanii percepând retragerea SUA și procesul de pace ca pe o reflectare a victorie lor, fiecare lider taliban asteptându-și partea din ”tortul victoriei”. Administrația Biden ar dori păstrare a câteva mii de militari care să asigure îndeplinirea obiectivelor de pace dar nici talibanii și nici vecinii Afganistanului nu sunt de acord cu o perioadă de staționare nedefinită. Afganistanul este o mare dilemă. O retragere precipitată a SUA ar putea destabiliza guvernul afgan și poate duce la un război civil extins. În schimb, o prezență prelungită ar putea solicita talibanilor să plece de la discuții și să-și intensifice atacurile, provocând o escaladare majoră. Pentru Kabul anul 2021 poate să fie cea mai mare oportunitate de pacificare a țării într-o generație de afgani sau o catastrofă.

Rusia și Turcia nu sunt în război, de multe ori sunt „tovarăși”, totuși sprijină frecvent părțile opuse

Africa se află pe harta punctelor fierbinți. Etiopia, Libia, Mali, Nigeria, Mozambic și Yemen, ca să nu mai vorbim de Sahel sunt state eșuate/zone cu probleme interne care afectează regiunile adiacente. În Mali și Niger situația de securitate este precară din cauza violențelor intercomunitare și jihadiste iar în mica Burkina Faso criza se amplifică în cel mai rapid ritm. În doi ani, peste un milion de oameni au fost nevoiți să migreze intern, potrivit Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați, și nu pare să se întrezărească vreun sfârșit al luptelor dintre guvern, grupurile paramilitare și organizațiile teroriste, ceea ce aduce cu sine și riscul ca 20 de milioane de oameni să sufere de foame. Nigeria, cea mai populată țară din Africa și un centru energetic vital pentru regiune, se confruntă cu tendințe similare, cu implicații chiar mai mari pentru securitatea globală. În partea de nord-est a țării, de 10 ani cetățenii sunt terorizați de gruparea jihadistă Boko Haram și de violența grupurilor criminale, ceea ce a determinat și aici delocarea a milioane de civili. În plus, forțele guvernamentale sunt criticate pentru reprimarea brutală a protestelor, semn că instabilitatea statului este în creștere, iar în 2021 ar putea exista și mai mult haos. Un alt exemplu important este Libia unde se ciocnesc Turcia și Rusia situație care influențează migrația în Europa de sud. Rusia și Turcia nu sunt în război, de multe ori sunt ”tovarăși”, totuși sprijină frecvent părțile opuse – ca în Siria și Libia – sau în competiție pentru influență, ca în Caucaz. Ei se văd adesea unii pe alții ca parteneri, alte ori ca inamici. Cu toate acestea, având în vedere evenimentele din 2015 când turci au doborât un avion rusesc dar și cele din 2020 când militarii sirieni au omorât zeci de militari turci cu ajutorul aviație rusești riscul de confruntări neașteptate este ridicat. În timp ce președintele turc Recep Tayyip Erdogan și omologul său rus, Vladimir Putin, s-au dovedit până acum a fi adepți gestionării unor astfel de situații, orice eroare ar putea exacerba conflictele în care ambii sunt implicați. Contradicțiile relațiilor Ankara-Moscova sunt mai clare în Siria. Turcia a fost printre cei care au cerut plecarea președintele Bashar al-Assad și s-a remarcat ca un susținător al rebelilor sirieni. Rusia, între timp, a mizat pe Assad și, în 2015, a intervenit pentru a tranșa în mod decisiv războiul în favoarea sa. Turcia a renunțat la cererea sa și s-a preocupat de lupta cu kurzii mobilizați în Unitățile de Protecție ale Populației (YPG). Ankara îi consideră pe kurzii sirieni drept parteneri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizație care a purtat o insurgență continuă împotriva Turciei timp de aproape patru decenii și pe care Ankara (SUA și Europa) o consideră o organizație teroristă. În Libia, de asemenea, Rusia și Turcia sunt în tabere adverse. Contractorii ruși sprijină Armata Națională Libiană (ANL) condusă de mareșalul Haftar, în timp ce Turcia sprijină Guvernul de Uniune National (GNA) de la Tripoli (recunoscut de comunitatea internațională). Totuși, conflictul dintre GNA, susținută de Ankara, şi ANL, susținută, în special, de Moscova, este departe de final. GNA controlează acum vestul Libiei, iar ANL estul acestei țări din nordul Africii. Libia riscă acum mai mult ca niciodată să fie divizată în două părți. Rusia a creat tensiuni cu Washingtonul pe fundalul războaielor din Ucraina și Siria, pe acuzațiile de interferență electorală și otrăvirea adversarilor pe solul străin iar Turcia s-a ”inervat” pe SUA pentru sprijinul acordat YPG și refuzul de a-l extrăda pe clericul Fethullah Gülen – acuzat de pregătirea unei lovituri de stat în 2016 – dar și pe Europa pentru sprijinul primit de Grecia în conflictul din jurul Ciprului. Sancțiunile impuse de Washington ca răspuns la achiziționarea și testarea de către Ankara a sistemului de apărare antirachetă S-400 rusesc încapsulează aceste tensiuni. Prin realizarea tranzacțiilor bilaterale în diferite zone de conflict, atât Rusia, cât și Turcia, văd potențialul de câștig. Mai rămân ca zone de conflict Marea Chinei de Sud care încorporează și Taiwanul și Coreea de Nord. Dar despre aceste zone în episodul următor.


[1] Cele 15 escadrile de vânătoare/sprijin aerian nemijlocit sunt echipate cu 20 MiG-29, 25 Su-24, 24 F-14 Tomcat, 10 Su-22, 50 F-5E/F Tiger II, 40 F-4 D/E, câteva RF-4E (pentru lupta radioelectronică), 20 F-6 (MiG-19 chinezești) și 40 F-7 (MiG-21 chinezești). Aviația de transport este organizată în 6 escadrile dotate cu 9 Boeing 747 (cel puțin unul este pentru realimentare în aer), 15 C-130H Hercules, 13 F-27, 2 Falcon 20, 2 AERO Commander, câteva DHC-2 și Y-7. Pentru avertizarea timpurie și control aerian aeropurtat, Iranul dispune de 2 aparate IL-76 Mainstay, iar pentru cercetarea maritimă de 1 avion P-3F Orion. Flota de avioane de antrenament include circa 150 de avioane de tip F-33 A, U-22, EMB-3112 Tucano, PC-7 și TB-21. În privința elicopterelor, iranienii dispun de 6 AB-205, 72 AB-206, 10 HH-34F, 5 AB-212, 24 CH-47C, 22 Bell 214c și 2 S-61. Unitățile de aviație din subordinea forțelor terestre dispun, printre altele, de 12 elicoptere de atac AH-1 J Twin Cobra, 7 Super Puma sau 50 Mi-17.

[2] https://www.armscontrol.org


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog