Puterea propagandei comuniste

S-a vorbit mult, după decembrie 1989, de ineficienţa propagandei comuniste. Au fost puse în relief clişeele imbecile, repetarea acestora pînă la monotonia exasperantă, contradicţia violentă cu tot ce se întîmpla în jur. De dragul demonstraţiei, s-au făcut trimiteri la crunta ironizare a acestor clişee în dramaturgia noastră satirică.
Propoziţii al căror adevăr nu poate fi pus la îndoială.

Numai că ele se întemeiază doar pe o parte a propagandei comuniste:
Propaganda prin lecţiile obligatorii de ştiinţe sociale, prin plicticosul, pînă la exasperare, învăţămînt politico-ideologic, prin aşa-zisa agitaţie vizuală.

Propaganda comunistă nu poate fi redusă însă la aceste aspecte aspecte vizibile. Ea a acţionat asupra conştiinţei individuale şi prin alte mijloace, mult mai complexe şi mult mai subtile. Un loc de frunte între acestea îl deţine, desigur, făurirea şi existenţa unui spaţiu propagandistic de fiecare zi. Propaganda e un instrument de care nici un partid politic din istoria modernă a lumii nu s-a putut dispensa. Ea a fost aşezată, însă, printre alte instrumente de acţiune. În istoria propagandei politice, Partidul Comunist a adus cîteva noutăţi absolute. Se remarcă, astfel, transformarea propagandei într-o preocupare de prim rang. Existenţa şi perfecţionarea ei fac obiectul congreselor, al reuniunilor la vîrf ale partidelor. Responsabilul cu propaganda ocupă un loc important în ierarhia aparatului.

Mult mai important însă, propaganda comunistă se deosebeşte de alte propagande politice prin intensitatea ei neobişnuită. Ea era prezentă peste tot şi tot timpul. Propaganda comunistă a constituit astfel un mediu intens coroziv în care fiecare dintre cetăţeni a fost ţinut scufundat. Ea nu s-a limitat, aşadar, la învăţămîntul politic şi la mass-media. Propagandei comuniste i-au aparţinut blocurile cenuşii, străzile prost pavate, vitrinele întunecate, magazinele şi restaurantele uriaşe cît nişte hale. Astfel, axiomele comuniste au pătruns adînc în conştiinţa individului. Sub forma a fel de fel de credinţe false, de prejudecăţi, de stări de spirit chiar.

Individualismul e duşmanul de moarte al comunismului.

Pagini: 1 2