Puterea propagandei comuniste

Drept urmare, propaganda comunistă s-a năpustit asupra lui cu o artilerie înfricoşătoare. Viaţa la bloc, tîrîrea individului prin zeci, sute de şedinţe, punerea în discuţie a celorlalţi, a vieţii personale au fost cîteva dintre mijloacele prin care s-a căutat a se forma spiritul de turmă. Cenuşiul vieţii cotidiene a creat şi întreţinut platitudinea gîndirii. Absenţa luminilor, a diversităţii, a culorii ne-a educat împotriva spiritului pluralist, ne-a făurit în convingerea că realitatea nu e diversă şi contradictorie, ci unică şi monotonă. Societăţile sînt logice pînă la capăt. Diversitatea vieţii exterioare e în legătură capitală cu diversitatea vieţii politice. Cenuşiul străzilor, al vitrinelor, al cărţilor nu putea să nu se regăsească în cenuşiul vieţii politice, al presei, al artei şi literaturii.

Că propaganda comunistă a sădit în fiecare din noi adevăruri mari, cu valoare de axiomă, m-am convins citind Jurnalul Generalului Sănătescu, fostul prim-ministru al României imediat după 23 august 1944 şi unul din generalii armatei române pe frontul de Est. La capitolul consacrat Războiului, autorul vorbeşte de dezertorii ruşi. Deşi om lucid, avînd şi alte lecturi decît cele din Lenin, am parcurs aceste rînduri cu o anume rezistenţă. O rezistenţă secretă faţă de spusele generalului Sănătescu despre dezertorii ruşi. Ani în şir, propaganda comunistă mă convinsese, prin cărţi, prin ziare, prin filme şi prin broşuri, de eroismul soldatului sovietic în lupta împotriva cotropitorului străin. Deşi ştiam că nu-i aşa, deşi o elementară lecţie de psihologie îmi spunea că, sovietic sau togolez, omul tot om rămîne, în adîncurile conştiinţei mele se formase, totuşi, fără să-mi dau seama, convingerea că soldatul sovietic nu ar putea dezerta. Îl vedeam, după ani de propagandă comunistă, numai în ipostazele eroice de care erau pline manualele şcolare în Europa de Est şi Centrală. Soldatul sovietic n-avea cum să dezerteze. El se arunca cu pieptul în faţa mitralierei, conducea avionul fără picioare, ieşea în faţa tancurilor germane doar cu un băţ în mînă. Şi cînd am citit, în Jurnalul lui Sănătescu, despre dezertorii de pe frontul rusesc, această convingere intimă s-a simţit contrariată.

Propaganda comunistă ne-a influenţa mult mai puternic decît s-ar crede. Simţim acest lucru azi, cînd convingerile din adîncuri, formate de-a lungul deceniilor, acţionează aproape fără să ne dăm seama. Sub influenţa lor, spunem întreprinzător particular şi nu patron. Sub influenţa lor, îi numim pe proprietarii de magazine, privaţi. După ce ani întregi ni s-a zis că a fi şomer înseamnă o degradare, tresărim dramatic în clipa cînd trebuie să mergem la Oficiul de şomaj.

Cu aceste consecinţe ale propagandei comuniste va trebui să ne batem mult timp. Cel puţin atîta timp cît a avut nevoie propaganda comunistă ca să ne sluţească sufleteşte.

Pagini: 1 2