Răbdarea nu mai trece nici pârâul

O vorbă din popor spune că răbdarea te ajută să treci (peste) orice, până și marea. Ba vox populi susține că opusul răbdării ar fi tocmai răul: Cu el nu poți trece nici măcar pârâul, sună dojenile. Așa să fie, sau nu s-o fi găsit altă rimă la vremea respectivă?! Pe câți i-a răsplătit răbdarea și pe câți „i-a scos din pepeni”, vorba lui Marin Preda?

Nu ne-am afla astăzi pe lume dacă Natura n-ar fi avut răbdare. Cu ea înzestrează tot ce se naște pe planetă. Tot ce-i viu își cunoaște locul și respectă întocmai regulile înscrise în genom. Cu ancestralul calm se supun cu toții anotimpurilor, le îngăduie curgerea și așteaptă răbdători vremea însămânțatului, ca și pe cea a recoltelor. Cu excepția omului, care a ajuns cândva la concluzia că timpul alocat speciei sale e mult prea scurt, că are doar o viață și ea se cere trăită, nu împănată cu… răbdări. Nimeni nu știe cu câți grăunți i-a fost încărcată clepsidra și nici cât de fini și de firavi sunt și cât de repede se pot scurge! O revelație tulburătoare care stârnește panică și incită la o și mai mare accelerare în cursa nebunească după toate tentațiile lumești, mult mai numeroase decât firele de nisip. Doar alergând poți să atingi linia de sosire mai devreme (!) și poți bifa cât mai multe dorințe împlinite la final.

Tot înțelepciunea populară povățuiește zoriții să meargă cu atât mai încet cu cât se grăbesc mai tare, dacă vor să nu întârzie la destinație și să nu rateze obiectivele. Cum să poți crede așa ceva?! Ce rost are să aștepți interlocutorul să-și termine fraza, când știi aprioric ce-o să spună? Ce sens are buchisitul unui text, când titlul e suficient ca să-ți faci opinia? Ce rost are să treci legi prin parlament, când poți să semnezi zeci de decrete pe oră în chiar ziua învestiturii? De ce-ai lăsa cale liberă unor alegeri zise democratice, al căror deznodământ îl intuiești? De unde masochismul trecerii prin boală fără arsenalul farmaceutic de rigoare? De ce să-ți obții licențele în serie, când le poți procura paralel direct de la fabrica de diplome? De ce ți-ai pune mintea la treabă, când ai la îndemână IA? Pentru ce ți-ai irosi ani din viață pictând tablouri pentru posteritate, când poți impresiona instant cu un expresionism original aruncând litri de vopsea ori de fluide corporale pe pânze sau direct pe pereți? Acționismul orb e noua religie a generației impulsive, grăbite, fără tabuuri și avidă de provocări.

Precis că înaintașii habar n-aveau pe ce lume se află, altminteri nu s-ar fi complăcut în temporizare și nu și-ar fi risipit viața cu gândul la răsplata ce va să vină la Sfântu-Așteaptă, ori la calendele grecești. Puține edificii și descoperiri memorabile și-au satisfăcut pe loc făuritorii, marea majoritate au dat de lucru mai multor generații. Câți dintre plasatorii de pietre de temelie pentru piramide, catedrale, ori alte minuni lumești au ajuns să se bucure de roadele muncii și câți au participat la inaugurarea lor? De-abia al cine știe câtelea stră-stră-strănepot – dacă nu cumva niște străini – ajungea martorul finalizării și se putea mândri cu monumentalele edificii. Milenii mai târziu ne fălim și noi, „pricepuții” de astăzi, care ne facem că nu pricepem că antecesorii nu-și omorau defel clipele, ci le investeau în trăinicie, dând operelor viață din viața lor.

Cu viteza tehnologică poți face o mulțime de lucruri. Poți survola oceane în câteva ore, te poți plimba prin spațiul cosmic, poți circula în mare viteză printre gunoaiele civilizației și poți face să răsară cât ai clipi zgârie-nori, metropole și piste de schi în inima deșertului. Dar oricât de grăbit ai fi și oricât de „inteligent” s-ar arăta instrumentarul artificial, nu poți sări pârleazul principal, chit că e același de milenii. Biologia și psihicul uman n-au niciun motiv să se grăbească, timpul lor e dăltuit în gene, iar graba n-ar face decât să le strice și bruma de achiziții evolutive. Metamorfozele biologice nu funcționează după algoritmii impuși roboticii, iar forțarea lor poate conduce fix acolo unde nimeni nu vrea să ajungă. Cine zorește prezentul și ajunge prea devreme în viitor riscă să le piardă pe amândouă, să sleiască seva trecutului și să fie pedepsit de… genealogie. Să cadă ca un fruct necopt și ofilit precoce din ditamai arborele. Natura își are propria unitate de măsură, iar dacă unele structuri se mai grăbesc și nasc mutanți, ea și-i selectează pe aceia apți pentru reproducere și supraviețuire. Și pentru asta își ia timp câteva generații. Biologia poate fi întreținută, susținută, reparată pe ici pe colo, dar nu poate fi forțată nici să ia viteză, nici să stea pe loc și cu atât mai puțin să se întoarcă din drum. În orice caz, nu fără repercusiuni. Spre deosebire de societatea umană, componentele biologiei încă n-au renunțat la unitate și răspund provocărilor prin probatul „toți ca/pentru unul”. Teza alungirii duratei vieții de-a lungul timpului grație progresului științific e mai mult un mit. Dacă li s-ar fi îngăduit și n-ar fi fost masacrați de vicisitudini și fărădelegi, și străbunii ar fi atins vârstele remarcabile cu care ne fălim astăzi. (Unii chiar le-au atins.) Cunoașterea n-a prelungit durata, ci speranța vieții, dându-i ocazia să se manifeste.

În timp ce restul viețuitoarelor își conservă bioritmurile, oamenii își pierd răbdarea. Tăria de a aștepta în liniște derularea firească a evenimentelor nu mai e de mult o virtute, ci dimpotrivă, un balast de care omenirea poate scăpa lejer, grație tehnologiei. Paradoxal, majoritatea zoriților nu par să știe de ce și nici încotro aleargă. Contează doar să fie în trend și mereu în primele rânduri, cu riscul de a-și trăi viața exclusiv în fața camerelor și înafara propriei ființe. Toți filmează și fotografiază nonstop ca să documenteze pași pe care nimeni niciodată nu-i va mai revedea – din lipsă de timp! Permanent au nevoie de selfie-uri, ca să se asigure că… există. Nimeni nu mai vrea să aștepte coacerea roadelor și nici dospitul pâinii, chiar dacă o moleculă de glucoză e descompusă de drojdii în același interval de timp dintotdeauna și o celulă își fabrică proteinele după rețeta originară și nu se lasă impresionată de bătălia noastră cu timpul. „Creatorii de soluții” au dezlegare la orice: Trimit fructe imature în pelerinaje peste mări și țări ori le zoresc artificial coacerea, sau forțează recuperarea sportivilor prin orice mijloace, ca să le exploateze maximal forțele. Părinții biologici nu mai așteaptă nouă luni creșterea bebelușilor în uter și nici de uterul propriu nu se mai folosesc, ci îl închiriază de la mame-surogat. O afacere fructuoasă pentru toți implicații, mai puțin pentru „fructele” tranzacționate, dar ele n-au voce, iar aceia care le-o împrumută pe a lor sunt tot mai puțini.

La vremea apariției thalidomidei SUA au reacționat cu un scepticism sănătos și au fost scutite în mare măsură de scandalul fără egal și precedent: FDA a ascultat de specialiști și a refuzat aprobarea, pe motiv că lipseau datele despre securitate. Astăzi mai toate autoritățile s-au vindecat de scepticism și s-au aliniat trendului care ascultă de alți „specialiști”. Oricum cei veritabili sunt tot mai rari, iar vocea lor e tot mai sugrumată. Acum preafilantropii miliardari promit să dea la cap cancerului în 48 de ore, să eradicheze bolile Africii (fără să umble la foamete) și să făurească „oameni în oglindă” rezistenți la… nu se știe încă la ce, dar e clar că nu la propaganda sinarhiei. Iar de sub mantia protectoare a oligarhiei financiare, marionete speculante ce-și zic „politicieni” aprind și sting războaie la (tele)comandă. Businessul nu așteaptă!

Că graba încurcă multe treburi ne-o demonstrează recentul episod pandemic și noile vaccinuri. Activismul ne asigura că serul-minune nu avea cum să fie dăunător, că nu se ițise din neant și nici nu fusese încropit la repezeală, așa cum relatau poveștile de groază născocite de conspiraționiști ignoranți ca să le strice reputația și dreptul la glorificare. Dimpotrivă, era produsul cercetărilor asidui de zeci de ani. Corect. Numai că rezultatele nu beneficiaseră de vreo aprobare din partea autorităților (aceleași care n-au știut cum să-și îngroape mai repede obiecțiile și să aplice pecetea „Aprobat!”) și nici nu înregistraseră vreun succes răsunător în studiile premergătoare – „amănunte” care n-au mai contat în condițiile amenințării „fără precedent”. „(Ne)văzând și (ne)făcând!” a devenit noua deviză și noul „studiu” la scară planetară. S-a spus că nu s-a sărit peste etape, ci că ele se vor derula paralel/simultan. S-au derulat și nu prea: Odată lansate pe piață (la începutul lui decembrie 2020 în Marea Britanie), firma Pfizer a inițiat consemnarea reacțiilor adverse, consemnare pe care a stopat-o fără prea multe explicații trei luni mai târziu. Tot fără explicații s-a scurs în nisip și un studiu randomizat și controlat placebo conceput pe 4.000 de gravide (februarie 2021): În iunie numărul participantelor a scăzut brusc la 700 și puțin mai târziu n-a mai fost nevoie de niciuna. Ce-a rămas sunt date despre 173 de gravide ale căror reacții adverse „nu se deosebesc semnificativ de ale restului populației”. Pe cine miră asta la un număr atât de mic de probanți?! La copii graba a fost și mai mare, iar cohortele și mai atrofiate.

Bunicii noștri n-ar fi știut să explice procesul de clivare a glutenului sub influența microorganismelor, nici dizolvarea lectinelor din leguminoasele lăsate la înmuiat peste noapte, dar respectau cu strictețe rețeta moștenită din bătrâni, fiindcă „așa se făcea” (mâncarea sănătoasă și digerabilă). Sigur că noi cunoaștem o serie de trucuri acceleratoare, dar „reușitele” își au prețul lor (vezi bolile atribuite civilizației). Cunoștințele dobândite anterior de producătorii de vaccinuri și medicamente nu justifică sărirea unor etape obligatorii, mai ales când produsele respective intră pentru întâia oară în circuitul fiziologic natural. Dovadă că de-abia acum se filtrează daunele și se încearcă – de la caz la caz – fie măturatul sub preș, fie modificarea formulei remediilor. Dacă graba n-ar fi adus prejudicii, nu s-ar derula acum studii peste studii și nu s-ar discuta despre îmbunătățirea calității viitoarelor molecule de ARNm, ca și a faimoaselor nanoparticule lipidice (NPL) care le înglobează.

Dacă ar fi fost atât de sigure și de eficiente, nu s-ar fi recomandat și folosit pe scară largă și în sezonul ultim, în care ne-au invadat virozele respiratorii cu virusul gripal și respectiv respirator sincițial (VRS)? Prevenția vaccinală a VRS fusese abandonată prin anii ’60, după ce tentativele s-au soldat cu spitalizarea a 80% dintre vaccinați, dintre care doi au plătit cu viața. Firește că „succesul răsunător” înregistrat de ARNm a încurajat firmele să includă în spectru și VRS, dar… Firma Moderna a capitulat aproape de final (septembrie 2024), iar FDA nu s-a (mai) grăbit cu aprobarea. În locul mARN-ului pentru sugari autoritatea europeană EMA a eliberat pe piață un alt tip de vaccin destinat gravidelor și seniorilor. Firește, tot printr-un procedeu de evaluare accelerată, dată fiind amenințarea pentru sănătatea publică! (O amenințare care datează de 60 de ani!) Motivul eșecului înregistrat de Moderna e același (fiasco) din anii ’60: Din grupul vaccinaților au ajuns în spital cu forme grave de îmbolnăviri mult mai mulți sugari decât din grupul placebo. (Nu toate virusurile reacționează identic la vaccinuri. Unele – VRS, HIV, Dengue, Corona felin etc. – pot să exagereze răspunsul sistemului imunitar și să agraveze boala.) Cu acea ocazie s-a constatat și că reacțiile adverse severe pot surveni și mult mai târziu, de pildă la 333 zile de la a treia doză de mARN!

Ce-ar mai fi adus răbdarea? Ar fi putut dezvălui mai multe din tainele NPL. Particulele sunt foarte eterogene, iar producătorii – câtă frunză, câtă iarbă! Tot așa și instalațiile de care se folosesc: de la laboratoare modeste pentru cercetare la hale industriale (industriile sunt cei mai fideli clienți!). Nu li s-a acordat mare atenție, că doar se compuneau din materiale cunoscute de biologie: lipide (grăsimi), colesterol, lipide cuplate cu PEG (care s-a dovedit a sta la baza reacțiilor anafilactice!) și fosfolipide. În realitate, doar două dintre componente se regăsesc în organismul uman, ceilalți doi „excipienți” lipidici (ALC-0315 și ALC-0159) îi sunt complet necunoscuți. S-a mizat, ca de atâtea ori, pe sistemul de epurare și pe eliminarea fără urmă și răgaz din organism. Se pare însă că lucrurile nu s-au petrecut întocmai. La o privire mai atentă ni se dezvăluie (tardiv!) și incomoda realitate: Avem de-a face cu lipide cationice ionizabile, altminteri nu s-ar putea lipi de membrana celulară și ar fi respinse de celule, ca tot ce nu face parte din dotare și respectiv strictul necesar. Fără capsula de lipide nano, celula n-ar accepta mARN-ul venetic și nu s-ar apuca să-l translateze și să producă material străin. Faptul că măsoară și cântăresc mai nimic (nano!) nu e motiv de liniștire, ci de îngrijorare, după cum am văzut deja. Nimeni nu le-a studiat anterior tolerabilitatea, toxicitatea ori imunogenitatea. (Cum să studiezi potențialul (geno)toxic, carcinogen, imunogen, efectul asupra fertilității etc. în doar 48 de ore? Fiindcă atât a durat studiul pe șobolani!) Nu li s-a studiat nici timpul de înjumătățire (T_1/2) și nici eliminarea din corp. S-a plecat de la estimarea unui timp de ședere „limitat”(câteva ore!), ca mai apoi să se constate că T_1/2 se ridică la 73-139 de ore!

Era de așteptat ca organismul să nu reacționeze firesc în fața nefirescului. Se știa deja că mARN-ul scăpat în afara celulei stimulează coagularea sângelui și predispune la tromboze, motiv pentru care acesta a fost înglobat în minusculele picături de grăsime care aveau să-l introducă nemijlocit în celulă. Dacă n-ar fi fost pripeala, s-ar fi putut observa și dacă mARN-ul și NPL chiar rămân la locul injectării (așa cum s-a presupus), sau dacă dimpotrivă, circulă slobode prin organism până în cele mai îndepărtate unghere; dacă persistă doar câteva zile sau își prelungesc sejurul în corp cu lunile; dacă pot străbate bariere biologice precum placenta ori pe cea dintre sânge și creier etc. În loc de asta au fost împrumutate răspunsuri-surogat de la… vaccinurile clasice, despre care se știe că în general rămân la locul injectării, de unde sunt preluate de soldații din prima linie ai sistemului imunitar și transportate spre prelucrare în ganglionii din preajmă. Numai că acei soldați nu pot recunoaște NPL special concepute să-i păcălească (evaziune imună) ca să se poată strecura în celule!

Presupunând că „vaccinul” ar fi ajuns exclusiv în ganglionii regionali: Ce garanție am fi avut că celulele imunitare din acei ganglioni ar fi reacționat ca la vaccinurile uzuale? Ganglionii limfatici conțin o serie de celule specializate în apărare, or, să le transformi tocmai pe acelea în fabrici producătoare de dușmani microscopici… n-ar însemna să te privezi singur de soldații necesari în luptă?! N-ar fi firesc ca celulele „convertite” să fie combătute la rândul lor de imunitate? Într-adevăr au fost descrise ambele reacții, cea de amplificare exagerată a inflamației, ca și cea de slăbire a apărării înnăscute în fața inamicilor (nu doar a virusului SARS-CoV-2). Încercări anterioare cu vaccinuri conținătoare de ADN-uri sau mARN-uri aparținând virusului gripal, rabic, citomegal, Ebola, HIV, MERS etc. n-au fost pe măsura așteptărilor. La administrarea pe cale intravenoasă, intraperitoneală, ori traheală a intervenit metabolismul, care le-a condus pe drumul cel mai scurt spre ficat, le-a detoxifiat și evacuat în cel mult două zile – timp care s-a dovedit prea scurt pentru a putea induce fabricarea de anticorpi. În schimb, administrarea pe cale intramusculară, subcutanată ori intradermală a prelungit producția de proteine la cel puțin o săptămână (ar fi fost bine să fi fost doar atât!) și a făcut ca ea să fie preluată de mai multe tipuri de celule, nu doar de cele hepatice.

Cea mai teribilă revelație este că atât firmele producătoare cât și autoritățile care le-au dat aprobarea au știut că se grăbesc. Au știut prea bine și ce inconveniente aducea graba, dovadă că nu și-au asumat nicio responsabilitate și au pasat totul guvernelor inepte și la fel de nerăbdătoare. În incompetența lor, guvernele au cedat unul câte unul și toate laolaltă și au convenit să-și asume ingrata sarcină a despăgubirilor (acolo unde vătămările sunt recunoscute, adică în unul din 1.000 de cazuri). Oricum nu plătesc din buzunarul propriu, ci tot din cel al (des)păgubiților, același de unde s-au achitat costurile întregii isterii pandemice. Se știa deja că la 24-48 de ore de la vaccinare doar puține NPL mai rămân la locul vaccinării și că se răspândesc rapid în toate țesuturile, inclusiv în organele reproductive. Despre această ultimă revelație, ca și despre multe altele, în articolul următor.