Răpiri ca-n filme

Multe cazuri de răpiri dubioase au avut loc în Japonia, asta pe parcursul unei perioade de cel puțin șase ani, între 1977 și 1983. Deși doar 17 cetățeni japonezi (opt bărbați și nouă femei) sunt recunoscuți oficial de către guvernul japonez ca fiind răpiți, este posibil să fi existat sute sau mii de alte persoane răpite. Guvernul nord-coreean a recunoscut oficial că a răpit 13 cetățeni japonezi.

Există și mărturii potrivit cărora mulți cetățeni care nu erau japonezi, inclusiv opt cetățeni din țări europene și unul din Orientul Mijlociu, au fost răpiți de către spionii din Coreea de Nord. În anii 1970, mai mulți cetățeni japonezi au dispărut fără urmă din zonele de coastă din Japonia. Persoanele dispărute erau japonezi obișnuiți, oameni care au fost răpiți în mod dubios de agenți sau ofițeri de informații nord-coreeni care stăteau la pândă, zi și noapte. Deși încă de la început au fost suspectați nord-coreenii, opinia conform căreia Coreea de Nord nu are nimic de-a face cu disparițiile era larg răspândită. Asta din cauza oficialilor statului japonez, care, din lașitate, au ales să nege realitatea. Majoritatea celor dispăruți aveau în jur de 20 de ani, cea mai tânără persoană, Megumi Yokota, avea doar 13 ani când a dispărut, în noiembrie 1977, din orașul Niigata de pe coasta de vest a Japoniei.

Unele dintre victime au fost răpite pentru a preda limba și cultura japoneză în școlile de spionaj nord-coreene. Victimele mai în vârstă au fost răpite cu scopul de a le obține identitatea. Adică nord-coreeni aveau să se prefacă că sunt acea persoană, inclusiv în cadrul familiei răpitului, fiind aranjate adevărate regii. S-a speculat că femeile japoneze au fost răpite pentru ca ele să devină soțiile unui grup de teroriști japonezi cu sediul în Coreea de Nord, persoane aparținând grupului terorist Yodo-go, după o deturnare (Japan Airlines) din 1970 și că unele ar fi fost răpite pentru că s-au întâmplat să fie martore ale activităților agenților nord-coreeni în Japonia, ceea ce ar putea explica răpirea lui Yokota la o vârstă atât de fragedă. Pentru o lungă perioadă de timp, aceste răpiri au fost negate de către factorii de decizie din Coreea de Nord și de simpatizanții lor (inclusiv Chongryon și Partidul Socialist Japonez) și au fost adesea considerate drept o teorie a conspirației (după cum au fost considerate multe lucruri care s-au adeverit). În ciuda presiunilor exercitate de către grupurile de părinți, guvernul japonez nu a luat nicio măsură. Asta, până la data de 17 septembrie 2002, când prim-ministrul japonez de atunci (Junichiro Koizumi) a vizitat Coreea de Nord pentru a se întâlni cu liderul nord-coreean Kim Jong-il cu ocazia primului summit Japonia-Coreea de Nord. Pentru a facilita normalizarea relațiilor cu Japonia, Kim a recunoscut faptul că țara lui a răpit cel puțin 13 cetățeni japonezi și a prezentat scuze:

„Am investigat amănunțit această chestiune. Decenii de relații de adversitate între cele două țări au stat la baza acestui incident. A fost, totuși, un incident îngrozitor. Înțeleg că acest incident a fost inițiat de organizații cu misiuni speciale în anii ’70 și ’80, conduse de un patriotism motivat orbește și de un eroism eronat…. De îndată ce planul și faptele lor mi-au fost aduse la cunoștință, cei responsabili au fost pedepsiți…. Aș dori să profit de această ocazie pentru a-mi cere scuze în mod direct pentru comportamentul regretabil al acelor persoane. Nu voi permite ca acest lucru să se mai întâmple”.

În timpul întâlnirii, liderii din Coreea de Nord au furnizat certificate de deces pentru opt persoane despre care Nordul susținea că sunt moarte, dar a recunoscut în 2004 că aceste certificate fuseseră redactate în grabă cu puțin timp înainte. Din mai multe motive, membrii guvernului japonez se întreabă dacă aceste opt persoane sunt sau nu sunt într-adevăr moarte. Ulterior, autoritățile din Coreea de Nord au permis celor cinci victime despre care a spus că sunt în viață să se întoarcă în Japonia, cu condiția ca acestea să revină ulterior în Coreea de Nord. Victimele (ale căror identități au fost confirmate prin teste ADN, fișe dentare și analiza amprentelor) au fost repatriate în Japonia la data de 15 octombrie 2002 .Cele cinci victime repatriate au fost Yasushi Chimura și soția sa Fukie, Kaoru Hasuike și soția sa Yukiko, și Hitomi Soga, soția lui Charles Robert Jenkins, care a rămas în Coreea de Nord. Guvernul japonez, (ascultând rugămințile publicului larg și ale familiilor răpiților) a comunicat reprezentanților Coreei de Nord că victimele nu se vor întoarce. Factorii de decizie din Coreea de Nord au susținut că aceasta era o încălcare a acordului și au refuzat să continue discuțiile (cel puțin la nivel oficial). Spionii din Coreea de Nord au comis răpiri și în Coreea de Sud, care are cel mai mare număr de cetățeni răpiți de „Nordiști”. Numărul răpiților sud-coreeni este estimat la 4 mii de persoane, cu un număr estimat de 500 de răpiți aflați încă în captivitate în Coreea de Nord. În anii 1970, multe femei au fost răpite din Liban, iar în iulie 1977 a existat o tentativă de răpire a unei pianiste/actrițe coreene și a soțului ei din Iugoslavia. Există mărturii potrivit cărora mai multe alte persoane au fost răpite, inclusiv doi chinezi (Macao), doi olandezi, trei francezi, trei italieni, un iordanian, patru malaysieni și un singaporez. Teoretic, inclusiv David Sneddon a fost răpit în timp ce călătorea în China în 2004 de către agenți nord-coreeni și dus undeva în apropiere de Pyongyang pentru a fi profesorul personal de limba engleză al lui Kim Jong-un. Răpita Hitomi Soga: „Printre răpiți se aflau cetățeni din România și Thailanda”. Familia unei victime a răpirii din Thailanda a fost identificată.

Potrivit Comitetului pentru democratizarea Coreei de Nord (CDNK), se crede că agenții nord-coreeni au răpit aproximativ 200 de cetățeni ai Republicii Populare Chineze de la sfârșitul anilor 1990 încoace, majoritatea etnici coreeni din orașele de frontieră din nord-estul Chinei, care au oferit ajutor fugarilor nord-coreeni. Victimele răpite au fost apoi încarcerate în Coreea de Nord. Se pare că, guvernul chinez nu a cerut oficial repatrierea niciuneia dintre aceste victime, o politică pe care CDNK o descrie drept fiind menită să păstreze armonia în relațiile bilaterale dintre țări. Pentru autoritățile lipsite de patriotism, cetățeanul este doar un CNP. Să ne amintim de cazul Doinei Bumbea, o româncă răpită de către nord-coreeni, o persoană despre care se susține că a murit în Coreea de Nord, în captivitate.

Videoclip: https://nettv.gov-online.go.jp/eng/prg/prg1786.html