Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Rătăcit printre panourile publicitare

Suntem asaltați din toate părțile de reclame publicitare, unele inteligente, altele imbecile de-a dreptul. Pe micul ecran, ca și pe cel mare, pe stradă, pe ziduri, pe garduri, pe stâlpi, ori încotro îți întorci privirea te izbești de texte care te îndeamnă la ceva, sau care te îmbie să alegi un produs, un medicament, o clinică ori o casă de pariuri… Parcă am fi niște oligofreni incapabili să-și decidă singuri cotidianul mizer. Bunăoară, sunt agasat zilnic de impostura acceptată, contra cost, desigur, de „Briliant”, a cărui fotografie uriașă îmi zgârie retina. Pișicherul fotbalist poartă o bluză de doctor (ba albă, ba verde, ba albastră) și are legat de gât un stetoscop. Pe brațele-i tatuate la modă sunt mâzgălite fel de fel de cuvinte inutile, iar mesajul posterului îmi produce greață: „Dacă Adrian Mutu ar fi medic, sigur ar îmbrăca halatul spitalului M Hospital!” Deh, „construim cea mai puternică echipă din România”, sunt lămurit definitiv și mă gândesc la batjocura adusă ostentativ slujitorilor lui Hipocrate… Chiar nu s-o fi găsit un medic adevărat care să promoveze imaginea noii unități spitalicești? Trec mai departe boscorodind și dau cu ochii de „Doamna-forță” și de „Doamna rupe-bara”. A, le știu deja de la televizor pe componentele naționalei de fotbal din spotul acela sinistru. Când l-am văzut prima oară am crezut că actrițele puse pe arțag sunt fetele rele de la Penitenciarul Târgșor. Cu greu m-am dumirit că tipele pornite, chipurile, să răstoarne rânduielile incorectitudinii politice erau, de fapt, doamna portar, doamna apărător, doamna atacant… Din ciclul cretin „șmecherie pe vampirie”… Asta ne mai lipsea, să luăm peste picior și doamnele și să ridicăm în slăvi lumpencrația. La coș cu valorile tradiționale, în minunata lume nouă nu e loc și pentru ele! N-apuc să-mi duc la capăt gândul, că o fătucă și un tinerel (bărbos, bineînțeles), nitam-nisam, mă zoresc dintr-un dreptunghi cocoțat pe o clădire: „Fă-ți cazino acasă!” Ptiu, drace, cazino nu-mi făcusem în casă… Ciudate vremuri și cu pandemia ce nu se mai sfârșește. Păi, la început ni s-a cerut să ne încropim la domiciliu biroul și să gustăm astfel din deliciile homework. La scurt timp eram sfătuiți să ne amenajăm și o sală de gimnastică, și alta de cinema, Dumnezeule, câte să încapă într-o unitate locativă? Bașca sălile de clasă ale prichindeilor… În ce încurcătură ne-a vârât propaganda covidului! „Nu mă privi în ochi!” zăresc pe un perete coșcovit și așa îmi explic criza condiției umane de azi. Oamenii evită să se mai privească în ochi, îmbotnițați și carantinați ca la carte. Și ce-ai putea să descoperi în ochii celuilalt, în afară de frică și tristețe? Grăbește-te să pășești neobservat și pierde-te în izolarea domestică, „să fii original înseamnă să încalci egalitatea.”[1] Și nu uita, „zidurile sunt baza oricărei umani…”[2] ! În curând vom trăi la vedere, ca în scena aia zugrăvită memorabil de Evgheni Zamiatin: „Peste un ceas trebuia să vină draga de O. Simțeam o emoție plăcută şi utilă. Ajuns acasă, m-am grăbit să cobor la biroul imobilului – i-am înmânat controlorului de serviciu biletul roz și am primit adeverinţa de permisiune să cobor storurile. Avem acest drept numai pentru zilele sexuale. Altfel, între zidurile noastre transparente, țesute parcă dintr-un văzduh strălucitor, trăim întotdeauna la vedere, scăldaţi în lumină. Nu avem ce ascunde unii de alții. În plus, asta ușurează munca grea şi înălțătoare a Păzitorilor. Altminteri cine ştie ce s-ar mai putea întâmpla. N-ar fi exclus ca tocmai clădirile ciudate, netransparente ale anticilor să fi generat jalnica lor psihologie celulară. «Casa mea (sic!) – citadela mea» – ce să le vină în gând !”[3] Mă trezesc brusc la realitate citind pe un afiș imens că premisa unui dezastru e să pui totul la îndoială. Culmea, eu mă încăpățânasem să susțin că-i invers, dar se pare că m-am înșelat, semn că m-am născut prea târziu… „E seară. Ceaţă subțire. O țesătură opalin-aurie acoperă cerul şi nu se vede: ce-o fi acolo – mai departe, mai sus ? Cei vechi ştiau că acolo se află marele lor sceptic, stăpânit de plictis – Dumnezeu. Noi știm că acolo nu e nimic – un nimic albastru-cristalin, gol, necuviincios. Acum nu mai știu ce e acolo: am aflat prea mult. O cunoaștere absolut convinsă că este infailibilă înseamnă credinţă. Am avut o credinţă fermă în mine, credeam că ştiu totul despre mine.”[4]

Am avut…


[1] Evgheni Zamiatin, Noi

[2] Ibidem

[3] Evgheni Zamiatin, Noi

[4] Ibidem


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog