Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a fost validat. Turul doi are loc în 8 decembrie cu candidații Călin Georgescu și Elena Lasconi
Ratări
În istoria filosofiei ratarea e o stafie redistribuită periodic în roluri de cucuvaie urâtă și tristă, de găsit exclusiv prin cotloanele alambicatei rațiuni omenești. Folosit în astfel de cazuri cu sens reflexiv, verbul trimite la un regretabil eșec făurit cu resurse proprii, un parcurs nefericit în care rolul celorlalți e în cel mai bun caz minor. Deși accentul s-a pus pe carieră, asocierea e artificială, fiindcă în realitate cele mai mari ratări sunt întâlnite în forul interior. S-a vorbit chiar și de o vocație a ratării, o chemare la vărsarea șiștarului cu împliniri la care, chipurile, am fi fost îndreptățiți. Au și astfel de discursuri farmecul lor, în special pentru adolescentinii negrăbiți care visează la muște făcătoare de miere. Trecând la sensul tranzitiv, ratarea capătă un uz restrâns, desemnând șuturi în gol sau mulțumindu-se cu observația că există trenuri (cele mai multe metaforice) care pot fi pierdute.
Mai există însă un soi de ratare despre care se tace, deși s-ar putea vorbi mult și bine. Și nu mă refer aici la tăcerea locvace a veselilor influenceri degrabă iubitori de poncifuri și idei abstruse, ci la ocolirea deloc elegantă a subiectului. Societatea contemporană e cel mai propice mediu socio-politic din istorie pentru ratări susținute ale unor semeni. Aici e vorba despre ratare nu ca nereușită în încercarea de a fructifica un prilej de a te îmbogăți ori de a marca un gol, ci ca eșec în descoperirea celor care ne-ar putea ajuta, descoperire care la rândul ei ar fi benefică pentru comunitate și societate. Nu e neapărat o noutate, pentru că, dacă dăm deoparte câteva specii strict recente (idiotul care ține conferințe duminicale, agramatul care ține lecții deschise de exprimare, filosoful de microfon convins că simpla ocazie impune discursul tălâmb prelungit și alte câteva specimene de un hazliu grotesc), găsim în istorie destui falși profeți care au fermecat mulțimi generoase. Fenomenul de azi reprezintă doar o diversificare, din păcate accelerată și deja scăpată de sub control.
Se poate spune că nu e nimic grav – e doar o sumă de prefaceri care aduc după sine cuvenitele schimbări ale legităților sociale. Dar, lăsând deoparte ispitele nostalgiei, omenirea a ajuns să trăiască în cea mai bună dintre lumile posibile pentru că în general oamenii nu îi ratau pe cei care meritau să fie ascultați. Azi preșcolarii învață programare și robotică, școlarii sunt îngropați în teme și târâți prin discipline de o futilitate ridicolă (în cazurile fericite în care nu sunt nocive), iar părinții se plâng de pericolele ecranelor luminoase fără să lase telefonul din mână la masă ori atunci când ies cu copiii în parc. După care nimeni nu pare deranjat de rata uriașă de analfabetism funcțional. (Nici rata asta n-ar fi chiar o tragedie, dacă n-ar exista investițiile de bani și timp, enorme pentru un rezultat atât de nefericit. Practic, dacă școala i-ar învăța pe copii doar aritmetica practică și cititul, societatea ar avea parte de un câștig enorm cu investiții neglijabile în comparație cu cele actuale. E drept, și industria ar avea de suferit, iar asta e altă poveste.)
De partea cealaltă, în sistemele acreditate, sunt create toate condițiile pentru rătăciri de felul ăsta. În fond, temele îndobitocitoare nu sunt date de îngeri, binele și frumosul nu sunt alese de înțelepți, iar pe tron nu se așază arhangheli. O fi istoria mersul lui Dumnezeu prin lume, cum ne zicea ultimul parșiv romantic (căruia sfârșitul i-a și confirmat teoria), dar nici cu mersul oamenilor n-ar trebui să ne fie rușine. Nou-născuții de azi au șanse foarte mari să prindă un final de secol inedit, în care enclave minuscule de indivizi raționali o să fie martorii unor spectacole sinistre ale țicnelii emancipate. Și, ajungând aici, nu putem să nu ne gândim că, schimbând ce e de schimbat, doar direcția pare nouă. Un Urmuz al acelor vremuri n-ar avea de schimbat decât un cuvânt din savuroasa bucată în care se puteau vedea doi oameni cum coboară din maimuță.
Comentarii
Lasă un răspuns