Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Războaie de necesitate, războaie la alegere și retrageri la alegere

Afganistan a treia cale: Massoud

Există războaie care se duc datorită unor necesități (războaie de necesitate), inclusiv al Doilea Război Mondial și războiul din 1990-91 din Golf, generat de invazia Kuweitului. Acestea sunt războaie în care se folosește forța militară, deoarece este considerată a fi cea mai bună și adesea singura modalitate de a proteja interesele naționale vitale. Există, de asemenea, războaie la alegere, cum ar fi războaiele din Vietnam și Irak din 2003, în care o țară intră în război, chiar dacă interesele în joc sunt mai puțin decât vitale și există instrumente non-militare care pot fi folosite. Acum, se pare, că există și retrageri la alegere, atunci când un guvern elimină trupele pe care ar fi putut să le lase într-un teatru de operațiuni. Nu retrage trupele deoarece misiunea lor a fost îndeplinită sau prezența lor a devenit de nesuportat financiar sau nu mai sunt binevenite în fața guvernului gazdă. Niciuna dintre aceste condiții nu s-a aplicat situației în care s-au aflat Statele Unite în Afganistan la începutul administrației președintelui Joe Biden. Retragerea a fost o alegere și, așa cum este adesea adevărat în cazul războaielor la alegere, rezultatele promit că vor fi tragice. De fapt retragerea s-a datorat administrație anterioare, administrația Trump, care a încheiat un acord de pace ambiguu fără o precizare clară a pașilor de urmat ci numai a termenului limită de retragere mai 2021. Odată acordul încheiat Trump a început retragerea militarilor americani lăsându-i administrației Biden în jur de 2500-3000 de militari în Afganistan. Biden, venit la putere, în urma unor alegeri care nu au pomenit nimic de Afganistan de-a lungul cursei electorale, nu a făcut altceva decât să prelungească termenul de retragere a trupelor până în septembrie 2021 și să înceapă retragerea pentru a nu cauza victime colaterale militarilor americani.

Americani s-au dus în Afganistan în timpul războiului civil din țară

Trupele americane s-au dus pentru prima dată în Afganistan în urmă cu 20 de ani pentru a lupta alături de triburile afgane, în special de Alianța Nordului, care doreau să demită guvernul taliban ce adăpostea Al-Qaeda, gruparea teroristă responsabilă pentru atacurile din 11 septembrie 2001 și care a ucis aproape 3.000 de oameni în SUA odată cu atacarea Turnurilor Gemene și a Pentagonului. Talibanii au fost puși pe fugă, mulți dintre liderii lor plecând în Pakistan, unde în timp s-au reorganizat și au reluat lupta împotriva guvernului afgan. Americani ca și sovietici au intrat într-o țară aflată în război civil. Deci, rețineți că războiul civil în Afganistan a început în septembrie 1978, cu 14-15 luni înainte de invazia sovietică, cu răscoale armate ale afganilor conservatori și tradiționaliști, împotriva reformelor europenizatoare ale guvernului Taraki. Nu erau răscoale ale unor țărani care mor de foame. Era război civil, în toată regula, erau atacate autoritățile statului, omorâți funcționarii publici, atacate sediile poliției, trupele militare. Era un începutul unui război civil pe care invazia sovietică l-a dus pe întregul teritoriu. Intrarea trupelor americane în Afganistan nu a făcut decât să pună pe stop un război civil care urmează a fi reluat acum odată cu retragerea americanilor. Numărul trupelor a crescut de-a lungul anilor – la un moment dat în timpul președinției lui Barack Obama a ajuns la peste 110000 militari americani – pe măsură ce ambițiile SUA motivate de planurile halucinate ale UE de modernizare și democratizare prin ONG-uri a unui stat medieval. Rezoluția din 16 decembrie 2010 a Parlamentului European – O nouă strategie pentru Afganistan- în timp ce recunoștea imposibilitatea unei victorii a finanțat zeci de proiecte dintre care multe nu s-au finalizat.

Reconstrucția Afganistanului sau cum arată Fata Morgana

Coaliția dorea să investească în democratizarea și reconstrucția Afganistanului pârjolit de războiul civil. O adevărată Fata Morgan pentru o societate rurală și medievală. Au existat proiecte cu sprijin guvernamental care de obicei au fost subcontractate unor companii multinaționale de servicii, au existat şi mai multe ONG-uri internaționale cu proiecte de dezvoltare, şi nenumărate organizații umanitare care și-au deschid porțile părând să aibă fonduri nesfârșite, dar a exista și Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) care a lansat Programul de infrastructură și reabilitare a Afganistanului (AIRP) în parteneriat cu Republica Islamică Afganistan. Astfel s-a gestionat construcția de noi drumuri în tot Afganistanul, inclusiv drumul Keshim-Faizabad de 103 kilometri, Drumul Gardez-Khost de 101 kilometri și Drumul Strategic de Sud din provincia Kandahar dar și recondiționarea unei turbine hidroelectrice de 15 MW la barajul Kajakai. Ce s-a ales de proiectele începute de ONG-uri? Unele au fost terminate alte au constituit o sursă de bani pentru corupția liderilor locali afgani. În rest nimic pe drumul îndepliniri conceptului ”Nation Building”. Pe undeva totul s-a întâmplat ca în Irak.

Coridorul puterii: Wakhan

Chinezii s-au implicat și ei pentru că aveau graniță comună cu Afganistanul dar și interese mari în regiunea lărgită. Granița dintre Afganistan și China este o frontieră lungă de 91 de kilometri, începând de la punctul de întâlnire al ambelor țări cu regiunea Kașmir administrată de Pakistan, urmând bazinul hidrografic de-a lungul lanțului Mustagh și terminând la punctul de întâlnire cu Tadjikistan. Zona este un coridor între Tadjikistan și Pakistan. Cu toate acestea Beijingul a ales să nu construiască nicio infrastructură transfrontalieră prin coridorul Wakhan/Coridorul puterii, în ciuda cererilor guvernului afgan, lăsând efectiv un tampon fizic cu vecinul său, un tampon care dădea în regiunea autonomă uigură Xijiang. Washington Post a raportat recent că China are o bază militară operativă în Tadjikistan care-i deschide o ”fereastră” cu privirea la interesele și evoluțiile strategice ale Chinei în toată Asia Centrală. Cu toate acestea, China ar putea avea o a doua bază situată pe coridorul Wakhan din Afganistan. Forțele chineze sunt prezente acolo din 2017, cam în același timp în care baza din Tadjikistan a devenit funcțională. Noua bază descoperită, împreună cu baza din Djibouti și posibila bază de la granița cu Afganistanul, reflectă presiunile care cresc din partea Republicii Populare Chineze și forțelor sale armate PLA pentru a proiecta puterea militară dincolo de granițele Chinei. Situată la 12-14 kilometri de granița tadjico-afgană și la 30 de kilometri de granița tadjico-chineză din provincia Gorno-Badakhshan, baza chineză are vederea la un punct crucial de intrare din China în Asia Centrală. Este, de asemenea, aproape de coridorul vital Wakhan din Afganistan, care este o stație cheie pentru Inițiativa Chinei One Road One Belt (BRI). Recunoașterea prin satelit arată prezența heliporturilor și adecvarea bazei pentru o forță de dimensiuni de aproximativ batalion susținută de vehicule blindate, cu alte cuvinte, infanterie ușoară. Aceste fapte, în sine, evidențiază legătura dintre programul BRI și implicațiile sale politice strategice, împreună cu obiectivele sale economice mai evidente. Cooperarea militară chineză cu Afganistanul datează din 2016, iar baza din Tadjikistan, precum și a doua probabilă bază de la granița cu Afganistanul, provin din 2016-17, dacă nu chiar mai devreme. Într-adevăr, în 2016 China a format Mecanismul de cooperare și coordonare cvadrilaterală cu Tadjikistan, Pakistan și Afganistan (QCCM) ca vehicul de schimb de informații și de combatere a terorismului. În urma acestei înțelegeri Pentagonul prezice o bază chineză și în Pakistan. Evident, QCCM avea alte obiective, mai puțin clare. Baza militară nu este primul semn al capacității Chinei de a invada suveranitatea Tadjikistanului, deoarece s-au produs „rectificări teritoriale” anterioare, Tadjikistanul în esență nu și-a putut plăti datoriile. Aceste baze reflectă, de asemenea, obiectivele militare ale Chinei și evaluarea amenințărilor la adresa sa. Întrucât China varsă miliarde în Asia Centrală ca parte a BRI, dorința de a-și proteja investițiile câștigă în mod natural o mai mare importanță în procesul de elaborare a politicilor, mai ales că Beijingul a susținut de multă vreme că dezvoltarea economică din Xinjiang și din Asia Centrală este răspunsul la amenințarea etno-națională uigură. Represiunea concomitentă orwelliană a Chinei împotriva Islamului și a uigurilor din Xinjiang și chiar asupra cetățenilor kârgâzi și kazahi vizează aparent eradicarea identității lor islamice, folosind tehnici perfecționate pentru prima dată în Gulagul lui Stalin, apoi în Revoluția culturală a lui Mao și în final în sistemul de lagăre Laogai existente în China comunistă pentru dizidenții politici. Această campanie a crescut odată cu interesul Chinei de a proiecta puterea militară în Asia Centrală. Astfel, considerațiile economice, politice și etnice au devenit indisolubile de impulsul de a construi baze militare, mai ales că terorismul islamist continuă să înflorească în Pakistan și Afganistan. Beijingul are cu siguranță interese comerciale și economice substanțiale în regiunea mai largă, dar acestea sunt minime în Afganistan. Investițiile sale majore acolo, mina de cupru Aynak și proiectele energetice Amu Darya, sunt în stază de mulți ani. Un proiect chinez major în Afganistan este contractul de dezvoltare a câmpurilor petroliere Faryab și Sar-i-pul. China National Petroleum Corporation (CNPC) a câștigat oferta pentru 400 de milioane de dolari în 2011 și a semnat un acord pe 25 de ani pentru a efectua foraje în teren, dar proiectul a fost blocat. Un alt sector major de cooperare între China și Afganistan este generarea de energie electrică, având în vedere lipsa severă pe piață a acesteia, fapt care a afectat viața și dezvoltarea zilnică din țară. În luna mai, un grup de firme chineze urma să investească 400 de milioane de dolari într-un proiect de producere a energiei electrice pe cărbune, potrivit unei declarații oficiale de atunci. Cu o capacitate instalată de 300 de megawați, centrala putea crește capacitatea de producere a energiei din țară cu aproape 50% și atenua semnificativ lipsa de energie electrică, potrivit rapoartelor mass-media. Afganistanul a depins mult timp de ajutorul internațional, dar pentru a aborda problemele sale urgente, inclusiv șomajul ridicat din ultimii 20 de ani, pacea și dezvoltarea sunt extrem de importante. Talibanii au avut o atitudine deschisă față de cooperarea cu China, chiar înainte de a intra în Kabul. În timpul unei întâlniri cu consilierul de stat chinez și ministrul de externe Wang Yi, în Tianjin din nordul Chinei, pe 28 iulie, reprezentantul comisiei politice talibane Mullah Abdul Ghani Baradar a spus că va crea un mediu de investiții adecvat în Afganistan și a sperat că China se va implica mai mult în aducerea păcii în Afganistan și va joacă un rol mai mare în dezvoltarea economică viitoare a țării.

Cât au costat pe americani operațiunile din Afganistan?

Costul pentru americani al celor 20 de ani petrecuți în Afganistan a fost enorm: aproximativ 2 trilioane de dolari și aproape 2.500 de vieți americane, peste 1.100 de vieți ale partenerilor coaliției sale, precum și până la 70.000 de victime militare afgane și aproape 50.000 de morți civili. Cu toate acestea, rezultatele au fost modeste: în timp ce un guvern afgan ales (unic în istoria țării) a controlat marile orașe, controlul asupra puterii a rămas slab, iar talibanii au recâștigat controlul asupra multor orașe și sate mai mici. Intervenția SUA în Afganistan a fost un caz clasic de exagerare, un război limitat de necesitate, inițiat în 2001 care s-a transformat de-a lungul anilor într-un război costisitor de alegere după ce ținta acestuia a fost eliminată: Osama bin-Laden. Dar, în momentul în care Biden a preluat președinția, depășirea timpului de prezență în Afganistan era un lucru din trecut. Nivelul trupelor americane scăzuse la aproximativ 3.000 iar rolul lor s-a limitat în mare parte la instruirea, consilierea și sprijinirea forțelor afgane. În Afganistan nu a existat un accident/morți cu militari sau personal american din februarie 2020. Prezența modestă a SUA a fost atât o ancoră pentru aproximativ 8.500 de soldați din țările aliate, cât și un fundal militar și psihologic pentru guvernul afgan. În SUA, Afganistanul dispăruse în mare măsură ca o problemă. Americanii nu au votat la alegerile prezidențiale din 2020 având în vedere Afganistanul și nu au ieșit pe stradă pentru a protesta împotriva politicii SUA acolo. După 20 de ani, SUA au atins un nivel de implicare limitată, proporțional cu miza. Prezența sa nu aducea o victorie militară sau o pace, dar evita colapsul unui guvern care, oricât de imperfect ar fi fost, era de preferat alternativei care preia puterea acum. Uneori, ceea ce contează în politica externă nu este ceea ce poți realiza, ci ceea ce poți evita. Afganistanul a fost un astfel de caz.

A fost retragerea parte a politici externe a lui Biden?

În fapt retragerea nu era politica externă a SUA. Biden lucra într-un scenariu moștenit de la administrația lui Donald Trump, care în februarie 2020 a semnat un acord cu talibanii (eliminând guvernul din Afganistan din acest proces), acord care stabilea un termen limită pentru retragerea trupelor americane în mai 2021. Acordul nu i-a obligat pe talibani să se dezarmeze sau să se angajeze într-o încetare a focului, ci doar să accepte să nu găzduiască grupări teroriste pe teritoriul afgan. Nu a fost un acord de pace, ci un pact care a furnizat un cadru labil, pentru retragerea americanilor. Drept dovadă ca ultimele trupe americane prezente în Afganistan nu pot ieși din zona aeroportului. Talibanii au valorificat incertitudinea cauzată de acordul din februarie 2020 încheiat la Doha, Qatar, între grupul militant și Statele Unite. Unele forțe guvernamentale afgane și-au dat seama că în curând nu vor mai putea conta pe puterea aeriană americană și pe alt sprijin crucial pe câmpul de luptă și au devenit receptivi la abordările talibanilor. Administrația lui Trump a luat decizia de evacuare, fără consultarea președintelui Așraf Gani, cel mai pro-american președinte afgan care s-ar fi putut imagina și fără să pună presiune pentru încheierea unui acord între guvernul de la Kabul și talibani. Încă un detaliu important. Această evacuare pune mari probleme de surse umane, vorbesc despre rețelele CIA, care pot să ofere informații de pe teren. Plecarea colaboratorilor locali ai CIA și ai armatei o să-i lase pe americani/aliați fără informații esențiale, ceea ce pare să indice decizia Washington-ului de a se ține departe de Afganistan vreme de mai mulți ani, poate chiar decenii. Mișcarea de retragere a trupelor făcută de Biden are logică, mai ales dacă credeți că singura soluție pe termen lung la instabilitate în Afganistan este un acord de pace intra-afgan. Problema este că talibanii par într-o dispoziție belicoasă. Retragerea SUA ar putea fi opțiunea cea mai puțin proastă, dar subliniază lipsa de sens a unui război continuat peste momentul obținerii unei victorii necesare de parcurs. Armata americană părăsește o țară în care nu ar fi trebuit niciodată să intre, pentru o perioadă lungă de timp şi chiar în timpul unui război civil în derulare început cu 14-15 luni înaintea invaziei sovietice din anii 70 şi neterminat niciodată. Indiferent dacă este sau nu decizia corectă, retragerea SUA pune întrebarea: A meritat uciderea lui Osama atât cheltuială?

A treia cale: calea Leului din Panjshir (?!)

Lider mujahedin al insurgenților în timpul războiului sovieto-afgan, Ahmad Shah Massoud, era descris de către adepții săi drept „Leul din Panjshir” datorită acțiunilor militare prin care a împiedicat cucerirea văii Panjshir de către sovietici. În 1992, a semnat Acordul de la Peshawar⁠ , un acord de pace și partajare a puterii în Statul Islamic al Afganistanului⁠ și a fost numit atât ministru al Apărării⁠, cât și comandant principal al armatei. Miliția sa a luptat împotriva forțelor conduse de Gulbuddin Hekmatyar⁠ și de alți lideri care bombardau Kabulul, iar mai târziu împotriva talibanilor care au început să asedieze capitala în ianuarie 1995. În urma ascensiunii la putere a talibanilor în 1996⁠, Massoud, care a respins interpretarea fundamentalistă a islamului susținută de aceștia, a continuat să lupte împotriva acestora până la retragerea sa în Kulob, Tadjikistan. A devenit liderul militar și politic al Frontului Islamic al Salvării Afganistanului⁠ sau Alianța Nordică care a ajuns în anul 2000 să controleze între 5-10% din țară. În 2001, Massoud a vizitat Europa și a atras atenția în cadrul unor întâlniri cu Parlamentul European asupra sprijinului oferit de guvernul pakistanez talibanilor. De asemenea, a solicitat ajutor umanitar⁠ pentru cei aflați sub domnia acestora. Massoud a fost asasinat pe 9 septembrie 2001 de oameni trimiși de Osama. Două zile mai târziu, atentatele din 11 septembrie au loc în Statele Unite. Aceste acțiuni vor conduce la invadarea de către NATO a Afganistanului și încheierea unei alianțe cu forțele lui Massoud. Două luni mai târziu, în decembrie 2001, regimul taliban a fost înlăturat. Acum urmează băiatul lui Massoud, Ahmad Massoud. Într-o scrisoare deschisă trimisă revistei La Regle du Jeu, condusă de Bernard-Henri Levy, pe 16 august, el spune că a preluat conducerea rezistenței împotriva talibanilor din regiunea Panjshir. Într-un editorial al Washington Post, Ahmad Massoud, fiul în vârstă de 32 de ani al fostului comandant al mujahedinilor, a declarat că membrii armatei afgane, inclusiv unii din unitățile forțelor speciale de elită, s-au aliniat la cauza sa și a apelat la Occident pentru ajutor. Prim-vicepreședintele afgan Saleh a declarat că este „președintele interimar legitim” al Afganistanului după ce președintele Ashraf Ghani a fugit din țară în timp ce insurgenții talibani au preluat capitala Kabul. Ambasadorul Zahir Aghbar, un general locotenent care a ocupat funcții înalte în securitatea statului afgan, inclusiv șeful poliției înainte de a deveni ambasador, a dat vina pe înfrângerea lui Ghani și și-a înlocuit portretul din ambasadă cu unul a lui Saleh :”Nu pot spune că talibanii au câștigat războiul. Nu, doar Ashraf Ghani a renunțat la putere după discuții perfide cu talibanii„, a declarat el într-un interviu pentru Reuters. Rapoartele neconfirmate scurse de la Pentagon sugerează, de asemenea, că rămășițele unităților de elită ale Forțelor Speciale antrenate de Statele Unite s-au retras în zona Panjshir în urma campaniei fulger a talibanilor care a dus la căderea Kabulului. Tadjikii de limbă persană din regiunile vestice și nordice, inclusiv valea Panjshir, s-au opus de mult paștunilor din sud și est care alcătuiesc nucleul talibanilor. Nu știu ce calități are Massoud Jr. dar este un simbol prin tatăl său, un simbol care poate coagula opoziția împotriva talibanilor. Statele Unite și aliații săi au părăsit câmpul de luptă, dar America poate fi în continuare un „mare arsenal al democrației”, așa cum a spus Franklin D. Roosevelt când a venit în ajutorul britanicilor asediați de nemți înainte de intrarea SUA în al Doilea Război Mondial. S-ar putea ca acest ajutor să se îndrepte spre gruparea lui Massoud. Cert este ca războiul civil din Afganistan se reia!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Războaie de necesitate, războaie la alegere și retrageri la alegere”

  • Pana una alta Realitatea se numeste Emiratul Taliban Afghanistan.Ce o sa faca Americanii,Chinejii sau alti terti nu conteaza,ideea e ca nimeni nu va putea controla regiunea (sau pe Talibani).Nici SUA nici Rusia si nici macar China nu se vor implica in vagauna numita Afghanistan,nimeni nu mai e prost ca sa si rupa dintii acolo.Si pentru ce? Efectiv nu merita vagauna aia Talibana.

  • Americanii s au tirat ca nu i mai tine punga,si stau cam prost cu firfireii.Talibanii au castigat pentru ca sunt singurii care stiu ce vor in acea zona(sa faca un stat islamic conservator,si sa faca bani).Restul bat din gura,cum ca o sa lupte ei cu talibanii ,ca o sa faca,ca o sa dreaga,realitatea e ca nu sunt in stare de nimic(de aia i au si cucerit talibanii asa repede).Iar SUA si a luat jucariile si s a tirat.Cine ramane in Afghanistan nu i mai intereseaza(si nu mai intereseaza pe nimeni).

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog