Războiul din Ucraina din perspectiva „Ciocnirii Civilizațiilor”

Este de mirare că, în tot războiul informațional/dezinformațional care însoțește conflictul armat din Ucraina, nimeni nu face referire la celebra carte, din 1996, a lui Samuel Huntington Ciocnirea Civilizaţiilor şi Refacerea Ordinii Mondiale (The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order), unde Ucrainei i se acordă o analiză specială, care pune în evidență motivațiile conjuncturii geopolitice în care ne aflăm astăzi.

Huntington, unul dintre cei mai renumiți politologi americani, a fost profesor de ştiinţe politice la Universitatea Harvard, preşedinte al Asociaţiei Americane de Ştiinţe Politice, coordonator pentru planificarea securităţii în cadrul Consiliului Securităţii Naţionale al Statelor Unite (1977-1978).

I. Ciocnirea  Civilizațiilor.

Conform paradigmei civilizaționale a lui Huntington “viitoarele conflicte internaţionale vor fi generate de state, sau grupuri de state ce aparţin unor civilizaţii diferite” (slide 1). În prima jumătate a secolului XXI, patru civilizații se vor confrunta dominant pe arena internațională: Civilizația Occidentală (cu stat lider, sau, în termenii lui Huntington, „stat nucleu” ─ SUA), Civilizația Ortodoxă-Rusă (nucleu Rusia), Civilizația Islamică (nucleu încă nedefinit) și Civilizația Sinică (nucleu ─ China). “Ciocnirile periculoase ale viitorului se vor naşte probabil din aroganţa universalistă Vestică, intoleranţa Islamică şi autosuficienţa agresivă Sinică” (slide 2).

Primul grup de conflicte, între Occident și Islam, a însângerat Orientul Mijlociu și Nordul Africii în primele două decenii ale acestui secol: Afganistan, Irak, „Primăvara Arabă” (Tunisia, Egipt, Libia, Siria, etc.), cu un efect mai degrabă de destabilizare decât de import de democrație liberală occidentală.

În privința conflictului pe care îl trăim astăzi, între cele două mari state nucleu, Statele Unite ale Americii și Federația Rusă, previziunea lui Huntington este categorică: „Speranțele de încheiere a unor parteneriate intercivilizaționale strânse, precum cele referitoare la o colaborare între Rusia și America, exprimate odată de către conducătorii lor, nu se vor materializa“; cu amendamentul, valabil și în momentul de față: „Totuși, statele nucleu folosesc rareori forța unul împotriva altuia.”. Este fundamentală și afirmația: „Dacă Rusia ar deveni Occidentală, Civilizația Ortodoxă nu ar mai exista.”

II. State de falie.

Un al doilea aspect esențial pe care Huntington îl relevă este cel al statelor divizate civilizațional intern („cleft countries”), printre care dă o atenție specială Ucrainei prezentând o hartă a acestei divizări, bazată pe rezultatele alegerilor prezidențiale din 1994 (slide 3). Toate alegerile ulterioare din Ucraina au confirmat această linie de falie.

„Ucraina este o țară divizată, cu două culturi distincte. De mai multe secole, linia de falie dintre Occident și Ortodoxie trece prin centrul Ucrainei.”

Dintre cele trei scenarii pe care Huntington le discută, se pare că evoluția actuală a evenimentelor duce spre cel pe care îl considera ca având o probabilitate medie, anume ca „Ucraina să se divizeze de-a lungul liniei de falie, în două entități distincte, iar cea estică să se unească cu Rusia.”

Și aceasta  pentru că ─ putem aprecia acum ─, în cazul Ucrainei, situația ei de stat de falie se suprapune peste conflictul geopolitic dintre Statele Unite și Federația Rusă, un conflict civilizațional global în termenii analizei lui Huntington. Această suprapunere a făcut ca soluția de compromis rezonabil a Acordurilor de la Minsk (2014-2015) să fie practic pulverizată.

Prof. Dr. Tiberiu Tudor