Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Răzvan Dragoș, un model pentru viitoarele generații de graficieni
Graficianul Răzvan Dragoș, posesorul unui palmares național și internațional impresionant, ne-a declarat că speră să devină un bun exemplu pentru tinerii din viitor.Â
Dar, după ce îi vezi lucrările, lista de premii, dar și cuvintele oamenilor din critica de specialitate, toate elementele converg către o concluzie. El este deja un model pentru viitoarele generații de graficieni.
Prima dată să vedem traseu său:
- Student al Universității Naționale de Arte din București, Facultatea de Arte Plastice, Departamentul Grafică, Licenţă (2012-2015), Disertaţie (2015-2017), Doctorat (2017-2020)
Afilieri profesionale:
- 2016 – prezent Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Romania (UAPR)
- 2018 – prezent Membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici (AIAP)
Aproximativ 200 de participări la expoziţii naţionale şi internaţionale în ţări precum Statele Unite ale Americii, Turcia, Belgia, Bulgaria, Coreea de Sud, Republica Moldova, Franța, Italia, Spania, Serbia, Italia şi Polonia
Premii importante:
- 2021 – Premiul pentru Tineret în cadrul Galei Naționale de acordarea premiilor a Uniunii Artiștilor Plastici din România pe anul 2020
- 2021 – Premiul pentru Tineret în cadrul Bienalei Internațională de Gravură Contemporană N-E (ediția a IV-a)
- 2020 – Premiul pentru Grafică ca recunoaștere și apreciere a întregii activități depuse în slujba artelor plastice din România acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România în cadrul Bienalei Internaționale de Artă Contemporană „Ion Andreescu” (ediția a XII-a)
- 2020 – Premiul pentru Tineret acordat de Ministerul Culturii (pentru înaltele performanțe obținute în cadrul unor manifestări artistice pe plan național și internațional)
- 2018 Premiul „Ioan Atanasiu Delamare” acordat de Ritul Scoțian Antic și Aceptat în cadrul Galei Premiilor UAPR pe anul 2017
- 2017 Premiul al Filialei Grafică Bucureşti a UAP din România în cadrul Salonului Mic – Bucureşti
- 2017 Premiul „Constantin Brâncuşi” Opera Prima din cadrul Expoziției Naţionale “Desenul Post Brâncuşi” Ediţia a II-a, – Târgu Jiu
Iată un scurt dialog cu invitatul nostru special:
– Cum a fost anul 2021, legat de arta dumneavoastră?
– A fost un an important și în egală măsură provocator. Am izbutit să demarez cu o nouă serie de creații unde am avut în atenție o serie de ameliorări pe structura compozițională și meșteșugărească. Tema generică a rămas tot „Artes mechanicae” doar că m-am raportat la un alt tip de manifestare – xilogravura. M-am autoprovocat să aprofundez segmentul conceptual, planul retoric, recursul la formă, volum și spațialitate, fortificarea și armonia elementelor și nu în ultimul rând forța mesajului și rostul expresiei prime. Cred că în acest an am fost mult mai consecvent în raport cu anii anteriori, dezideratul și capacitatea de lucru a fost mult mai proeminentă.
Tot în acest an am participat la circa 40 manifestări din spațiul național și internațional (Franța, Bulgaria, Coreea de Sud, Spania, Polonia, Turcia și Italia) și totodată am avut privilegiul extraordinar să fiu curator asociat în cadrul unui eveniment cu opere ale marilor maeștri (Albrecht Dürer, Peter Paul Rubens, Giovanni Battista Piranesi, Francisco Goya și Salvador Dali).
Un alt aspect semnificativ a fost expoziția mea personală din cadrul Muzeului de Artă din Târgoviște. În 2021 am mai obținut alte șase premii, dar pentru mine cel mai apropiat de sufletul meu rămâne Premiul pentru cel mai bun tânăr artist din țară decernat de Uniunea Artiștilor Plastici din România.
– Ce visați pentru anul 2022, dar și pentru următorii ani?
– Să îmi desfășor activitatea profesională în cele mai optime condiții și totodată să mă reinventez din punct de vedere stilistic.
– Cum vreți să se desfășoare lumea dumneavoastră, lumea artei, lumea în general?
– În mod cert îmi doresc să fiu în plină armonie cu tot ceea ce mă înconjoară și totodată să-mi exercit profesia la cel mai înalt nivel. Sper să fiu un bun exemplu pentru studenții mei, dar și pentru viitoarele generații.
– Vă mulțumim frumos.
Să vedem cum se pronunță oamenii de specialitate în legătură cu operele lui Răzvan Dragoș.
Mihai Plămădeală, critic de artă, comentează astfel:
Fiecare artist are, sau cel puțin așa ar trebui, o zonă a sa și numai a sa în care se manifestă la cotele lui maxime. Nu este vorba atât despre abilități, cât despre spirit creator, altfel spus, despre eliberarea în cea mai mare măsură posibilă de condiționări externe.
Unul dintre graficienii români contemporani cei mai surprinzători din punctul de vedere schițat anterior, este, în viziune personală, Răzvan Dragoș. O caracterizare prin doar câteva atribute ar arăta astfel: inconfundabil prin tematică, abordare, manieră, concepție, artist care lucrează limpede, ordonat, curat, logic.
Cu siguranță, cititorul a surprins ideea că introducerea de față se constituie în argument pentru subiectul abordat, acela al graficii contemporane, nu în profeție ori pronostic. Pornind de la premisa că în artă nimic nu este pură întâmplare, raportez munca artistică a lui Răzvan Dragoș la însăși școala românească de grafică.
Tema de referință a graficianului este cinetica, raportată la mecanisme (care sunt, prin excelență, aplicații științifice, adică rezultate ale inteligenței umane) și la inteligența artificială, capabilă să simuleze alegerile, liberul arbitru și chiar conștiința. Interesant este faptul că artistul tratează mișcarea prin mijloace statice din toate punctele de vedere. Reprezentările, în sine, sunt de neclintit în bidimensionalitatea lor. Acestea eludează trucurile iluzionistice care sugerează dinamica. Timpul, ca dimensiune, este și el „înghețat” în ipostaze împietrite. Toate acestea conduc spre observaţia că sistemele mecanice, menite să genereze mișcare, sunt reprezentate de către Răzvan Dragoș, de fapt, în repaus. Un paradox fizic, echivalent cu o glumă, spune că atunci când folosim energia potențială, implicit o şi pierdem. Mașinăriile aflate în discuţie își păstrează integral potențialul de mișcare cu care au fost înzestrate prin „proiectare”; altfel, ca și instalațiile tridimensionale ale lui Jean Tinguely sau Neculai Păduraru, sunt create pentru forma lor plastică, nu și pentru a funcționa, cel puțin nu într-o formă onorabilă din punct de vedere ingineresc.
În seria „Artes Mechanicae”, artistul marșează pe compoziții organice, în care fiecare element este fie însumat într-o structură, fie însumează diverse alte elemente. Jocul este complet prin închiderea unor cercuri: criteriile morfologice sunt interschimbabile, astfel încât același element poate să determine și să fie determinat, în același timp, în funcție de diverse puncte de vedere și cerințe compoziționale.
Totul este de fapt metanarațiune în creația lui Răzvan Dragoș. Artistul este un maestru al relațiilor dintre conținut și formă. De fiecare dată, indiferent de unde pornește, ajunge în siguranță la un anumit general în care se pot regăsi privitori altfel extrem de diverși. În definitiv, unul dintre darurile artei este acela de a aduce oamenii pe aceeași lungime de undă.
La rândul său, Pavel Șușară, critic de artă, scrie:
Răzvan Dragoș folosește convenția bidimensională. Folosește iluzia spațiului, folosește geometria ca formă de construcție și ca formă de demonstrație a felului în care se poate comunica prin sisteme de codificare și nu prin obiecte propriu-zise.
La acesta este prezentă o migrație inversă. O migrație spre originile graficii, spre originile gândirii în bidimensional, o asumare a unei responsabilități extrem de riguroase și crispate în ceea ce privește natura de limbaj a desenului care trebuie să contureze, să definească și să propună lumii, să propună viziuni.
Desenul nu a fost niciodată inocent, acesta este cel mai inseparabil de reflexivitate și de gândire și de inteligență. Dacă în pictură se mai poate păcăli cu o pată de culoare care creează un efect escamotând un deficit de rigoare anatomic, în grafică nu există posibilitatea erorii.
Răzvan Dragoș și-a asumat responsabilitatea și cumva misiunea, aproape sacerdoțiu de a intra în metabolismul, în anatomia, în complexitatea graficii, a desenului din totdeauna, desenului major. Printre anumite lucrări prezente în expoziție și investigațiile lui Albrecht Dürer de pildă, sau investigațiile lui Leonardo da Vinci nu există nicio diferență de atitudine, nicio diferență de principiu, există o diferență de timp și o diferență de obiectiv. În marea lor majoritate desenele lui Leonardo urmăreau un scop, desenele lui Dürer erau și ele supuse unui obiectiv de dincolo de ele, desenele lui Răzvan sunt supuse propriului lor obiectiv, acela de a oferi maximum de informație, de rigoare și de responsabilitate a meseriei în relație cu publicul și până la urmă cu el însuși în primul rând, publicul este o consecință, nu îi împarte din creație, îi împarte din receptare.
În concluzie, am cunoscut un artist special, un grafician cu lucrări extrem de interesante.
Comentarii
Lasă un răspuns