Reacții secundare și profituri colaterale

Pentru toate medicamentele și vaccinurile eliberate pe piață există o bază de date care colectează rapoarte despre efectele secundare (în plus față de cele preconizate) și despre reacțiile adverse nedorite suspectate și care pot avea sau nu legătură cu substanțele respective. Acea bază de date are ca scop principal evaluarea periodică a remediilor și, eventual, retragerea de pe piață atunci când devin amenințătoare la adresa sănătății populației. Că nu întotdeauna se întâmplă așa, sau se petrece cu întârziere, cunoaștem deja din istoria mai veche sau mai recentă a medicinei. În timp ce reacțiile adverse nu sunt dorite de nimeni, printre efectele secundare pot fi descoperite adevărate perle, dacă ai noroc și ești pe fază. Din când în când se detectează reacții secundare agreate de pacienți și medici, dar mai cu seamă de producătorii vigilenți și gata să exploateze orice oportunitate și să-și sporească și mai mult veniturile.

Un fel de „Unde dai și unde… răsare norocul”, sau „Ce semeni… și ce culegi”. Uneori sunt mai fertili efluenții decât șuvoiul principal iar roadele inopinate sunt mai prodigioase decât așteptările primordiale. Poate că ar trebui încurajate mai mult astfel de raportări, nu doar reacțiile supărătoare. S-ar deschide astfel calea unor afaceri și mai înfloritoare pentru cei care știu cum să le abordeze, așa cum vom vedea din câteva exemplificări. Deși nici efectele secunde – oricât de îmbucurătoare – nu sunt scutite de neplăceri, brusc ele își pierd din greutate și sunt ignorate cu mărinimie de euforia consumatorilor. Așa se face că din două sau mai multe minusuri rezultă la final un plus apreciabil care să-i satisfacă pe cât mai mulți.

Oricât de mare ar fi plusul pentru pacienți, tot firmele producătoare dispun de puterea de decizie și de a mobiliza sau nu linia de producție. Bunăoară aspirina, primul și cel mai longeviv dintre medicamentele sintetizate de industrie (de un concern la fel de longeviv, Bayer!) la finalul secolului XIX, având ca model extractul de coajă de salcie. Indicația cu care a fost lansată se adresa bolii reumatice și promitea ameliorarea durerii, a febrei și a inflamației. În decursul timpului s-a dovedit a dispune de o mulțime de vocații salutare. An de an apar peste o mie de publicații științifice care-i menționează noi „talente”. Foarte apreciat este efectul benefic pe inimă și aparatul cardiovascular (tromboze, infarcte, AVC-uri), grație împiedicării agregării plachetelor sanguine, dar și în prevenția cancerelor, în special digestive. „Problema”aspirinei este, însă, prețul (prea ieftină!). Prea e accesibilă oricui și se mai eliberează și fără prescripție medicală! (Deși n-ar fi rău ca înainte de a recurge la aspirină să ne asigurăm că nu suferim de dereglări care să-i faciliteze reacțiile adverse manifestate prin hemoragii și ulcerații.)

Nu numai aspirina a surprins prin reușite subsidiare. Uneori medicamentele dezvoltate pentru terapia cancerului de colon s-au dovedit eficiente în maladii oftalmologice precum degenerescența maculară retiniană. Alteori vaccinurile dedicate prevenției bolilor infecțioase au redus (și) incidența altor boli. BCG-ul s-a dovedit mai util în imunoterapia cancerului vezical decât în prevenția tuberculozei pulmonare. În funcție de doză, toxina botulinică e capabilă să ucidă, să trateze paraliziile spastice, sau să reducă secreția de salivă și transpirație și să netezească ridurile. Ultima calitate a făcut din cea mai puternică otravă cel mai căutat elixir cosmetic. Lista medicamentelor care pot mai mult(e) decât li s-a solicitat inițial e foarte lungă: antiepileptice și antihipertensive care pot preveni atacurile de migrenă; hormonul creșterii conceput pentru cei suferind de nanism hipofizar și devenit star anti-aging; miorelaxante menite să amelioreze spasticitatea (contracția exagerată și dureroasă) musculaturii cauzate de leziuni ale creierului sau măduvei spinării, care și-au extins sfera de acțiune asupra simptomelor bolii de reflux gastroesofagian etc. Nu toate și-au făcut din bagajul efectelor auxiliare un țel suprem, devenind bestsellere, însă unele au reușit.

Bunăoară Finasterida, concepută pentru tratarea hipertrofiei benigne de prostată, s-a dovedit – întocmai ca Minoxidilul dedicat hipertensiunii arteriale – capabilă de efecte secundare pozitive pe… regenerarea podoabei capilare, ceea ce a determinat industria farma să aducă pe piață produse apte să împiedice căderea părului. Faptul că ele nu pot împiedica orice „cădere”, ci numai pe aceea dependentă de DHT (un derivat de testosteron), nu a demolat entuziasmul utilizatorilor. Nu l-au demolat nici posibilele efecte secundare (sau să le spunem terțiare?!) nedorite: creșterea sânilor și a riscului de cancer mamar, pierderea libidoului, disfuncție erectilă, depresie, ori tulburări de vedere. Fiecare e liber să decidă asupra „priorităților”.

Un alt produs de… marketing e Creatina, o moleculă utilizată de medicină în tratamentul afecțiunilor neuromusculare și care, deși nu și-a dovedit eficacitatea în orice condiții, a devenit starul suplimentelor printre cei care vor să epateze prin… dopaj (în cazul de față legal), într-o lume în care performanțele naturale nu mai contează. Deși organismul uman e capabil să-și producă singur necesarul, creatina e „recomandată” de toți pentru toate… sporturile, chit că performanța îi este recunoscută doar în antrenamentul de forță, nu și în sportul de anduranță. Cine nu vrea să impresioneze măcar cu mușchii plini cu… apa absorbită de creatină? (Un spor de greutate care unora dintre atleți le-ar putea sta în calea victoriei, acolo unde fiecare gram contează.) Adoratorii creatinei susțin că ar fi una dintre cele mai cercetate molecule din lumea sportului și că nu i s-au detectat până acum reacții adverse. Depinde însă și pe ce s-a pus accentul în cercetare – pe musculatura scheletică, sau și pe alte organe producătoare/consumatoare de creatină precum rinichii, pancreasul, ficatul, inima sau creierul – și respectiv cât de reprezentativ a fost lotul de persoane incluse în studiu.

Studiile (destul de contradictorii) s-au axat pe musculatura scheletică, pentru care există o înșiruire de efecte (nu toate benefice și practic nule fără antrenament). Cei care au observat îndeaproape și restul organelor au constatat – mai ales la cei care au exagerat cu dozarea și care prezentau afectarea prealabilă a organelor respective (diabetici, hipertensivi etc.) – agravări ale funcției rinichilor, litiază renală, crampe și fisuri musculare „datorate” dezechilibrelor electrolitice din celule, suprasolicitarea tendoanelor și a articulațiilor. Unele dintre studii aduc în discuție și posibilitatea creșterii riscului de cancer testicular. Dacă plecăm de la premisa că și miocardul tot un mușchi este, e posibil ca acumularea de creatină și apă să constituie un impediment serios în funcționarea pompei, mai ales pe termen lung. (Oricum „inima de sportiv” are de înfruntat fibroza.) În timp ce persoanelor suferind de insuficiență cardiacă ori de accidente vasculare de tip ischemic – și deci de un deficit energetic – creatina le poate fi de folos, cele complet sănătoase care vor un surplus de energie se pot confrunta cu tulburări de ritm cardiac ori cu accentuarea tulburărilor de tip bipolar. Așadar, fie acceptăm că cel mai iubit dintre suplimente are efectul unui placebo, fie că e eficace, caz în care ne așteptăm și la reacții indezirabile. Să nu uităm nici de feedbackul homeostatic: orice surplus venit din afară reduce producția naturală a substanței respective în organism.

Eritropoietina (EPO) are o carieră asemănătoare. Hormonul produs în proporție de 90% de rinichi influențează pozitiv producția de globule roșii (hematii) din măduva osoasă, motiv pentru care e utilizat în tratamentul anemiei de cauză renală. EPO se află, însă, și pe lista prohibițiilor WADA (World-Anti-Doping-Agency), întrucât i se impută supraalimentarea cu oxigen a sportivilor care nu pun mare preț pe integritate (morală) în goana după recorduri. Surplusul de hematii transportă oxigenul spre țesuturi – sporindu-le performanțele – și le eliberează de povara bioxidului de carbon, întârziind instalarea oboselii și facilitându-le refacerea rapidă. Cel puțin în teorie, fiindcă studii mai noi susțin că EPO e mai mult un mit decât un mijloc de dopaj, mai ales în sporturile de rezistență gen maraton, patinaj, triatlon sau… ciclism, unde se mizează cel mai mult pe ea. Un studiu dublu orb și controlat placebo efectuat cu sportivi amatori bine antrenați și în teren (nu în laborator/la sală, cum se procedează de obicei) a demonstrat că performanțele testului de efort submaximal ale cicliștilor astfel dopați nu numai că nu s-au putut apropia de ale profesioniștilor fără dopaj, dar nu li s-a înregistrat nicio ameliorare comparativ cu grupul placebo, în ciuda injectării de EPO pe o perioadă de 8 săptămâni.

Culmea dopajului: să ți se detecteze ceva nefolositor în corp și să fii exclus de la competiții majore pe motiv că ți-ai ajustat performanțele cu un drog deloc performant! Ce poate fi mai frustrant decât să fii eliminat pe motiv că ai vrut să trișezi, netrișând de fapt?! Din punct de vedere moral, ești fără îndoială culpabil, dar asta e o altă poveste. Faptul că EPO îmbunătățește starea persoanelor afectate de anemie severă nu înseamnă că poate susține și eforturile celor care au atins oricum maximul sau sunt pe aproape. Mai multe globule roșii înseamnă o oxigenare mai bună a țesuturilor acolo unde hematiile și oxigenarea erau deficitare. Dincolo de faptul că prea multe globule roșii cresc vâscozitatea sângelui, tensiunea arterială și implicit riscul de tromboze și accidente vasculare, ce mai e de așteptat în condițiile unei oxigenări optime din start?!

După ce ne-am ocupat de atribute fizice, e cazul să aruncăm o privire și la starea facultăților intelectuale și să vedem dacă nu cumva, dincolo de ce-au inventat fabricanții de psihotrope, mai există și alte substanțe ce-ar putea funcționa ca dopaj pentru creier. Optimiștii par să fi observat efectele colaterale ale unor medicamente destinate ameliorării simptomelor maladiei Parkinson și care ar viza creativitatea beneficiarilor. Să fie atât de simplu? Nu cumva efectele remarcate au la bază o dezinhibiție a creativității naturale suprimate de boala neurodegenerativă? N-ar fi mai potrivit să lăsăm dopamina să intervină acolo unde lipsește sau este împiedicată să-și facă treaba  – și, de ce nu, să inspire pacienții la crearea de arte frumoase în paralel cu ameliorarea simptomelor bolii –, și să lăsăm restul operelor să se nască din talent și efort propriu? Deocamdată se speculează pe marginea subiectului, o să vedem dacă și cum se vor impune derivatele dopaminei pe piața… artistică.

Și totuși, niciunul dintre bestsellerele născute accidental nu ține pasul cu următoarele două aflate în topul clasamentului de decenii. Unul dintre ele e arhicunoscutul blockbuster care a adus producătorilor mult mai mult profit decât produsul aflat pe atunci în lucru. Viagra, nume artistic acordat de tradiționala pudibonderie americană celui mai dorit și mai îmbucurător efect secundar posibil: impulsionarea potenței și remedierea disfuncției erectile. Numele cu dublă sorginte – Vigor și Niagara – sugerând energie și vitalitate s-a născut din Sildenafilul testat pe atunci de firma Pfizer pentru pacienții suferind de hipertensiune arterială și cu probleme cardiace. Rezultatele se anunțau modeste, dar lucrurile s-au schimbat fulgerător când în 1993 o grupă de pacienți incluși în studiul clinic a raportat despre ameliorarea problemelor legate de potență și sexualitate. În 1998 era eliberată pe piață tableta care avea să înregistreze recordul de vânzări al tuturor timpurilor: un milion în doar opt săptămâni. Sildenafilul destinat terapiei hipertensiunii pulmonare – o maladie incurabilă și letală în lipsa medicamentelor, de care suferă 1% din populație – avea să mai aștepte câțiva ani. Și-a primit aprobarea de-abia în 2005. Cât privește reacțiile adverse ale Viagrei… puțini se sinchisesc de fleacuri precum amețeli, erupții cutanate, tulburări de vedere, nenumărate interacțiuni medicamentoase, AVC-uri sau infarcte cauzatoare de decese. Nici măcar prețul exorbitant nu constituie un impediment. Totul e relativ și își are prețul său!

Doar pilula anticoncepțională s-a bucurat de o apariție pe piață la fel de triumfală ca a Viagrei. Ea însăși un efect secundar – dorit de mișcarea feministă a anilor ’60 –, a debutat oficial ca pilulă destinată ameliorării tulburărilor de ciclu menstrual. Acum efectul prim a ajuns secundar și a devenit indicație medicală anexă. Contracepția a condus la revoluția sexuală în urmă cu o jumătate de secol și a schimbat substanțial societatea pe mult mai multe paliere și în mult mai multe privințe decât s-ar crede la prima vedere. Și, ca și când asta nu ar fi fost motiv suficient de bucurie, pilula s-a dovedit capabilă și de alte efecte benefice, bunăoară de ameliorarea acneei. Cui să-i mai pese de reacții adverse precum hipertensiunea, depresia, sporul în greutate, tromboze, AVC-uri, ori riscul crescut de cancer mamar? Nemulțumitele schimbă pur și simplu formula – ofertele sunt nenumărate! –, până o descoperă pe cea potrivită. Faptul că nici Viagra și nici pilula anticoncepțională nu funcționează pe post de afrodiziac (ultima frânează libidoul!) nu deranjează câtuși de puțin consumatorii, fiindcă și de asta se ocupă industriile.

Și ar mai fi și alte substanțe care s-au metamorfozat în droguri-lifestyle. Până nu demult insulina stimula apetitul și ajuta persoanele anorexice să ia în greutate. Astăzi insulina se află pe lista substanțelor interzise atleților și culturiștilor care abuzează de ea și de alte anabolizante pentru a-și spori masa musculară. Inutil să mai menționăm riscul imens care amenință la supradozare (hipoglicemie, comă și deces!) și pe care sportivii par să nu-l ia în calcul. Totul pentru victorie!

Actualmente se află în mare vogă injecția topitoare de grăsimi, căreia i s-a dus vestea până la Hollywood. Se vinde ca pâinea caldă printre starurile obsedate de siluetă și adulatorii lor și aproape că a spoliat piața de remediul destinat de fapt diabeticilor și obezității morbide. Desigur că marketingul nu e chiar inocent. Ajunge să te uiți la conflictele de interese ale celor care i-au făcut reclamă – medici inclusiv – și semnul îndoielii crește văzând cu ochii. Demascați de reporteri cu coloana vertebrală încă integră și ciuruiți de întrebări recunosc spăsiți că… au participat la cursuri online sponsorizate de industrie și că și-au adus (de loc) modesta contribuție la promovarea „injecției pentru slăbit” în schimbul unor sume frumoase. (Întrebarea care stă pe limba fiecăruia: Dacă s-au lăsat cumpărați atunci, în 2019, de ce nu s-ar fi repetat frumoasa poveste și în 2020-2023 cu noile vaccinuri?!) Despre efectul modest și puțin sustenabil al injecției-minune ori despre reacțiile adverse ale distracției deloc ieftine (circa 100 de euro/pe săptămână în Europa și de patru ori mai mult în SUA!) nu s-au aflat prea multe amănunte, întrucât prezentatorii părtinitori s-au limitat la a le sublinia pe ale produselor anterioare dezvoltate de concurență. Ceea ce nu înseamnă că ele nu există: perturbări serioase ale funcțiilor digestive, creșterea riscului de litiază biliară, probleme neurologice și retiniene, ori riscul apariției cancerului. Efectele pe termen lung nu se cunosc decât parțial, medicamentul fiind recent adus pe piață.

Majoritatea „leacurilor” pentru slăbit acționează fie pe apetit, fie pe sațietate, modificându-le. Numai că omul modern nu mai obișnuiește de mult să se ridice de la masă când îl îndeamnă sațietatea și nici să se așeze când e invitat de foame, ci… mănâncă pur și simplu. Mistuie aproape nonstop toate ispitele presărate în cale de industria zisă alimentară. Dacă și-ar antrena foamea și respectiv sațietatea, ar avea cel puțin dublu de câștigat/economisit: Ar economisi cheltuielile inutile pentru medicamente și surplusul de alimente și ar câștiga garantat la capitolul sănătate. Oricum kilogramele revin în forță la întreruperea „tratamentului” la cei care nu și-au însușit și un alt stil de viață odată cu drogul-lifestyle.

Exemplele de mai sus ilustrează cum industria farmaceutică nu se preocupă doar de remedii destinate prevenției și terapiei unor afecțiuni, ci le are în vizor și pe acelea devenite mofturi, subordonate esteticii și iluziei de bunăstare. Faptul că „jucăriile” respective sunt la origine medicamente nu pare să deranjeze pe mulți. (Thalidomida nu e singura care a avut parte de un final tragic.) Asta nu-i împiedică pe producători să-și recicleze promisiunile cu fiecare așa-zis nou remediu eliberat pe piață, aprobat de autorități corupte/indolente și promovat de experți fără prea multe pișcături de conștiință. Consumatorii poartă și ei o bună parte din vină, întrucât nu se mai pune problema unor prescripții medicale ori urgențe terapeutice, ci mai degrabă a unor capricii care nu suportă drumul sinuos dar mai sigur al răbdării și informării. Contribuie astfel la propășirea unor coloși făcându-i să-și piardă interesul pentru produse de importanță capitală precum antibioticele. Dacă ar rezista cât mai mulți ispitei, poate că industriile s-ar reorienta, cine poate ști?! În fond, e vorba de un simplu feedback.