Recomandările MCV nu sunt obligatorii şi direct aplicabile în dreptul intern

Nr. 130/14.06.2021

Asociația Magistraților din România (AMR), Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociația Procurorilor din România (APR) salută decizia CCR de clarificare a normalităţii:  recomandările MCV nu sunt obligatorii şi direct aplicabile în dreptul intern

AMR, UNJR, AJADO și APR salută decizia Curții Constituționale a României din 8 iunie 2021 ce a pus capăt unei interpretări abuzive, imprevizibile și vătămătoare a deciziei CJUE din data de 18 mai 2021. CCR a stabilit, cu interpretare de rang constituţional, că recomandările din rapoartele MCV nu sunt obligatorii și direct aplicabile în dreptul intern român – nici nu ar putea fi – neavând forță juridică superioară acestuia, judecătorul național neputând fi pus în situația de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislației naționale.

Reamintim că, după decizia CJUE din data de 18 mai 2021, pronunțată într-o serie de cauze conexate ce au privit, în esență, clarificarea statutului Deciziei 2006/928 de instituire a MCV, precum și a recomandărilor din rapoartele Comisiei întocmite pe baza acestei decizii (rapoartele MCV), unele asociații profesionale ale magistraților, dar și Secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, s-au grăbit să afirme caracterul obligatoriu al recomandărilor cuprinse în rapoartele MCV și să susţină înlăturarea de la aplicare a legilor interne pe care le considerau contrare acestor recomandări.

Această practică, complet lipsită de fundament, expresie a unei interpretări arbitrare a deciziei CJUE, risca să provoace haos în sistemul judiciar, să permită înlăturarea normelor interne, chiar constituționale, pe simple aprecieri subiective ale compatibilității legilor române cu o serie de recomandări ce s-au modificat în timp, vădit influențate politic și, de multe ori, emise pe baze factuale și legale eronate – astfel cum asociaţiile noastre profesionale au demonstrat în mod punctual.

Subliniem că, în cauzele reunite în care s-a pronunţat hotărârea din 18 mai 2021, instanța europeană a fost întrebată de instanțele de trimitere din Romania dacă Decizia 2006/928 de instituire a MCV este obligatorie, dacă cerințele formulate în rapoartele MCV au caracter obligatoriu pentru Statul Român, respectiv dacă instanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului UE are obligația de a asigura aplicarea acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând, din oficiu, aplicarea dispozițiilor din legislația națională contrare cerințelor din rapoartele MCV.

CJUE a reţinut că Decizia 2006/928, de instituire a MCV, face parte din domeniul de aplicare a Tratatului de aderare, fiind obligatorie și continuând să producă efecte juridice cât timp nu a fost abrogată. În privința rapoartelor MCV, însă, CJUE nu a afirmat caracterul obligatoriu, ci a reţinut că, «concluziile cuprinse în ele adresează „recomandări” statului membru», acestea fiind formulate „pentru a orienta reformele statului membru menționat în această privință”, România urmând să țină seama de acestea pentru atingerea obiectivelor de referință. Caracterul de „recomandări” rezultă şi din afirmaţia CJUE potrivit căreia, în cazul în care în raportul MCV se exprimă îndoieli cu privire la compatibilitatea unei măsuri naționale cu unul dintre obiectivele de referință, revine României sarcina de a colabora cu bună‑credință cu Comisia pentru a surmonta dificultățile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referință.

Ca atare, CJUE a subliniat că obligaţia României în temeiul recomandărilor MCV este de a colabora cu experţii Comisiei pentru a clarifica sau depăşi aceste chestiuni, nerezultând din vreun considerent al deciziei CJUE că legile interne care ar părea că nu sunt compatibile cu recomandările MCV ar trebui înlăturate de la aplicare în mod imediat şi direct.

Consecinţa neîndeplinirii recomandărilor produce efecte exclusiv în plan politic, prin menţinerea MCV şi nu prin înlăturarea de la aplicare a normelor interne în baza unor recomandări care nu au efect direct.

Toate interpretările contrare, ce permiteau înlăturarea legilor interne pe baza unor aprecieri subiective și imprevizibile, riscau să arunce sistemul de justiție într-un haos fără precedent, cu efecte de netădăguit asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

De asemenea, autorii acestor interpretări au trecut cu vederea – intenţionat sau nu – chiar considerente esenţiale ale deciziei CJUE. Astfel, instanţa europeană a reafirmat că orice instanță națională sesizată în cadrul competenței sale are, în calitate de organ al unui stat membru, obligația de a lăsa neaplicată orice dispoziție națională contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct în litigiul cu care este sesizată. Însă, în acest context, CJUE a făcut trimitere expresă la jurisprudenţa sa din care rezultă, în mod clar, că: „trebuie să se țină seama și de celelalte caracteristici esențiale ale dreptului Uniunii și, în special, de faptul că numai unele dintre dispozițiile acestui drept au efect direct”; „principiul supremației dreptului Uniunii nu poate, așadar, să repună în discuție distincția esențială dintre dispozițiile dreptului Uniunii care au efect direct și cele care sunt lipsite de acest efect și nici, prin urmare, să instaureze un regim unic de aplicare a ansamblului dispozițiilor dreptului Uniunii de către instanțele naționale”; „o dispoziție de drept al Uniunii care este lipsită de efect direct nu poate fi invocată, ca atare, în cadrul unui litigiu care intră sub incidența dreptului Uniunii, pentru a înlătura aplicarea unei dispoziții naționale care i‑ar fi contrară”.

Or, cu privire la efectul direct al dreptului Uniunii s-a statuat limpede că „avizele și recomandările nu au un caracter juridic obligatoriu. Prin urmare, acestea nu au un efect direct” (https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=LEGISSUM:l14547&from=FR).

Prin Decizia din 8 iunie 2021, Curtea Constituțională a României, în procedura controlului de constituționalitate, ţinând seama tocmai de dezlegările date de instanţa europeană, a restabilit normalitatea, punând capăt oricăror interpretări subiective, imprevizibile și, deci, abuzive, ale deciziei CJUE.

CCR a statuat, astfel cum rezultă din comunicatul dat publicităţii după şedinţa de judecată, că „Hotărârea C.J.U.E. nu aduce elemente de noutate nici cu privire la efectele juridice pe care le produc Decizia 2006/928 şi rapoartele M.C.V. întocmite de Comisie pe baza acesteia, stabilind, aşa cum o făcuse în prealabil şi instanţa constituţională română, caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928 şi caracterul de recomandare al rapoartelor M.C.V., şi nici cu privire la conţinutul Deciziei 2006/928, stabilind că România are sarcina de a colabora cu bună-credinţă cu Comisia Europeană <pentru a surmonta […] dificultăţile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referinţă menţionate>”.

CCR a subliniat, pe deplin judicios, că sarcina colaborării cu instituții politice ale Uniunii Europene, precum Comisia Europeană, revine Parlamentului și Guvernului, conform atribuțiilor acestora, iar aceste „obligaţii nu pot incumba instanțelor de judecată, organe ale statului care nu sunt abilitate să colaboreze cu o instituție politică a Uniunii Europene”. Din nou, CCR a confirmat decizia CJUE care nu reţine, în niciun caz, că instanţele de judecată ar trebui să colaboreze cu Comisia pentru a surmonta dificultățile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referință.

De asemenea, CCR, în acord cu decizia CJUE, a arătat că: „judecătorul naţional nu poate fi pus în situaţia de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislaţiei naţionale, declarată conformă Constituţiei naţionale de către Curtea Constituţională, întrucât rapoartele M.C.V. nu normează, deci nu sunt susceptibile de a intra într-un conflict cu legislaţia internă”.

Această precizare este extrem de importantă pentru că, în interpretarea contrară, se acordă – opus jurisprudenţei CJUE şi actelor UE citate – forță de lege unor recomandări. Aceasta în condiţiile în care sunt adoptate de birocrați europeni, al căror nume Comisia Europeană refuză constant să îl publice, fiind întocmite în baza unor proceduri nepublice. Asociaţiile noastre profesionale au arătat public și argumentat că modalitatea de culegere a datelor pentru întocmirea rapoartelor MCV a permis strecurarea unor nerealităţi/afirmații trunchiate care nu pot face decât deservicii independenței justiției pentru că nu reflectă situația-premisă în mod corect.

În plus, reamintim că, din 2007 până în prezent, rapoartele MCV au conținut multe recomandări ce nu au fost implementate niciodată, fie pentru că au fost eronate sau inadecvate sistemului juridic român, fie pentru că nu au existat resurse financiare și umane, fie pur si simplu din lipsă de voință politică, purtându-se negocieri politice la Bruxelles pe baza acestora.

Între aceste recomandări se numără cele referitoare la asigurarea unui volum de muncă optim pentru judecători și procurori, desființarea instanțelor mici, reevaluarea rolului Înaltei Curți de Casație și Justiție prin prisma competenței sale de judecată în prima instanță în cauzele penale, procedura de numire a procurorilor de rang înalt, judecarea cauzelor civile în camere de consiliu, etc.

Dacă toate aceste recomandări ar fi fost obligatorii și direct aplicabile, ar fi însemnat că o mare parte a actelor procesuale, inclusiv hotărâri judecătorești, ar fi nule sau anulabile, iar justiția ar fi pur şi simplu aruncată în haos. Acest haos, distrugător pentru statul de drept, rezultă şi din interpretarea unora, din interiorul şi din afara sistemului judiciar, făcută tocmai cu încălcarea dreptului UE, potrivit căreia instanţele de judecată ar putea să înlăture, în mod direct, de la aplicare, orice dispoziţie din dreptul naţional dacă aceasta „contravine” unei recomandări MCV.

Asociațiile noastre profesionale salută, așadar, decizia CCR din data de 8 iunie 2021, ce readuce normalitate și stabilitate în sistemul judiciar, conţinând dezlegări în acord cu decizia CJUE din 18 mai 2021 şi cu jurisprudenţa instanţei europene, anterior evidenţiată.

Totodată, AMR, UNJR, AJADO și APR condamnă public atacurile la adresa judecătorilor Curții Constituționale, venite din partea unora ce susțin, pe de o parte, fără temei, că decizia CCR este contrară deciziei CJUE, iar, pe de altă parte, că „recomandările” MCV ar avea efect juridic direct, prevalând asupra Constituției, adoptata de popor prin referendum, precum şi asupra legislaţiei române.

jud. dr. Andreea Ciucă, AMR

jud. Dana Gîrbovan, UNJR

jud. Florica Roman,  AJADO

proc. Elena Iordache, APR