Știrile despre rezultatele, declarațiile, ori întâmplările deosebite de la actuala ediție a Cupei Mondiale de fotbal sosesc permanent în valuri, zi și noapte, din cele trei țări gazdă, Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. Fotografii, filme și relatări de la ziariștii specializați în sport, în special în competiții fotbalistice, încearcă să ne țină la curent cu tot ce se întâmplă acolo. Posturi de radio și televiziune, ziare, reviste specializate, marile agenții internaționale de presă trimit permanent în lume relatări extrem de interesante. Nu mai amintesc acum de mulțimea de site-uri sportive din spațiul infinit al internetului. Ce alegem din toate acestea ? Cu ce vom rămâne dincolo de rezultatele tehnice? De bucuria imensă a jucătorilor și suporterilor din țara care pe 19 iulie va cuceri trofeul atât de râvnit al competiției. În mod sigur, vor intra în istorie recordurile individuale, ori cele ale echipelor.
Potrivit unui raport publicat de Federația internațională de specialitate, după faza grupelor, turneul devenise deja cel mai mare din istoria Cupei Mondiale de fotbal, atrăgând un record de 4,64 milioane de fani în 72 de meciuri și având o medie de trei goluri pe meci.
Pentru amatorii de statistici, dar și pentru istoria în sine, iată mai jos cum sunt prezentate câteva dintre recordurile stabilite deja în faza grupelor a competiției supreme din jocul cu balonul rotund:
Lionel Messi (Argentina) a devenit primul jucător care a marcat în șapte meciuri consecutive de Cupă Mondială.
Messi a devenit, de asemenea, golgheterul all-time al turneului, cu 19 goluri.
La 38 de ani și 357 de zile, Messi a devenit cel mai în vârstă jucător care a marcat un hat-trick la Cupa Mondială, depășind recordul anterior al lui Cristiano Ronaldo.
Cristiano Ronaldo a devenit golgheterul Portugaliei din istoria Cupei Mondiale, cu 10 goluri, depășindu-l pe Eusébio.
Ronaldo a devenit, de asemenea, singurul jucător care a marcat în cele mai multe ediții ale Cupei Mondiale (6).
Kylian Mbappé a devenit cel mai bun marcator din istoria Franței și Europei la Cupe Mondiale, cu 18 goluri, cu unul sub Messi la data de 3 iunie 2026.
Harry Kane a devenit cel mai bun marcator din istoria Angliei la Cupa Mondială, cu 11 goluri, depășindu-l pe Gary Lineker.
Kevin Pina a marcat primul gol din istorie pentru Capul Verde la Cupa Mondială.
Un număr record de nouă echipe africane au ajuns în faza eliminatorie, depășind recordul anterior din două echipe obținut în 2014 și 2022.
Bosnia și Herțegovina, Capul Verde, Canada, RD Congo, Coasta de Fildeș, Egipt și Africa de Sud au ajuns pentru prima dată în faza eliminatorie.
Capul Verde a devenit singurul debutant în turneu care a rămas neînvins în faza grupelor.
Victoria Canadei cu 6-0 împotriva Qatarului a marcat prima dată când o națiune CONCACAF a marcat peste patru goluri într-un meci de Cupă Mondială.
Victoria Japoniei cu 4-0 împotriva Tunisiei a devenit al 1.000-lea meci din istoria Cupei Mondiale FIFA și cea mai mare victorie a unei echipe asiatice la acest turneu.
Mexicul a câștigat pentru prima dată patru meciuri consecutive la Cupa Mondială, extinzându-și recordul între națiunile CONCACAF.
Senegal a devenit prima echipă africană care a marcat cinci goluri într-un meci de Cupă Mondială.
Victoria Statelor Unite cu 4-1 împotriva Paraguayului a fost prima lor reușită de patru goluri într-un meci de Cupă Mondială.
Dick Advocaat (Curaçao) a devenit cel mai în vârstă antrenor din istoria Cupei Mondiale, la 78 de ani și 271 de zile.
Hugo Broos (Africa de Sud) a devenit cel mai în vârstă antrenor care a câștigat un meci de Cupă Mondială, la 74 de ani și 75 de zile, doborând recordul stabilit anterior în turneu de Carlos Queiroz.
Portarul spaniol, Unai Simón, a stabilit un nou record mondial Guinness pentru cea mai lungă serie de meciuri fără gol primit la Cupa Mondială, rămânând 519 minute fără să primească gol, depășind pragul de 518 minute al lui Walter Zenga stabilit în 1990.
Donald Trump confesses to pressuring FIFA over red card | LBC callers react
https://www.youtube.com/watch?v=-hJFuv2RsFA
Bai nene, vezi ca tocmai s-au cacat Trump si FIFA in fair-play si regulamente. Sau te uiti in alta parte? CM e o mascarada sinistra.