Recviem pentru siguranța populației

Poliția canadiană fură combustibilul protestatarilor. Bun, raportează că l-a confiscat, dar ar fi interesant de văzut ce grup de cetățeni obișnuiți ar putea să recurgă la o astfel de „confiscare” fără să răspundă în instanță pentru furt, ori chiar jaf armat, așa că termenul folosit în comunicatele de presă e în cel mai bun caz înșelător. Poliția elvețiană și-a comandat vehicule pentru reprimarea manifestațiilor: blindate care au în față un paravan de sârmă menit să împingă mulțimi de oameni. Poliția belgiană are autospeciale care în mod normal intră în dotarea pompierilor, deși pentru stingerea incendiilor n-ar fi utile, pentru că rezervorul de apă e prea mic. (E proiectat probabil pentru salve, nu pentru jet continuu.) Poliția olandeză are echipamente speciale pentru aripa „civilă”, care e răspândită în mulțime și, la nevoie, se repliază și se recostumează recognoscibil (blugi și geacă neagră cu însemnele poliției), așa încât să poată trece rapid de partea forțelor de ordine. În general, toate polițiile civilizației occidentale s-au dotat cu echipamente de ultimă oră și de maximă impresie necesare gherilei urbane.

Cine-și imaginează că potopul fumigen instituit de politicieni și de presă are legătură cu sănătatea populației e în cel mai bun caz naiv. În societățile moderne există trei tipuri de instituții autorizate să folosească legal forța: poliția, armata și serviciile secrete. Ele sunt „ajutoarele”, cum le zicea Platon (și mai pe urmă Ivan cel Groaznic, ceea ilustrează hazliu fragilitatea unor concepte politice), sau „paznicii cetății”. Într-o țară liberă, niciun reprezentant al acestor instituții moderne nu are vreun temei pentru a interveni împotriva unor grupuri de oameni care nu sunt violenți sau alogeni. În mod tradițional, poliția asigură ordinea publică și intervine pentru reprimarea infracțiunilor, armata veghează la integritatea fizică a statului, iar serviciile secrete asigură integritatea națiunii din toate punctele de vedere. Unele dintre acestea sunt chiar faimoase pentru operațiunile reușite pe acest front, altele sunt renumite mai degrabă pentru eșecuri, dar în general își fac treaba discret și cu rezultate benefice pentru societate. E drept, dacă asociațiile legale de inspirație mafiotă pe care cetățenii le trimit în parlament decid că ceva e ilegal, poliția are tot dreptul să intervină asupra celor care „încalcă legea”. Pe de altă parte, în lumea „civilizată” cetățenii au oricând dreptul să protesteze împotriva unei legi abuzive. Îngrădirea acestor drepturi cu justificarea că suntem într-o criză sanitară e deja de multă vreme un abuz, cum ar fi trebuit să înțeleagă și cei mai speriați dintre „sănătoși”, dacă ar fi deschis ochii.

Din fericire, tot mai mulți cetățeni cuminți găsesc noi forme de protest. În Canada, camionagiii și fermierii au blocat puncte de frontieră și orașe. În Belgia, fermierii au blocat autospecialele poliției cu tractoarele și au stropit cu îngrășământ natural formațiunile gealaților cu cască și scut. În Italia oamenii au organizat ospățuri în aer liber, ca răspuns la interdicția de a merge la restaurant. Treptat, o să apară și alte forme, pe lângă cele pasive, vizibile deja în multe locuri. Însă ar fi bine să nu ne amăgim: „trezirea” nu vine așa de ușor. Al patrulea cerc, masa de conformiști care „își ocrotesc sănătatea” (de cele mai multe ori afectând-o grav) fără să se deranjeze să verifice spusele autorităților, scade cu o viteză mult prea mică pentru a ne permite să sperăm la eliberare înaintea dispariției. Prin urmare, e nevoie de forme de protest reinventate și, bineînțeles, de complicitatea unei părți din al doilea cerc, al „ajutoarelor” mai mult sau mai puțin militarizate ale funeștilor conducători. Alternativa e violența.

Dar nu ce urmează ar trebui să ne îngrijoreze. Istoria își urmează nestingherită cursul, și în cele din urmă balanța vieții normale o să se echilibreze cumva, indiferent câți pică de pe talere. Îngrijorător este faptul că evenimentele ultimilor doi ani de delir planetar au dat la iveală un adevăr crunt. „Ajutoarele” nu-și mai îndeplinesc funcțiile sociale vitale pentru care au fost create și educate. Iar înarmarea poliției pentru a răspândi cetățeni pașnici e o nimica toată. Uluitor e faptul că unul dintre cele mai eficiente servicii secrete din lume, renumit pentru operațiuni miraculoase și pentru asigurarea discretă a existenței unui stat într-un mediu ostil, nu a reușit să împiedice transformarea propriului popor într-o cohortă de cobai. Fiindcă, oricât de politică ar fi comanda, există modalități de a o ignora ori sabota discret, sau chiar de a o anula ferm, prin pârghii și metode specifice. Nici măcar în cazul unui serviciu secret relativ modest nu poate supraviețui scuza necunoașterii sau a interpretării greșite a unor date – nici după zile, darămite după luni întregi de isterie și propagandă. Or, dacă un serviciu de talia asta a eșuat atât de răsunător în asigurarea siguranței naționale (ciuperca atomică abia a pornit), ce pretenții am putea avea de la cele mai modeste? E cazul să ștampilăm așadar cu „scapă cine poate” încă un sector important, pe lângă educație și sănătate: siguranța populației. Și, mai grav, devine tot mai clar că trebuie să ne întrebăm cui folosesc toate astea și care e ținta reală a circului pandemic.