După România educată și România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de țară: Schimbarea becurilor (Ion Cristoiu)

Referendumurile sau drumul fără întoarcere a Moscovei


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „Referendumurile sau drumul fără întoarcere a Moscovei”

  • Cei -ce ii vor urna lui Putin la conducere -vor fi mult mai duri decât el !Nu mai umblați la tastatură când scriu indiferent cine ați fi !Mulțumesc de înțelegere !

  • Domnul Andrei Marga si-a exprimat cu tărie opiniile sale de recunoaștere a integrității teritoriale și a identității naționale ale României in lume ,lucru dorit și de cetățenii României, dar neluat în seamă de politicienii români investiți prin vot de aceștia pentru recunoașterea drepturilor și libertăților românilor de pretutindeni !Vă mulțumim pentru un jurnal video de excepție !

  • Putin a declanșat decât o Operațiune militară de invazie a Ucrainei, că nu a avut un loc la masa tratativelor dinaintea izbucnirii! efective a acestui conflict ! Cei – care vor veni la conducere în urna lui – vor fi mult mai dori decât Putin, după cum bine ați remarcat dumneavoastră ! Este posibil chiar să declanșeze un conflict nuclear !

  • Si o completare. Foarte bine pt cititorii dumneavoastra ca ati punctat articolul domnului Spanu pe care si eu l-am citit, dar sa stiti ca nu conteaza ce latra cei doi maidanezi, Cioroianu si Backonski. Sunt nimeni pe pamant. Sinecurie lor sunt bune doar pe scara blocului. Da, ca mananca nemeritat si locul lor ar fi prin Gara de Nord la cersit este alta problema.

  • Maestre draga cateva corecturi, asa parca se zice in presa.
    1. Nu-i puteti compara pe Vadim si Eugen Barbu, intelectual vorbind cu Cioroianu rezultat din amantlicul mamei lui cu postasul in timp ce tatal lui sculer-matriter trudea la uzina, n-are pedigree de aceea sta concentrat pe sliț tot timpul, si pe Backonvski al carui tata ii scria ode lui Lenin
    2. Cativa romani, probabil ca prosti la geografie si istorie, i-au asteptat pe americani in 1945 si dupa. Atentie, America nu era atunci ce este acum, jandarm mondial. Abia scancea. Din cauza acelor inculti, nu spun ca nu or fi fost patrioti, s-a creat in capul incult al romanilor ideea ca orice este american este bun. Nimeni in prostia lui nu vrea sa recunoasca ca domnii englezi si americani au ales Grecia si pe tine te-au dat lui Stalin.
    3. La biserica exista spovedania care cica te iarta de pacate si-ti permite sa incepi o viata noua, poate la fel de pacatoasa. Spovedania romanilor ar trebui sa inceapa cu da-ne Doamne minte ca americanii sunt prea departe si oricum ii doare in cot de noi si hai sa ne facem niste prieteni mai apropiati. Iata de ce Marga este injurat. Pt ca exact ca-n bancul in care spune Ceausescu, pe noi nu ne va afecta sfarsitul lumii pt ca suntem cu 50 de ani in urma, noi acum suntem in 1945. Adica tot la fel de prosti!

  • Domnu’ Cristoiu,

    Drum fara intoarcere sper ce?… Spre razboi?… Pai razboiul a fost clar de la bun inceput. Intrebarea este doar cat de extins va fi acest razboi. Initial a fost doar despre un razboi local, intre Rusia si Ucraina. Insa occidentul a ridicat miza. A pompat miliarde in Ucraina. Plus armele si „instructorii” trimisi de NATO. Asa ca acum e randul lui Putin sa investeasca mai multi bani si sa trimita mai multi militari in razboi. Miza creste si nimeni nu stie cine va castiga razboiul asta. Evident, afara de prostalaii care inghit pe nemestecate tot ce le baga-n gusa smecherii cu propaganda.
    Aia da, aia stiu totu’… 🙂

  • Lecție predata lecție invatata

    Totala mea surprindere apare atunci cind tocmai Dvs cadeți in plasa unei subtile manipulări
    Consistent și pertinent comentariul făcut despre referendumurile ce urmează sa se desfășoare și urmările acestora
    Au sa fie 4 referendumuri nu doua și in Zaporoje și in Herson doar regiunea Harkiv parțial recucerită de Ucraina nu organizează
    Se știu cele patru întrebări ale buletinului de vot
    Titlul acestui comentariu arată exact ca pașii făcuți de Rusia sunt cei învățați de la americani
    Operațiune special a fost denumită de americani invazia in Panama 1989
    Referendum s-a organizat in Kosovo in 1999 ca ulterior sa preceadă declararea independentei provinciei
    De ce socotiți Dvs aplicarea de ruși a lecțiilor predate de alții încălcări ale dreptului internațional
    Apărătorul dreptului internațional ONU este depășit de evenimente nu mai are in fruntea lui un Javier Perez de Guellar sau un Boutros Boutros-Ghali asta și pentru ca după ei liderii lumii le-au arătat succesorilor tot mai puțin respect
    Destabilizarea Nordului Africii și a Asiei Mici a fost făcut cu acceptul tacit al ONU garantul ordinii de drept
    Și pentru ca tit vorbim de lecții predate lecții învățate
    De la Lenin și Stalin a învățat Churchill lecția destrămării Kurdistanului și împărțirii lui a Kașmirului ca altfel nu ar fi avut parte de funerarii de stat

  • Am urmarit analiza dvs referitoare la referendumuri. Luati in considerare si faptul ca rezultatul referendumurilor poat fi si un motiv rezonabil pentru Putin de retragere a trupelor, mai ales ca in ultimile zile China India si Turcia i-au ‘recomandat’ incetarea luptelor

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog