Regina Maria: „Carol, dacă ar fi fost însurat cu o scorpie, poate ar fi fost ținut în frîu”

Deși volumul VII din Însemnările Reginei Maria îl am în variantă EPub, lesne de citit și mai ales lesne de copiat citate, prefer lectura variantei tipografice. Pot descoperi astfel pasajele din care să extrag un Gînd de o pagină, două, sau doar de cîteva rînduri. Volumul VII se petrece în 1926. Din punct de vedere politic Regina e scutită de comentarii. I-a reușit manevra cu plasarea lui Averescu drept premier de către Nando, zis și Regele Ferdinand, care avea o altă soluție, (presupun aducerea PNȚ la Putere). Mareșalul Averescu aparține camarilei Reginei. Avea interesul să-l pună premier nu doar pentru că așa dorea, prin intermediul lui Barbu Știrbei, Ionel Brătianu, dar și pentru că plănuia de mai multă vreme o călătorie în America, și pentru asta avea nevoie de un premier de-al casei, ca să zic așa. Singurele însemnări interesante sînt cele referitoare la călătoria în America. Din motive care-mi scapă, Regina e convinsă că America e la picioarele sale. Nu de azi, de ieri, ci de decenii, de la proclamarea Independenței de Anglia. Despre citatul cu artificialitatea Sittei n-am aflat nimic nici din acest volum. Poate în volumul VI, dedicat lui 1925, să dau peste ele, fie și pentru că spre deosebire de VII, pe VI l-am citit. Descopăr în schimb un alt citat despre artificialitatea de seră a Elenei, motiv de a mă convinge că Sitta avea o problemă la pat. De altfel, Regina lasă să se înțeleagă că-i vorba de o nepotrivire la pat. Pe 13 septembrie 1926, comentînd întîlnirea dintre Carol și Ferdinand la Paris, Regina scrie:

„Noi am fost puşi în faţa unui fapt împlinit şi pentru moment nu vedem nicio ieşire. Ceea ce se vede mai limpede acum este că o acuză pe Sitta, vrînd să se apropie de părinţii săi. Mai rămîne misterul celor petrecute între soţ şi soţie, pe care noi nu-l ştim. Toate acestea apasă foarte greu asupra oricărei bucurii pe care am putea-o avea.”

Despre ce ar putea fi vorba?
Un răspuns ni-l dă reluarea în Jurnal a criticilor aduse Elenei pentru convenționalismul ei evident:

„Sitta este foarte nefericită şi, în plus, este şi profund umilită. Nu suferă pentru că în sufletul ei ştie că nu l-a iubit de ajuns, ci este rănită în alte privinţe: în mîndria ei, în demnitatea ei, în cumsecădenia ei, în decenţa ei, în modul ei bun de a privi lucrurile în general. Fireşte că unii o acuză. N-ar trebui. Ea are propria natură, care nu este una pasională. Nu este o luptătoare şi nici un caracter puternic.

Educaţia sa a fost perfectă, prea convenţională, prea plină de politeţe, prea mult pentru exterior – asemănătoare cu aspectul ei îngrijit şi prezentarea perfectă. Tot restul este în acelaşi diapazon, o faţadă frumoasă plină de mici sentimente fermecătoare. Nimic măreţ şi vulcanic şi niciun fel de Naturgefühle. Niciun dram de indisciplină, care este proprie caracterului meu şi al surorilor mele, ce poate fi neliniştitoare, dar care ne-a făcut să fim, fără voia noastră, lideri oriunde mergem, personalităţi, în fapt.

Sitta nu are personalitate, este o floare perfect dezvoltată, ca o minunată hortensie albastră, un lucru care să înfrumuseţeze o casă, să dea un aer de perfectă bogăţie şi bun-gust unei încăperi elegante, dar nu o floare pe care să o plantezi afară, în grădină, cu care să se joace ploaia, vîntul şi furtuna.
Carol, dacă s-ar fi însurat cu o scorpie, poate că ar fi fost ţinut în frîu.”