Reindustrializarea României: între miliardele imaginare ale lui Marcel Ciolacu și declinul economic al lui Ilie Bolojan
În 2024, Puterea de atunci promitea un program puternic de reindustrializare a țării. Neavând proprietatea termenilor, Premierul PSD din acel moment, unicul și inegalabilul Marcel Ciolacu, vorbea de investiții totale de 155 de miliarde de euro (repet, miliarde) pentru a avea o Românie competitivă industrial. Evident că, în afară de o schemă de ajutoare de stat de pe urma cărora au beneficiat doar câțiva apropiați ai Puterii, nimic nu s-a întâmplat.
În aceste condiții, este caraghios să vezi în pseudo – programul de guvernare al PSD (documentul intitulat „Acordul celor zece priorități naționale”) că groparii țării propun iarăși (pentru a câta oară?!) „reindustrializare, capital productiv și finanțare pentru dezvoltare”.
De altfel, orice discuție serioasă despre reindustrializare este anulată de măsurile fiscal – bugetare luate de Guvernul Ilie Bolojan, care au condus la creșterea taxării și la costuri uriașe cu energia. Nu poți face industrie în condițiile în care curentul și gazul plătite în România sunt mai mari decât în restul Europei și infinit mai mari decât în America sau Asia.
Ca dovadă, conform Institutului Național de Statistică, în perioada 1.I – 30.VI.2026, comparativ cu perioada 1.I – 30.VI.2025, producţia industrială a scăzut atât ca serie brută (-3,3%), cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (-3,5%).Mai rău, suntem deja al patrulea an consecutiv de scădere a producției industriale. Giganți precum Dacia deja anunță intenția de a părăsi România date fiind costurile mari cu energia și infrastructura încă deficitară (deși acest ultim aspect pare că se va rezolva în următorii ani).
Până când nu rezolvăm problema energetică și nu garantăm gaze și curent ieftine, nu vom avea industrie. Când vom reuși să facem asta, vor veni și investitorii, nemaifiind nevoie de scheme de ajutoare de stat faraonice.
Al doilea aspect relevant ține de capacitatea României de a fi curajoasă în plan european. Asta înseamnă să oprim nebunii de tipul „oțelului verde” care este de opt ori mai scump decât oțelul obișnuit doar pentru că poartă tot felul de certificate cu amprentă de carbon.
Nu în ultimul rând, cred că România trebuie să vadă ce își propune să facă în următorii 20 de ani. Spre exemplu, dacă obiectivul nostru este să reducem decalajele pe zona de infrastructură, ar trebui să ne intereseze în mod deosebit susținerea industriei materialelor de construcții care au devenit prohibitiv de scumpe și care afectează, practic, toate cele 30.000 de șantiere deschise în țară în acest moment.
După ce facem aceste lucruri, putem discuta și despre ajutoare de stat pentru plata certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră impuse de la nivelul Uniunii Europene. Asta și cu speranța că, odată cu 2029, lucrurile se vor mai schimba și la Bruxelles.
(Niculina STELEA)
UE e condusa de niste dobitoci iar politicienii romani sunt niste lingai in cvasitotalitatea lor. Punct.