Au eșuat negocierile pentru formarea guvernului. Dacian Cioloș: „Până duminică, dacă PNL este în continuare interesat de discuţii, ştie unde să ne găsească”

Reportaj. Cu Nicolae Ceaușescu la mall!

Marile mall-uri și supermarket-uri, după cum am constatat vizitând și eu câteva capitale civilizate ale Coanei Europa, sunt puse, adică clădite, pe la perifieria metropolei. La noi, sunt aruncate strategic, fix în mijlocul aglomerației urbane. Ai, n-ai treabă, hai la mall! Ai o pâine de cumpărat sau o sticlă de lapte, du-te la supermarket. Musai, i-ați și o pungă cu sigla market-ului, ca să nu creadă vecini că ești sărăntoc și-ți cumperi pâine din prăvălia de la piciorul blocului.

Ce faci dacă te nimerești în mijlocul unei intersecții cu un „mega” pe colț. Intri, firește, nu te rabdă pâmântul să nu intri. Stătut de la atâta pandemie, până și gara din Ciulnița ți se pare un obiectiv interesant. Dar, în vremuri de vitregie meteo există și studii în sensul acesta, mai marii marilor mall-uri își frecă mâinile de bucurie că, dacă e soare și frumos afară cetățeanul așteaptă tramvaiul în stație, dacă e urât, plouă, ninge și bate vântul, așteaptă tramvaiul în mall sau în supermarket. Între timp, mai cască un ochi, mai scoate un ban din buzunar. E o chestie studiată.

La mall, ca la muzeu. Intri, privești și pleci

În fine, s-a întors iarna zilele acestea, iar afară ningea și viscolea în București cât pentru două anotimpuri. Pe o astfel de vreme s-a brodit să mă întâlnesc cu un amic. Cum nu mai e la modă să te vezi la Universitate, la coada calului Viteazului, te vezi în față unui mall. Ajuns eu mai devreme, iar amicul în cauză mai târziu, ce dracu` era să fac, murat de lapoviță, suflat și întors din toate părțile de vânt, cu umbrela fâlfâind în mână precum Mary Poppins? Așa că intru în mall. Măcar e cald. Un ins gras la intrare, plictisit, bodyguardul probabil, în pantalon violet și cămașă crem, sau invers. Dar gras, domnule, din cale afară, de aia nici nu schița vreun gest din fălci atunci când l-am salutat și l-am întrebat unde este toaleta. A întins imperial mână, precum marele Cezar, în direcția WC-ului. Să înțeleg din asta că nu eram primul care întreba (și nici ultimul, probabil!) și că orcine mai trece pe la mall-uri se duce doar să se…

Se poate, înăuntru cam pustiu, câțiva puștani, cu pipițele după ei. Magazinele goale, gagicuțele cu jeanșii strânși pe fund, tencuite și gletuite, sictirite, mai ies din când în când, ca precupețele la piață și intră în vorbă cu colegele de palier. În rest, stau și butonează telefonul, clienți ioc. Bărulețele și restaurantele sunt zăvorâte. Scaunele sunt prinse de mese și apoi înconjurate cu benzi ca în filmele polițiste, de parcă oriunde ți-ai arunca ochii ai da de locul crimei. Câteva suflete rătăcite, ca și mine, niște puștani cu pițiponceala de rigoare, un nene plouat de la livrări. Cu pizza aburindă se plimba năuc prin marele mall, ca prin muzeu. Exact, ca la muzeu, turiști puțini. Nici măcar un grup organizat… Și, că tot am pomenit de muzeu, am dat peste o expoziție.

Ceaușescu să ne ierți, câ-n decembrie am fost beți!”

Expoziția se ține pe patinoarul mall-ului, acolo unde înainte de pandemie lebede gingașe se unduiau – ca pe valsurile lui Ceaikovski – pe luciul oglinzii de gheață, lăsând în urma lor mici licurici care trăiau doar o clipă, doar o fericire și dispăreau odată ce cădeau, într-un ultim, evident, cântec de lebădă. Aiurea! Săltau, frenetic, bucile și sânii gâștelor de mall aduse de cocalari la o pizza și un suc la pai supt la buza gheții.

Am cravata mea, sunt pionier…

Expoziția are ca tematică kitsch-ul comunist și kitsch-ul modern, în principal. Asupra celui contemporan nu voi zăbovi în mod deosebit, având în vedere că îl trăim zi de zi, este în jurul nostru, de la vlădică, la opincă. Toată povestea este inclusă într-un muzeu care, potrivit Wikipedia, are o colecție mare de kitschuri. Dar, să le luăm pe rând. Fac excepție de locul unde mă aflu și pornesc, odată intrat în atmosfera expoziției, într-o călătorie prin amintirile, mai vechi sau mai noi, prin copilăria cea veselă și nevinovată când pierdeam tot timpul inelul cravatei de pionier și, în lipsă de altceva, luam o piuliță de 12 sau 14, cred, și strângeam flamura roșie cu tricolor până în gât. O lume fără Covid și fără Cîțu-ri, Arafați, măști, pandemii și distanțări sociale de 1,5-2 metri. Păi, domnule, dacă stăteam așa la coada de la sifoane le mai încărcam poimarți…

Pe niște manechine mititele stau atârnate uniformele școlare de altădată. De șoim al patriei sau de pionier. Ponosite, scămoșate, cu centurile care se prindeau la brâu, cu basca sau șapca pe cap, cu matricola cusută pe braț. Un manechin poartă chiar șnurul galben pe piept. Era mare lucru dacă-l aveai, erai premiant sau cam așa ceva: șef de clasă, grupă sau de detașament. Erau în culorile drapelului șnurile, fireturi frumos împletite și purtate cu mare cinste. Cum n-am fost nici una, nici alta, în nicio categorie – când se acordau premii anuale sau trimestriale veneam cu cartea de acasă, ca Mr. Bean care își trimitea felicitări- nu mai țin minte. Rog pe această cale, dacă citește careva, să mă lămurească în chestiunea cu ierarhiile școlare.

Kitsch la kitsch trage!

Grupate oarecum nefericit, exponatele și obiectele par, la un moment dat, un kitsch în kitsch, ceea ce e mare lucru să reușești, propunându-ți să scoți ce e mai rău din ceva, iar efectul să fie altul. Indicațiile prețioase și explicații de pe panouri sunt ușor exagerate. Ce dracu`, mai trece vreun străin pe acolo să-și cumpere, nu știu, niște chiloți de firmă și intră de curiozitate și ce vede? O îngrămădeală de bibelouri de toate mărimile și speciile: oameni cumsecade și doamne cu evantai și cu poalele peste genunchi, balerine, copii, rațe, căței, pisoi, pești, cai, lebede, pui de găină etc. Românii ăștia, și-o zice el, dacă n-aveau programe la televizorul Elcrom, Diamant, Telecolor (puteți admira aceste aparate în cadrul expoziției) se uitau pe rând sau toți deodată la vitrina cu bibelouri, format 3, 4 sau 5 D. Când aveau și invitați, la vreo aniversare sau Revelion, repet, toți ochii erau pironiți pe vitrina plină de figurine din porțelan. Între un talcioc cu nimicuri, asta chiar n-am înțeles-o, trăgeai o fugă până la Târgul din Vitan sau Valea Cascadelor și mai găseai ceva, măcar un deget mijlociu adresat posterității societății socialiste multilateral dezvoltate.

Răpirea din Serai: de ce o fură ăla pe aia și ce gând are cu ea …

Cu epoca de atunci nu cred că le-a reușit celor cu expoziția. Mulți dintre cei care au trecut pe acolo și-au amintit că, pe lângă toată îngrămădeală aia de nimicuri, le-au regăsit și pe-ale lor. Și-au amintit sau au auzit de la părinți că pentru un televizor, un frigider, o mobilă de bucătărie sau un dormitor cu recamier ori o dormeză cu ladă unde să-ți îndeși plapuma și izmenele trebuia să muncești. Să mănânci iaurt cu pâine, să faci un „ceareu”, să economisești… ca să ai.

Carpetele. Cine n-a avut în casă măcar o carpetă cu Răpirea din Serai, cu Păunii, cu Leii – mama, tatăl și un pui, cu Veneția și Palatul Dogilor în fundal? Eu am avut. Îți râdea o crăpătură în perete, puneai o carpetă sau chemai meșterul să-ți mâzgălească niște crini imperiali. De la un unchi care lucra în Libia avem carpetele. El, cu turban și mustăți, ea răvășită, călărind pe un cal alb, sabia curbată, scoasă. În spatele lor, soțul înșelat, cred, tot pe un cal, negru. În fundal, un serai ca-n povești. Câtă vreme, Doamne, cât am fost mic, n-am privit această carpetă, fascinat, întrebându-mă de ce o fură ăla pe aia și ce gând are cu ea. Tot de la el, de la unchiul din Libia, am primit cel mai grozav stilou pe care l-am văzut și-l voi mai vedea în viața mea. Cu penița de aur, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu dungi aurite. Scria și fără cerneală, așa de grozav era. L-am pierdut sau mi s-a furat. Îl caut și acum pe olx sau pe okazii.ro.

Sufrageria unui om al muncii socialiste

Între panourile expoziției sunt reconstruite camere, ori sufragerii ale unui apartament ori gospodărie deținute de oamenii muncii de la orașe și sate. Mobilierul de atunci, masa din sufragerie, bufetul din bucătărie, frigiderul Fram, navete cu sticle de Pepsi, lapte, sau apă gazoasă, parcă e un film din anii 70-80. Veți vedea, dacă aveți răbdare, câteva fotografii și un film atașate acestui reportaj, pe www.cristoiublog.ro. Pe masa din sufragerie, mileul. Pe el, și asta n-am să uit, un coș cu fructe din plastic. Asta am văzut la un vecin, era secretar de partid pe Comerț la sectorul 5. Avea așa ceva într-un coș. Banane, portocale, pere, mere, struguri etc. Mere, pere, struguri, chiar și portocale mai văzusem eu, chiar și mâncasem. Da` banane! Când nu mă vedea nimeni, îmi înfigeam dinții în bucata de plastic lunguiață și galbenă.

Vizitatorii de ocazie se lungesc pe canapele și fotoliile antedecembriste, asta după ce îi dă gata expoziția: e cald și un soi de muzică le gâdilă starea, mai ciugulesc ceva din sacoșă. Ațipesc. Tresar din când în când. E gălăgie, trei, patru babuini au năvălit la mall.

Vrem ori ba, toate aceste lucruri, care acum ne trezesc amintiri ori ne amuză sau ne dezgustă, au făcut parte din viața noastră, mai cu seamă a părinților și bunicilor noștri. A fost o bucată din coliva sau tortul istoriei.

Din nou, afară în zloată și frig. Ce-și mai petrec ăștia cu mall-urile pe pandemie, îmi zic în mască. Și, totuși…

P.S. … Cel care călărea bidiviul cel negru din Răpirea din Serai, cu sabia scoasă și tare nervos, i-a prins pe ăia doi care i-au stricat fericirea?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Reportaj. Cu Nicolae Ceaușescu la mall!”

  • Ierarhiile școlare: comandant de grupă-fir roșu și erau trei în clasă, fiecare răspundea de elevii dintr-un rând de bănci, comandant de detașament sau de clasă- fir galben și comandantul de unitate-fir albastru, era șef peste toți comandanții de detașament.( Sper că îmi amintesc corect.Parcă mai era și un fir mov, dar era pentru un șef mare 🙂)

  • Bună ziua!
    Semnificațiile ierarhiilor școlare erau:
    – șnur rosu, comandant de grupă (2-3 grupe/1 clasă)
    – șnur galben, comandant de detașament (1/1 clasă)
    – șnur albastru, comandant de unitate (1/școală)
    Am 42 ani, în ’89 aveam 11 ani și eram în clasa a 4-a. Eram pionier de 2 ani.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog