Au eșuat negocierile pentru formarea guvernului. Dacian Cioloș: „Până duminică, dacă PNL este în continuare interesat de discuţii, ştie unde să ne găsească”

Reportaj. Serile în cătunul de lânga Dikanka la o ceașcă cu cafea

Povestea cafegiului. Când în România apare o criză, Florescu intră în priză!

O închipuire de iarnă bate în geam, nici zăpadă, dar nici ploaie, covidul umbla bezmetic pe străzi cu Salvarea, ori la purtător, așa că ori de voie, ori de nevoie, stăm mai bine în casă, la o ceașcă de cafea și o poveste despre cum se învârte lumea în jurul acestei licori minunate care, de-a lungul veacurilor când lucrătură și licoare diavolească, când nectar de la bunul Dumnezeu. Povestitor ne este maestrul cafegiu Gheorghe Florescu, rămas pe baricade și pe vreme de pandemie, a rezistat cu brio, chiar dacă, la 76 de ani, plecat pe 77, este în categoria de vârsta vulnerabilă, născut în 1944. Mă face atent să-mi ridic masca regulamentar și, pentru a nu știu câta oară, bătrânul cafegiu își începe povestea, de fiecare dată la fel de fascinantă și cu, evident, aromă de cafea.

E trecut de ora 10.00 și e weekend, s-au dus sărbătorile, pustiu pe stradă, un București autumnal – de vreo trei luni‒ de-ți vine să-l iei de guler pe domnul Bacovia și să-l întrebi – ce poftești, măi, musiu, cu vremea asta? Nu e suficient că umblă ăștia după noi cu o seringă uriașă… În fine.

Bătrânul cafegiu mă așteaptă la ora stabilită, cu cafeaua aburindă în magazinul său de pe strada Radu Cristian nr. 6, lângă Piața Rosetti, magazin gătit cu dichis și bun gust. Nu ca pe Nichita Stănescu, dar pe aproape. Pentru Nichita, deși deschidea magazinul pe la 6.30, venea pe la șase fix, nu putea să-l lase pe marele poet să aștepte în fața prăvăliei. Cafeaua este proaspăt prăjită la mașina nemțească, cea mai performantă din lume, fabricată la Düsseldorf. Pe lângă cafea, magazinul este plin de delicatese, coniacuri și lichioruri fine, dulciuri alese cu grijă, vinuri selecte, dulcețuri, ciocolată și ceaiuri parfumate. La loc de onoare, Confesiunile unui cafegiu, editată și răs-editată.
‒ Servești o cafea, nu? mă întreabă unchiul cafegiu. A, am uitat să vă spun că acest om minunat, cu poveștile lui extraordinare și cu cafeaua lui măiastră îmi este rudă. Adică, soția mea îi este nepoată, iar eu, prin alianță, nepot. Ca să n-o mai lungesc, îl sunasem pentru un interviu și…pentru o cafea.

E fierbinte, așa cum trebuie sorbită din ochi, trasă pe nas iar apoi savurată o cafea adevărată. Aburii ei parcă-s parfumul unei sultănițe din vremuri de cuceriri năvalnice, de la curtea lui Soliman Magnificul, îți intră pe nări, le gâdilă gingaș, Alah, Alah! De pe vremea când un armean l-a impresionat atât de mult pe măritul sultan încât acesta l-a făcut cafegiul palatului. Sus, spre sinusurile mele aleargă niște aburi calzi și gingași, așa că sorb divina licoare ca pe agheasmă. Cu înghițituri mici și cumpătate. Gâtul și papile gustative îmi redau minunea pe care maestrul cafegiul o creează an de an, zi de zi și clipă de clipă în ceștile de cafea.
‒ În 1952 tata a fost arestat ‒ își începe povestirea ‒ pentru că fusese polițist în regimurile anterioare. Și-a dat demisia din poliție în 1945, iar în `52, cum spuneam, din ordinul ministrului adjuct al Internelor, Alexandru Nicolschi, care se numea de fapt Boris Grunberg, agent NKVD, venit cu tancurile sovietice. El a dat un ordin prin care toți foștii ofițeri de poliție…
‒ Și,… se oprește brusc!
‒ Ce, tu tușești cam rău, îmi spune maestrul cafegiu, întrerupându-și firul poveștii, cu o ușoară urmă de suspiciune și neliniște.
‒ Ei, răspund eu imediat, tutunul, încerc să renunț la țigări și să trec la pipă, e un pic mai inofensivă.
‒ Tutunul nu e bun, mai ales în vremuri de epidemie, îmi spune domnia sa.
‒ Să ne întoarcem la 1952, zic eu.
‒ Așa, da, continuă domnul Florescu. Pe 17 iulie, tata a fost arestat și dus la Canal. A stat acolo, dar și prin alte pușcării, în anchete, vreo trei ani ca, prin `55 să fie judecat și achitat. Este, după cercetările mele, sigurul ofițer din fosta poliție regală care a fost achitat, cu toate că el a fost detectiv gradul I la Siguranța Statului, nu a fost un neica nimeni, dar n-au gasit nicio probă împotriva lui.

Maestrul Cristoiu preferă cafeaua Panama…

‒ Pe unde mai scrii? Ești tot la …? Nu, nu mai sunt „tot la” de mult timp. (Acolo, unde spunea maestrul cafegiul făcusem un interviu-reportaj cu domnia sa, a fost atât de încântat încât a cumpărat aproape un sfert din tirajul ziarului.)
‒ Acum colaborez la blogul domnului Ion Cristoiu.
‒ A, domnul Ion Cristoiu este un mare iubitor de cafea, dar și un bun cunoscător. Țin minte că îi plăcea cafeaua făcută la ibric. Maestrul Cristoiu a venit de multe ori la mine în magazin. Domniei sale îi placea cafeau Panama. Vino cu mine, Ionuț!
Îl urmez în magazinul plin cu minunății. Cafeaua proaspăt prăjită este așezată în clondire speciale, pusă pe căprării. De la Kopi Luwak, Sfânta Elena, Panama, Divin…

Îmi arată trei pungi cu cafea pe care, după ce le spune povestea, respectiv soiul, aroma, originea, mi le întinde.
‒ Pe asta să i-o dai neapărat maestrului Cristoiu, e o cafea preferată de domnia sa. Îi cunosc gusturile rafinate în materie de cafea. Asta e pentru tine și pentru Andreea (soția mea), iar pe asta i-o dai lui Mihai (socru-meu).
Pe cele două le-am rezolvat. A rămas doar a maestrului Ion Cristoiu, pusă bine, sigilată într-o punguța dichisită de cadou pe care, sper, să i-o înmânez. Atunci când ne vom vedea. Sper, de asemenea, să nu le fi încurcat.

‒ M-am născut într-un cartier celebru al negustorilor de toate naționalitățile, pe Calea Dudești ‒ își duce povestea întreruptă mai departe‒ iar aici am avut ocazia să cunosc, de mic copil, ce înseamnă viața în prăvălie. Soarta a făcut în așa fel încât să fiu destul de liber. Cu tata, arestat și trimis la Canal, eram patru frați, așa că mama a trebuit să-și găsească de lucru, eram copiii străzii într-un fel.

S-a aciuat pe lângă marii comercianți din cartier, ne spune cafegiul. A trăit într-o lume, acum dispărută, lumea prăvăliilor de tot felul, a târgoveților și mușteriilor, a dughenelor și drogheriilor, băcăniilor și tavernelor. Acea lume animată de un furnicar de suflete care își duceau existența liniștită, parcă încremenită în timp, în perimetrul unor mahalale și străjuite de strada Trinității, Poșta Vitan și Dudești … până-n celebrul stabiliment al plăcerilor (mai cuminți, probabil, decât la barza vs sexul), Crucea de Piatră.

În preajma Bisericii Troița, unde cafegiul nostru se născuse, erau trei prăvălii, pe care parohia le închiria unor comercianți evrei. Erau o drogherie, o parfumerie și o băcănie. Băcănia era a lui Avram Moscovici, drogheria și o parfumerie ale lui Fridman. Acesta lucra la prăvălie cu sora lui, o evreică blondă, superbă, și cu soția, tot evreică și la fel de frumoasă și superbă. Tot în sânul lui Avram (Moscovici) a intrat ca băiat de prăvălie, mai bine zis îi dădea o mână de ajutor. Adică, venea dimineața la prima oră, stropea în fața prăvăliei și mătura, apoi se muta la Fridman. Moscovici îl ajuta și cu bani, dar și cu produse alimentare. Chiar dacă nu eram bine îmbrăcat, totuși, eram cel mai parfumat băiat din cartier.
‒ Doamnele proprietarilor de prăvălie mă adorau și ca un bonus toată ziua îmi dădeau cu parfum. Eram cel mai parfumat copil din mahalaua Dudeștilor. Hainele nu arătau că eram dintr-o familie înstărită. Toate bunurile noastre fuseseră sechestrate, tot ce avem în casă, până când se judeca procesul tatei. Dacă era condamnat, toate se confiscau, chiar dacă nu se aruncau, nu le primeam înapoi. Pe Dudești nr. 91 erau câteva magazine confiscate de la nașul meu de botez, care fusese mare comerciant de mezeluri cu prezentare, magazine confiscate și închiriate altor comercianți particulari. Pe vremea aceea, vorbesc de anul 1952, încă nu apăruse comerțul de stat. Tot acolo era și un cafegiu armean, refugiat la noi după marele genocid armean. Mă aciuasem pe lângă prăvălia lui, pentru că îmi plăcea tare mult aroma cafelei și mai ciuguleam câte o boabă de cafea proaspăt prăjită sau îmi prepara o cafeluță.

Poveste cu evrei

‒ Gicuță, ia cu zahăr, îmi spunea. Nu mi-a plăcut de atunci. Nu pun zahăr în cafea și nimic altceva. Acolo am gustat prima dată și mi-am dat seama că acea cafea mă ajută să gândesc foarte bine. Asta se întâmpla pe când aveam opt ani și jumătate. Chiar de atunci, fiind crescut în piață, mi-am dat seama ce înseamnă o marfă de calitate și restul. O marfă de calitate o vinzi cu fruntea sus, la un preț mai ridicat și lumea o cumpăra pe aia. Mai ales că, pe vremea aia, încă nu plecaseră evreii, ei cumpărau cele mai bune produse. Chiar dacă era mai scump, crema. Asta a fost prima mea lecție. Ei mi-au dat prima lecție, să apreciez diversele practici comerciale corecte, nu erau lacomi, erau buni. Am învăţat multe de la ei. Am și un proverb de la ei – Nimeni n-a murit de câștig puțin! Culmea, acest proverb îl auzise de la un armean, iar de aici alt proverb‒ fiecare armean să aibă evreul lui, adică un contabil, un om corect.

Un armean sinonim cu cafeua

Tot atunci l-a cunoscut pe un alt armean care avea să-i devină mentor pentru totdeauna, Avedis Carabelian. Cum?
‒ Eram un fel de dădacă pentru frații mai mici, pe care trebuia să-i plimb. Pe drumul de la Poșta Vitan, din Dudești, până în Cișmigiu, iar apoi prin Pasajul Krețulescu, unde avea magazin domnul Avedis C, penultima prăvălie din pasaj. El era fumător și ieșea afară și fuma, din respect pentru clienți. Mereu la costum, cravată, pantofi de lux englezești. Avea un magazin de cafea foarte frumos, așa îl vedeam eu cu ochii de copil și așa mi-l amintesc și acum după 60 de ani. Cafea din toate sortimentele, pe care o ținea în vase mari de aramă, alături de cântare și mașini de prăjit, ibrice, toate aduse de la Viena, un magazin exact așa cum era înainte de război.

Acolo a cunoscut-o și pe Ana Aslan, armeancă la origine, care venea să bea o cafea cu domnul Avedis și să-și ia pentru acasă. Pe când era la liceu l-a reîntâlnit pe Avedis, dar nu la magazinul din pasajul Krețulescu, ci pe Calea Victoriei 33-35, era la pensie, vizavi de Capșa, iar apoi pe Hristo Botev nr. 10, unde au ajuns colegi și parteneri de afaceri. Avea vreo 20 de ani, când era la ICRA Vama, iar apoi șef depozit, iar după 1964 a început colaborarea de afaceri.
‒ Am intrat efectiv în lumea armeană a cafelei, a rețetelor de prepare, de selecție pe care le-am adoptat și pe care le practic și în ziua de azi!
‒ Care sunt astea?, îl întreb.

Rețete, ce rețete… A lui Soliman Magnifigul, spre exemplu. Napoleon, care avea șapte ibrice pe foc, a fost unul din marii băutori de cafea ai lumii, Voltaire, Balzac, Carol al II-lea, la fel. Pe Sfânta Elena, insulă din sudul Atlanticului, unde a fost exilat și unde și-a dat și duhul,  marele împărat, se produce una dintre cele mai bune cafele din lume, calitatea 1 C , pentru că 1 A este Esmeralda gheișa Panama. Un transport din acest soi este în drum spre cafegiul nostru, dacă nu chiar a ajuns, iar recent a primit și sacii de Kopi Luwak, producție din Sumatra. Povestea probabil o știți. Niște zibete, un soi de maiumuțe cărora le zice manguste își aleg cele mai bune boabe de cafea din pom, sunt cele mai bune culegătoare de cafea cu talente și simțuri speciale. Cireașa de cafea, pulpa o mănâncă zibeta mascul – e cel mai pretențios‒ , iar sâmburele îl elimină prin tubul digestiv. Acești sâmburi, boabe se culeg, se spală, curăță, iar din ele ajunge în ceștile baștanilor cea mai rafinată cafea din lume.

Până ajunge în cana mea cafea macerată în stomacul unei maimuțe, îl întreb pe domnul Florescu, cum e povestea altor denumiri de cafea, astea cu care suntem obișnuiți.
Denumirile vin de la locul de origine, de unde se recoltează? Spre exemplu, cafea arabica sau brazilia. Și asta o să-i placă domnului Ion Cristoiu, știindu-l un fin cunoscător și cercetător al istoriei Imperiului Otoman, dar și mare băutor de cafea. Arabica e cea mai nobilă și vine de la sultanul Soliman Magnificul, când, în 1530, a cucerit Etiopia și Yemen. Prin specialiști pe care îi avea la curte, a luat cafeaua din Etiopia, cele mai selecționate soiuri, și a cultivat-o în Yemen.

Turcii au un proverb: să bem o cafea yemen și să fim prieteni 100 de ani!

‒ Pe vremea aia, continuă domnul Florescu, imperiul deținea cele mai multe cafenele din lume, din cauză sau datorită religiei ei nu beau alcool. Trăgeau la pipă și beau cafea. Cu toate acestea, în imperiu, nu turcii aveau cea mai bună cafea, nici azi n-o au. O cafea comună, obișnuită, nu una deosebită. Oamenii deștepți beau cafea de bună calitatea, așa își mențin și mintea. O cafea de proastă calitatea te face agitat, nervos, pe măsura celui care o consumă. Mi-ar fi plăcut să deschid o cafenea, așa cum era la Capșa, pe vremuri. Cum să ne facem cafeaua? Ibricul este sfânt, ne spune cafegiul. Dar, să țineți cont de ce puneți în ibric: Dacă pui o cafea de rahat, aia bei!

Pofteau la cea mai bună cafea…

Printre clienții unchiului Gică s-au numărat, de-a lungul anilor, Amza Pellea, Florin Piersic, Toma Caragiu, Alexandru Giugaru, Fory Etterle, Emil Botta, Cornel Vulpe, Tanți și Dina Cocea, Nicolae Carandino, Corneliu Coposu, Harry Brauner, Ion Băieșu, familia Ileana și Romulus Vulpescu, Marin Preda, Nichita Stănescu.
‒ Nichita venea în fiecare dimineață, îi prăjeam pe loc cafeaua și o beam împreună. Pentru el deschideam magazinul la ora 6.00. Eu deschideam normal la 6.30, iar de multe ori îl găseam în fața magazinului, pe ploaie și pe frig…

Ascultându-l pe maestrul cafegiu mi s-a răcit și cafeaua, chiar mai mult decât trebuie. O sorb ca pe apă, păcatul meu. Cafeaua e precum o femeie gândesc eu, filosofând… Revin, unchiule cafegiu, ca să ne înveți, mai amănunțit, cum se bea o cafea, cea mai delicată și sublimă licoare a zeilor. Pentru că, nu-i așa, citim pe un afiș din magazin: „Când în România apare o criză, Florescu intră în priză!”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Reportaj. Serile în cătunul de lânga Dikanka la o ceașcă cu cafea”

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog