Într-un articol publicat pe site-ul sova-center.ru, Doamna Ekaterina Elbakian[i] arată că felul în care guvernul rus și curțile sale judecătorești se bazează pe „rapoartele” numeroșilor așa-ziși experți pentru a lua măsuri împotriva Martorilor lui Iehova are consecințe dureroase nu doar asupra enoriașilor acestei religii, dar și asupra rușilor de alte credințe, și chiar asupra întregii societăți rusești și a statului în general. Motivul este acela că autoritățile ruse și-au compromis chiar propriile legi aruncând în dizgrație noțiunea de organizație religioasă. Drept consecință, în Rusia acum aproape oricine poate fi acuzat de extremism religios.[ii]
Reamintim că la 20 aprilie 2017, Curtea Supremă a Federației Ruse a hotărât scoaterea în afara legii a activităților de la sediul central al Martorilor lui Iehova din Rusia, precum și a altor 395 de organizații religioase ale acestora. Aplicând greșit Legea privind contracararea activității extremiste, Martorii lui Iehova din Rusia sunt etichetați „extremiști”, fiind considerați criminali periculoși.
De la ultimul articol care descria situația Martorilor lui Iehova din Rusia la 1 iulie 2021 și până acum, situația acestora a continuat să fie critică. În infograficul de mai jos prezentăm ultimele date care detaliază situația Martorilor lui Iehova din Rusia.
O listă completă a celor care au fost și sunt închiși la ora actuală în Rusia pentru credința lor poate fi consultată pe site-ul jw-russia.org.[iii]
Pentru a veni în sprijinul Martorilor lui Iehova din Rusia (și din alte țări) care suferă persecuții și sunt închiși pentru credința lor, la 17 decembrie 2021, mai multe țări membre ale Alianței Internaționale a Libertății Religioase[iv] (IRFBA) au semnat o declarație comună prin care vin în sprijinul Martorilor lui Iehova persecutați pentru credință. Prin această declarație, ele solicită printre altele:
Țările cosemnatare sunt: Australia, Brazilia, Danemarca, Grecia, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Polonia, Slovacia, Olanda, Ucraina și Statele Unite.[v]
În plus, la 22 februarie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis două decizii împotriva Rusiei și în favoarea a 14 Martori ai lui Iehova. Prin acestea, Rusia a fost găsită vinovată de încălcarea drepturilor fundamentale la libertatea de religie. Rusia a fost obligată să plătească daune în valoare de peste 99 000 EURO drept compensație pentru aplicarea greșită a legii de către autorități în perioada 2010 – 2012. Jarrod Lopes, purtător de cuvânt pentru Martorii lui Iehova, a declarat: „Aceste decizii stabilesc un precedent extrem de important. … Orice alte percheziții domiciliare făcute doar pentru că cineva are o anumită convingere religioasă sunt acum considerate ilegale, încălcând Convenția Europeană”.[vi] Potrivit Washington Times, această decizie a venit la o zi după ce Rusia a inițiat o criză globală anunțând că recunoaște independența regiunilor separatiste Donețk și Lugansk.[vii]
Urmând modelul stabilit de Rusia, reprezentanți ai unor autorități locale din aceste regiuni au apelat la metode ilegale pentru a-i incrimina pe Martorii din zonă și pentru a le amenința libertatea religioasă. Prezentăm mai jos câteva situații îngrijorătoare și revoltătoare cu care s-au confruntat și continuă să se confrunte Martorii lui Iehova din aceste regiuni.
Până în ianuarie 2015, unele lăcașuri de cult ale Martorilor lui Iehova din regiunile Donețk și Lugansk fuseseră ocupate cu forța de grupări înarmate. Astfel de atacuri sunt discriminatorii la adresa Martorilor lui Iehova și a convingerilor lor religioase. Comandantul uneia dintre grupările înarmate și-a făcut cunoscută intenția de „a scăpa de toți Martorii lui Iehova”, deoarece, din punctul lui de vedere, Biserica Ortodoxă este singura religie permisă în regiune. Alt comandant a spus: „S-a zis cu Martorii lui Iehova!”.[viii] Pentru a vedea lista cu sălile Regatului ocupate cu forța, accesați acest link.[ix]
În Donețk, regiune aflată sub influență rusă, s-au înregistrat numeroase încălcări ale drepturilor omului. În 2017 poliția a interogat peste 170 de Martori ai lui Iehova. În plus, la 21 ianuarie 2018, doi bărbați au întrerupt o întrunire religioasă a Martorilor lui Iehova ținută în localitatea Iloviask. Ei au provocat numeroase daune lăcașului de cult și au bătut câțiva credincioși prezenți, inclusiv o femeie. La 22 februarie 2018, în satul Makeeva, un bărbat a bătut două credincioase, una în vârstă de 60 de ani, care vorbeau cu oamenii din Biblie. La 18 martie 2018, în Bulavinskoye, mai multe persoane neidentificate au distrus un locaș de cult, care mai fusese vandalizat și în 2017. În niciunul dintre aceste cazuri forțele de securitate nu au intervenit pentru a restabili ordinea. Mai mult, la 12 aprilie 2018, chiar poliția a comis abuzuri în localitatea Nizhnyaya Krynka, bătând și supunând-o la diverse abuzuri pe o credincioasă în vârstă de 61 de ani. La 5 septembrie 2018, pe fondul desfășurării unui proces prin care se urmărea interzicerea Martorilor lui Iehova, forțele de securitate au interogat mai mulți credincioși Martori despre convingerile lor. La 18 decembrie 2018, în orașul Snizhny, zece oameni au pătruns într-un lăcaș de cult și i-au blocat ușile și ferestrele.[x] Până în 29 august 2018, 16 săli ale Regatului au fost confiscate.
Pe lângă aceste abuzuri, la 26 septembrie 2018, Curtea Supremă a Republicii Populare Donețk (RPD) a stabilit că Organizația Religioasă Martorii lui Iehova este „extremistă” și i-a interzis activitatea.[xi] În lunile octombrie și noiembrie ale lui 2018, forțele de securitate au depus eforturi să-i identifice pe Martorii lui Iehova, preconizându-se arestări în masă. Situația a dus treptat la numeroase violări ale drepturilor omului fiind afectați mii de civil, întocmai ca în Rusia.[xii]
La 30 noiembrie 2018, în Lugansk, un tânăr de 22 ani a fost arestat, percheziționat și bătut doar pentru că s-a găsit la el o carte de vizită a Martorilor lui Iehova. Acesta a fost supus la tratamente inumane, degradante. I-a fost interzis dreptul de a-și practica religia.
Printre persecuțiile la care au fost supuși Martorii lui Iehova din aceste regiuni se numără răpirile și tortura, discriminarea religioasă și, așa cum am menționat anterior, ocuparea cu forța a lăcașurilor de cult.[xiii] În plus, conform site-ului FORUM18,[xiv] toate drepturile omului, inclusiv cel la libertate de religie și de credință sunt restricționate în Lugansk.
În dimineața zilei de 24 februarie 2022, Rusia a început o ofensivă militară împotriva Ucrainei în pofida eforturilor depuse de liderii lumii de a evita războiul. Cum ar putea afecta acest conflict militar întreaga lume? Secretarul general al ONU, Domnul António Guterres, a declarat cu câteva zile în urmă: „Prețul pe care îl vom plăti din cauza suferinței umane, distrugerilor și zădărnicirii securității europene și globale este prea mare și numai să ne gândim la el”.
În cazul în care în următoarea perioadă regimul de la Kremlin va avea câștig de cauză în Ucraina, peste 129 000 de credincioși Martori ai lui Iehova din această țară vor avea de suferit datorită credinței lor pe care nu și-o vor mai putea exercita liber. Jarrod Lopes a mai declarat: „În Rusia și Crimeea sute de Martori ai lui Iehova sunt pasibili de condamnări penale sub diverse articole ale Codului Penal Rus. Dacă la un moment dat legea din Rusia se va aplica și în Ucraina, atunci Martorii lui Iehova vor avea de înfruntat aceleași persecuții pe care le întâmpină credincioșii din Rusia și Crimeea începând cu 2017”.[xv]
Asemenea Martorilor lui Iehova din toată lumea, Martorii din Ucraina rămân neutri din punct de vedere politic respingând războiul și refuzând categoric să ia parte la el.
Prin amabilitatea Biroului de Informații Publice al Organizației Religioase „Martorii lui Iehova”.
Biroul de Informații Publice
Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova”
021 302 75 03, (+4) 0770 315 146
birouldeinformatiipublice.ro@jw.org
Strada Orzari 29-31, Sector 2, București, 021552
Web: https://www.jw.org/ro/stiri/jw/
[i] Specialist în studii religioase și doctor în filosofie, https://original.religlaw.org/content/blurb/files/Ekaterina%20Elbakyan.pdf
[ii] Potrivit http://windowoneurasia2.blogspot.com/2022/02/repression-of-jehovahs-witnesses-hurts.html
[iii] https://jw-russia.org/prisoners.html
[iv] Această alianță este formată dintr-un grup de țări care promovează libertatea de religie sau de credință la nivel mondial; https://www.state.gov/international-religious-freedom-or-belief-alliance/
[v] https://www.state.gov/international-religious-freedom-or-belief-alliance-statement-on-jehovahs-witnesses/
[vi] https://www.europeantimes.news/2022/02/ecthr-russia-two-judgments-in-favour-of-14-jehovahs-witnesses-against-russia/
[vii] https://www.washingtontimes.com/news/2022/feb/22/russia-faces-fine-violating-fundamental-rights-jeh/
[viii] https://www.jw.org/ro/stiri/juridic/zone/ucraina/donetk-lugansk-ocupare-lacasuri-cult/
[ix] https://www.jw.org/ro/stiri/juridic/zone/ucraina/situatia-sali-ale-regatului/
[x] https://jw-russia.org/news/2018/12/553.html
[xi] https://www.jw.org/ro/stiri/jw/pe-zone/ucraina/republica-populara-donetk-interzice-martorii-lui-iehova/
[xii] https://jw-russia.org/news/2018/12/551.html
[xiii] https://www.jw.org/ro/stiri/juridic/zone/ucraina/libertate-religioasa-amenintata-in-estul-ucrainei/
[xiv] https://www.forum18.org/archive.php?article_id=2721
[xv] https://www.washingtontimes.com/news/2022/feb/22/russia-faces-fine-violating-fundamental-rights-jeh/
Disensiuni religioase exista si intre Patriarhia Rusiei si cea a Moldovei, pana la obligarea preotilor in a ceda bisericile din Moldova catre Patriarhia Rusa. Stiu caz concret, in care un preot de origine romana, plecat in Moldova de peste 25 ani, unde a construit de la zero o biserica, a fost dat afara pentru ca nu a acceptat sa fie sub obladuire ruseasca. Amenintari cu moartea, enoriasii de partea rusilor s-au inchis in biserica interzicand celorlalti enoriasi si preotului intrarea in lacas. Razboiul religios se duce prin toate mijloacele.
Sunt deacord cu dvs dar diferența este ca Martorii lui Iehova sunt persecutați de Autoritățile ruse nicidecum de proprii frati Martori din alte țări