România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie
Retrospectiv. Ne-am îngropat morții fără să-i vedem
Un detaliu important pare că scapă din atenția publică și este dat uitării, însă cei care au trecut prin această tragedie sunt sigur că nu au uitat.
La începutul pandemiei, când murea cineva și se discuta dacă a murit de Covid sau cu Covid, familia celui decedat nu avea voie să îl/o mai vadă, de frica infecției cu virusul SARS-CoV-2. Necropsiile și autopsiile nu erau permise, așadar totul era la mâna întâmplării, iar multe familii nu au putut nici să țină o înmormântare normală.
Înțeleg, nu se cunoșteau multe despre acest virus (cum nu se cunosc nici astăzi) și acelea erau măsurile de siguranță, măsuri de prevenție. La fel și cu faimoasa izoletă, tot o măsura de prevenție exagerată.
Acum, mă întreb, totuși cine va avea bunul simț de a-și cere scuze față de acele familii care nu au mai putut să își vadă ruda decedată? Cine va avea bunul simț de a recunoaște toate acele măsuri nebunești, de parcă eram loviți de Antrax? Poliția pe stradă urlând în megafoane să stăm în casă și să-i protejăm pe cei dragi, în timp ce statul închidea spitalele, unde cei dragi ar fi trebuit să fie îngrijiți, inclusiv cei de la oncologie, spitalul Fundeni.
A trecut un an. Câte vor fi uitate, câte se vor ierta, câte vor fi asumate?
Comentarii
Sunteți o persoană sensibilă, domnule Pruncu. Dacă vă puneți întrebarea de ce nu ați avut niciun comentariu la acest articol, o să obțineți și răspunsul la întrebările care vă frământă. Ei, conducatorii, sunt ca ei, dar nici noi, condușii, nu ne lăsăm mai prejos. Nimeni nu o sa aibă bunul-simț să-și recunoască erorile comise în gestionarea crizei pandemice, așa cum nimeni nu le va cere vreodată socoteală celor care au decis. Iar scuzele sunt adresate de obicei de către persoane educate… Nu este cazul să le mai așteptăm.
Au fost comentarii pe Facebook si 48 de like-uri, dar asta este mai putin important. Oricum, stiu ca nu isi va cere nimeni scuze, cum de altfel si tragedia de la Bals a fost tratata ca o mica buba care trece repede, nu ca o rana mortala. Nu este cazul sa le asteptam, dar tot putem sa le cerem, chiar daca in zadar, cum fac bietii parinti ai tinerilor care au murit in Colectiv cand il intreaba pe Arafat de ce a intarziat transferul, si el le intoarce spatele.
Pacat, mare pacat.