Liberalii au convocat un Consiliu Național cu o săptămână înainte de congresul pe care îl așteaptă toată suflarea românească. Nu pentru că poporul vrea neapărat să afle, oficial, numele câștigătorului, ci pentru că poporul a obosit. În primă etapă, toată lumea s-a poziționat: pro-Cîțu și anti-Cîțu, pro-Orban și anti-Orban. Din 30 mai. Apoi, când poporul a văzut că nu-și mai poate scoate nici măcar o adeverință „până nu trece congresul PNL”, s-a ajuns în situația bolnavului ținut pe aparate de care s-au săturat și familia, și doctorii, și infirmierele. „Să moară sau să se ridice și să umble, dar să elibereze patul”-asta își dorește toată lumea.
Prin urmare, sâmbătă dimineața m-am dus la Parlament. Am trecut, de la metrou, prin parcul Izvor. În fața mea, pedala și cânta de mama focului o fetiță blondă. Deodată, s-a oprit, de era să mă împiedic de ea, și-a pus bicicleta la pământ și a alergat pe iarbă printre copaci. Văzuse niște fluturi. Nu, nu voia să-i prindă, îi fugărea și le striga: „Zburați, mergeți cât mai sus să nu vă prindă oamenii răi!”. M-a surprins, mai ales că se agita, de parcă hoarde de oameni răi veneau să prindă fluturi. M-aș fi oprit să discut cu ea, dar voiam să ajung mai repede.
Am intrat în curte odată cu câteva mașini de delegați. Mai încolo am dat peste doi turiști străini care-și făceau poze și priveau uimiți hărmălaia din curtea Casei Poporului, obiectiv trecut, desigur, la „obligatoriu de văzut” în agenda lor. Unul a constatat: „Ia uite, aici se lucrează și sâmbăta”, cu oleacă de apreciere. Eu, grăbită, i-am spus: „Nu se lucrează, e o întrunire politică”. Dar de ce să plece omul cu impresii greșite?
În hol, puhoi de lume, organizată pe mai multe rânduri. Auzind că vorbesc engleză, m-am dus în față, mi-am luat ecusonul, am trecut prin controlul corporal și eram sus, pe scări, cât ai bate din palme. De certificat nu m-a întrebat nimeni, deși primisem în scris că intră doar vaccinații.
Am trecut ca vântul și ca gândul prin fața sălii de plen și m-am oprit brusc. În stânga este biroul președintelui Camerei Deputaților. Când avea PSD-ul câte un eveniment, ultimul cu lansarea Vioricăi Dăncilă la președinție, la ușa președintelui era pelerinaj. Și în lift, toți șopteau conspirativ, de parcă era o parolă: „Trecem pe la Marcel”. Pe atunci îmi imaginam, deși „la Marcel” sună a nume de birt, că acolo se iau deciziile capitale, că nu zboară o pasăre fără aviz din biroul pentru care Ludovic Orban a făcut moarte de om. Acum era pustiu. Nimeni nu mergea „la Ludovic”, nimeni nu aștepta. Ofițerii care stau în fața ușii erau cu ochii pe telefoane. Am trecut prin holul pustiu și mi-a părut rău că nu am tocuri. Pentru că aș fi ieșit de pe covor pe marmură și aș fi țăcănit din tocuri să fie ceva zgomot, că mi se părea o atmosferă cam de priveghi. Plus că totul era luminat doar de soarele de afară. Noroc că s-a scumpit curentul, că mereu am fost indignată de luminile aprinse non stop în clădire. Nici dinspre grandioasa sală Cuza, unde avea loc evenimentul, nu se auzea nimic. Ehe, când a fost evenimentul cu Dăncilă, ce muzică mergea! Melodii din alea mobilizatoare cu campioni, învingători. Adevărul este că și liberalii făceau altădată atmosferă. Acum, nimic.
M-am poziționat la scările pe unde veneau delegații. Bieții de ei, cu măștile pe față, când ajungeau ziceai că au terminat o cursă de maraton. Nu înțeleg de ce nu au luat liftul. Nu înțeleg de ce nu au pus un echipaj SMURD. În fine, nu a pățit nimeni nimic, dar nici chef de vorbă nu aveau. De-aia zic, dacă puneau o melodie mobilizatoare, altfel vedeau lucrurile. Florin Cîțu putea comanda ceva rock și combinau cu o lăutărească de la Orban, dacă chiar nu au găsit ceva gen We are the champions sau cântecul ăla cu vântul bate, apa trece, pietrele rămân. Și puteau să pună și o hologramă cu Cîțu care strigă „Wow! Românii sunt fericiți”. Puteau face orice, dar au preferat atmosfera de înmormântare.
Delegații au ajuns congestionați, cu măștile pe față, cred că un pic de zbânțuială i-ar fi făcut mai veseli. Nici de povești nu le prea ardea, ziceai că suntem pe Titanic (dar până și acolo se cânta) și se tem că nu apucă să sară într-o barcă de salvare. Dau de unul din tabăra lui Orban (bine, am tatonat că în treaba cu taberele se poate schimba totul într-o secundă) și aflu că „de iese Cîțu, sigur plec din partid. Ăsta nu e sănătos la cap”. Mai aflu că pe Iohannis îl doare la bască de PNL (mi s-a confirmat mai târziu și povestesc), că, de fapt, el a sabotat alegerile, că el, în complicitate cu Arafat, l-a pus pe premierul Orban în fața faptului împlinit în ceea ce privește închiderea piețelor și bisericilor. În general, că e chiar o luptă pe viață și pe moarte.
Îl las pe om în durerea lui, mă mai învârt pe acolo, o aud pe Anisie cum ciripește (n-ai cum s-o ratezi) și dau de unul din tabăra lui Cîțu, din #echipacâștigătoare cum ar veni. Nici el nu era foarte fericit. Pentru că, „Orban este un ticălos, un sinucigaș. Ce sinucigaș? E cu centura cu explozibil la brâu și aruncă totul în aer”. A, am uitat. Dușmanul comun este USR. „Cu ăia chiar nu poți discuta, sunt nebuni, sunt deraiați complet”. Măcar au ceva în comun, îmi zic eu. Și, rumoare. Dinspre senat apare alaiul. Apare echipa câștigătoare. Cîțu, încadrat de Boc (da, știu, dar e o figură de stil, doar nici aspirantul nu e vreun robust și viguros), de Flutur, de Rareș Bogdan, Bode și cortegiul, pardon, convoiul curgea în spate, de parcă i-ar fi dus trena premierului. E, măcar acum, la intrarea lui Cîțu, s-ar fi cuvenit o muzică de să sară așchii din stâlpii de marmură. Și mi-am amintit cum a intrat Dăncilă în sală. Aproape o duceau pe brațe și toată sala vibra. Cîțu a făcut un tur de scaune, să dea mâna, să stea la selfie. Eu, pe acolo, să fac poze. Erau și alți colegi, dar ei erau profesioniști. Și mă trezesc față în față cu favoritul. El, cum era setat să dea mâna cu oricine-i ieșea în cale, o întinde și rămâne cu ea în aer. „V-ați infiltrat printre oamenii mei”, îmi spune el și râde. Cum bunele maniere spun că femeia e cea care întinde mâna, am făcut gestul ca să nu creez un moment penibil lăsându-l cu mâna în aer. Oricum, cu Orban a fost mult mai intim. Dar ce, te pui cu pofta de țucat a lui?
Așa, și a venit Orban. A luat-o și el prin sală, la ambele tabere. Aproape tuturor le-a spus pe nume și din ce organizație sunt. El cu mască, ei cu măști, dar i-a pupat pe toți. Nu era bună o melodie acum? Că Orban te țucă și te joacă și de-i ești inamic. Pe mine nu m-a chiar pupat, dar de o îmbrățișare nu am scăpat. Și m-a și apostrofat: „Cât mă mai critici. Și domnul Cristoiu, praf mă face!”. Am râs, a râs și el și și-a văzut de treabă.
S-a așezat lângă Cîțu și au discutat ceva, apoi a deschis ședința. Rol care-i revenea, de obicei, lui Robert Sighiartău. Căruia, parcă i s-au scufundat toate corăbiile, dar nu cred că din cauză că nu era maestru de ceremonii. Bine, toți se prefăceau a fi veseli, dar se vedea că-i roade ceva. Doar Alina Gorghiu, care s-a nimerit lângă Rareș Bogdan, era veselă. Probabil ea i-a spus lui Cîțu „eu te-am făcut, eu te omor” și acum așteaptă să vadă dacă și trece la acțiune. La capătul rândului, ședeau Raluca Turcan și Theodor Stolojan. Cred că la ea a fost sarcină de serviciu să aibă grijă de Stolojan, deoarece are în fișa postului și pensionarii. Nu și-au vorbit și chiar păreau oarecum stânjeniți că stau unul lângă altul. Iulian Dumitrescu părea adus cu forța lângă Cîțu, zici că era legat în lanțuri pe scaun. E de înțeles după episodul acela cu cătușe fluturate.
Trec peste discursuri, că le-ați aflat deja de la știri. Am urmărit reacția sălii. Era clar că echipa câștigătoare era superioară numeric. Însă, echipa lui Orban era mult mai vocală, Cîțu nu are darul să mobilizeze, aplauzi doar din obligație sau politețe, ca la un spectacol prost. Așezați cam prin fundul sălii, susținătorii lui Orban au făcut spectacol: i-au scandat numele și aplaudau de zici că erau asistați de aplauze din calculator. Pe când să ne dumirim, s-a ridicat ședința și am rămas ca în Topârceanu: „Cine-i, ce-i, ce-a fost pe-aici?”. Nu trecuse acceleratul, ci locomotiva liberală, care pufăia și aproape că-și dădea ultima suflare în încercarea de a trece un baraj făcut din crengi uscate.
Ludovic Orban, la ieșire, a mai făcut o sesiune de pupături și fotografii, în timp ce Cîțu dădea interviuri.
Mai zic de trei personaje. Violeta Vijulie a reușit să-i zăpăcească pe toți. Zici că câștigase Globul de Aur, așa vorbea despre faptul că a fost repusă șefă la funcționarii publici.
Dan Vîlceanu, care a apărut într-un sacou mototolit, poate de la stat pe scaun, a căutat compania jurnalistelor. Iar Pavel Popescu, cu pantalonii până la glezne și un rucsac în spate, părea spion userist, pe care, spre disperarea lui, nu-l băga nimeni în seamă.
Ce făcea Klaus Iohannis câteva ore după reuniunea PNL? Era în județul Alba, aproape de casă, la terenul de golf de la Pianu de Sus, unde a participat la un eveniment organizat de Dacia Renault, și de unde ne-a sfătuit să ne apucăm cu toții de sportul bogaților. În opinia președintelui „golful nu este un sport exclusivist și oferă ocazia de a petrece mai mult timp în natură, de a face mișcare, mai ales în acest context pandemic care face dificilă practicarea acestor sporturi”.
Președintele ne-a spus, cu alte cuvinte, că „ai bani, mănânci, n-ai, nu ți-e foame”.
Pare comedie dar nu e. Chiar nu constientizeaza nimeni ce catastrofe au ajuns la butoane in tara asta? Toti, fara exceptie. Astia nu stiu nici ei ce cauta-n viata lor si a noastra, in afara de descarnarea ciolanului. Fi-mi-ar scarba!
Pare comedie dar nu e. Chiar nu constientizeaza nimeni ce catastrofe au ajuns la butoane in tara asta? Toti, fara exceptie. Astia nu stiu nici ei ce cauta-n viata lor si a noastra, in afara de descarnarea ciolanului. Fi-mi-ar scarba! Parca ar fi Goodfellas!
Sunt barbat, sunt hetero clar, dar nu am putut sa imi iau ochii de la posteriorul lui Citu cand s-a dus in Vama Veche. Are fundul exagerat de lat 😛 Ceva horror pentru un barbat 😛 Fetita cu fluturi o sa devina userista, nici nu discut!
Sa faci un cititor sa rada si sa planga in 3 min. este, incontestabil , o dovada de mare talent !
Toata aprecierea !
Vă mulțumesc 🙂
Indemnul Presedintelui , Ironie. , precum GOLF ul , Gentlemen Only Ladies Forbidden
Felicitari, Cora, cu respect.
Vă mulțumesc 🙂
De ce ai insistat la două poze cu Rareș Bogdan si doamna de lângă? Ceva, cumva ?
In rest, cred că te ar angaja și I L Caragiale, nu numai domnul Cristoiu. Minunată schiță.
Mulțumesc 🙂 Testăm vigilența cititorilor, să găsească 5 diferențe 😀
Păcat că nu ați pus și fotografia cu „fiul ploii”, chiar dacă era făcută la un alt eveniment politic. Cititorii blogului ar fi meritat să o vadă și ei.
Era din alt film 🙂
Da, dar este o capodoperă. Și are același erou principal. Iar caracterizarea pe care i-ați făcut-o este bestială. Pardon, genială. Are și efect terapeutic prin râsul pe care îl provoacă. ???
Excelent reportaj , de parcă am fost și eu acolo , Doamne ferește ! Chiar vă citesc cu mare placere de fiecare data ! Și în privința dumneavoastră are dreptate I. Cristoiu .
Mulțumesc 🙂
Doamne, când îl văd pe Cîțu cu mânecile de la cămașă suflecate, nu mă gândesc decât la refrenul ”Suflecată pân’ la brâu,/ Ducea, ducea rufele la râu!”. Imagine de pus în ramă și făcut închinăciuni dimineața și seara! I-ați încondeiat minunat, doamnă Cora Muntean! Felicitări!
Mulțumesc 🙂
Minunata prezentare si multumesc pentru poze.
In ceea ce priveste indemnul dlui KWJ la sport,romanul face sport in fiecare zi „printre masurile luate de guvernul meu”. Dai chelului tichie de margaritar.
Asta-i mai lipseste sa se apuce de sport, in salile de sport construite si cu lacatul pe usi, terenurile de fotbal cu nocturna, nefuncionale si in panta, sa mai faca alergare in parcurile cu buruieni, „de nu se mai vede calul si calaretul”, etc. Dupa tinuta pe care o are dl prim-ministru Catu si la Consiliu, ca mai tot timpul, sigur va face sport dupa…
Mulțumesc 🙂