Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, sabotat chiar din interiorul PNL: „Voi face tot ce este omenește posibil să avem guvern”

Revelațiile excesului de mortalitate

Spuneam într-un articol anterior că nu e indicat să ne jucăm cu cifrele înainte ca acestea să fie supuse unei analize amănunțite de către experți în domeniu, analiză care de-abia după aceea le face eventual comparabile. Pentru că atunci am menționat și termenul exces de mortalitate am considerat necesar să intervin cu câteva lămuriri despre felul în care se calculează acesta și, mai ales, despre modul în care se interpretează – mai bine zis despre cum ar trebui el interpretat. O mulțime de categorii interesate (fiecare însă dintr-un alt motiv) l-au tot aruncat în spațiul public, atât politicul cât și mass-media, precum și oamenii de știință, tot mai nerăbdători să-și dovedească afirmațiile. Excesul de mortalitate este, grosier spus, diferența dintre numărul de decese înregistrat real și cel la care ne-am fi așteptat „oricum” (și care se estimează statistic, având la bază media anilor precedenți). De obicei, se iau în calcul pentru comparație ultimii patru, cinci ani.

Ne grăbim și vrem să demonstrăm lumii, cu orice preț, cât de periculos este noul coronavirus și câte ravagii a făcut și va mai face, dacă… De aceea ne mulțumim pe alocuri și cu prelucrarea diletantistă a unor date încă netrecute prin filtrul plauzibilității, cum spun experții în statistică. Statistica lucrează – cum s-ar putea altfel – cu date exacte, din care nu au voie să lipsească data nașterii și a decesului pacienților. Aici trebuie subliniat: data decesului, nu a notificării acestuia. Fiindcă notificarea poate avea loc la câteva zile, săptămâni sau luni de la deces! În plus, se adaugă multe alte caracteristici care sunt introduse pe parcurs în sistem, după ce li s-a verificat plauzibilitatea. Prin urmare, ceea ce ni se comunică zilnic ca fiind „persoane care au pierdut lupta cu virusul” în ziua respectivă nu corespunde neapărat realității! Realitatea necesită un volum imens de date, care se cer prelucrate și adaptate aproape zilnic.

Să luăm un singur exemplu. Să presupunem că dorim să aflăm dacă în luna X a anului 2020 s-a murit mai mult decât în aceeași lună a anului precedent. Cei mai nerăbdători compară pur și simplu numărul deceselor comunicate în lunile respective. Ei bine, comparația nu le va aduce nimic relevant din punct de vedere statistic. De aceea, se obișnuiește să se ia spre comparație media anumitor intervale de timp și nu puncte fixe. Dar și așa, dacă, de pildă, se va constata o creștere a ratei deceselor cu, să spunem, 10% în luna noiembrie a anului 2020 comparativ cu media lunilor noiembrie a ultimilor patru ani, acea creștere nu va fi neapărat cea reală.

La o privire mai atentă, se pot constata diferențe majore între diverse regiuni sau între grupele de vârstă. Dacă, de exemplu, analizăm doar grupa de vârstă de peste 80 de ani, e posibil să constatăm un exces de mortalitate și cu 20% mai mare decât media anilor precedenți. E posibil să constatăm că nici procentul populației de peste 80 de ani nu mai este același ca în anii de comparație, ci a crescut și el. Prin urmare, mortalitatea „la care ne-am fi așteptat oricum” este una mai ridicată. Și tot așa, ne putem ajusta excesul mortalității într-o direcție sau alta. Tocmai de aceea este bine ca aceste date să fie prelucrate de oamenii cifrelor, nu de orice amator. Și să nu-i grăbim cu furnizarea datelor cerându-le actualizări la minut, fiindcă nu întotdeauna datele preliminarii sunt și pertinente – în ele se pot strecura multe erori.

Poate că veți spune: „Doar nu se schimbă structura populației în patru ani”. Răspunsul este: „Se schimbă”. În Germania, de pildă, a crescut procentul seniorilor de peste 80 de ani în doar patru ani cu 15%! (Vorbim de aproape un milion de oameni!). Și pare logic ca acolo unde proporția persoanelor în vârstă este mai mare să existe și mai multe decese decât în alte părți. Nu neapărat prin Covid. Prin urmare, atunci când cineva afirmă că anumite persoane „ar fi murit oricum” (referindu-se la vârstă, ca să recurgem la doar un parametru), nu trebuie interpretat drept cinism (deși exprimarea e cel puțin nefericită). Este o evaluare bazată pe statistici. Deci, structura populației trebuie luată în considerare. Și atunci de ce nu ne raportăm la intervale mai scurte, de doar un an? Deoarece efectele epidemiilor de gripă sau ale caniculei oscilează de la an la an. Așadar, intervalul de patru ani pare a fi un compromis satisfăcător între influența exercitată de factorii amintiți. La nivel european există un proiect, relativ tânăr, de doar 10 ani, dar care este destul de standardizat, motiv pentru care există paralel analize statistice efectuate de fiecare țară în parte și adaptate la specificul și particularitățile acestora.

Să plecăm acum de la înregistrarea statistică, corectă și bine verificată, a, să spunem, 10.000 de cazuri de decese în plus comparativ cu media anilor precedenți. După ce se face această constatare, se trece la tentativa de a descoperi cauzele acelor decese în exces. Fiindcă nu orice deces este urmat de autopsie, nu putem pleca decât de la cauzele consemnate oficial pe certificatele respective. Este, deci, posibil ca un pacient să fi decedat de gripă, dar în certificat să scrie „pneumonie” sau „miocardită”, deoarece nu s-au efectuat testele de laborator specifice și deci nu există un astfel de diagnostic. Se recurge astfel la așa-zisul procedeu de excludere: dacă în perioada respectivă (să spunem, în primele luni ale anului), nu a fost înregistrată emergența altor forme de îmbolnăvire sau catastrofe, atunci excesul de mortalitate nu poate fi pus decât pe seama afecțiunilor respiratorii cauzate de gripă. În sprijinul acestor concluzii putem recurge și la informațiile furnizate de diverse laboratoare de analize medicale. De la ele o să aflăm că în acea perioadă s-au efectuat, într-adevăr, un număr mai mare de testări pentru gripă. Deci cauza nu putea fi alta decât gripa.

Să revenim la actualitate: E clar că o să înregistrăm sau că s-a și înregistrat un exces de mortalitate în majoritatea țărilor unde aceasta se calculează. Vorbeam mai sus de cinism. Cinism este dacă excesul de mortalitate este pus în totalitate pe seama noului virus – pe care l-am studiat cu toții anul trecut –, nu și pe cea cauzată de alte maladii, pe care le-am cam pierdut din vedere și care nu au mai apucat să ajungă în spital sau să beneficieze de îngrijire medicală corespunzătoare, tocmai din cauza „noii mode”. Infarctul, accidente vasculare cerebrale, diabetul, cancerele, consumul excesiv de alcool, consumul de droguri, depresiile urmate de sinucideri etc. fac în continuare victime, chiar dacă nu ni le raportează nimeni „în timp real”. E foarte posibil ca mulți dintre pacienți să fi renunțat la lupta cu boala de care sufereau, nemaicutezând sau nemaiputând să se apropie de spital. E foarte posibil ca multe persoane în vârstă să înregistreze o depreciere rapidă a stării de sănătate ca urmare a izolării forțate la care sunt supuse. În unele cazuri, spitalele nu au mai dispus nici de locuri (ocupate fiind cu asimptomatici) și nici de resurse (umane și financiare) pentru tratarea altor boli decât a celei cauzate de vedeta anului. Mai există și cazuri în care pacienții s-au ales cu infecții nosocomiale, care au continuat ce (nu) începuse virusul.

„Bine-bine”, veți spune. „E suficient să urmărim statisticile cu decesele cauzate de acele boli și o să vedem că ele lipsesc de acolo.” Nu neapărat. Poate că decesele cauzate de acele maladii lipsesc din statisticile comparative, poate că nu. Dacă aruncăm o privire pe excesul de mortalitate din 2020, o să avem surpriza să constatăm că acesta se află, de fapt, sub nivelul lui 2019 la grupa de vârstă 0-14 ani, atingând chiar valori negative (sub nivelul scontat). Cu alte cuvinte, acolo nu este vorba de un exces, ci de un minus de mortalitate (submortalitate). Poate că aceia care sunt convinși de eficacitatea măsurilor luate pentru combaterea pandemiei pun asta pe seama izolării, a închiderii școlilor, a performanțelor sistemului de îngrijire a sănătății. Dar, dacă este așa, de ce nu au funcționat aceste măsuri și la celelalte grupe de vârstă? Sau poate că se datorează faptului că acea grupă de vârstă nu face parte din categoriile vulnerabile și are un rol nesemnificativ în transmiterea virusului? Dacă este așa, pentru ce nu-i redăm accesul la educație? Știm foarte bine cât de „pregătiți” ne-a găsit pandemia în mai toate domeniile. Doar am trăit pe propria piele economiile tot mai drastice de personal și investiții care se făceau mai peste tot în lume, de dragul profitului. Sunt multe necunoscute în ecuație, deocamdată. Cândva, cine știe, poate o să avem și dezlegarea enigmei.

Gripa spaniolă de acum un secol a făcut un număr de victime cel puțin dublu față de războiul care se încheia și costase viața a 17 milioane de oameni. (După unele surse, victimele au fost mult mai multe.) Știm și fără calcule statistice sofisticate că a existat un exces de mortalitate. Unul enorm. Și, contrar unei gripe obișnuite, care afectează grupele de vârstă extreme, cea spaniolă a decimat mai ales populația activă (50% din decese), sau ce mai rămăsese din ea – oameni între 20 și 40 de ani. O întâmplare? Nu cumva nu numai virulența virusului, ci și slăbirea extremă a organismului gazdelor, ca urmare a anilor de carențe alimentare și presiune psihică, au conlucrat la tragicul deznodământ? Ce teren mai prielnic ar fi putut găsi un patogen, decât o populație stresată la maximum, epuizată complet după mai bine de patru ani de lupte inutile, fără hrană, îmbrăcăminte și adăpost? Foarte puține organisme supuse unor astfel de condiții mai sunt capabile să lupte în mod adecvat cu boala. Oare câte procente din excesul de mortalitate pot fi atribuite virusului gripal și câte războiului sau, mai bine zis, provocatorilor acelei conflagrații?

În 1918, s-a recurs cam la aceleași măsuri pentru atenuarea pandemiei ca și acum: carantina, purtarea măștilor, distanțarea. Rezultatul îl cunoaștem. Aproape că nu a existat familie care să nu fi adăugat încă un mormânt la cele pe care le lăsase războiul. În 1918, aproape că nu mai existau locuri în cimitire. Astăzi, aproape că nu mai există locuri pe secțiile ATI. Și doar ne mândream cu toții cu un sistem de sănătate performant! Chiar dacă punem excesul de mortalitate, începând din martie 2020, exclusiv pe seama pandemiei de Covid-19, n-ar fi totuși cazul să ne întrebăm cum de s-a ajuns acolo? Care a fost sau este cauza pentru care virusul a găsit teren propice? Legea cauzei și a efectului ne spune că nimic în lume nu se produce fără motiv și nu rămâne fără urmări.

Oare măsurile pe care le-au luat majoritatea statelor au fost întotdeauna cele adecvate? Chiar nu a existat o alternativă? Ce le-am mai fi adăugat, dacă am fi avut de-a face cu un virus la fel de virulent ca cel din 1918? Nu cumva unele dintre decesele cauzate indirect de pandemie (din motivele enumerate mai sus) puteau fi evitate? Cum putem estima gradul în care gestionarea defectuoasă a crizei a contribuit la daunele colaterale și cum justificăm măsurile inadecvate care au condus indubitabil la astfel de urmări? Nu cumva anii următori o să ne aducă un număr mare de victime ale măsurilor de acum? Nedrept sau cinic e să punem totul pe umerii virusului. Iar argumente precum „Da, dar am redus numărul de morți cauzate de accidente rutiere sau de gripă datorită lockdownului și a distanțării” nu alină suferința celor cărora li s-a încălcat dreptul la sănătate și la viață.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Revelațiile excesului de mortalitate”

  • Apreciez articolul, dar sunteți prea fină în exprimare. Pentru că sunteți atât de bine documentată, mi-aș fi dorit ca articolul să nu fie încheiat prin enunțarea unor întrebări retorice, ci cu exprimarea acelorași idei, dar la modul afirmativ, acuzându-i fără nicio reținere pe cei vinovați. Adică, pe epidemiologii și virusologii din întreaga lume, care au devenit peste noapte omniscienți și pe politicienii incompetenți și lași, care nu au reușit să le tempereze celor amintiți avântul.

  • O concluzie a mea, de nespecialist în domeniul epidemiologiei: cine are o sănătate bună și noroc în viață traieste mult și moare de bătrânețe, iar cine nu are un organism sănătos sau nu are noroc în viață moare de tânăr.

    • Parcă ziceați că sunteți medic. Concluzia la care ați ajuns seamănă mai mult cu versurile unui cântec de inimă rea, nu cu părerea unui medic adevărat.

  • Extrem de interesant!

  • După opinia mea nu prea are logica o afirmație. Dacă în Germania tot mai mulți oameni ating vârste înaintate, de ce există o mortalitate mare la grupele de varsta înaintată? Este pe principiul „batrani sunt, bătrâni mor”? Dar sunt în Germania și destui copii, tineri și persoane de vârstă medie (sub 80 de ani). Ei de ce nu mor în exces?

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii