Revoluţia de după decembrie 1989

Evenimentele din decembrie 1989 au făcut obiectul unei uriaşe cantităţi de cărţi, articole, rapoarte, scrise atît în ţară cît şi în străinătate. S-au constituit comisii de anchetă parlamentară. S-au dat interviuri. S-au declanşat investigaţii. Toate s-au împotmolit la un moment dat.

Văzut drept unul dintre cele mai enigmatice momente nu numai din istoria contemporană a României, dar şi din cea a Europei, momentul decembrie 1989 a constituit, în acelaşi timp, şi terenul unor vii şi numeroase controverse. Principalul punct din care părerile se împart net în două tabere diferite: caracterul definitoriu al acestor evenimente.

Potrivit punctului de vedere al echipei ajunse la putere după răsturnarea lui Ceauşescu, a fost vorba de o revoltă spontană. Aşa cum am mai scris pînă acum, nu numai cei propulsaţi şi rămaşi la putere, dar şi toţi ceilalţi actori principali ai spectacolului, indiferent de tabăra politică în care se află acum, sînt categorici în a susţine că totul a fost rezultatul exclusiv al ieşirii în stradă a unui popor care nu-l mai putea suporta pe Ceauşescu.

De cealaltă parte, se află punctul de vedere al jurnaliştilor, al analiştilor politici, al istoricilor români şi străini, al politicienilor neimplicaţi în evenimente. Fără a exclude dintre cauze exasperarea populară provocată de regimul Ceauşescu, acest punct de vedere identifică momentul din decembrie 1989 drept o lovitură de stat pusă la cale de Moscova, pentru a instaura şi în România un comunism perestroikist. O sîngeroasă rotaţie de cadre – cum scria plastic un comentator.

Evoluţia ulterioară a lucrurilor a depăşit obiectivul vizat de Mihail Gorbaciov.

Sub presiune internă şi externă, lovitura de stat perestroikistă s-a transformat treptat-treptat într-o revoluţie anticomunistă. O revoluţie care nu poate fi limitată la perioada 17-22 decembrie 1989, pentru că ea cuprinde şi momente ulterioare, cum ar fi: demonstraţiile anticomuniste de la sfîrşitul lui decembrie 1989, după ajungerea la Putere a grupării perestroikiste, demonstraţiile anticomuniste din 12 ianuarie 1990, 28 ianuarie 1990, 16 februarie 1990, uriaşa manifestaţie din aprilie 1990 din Piaţa Universităţii. Sub puterea acestei presiuni a realităţii, echipa de comunişti reformişti, în frunte cu Ion Iliescu, obsedată de rămînerea la putere cu orice preţ, s-a văzut obligată să abandoneze comunismul şi să fie de acord cu elementele de fond ale democraţiei: presă liberă, pluralism, economie de piaţă, alegeri libere.

Se comite o eroare astfel cînd se vorbeşte despre Revoluţia din decembrie 1989.
Ar trebui să i se spună Revoluţia de după decembrie 1989.

*

Scriam pe 24 iunie 2014. De ce-am plecat marți seara din emisiunea Jocuri de putere de la Realitatea Tv

Cine va fi avut curiozitatea să urmărească ediția de marți seara a Jocurilor de putere de la Realitatea Tv va fi remarcat că la un moment dat am dispărut. Nu, n-a fost o eroare tehnică. Pur și simplu i-am trimis eu acasă pe cei din echipa postului, veniți să asigure transmisia prin satelit, furios de capcana care mi se întinsese. Lucrurile au stat așa. Spre seară, discutînd la telefon cu Rareș Bogdan, i-am spus că am fost unul dintre cei implicați în scandalul Bilețelului roz. Și am căzut de acord că bilețelul se vede azi, cînd avem o altă percepție asupra Justiției, drept o clară încercare de influențare a unei anchete penale în care era implicat prietenul și sponsorul lui Călin Popescu Tăriceanu, numitul Dinu Patriciu. Rareș Bogdan m-a rugat să particip la emisiunea despre Bilețelul roz în ipostaza de om care a fost implicat și a scris nu mai puțin de cinci editoriale despre acest scandal, unul în care-l somam pe Traian Băsescu să spună dacă acest bilețel există sau nu. În urma presiunii mediatice, la care am contribuit și eu, Traian Băsescu a ieșit pe 17 ianuarie 2014 și a arătat bilețelul. Zis și făcut. Numai că după ce am fost lăsat să îngaim ceva despre scandalul din 2007, subiectul bilețelului roz a dispărut pentru a-i lua locul o emisiune stranie:

1. Un elogiu adus lui Călin Popescu Tăriceanu de Ludovic Orban, de mă face să cred că sîmbătă, la Congresul PNL, Călin Popescu Tăriceanu va fi ales președinte al PNL;
2. O execuție ca la carte a lui Traian Băsescu, avînd drept solist pe MRU.

Așa cum am mai spus și scris, urmăresc Scandalul Fratele Președintelui cu răceala cu care am urmărit, de la căderea lui Ceaușescu încoace, toate marile și micile diversiuni din România. Că va demisiona sau că va fi demisionat, că va supraviețui sau că va fi executat, nu-mi trezesc nici o emoție. Ca jurnalist cinstit însă, în dezbaterea despre Scandalul Fratele lui Traian Băsescu nu pot fi decît:

1. Adept înverșunat la rămînerii la fapte, la faptele dovedite și nu la cele presupuse;
2. Dușman al conspirațiilor puse la cale împotriva cuiva, fie acesta cel mai mare dușman al meu.

În 2009, am părăsit Antena 3, unde mă manifestasem ca un adversar al lui Traian Băsescu- atotputernicul, pentru a nu fi implicat fără să vreau în ticăloșiile pe care le punea la cale Trustul, parte a Coaliție politico-mediatice Jos Băsescu! Acum, am impresia că se încearcă implicarea mea, fie și prin capcane precum cea de marți seara, într-o diversiune a unei Coaliții politico-mediatice avînd drept țintă Forțarea demisiei lui Traian Băsescu. Stimați confrați! Faceți ce vreți pentru ca scopul Coaliției să fie atins! Pe mine însă, vorba din popor, nu mă aveți!