Revoluţia în Vintileasa

Aproape nimeni din Vintileasa nu urmări intrarea revoluţionarilor în celebrul Studiou 4 din după-amiaza lui 22 decembrie 1989. Cei din sat erau ocupaţi pînă peste cap cu alte treburi, mult mai importante. Unii tăiau porcul. Alţii furau lemne. Cei mai mulţi se îmbătaseră încă de dimineaţă. Era vremea răvăcitului. Că voiai sau nu, tot trăgînd vin dintr-un butoi într-altul, era imposibil să nu te faci criţă. Dar chiar treji fiind, vintiliştenii tot n-ar fi ştiut că Ceauşescu fusese răsturnat. De cîţiva ani, nici un televizor din sat nu mai era pus pe Bucureşti. Toată lumea urmărea Moscova. Or, tocmai cînd Mircea Dinescu se făcea că lucrează, bine îndemnat în acest sens de Ion Caramitru, inima socialismului biruitor transmitea o masă rotundă despre importanţa istorică a perestroikăi. Difuzoarele, în schimb, funcţionau pe Radio-Bucureşti. Toate erau însă afară, pe prispă, atîrnate într-un cui. Cei din casă n-aveau cum să audă vestea cea mare. Cei de afară aveau treabă cu porcul. Pavel Tînjală, un bătrîn din Vintileasa Deal, tocmai vîrîse cuţitul în gîtlejul animalului. Printre zbieretele deznădăjduite, urechea lui prinse strigătele: Ura! Dictatorul a fost răsturnat! Trăiască România Liberă! – Ia te uită! mormăi el, ştergîndu-şi cuţitul de sînge, iar dau ăştia o piesă cu 23 August!

În scurt timp însă, vestea umplu satul. Ceauşescu fugise! Mulţimea din piaţă intrase în Comitetul Central! Televizoarele fură puse rapid pe Bucureşti. La început nimeni nu crezu o iotă din ce arăta micul ecran. Văzînd grupurile cu drapele din Studioul 4 toţi crezură că-i vorba de emisiunea Cîntarea României. Europa Liberă, la care alergară cu toţii, confirmă că tot ce se difuza la televizor era adevărat. Din acel moment, Vintileasa nu se mai dezlipi de aparat. Ce se întîmpla pe micul ecran întrecea cu mult tot ceea ce văzuseră ei în filme, inclusiv în cele americane. Porcii fură lăsaţi în mijlocul ogrăzii. Vinul rămase nerăvăcit. Cei beţi se frecară la ochi, crezînd că s-au pilit atît de tare, încît au vedenii politice. Noroc cu cei treji, care îi liniştiră, spunîndu-le că şi ei văd la fel. Noaptea de 22 spre 23 decembrie trecu nedormită. Vintileştenii urmăriră cu sufletul la gură informaţiile despre prinderea lui Ceauşescu. Se făcură pariuri pe tema dacă va reuşi sau nu să fugă în străinătate. Spre dimineaţă, unii se luară la bătaie. Cei ce pretindeau c-au cîştigat aduceau drept argument ştirea dată la televizor că dictatorul fusese prins. Ceilalţi răspundeau că televiziunea minte. Ei susţineau că nu Ceauşescu fusese arestat, ci dublura lui. Ceauşescu fugise în Cuba, după ce, în prealabil, îşi pusese mustăţi false, să semene cu Ion Ţiriac.

Chestia cu teroriştii nu-i sperie deloc. Cu ani în urmă, pe izlazul din Vintileasa funcţionase un poligon de artilerie. Zi şi noapte proiectilele vîjîiseră peste sat. Pe la miezul nopţii, ieşiră şi ei din case, trăgînd cu urechea. Nu auziră nimic deosebit. Doar pe Costache Boambeş, care-şi făcea nevasta curvă. Dar asta n-avea nici o legătură cu revoluţia. A doua zi pe la prînz, Vintileasa începu să se plictisească. Pierdeau timpul cu tot felul de prostii, în timp ce prin gospodărie erau atîtea de făcut. Trebuia rînit la vaci. Porcul aştepta să fie pus în borcane. Vinul băltea prin găleţi. Astfel că satul se întoarse la treburile lui de fiecare zi. În faţa televizorului rămaseră doar cîţiva flăcăi. Aceştia, muncitori la Floreşti, se adunau de vreo săptămînă, după-amiază de după-amiază, la Mitiţă Banu, ai cărui părinţi erau plecaţi la băi. Jucau table pe rupte, pălăvrăgeau pînă îi dureau fălcile, fumau. Ar fi mers, desigur, la lucru, dat fiind că în sat se plictiseau de moarte, dar nu aveau cu ce. Şoferul autobuzului care trecea prin Vintileasa se îmbătase criţă, luînd drept ostatic autobuzul. Numeroşii delegaţi trimişi de IRTA se întorseseră la Floreşti cu buzele umflate. Nici Miliţia nu reuşi mare lucru. Şoferul, care locuia într-un sat din munţi, la capătul traseului, ameninţa că pune autobuzul pe foc. Cîteva seri la rînd, flăcăii văzură entuziasmaţi cum revoluţia cuprinde întreaga ţară. În zeci, sute de locuri, primăriile fuseseră luate cu asalt. Masele populare, ascultînd îndemnurile de pe micul ecran, ieşiseră în stradă sau, mă rog, în uliţă, după cum era localitatea, urbană sau rurală. Numai în Vintileasa nu se întîmpla nimic. Primarul, un fost ceauşist, bea pe gratis la bufet şi, după ce se făcea cui, dădea cu pumnul în masă, răcnind cît putea de tare: Jos Ceauşescu! Mai adă o sticlă! Vintileasa nu era cea mai amărîtă comună de pe cuprinsul ţării. Şi cu toate acestea, iată, alte localităţi mult mai prăpădite, unele chiar fără lumină electrică, i-o luaseră înainte. După procesul lui Ceauşescu, despre care tot satul spunea că a fost trucat, grupul de flăcăi hotărî să treacă la acţiune. Programară pentru a doua zi o mare manifestaţie în faţa primăriei. Aşa îşi propuseseră ei: mare manifestaţie. În realitate însă, nu putea fi vorba de aşa ceva. Gospodarii pe la care trecuseră nici nu voiseră să audă. – Măi băieţi, le ziceau cîte unul, aţi înnebuni?! Mă vedeţi pe mine, om bătrîn şi cu copii însuraţi, umblînd noaptea pe şosea cu steaguri şi pancarte?! La 23 august, hai, mai treacă-meargă, m-am dus. Afacerea se întîmpla la Floreşti, nu aici, în Vintileasa. N-aveam cum să mă fac de rîs în faţa celor din sat. Apoi deplasarea se ponta cu două zile muncă la colectiv. Sînteţi voi în stare de aşa ceva? Sigur că nu erau. Ceruseră sprijinul preşedintelui C.A.P., dar acesta îi refuzase politicos, spunînd că, în această privinţă, nu se primise încă nici o indicaţie de la Comitetul Judeţean de partid. Flăcăii se văzură obligaţi să se mulţumească şi cu o mică manifestaţie. Mai ales că şi asta fusese cît pe-aci să nu mai aibă loc. Nimeni nu voia să aducă de acasă un cearşaf pe care să se scrie cu vopsea roşie: Jos primarul! Culai Parvana = Ceauşescu!

Pagini: 1 2