După România educată și România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de țară: Schimbarea becurilor (Ion Cristoiu)

Revoluţia în Vintileasa

Toţi dădeau din colţ în colţ. Unii motivau că nu le dau voie părinţii. Alţii că cearşafurile lor nu erau într-o stare demnă de a exprima voinţa maselor populare din Vintileasa. Tot Mitiţă Barbu se sacrifică pînă la urmă. Ai lui erau plecaţi la băi, aşa că n-a fost prea greu să ia un cearşaf din ladă, să-l rupă în două şi să prindă bucăţile de araci. Pe una din pancarte trecură lozincile împotriva primarului. Pe cealaltă, dorinţa de veacuri a vintileştenilor: Vrem alegeri libere! Făcură rost şi de drapelul de stat al R.S.R. Îl scuturară de praf, îi decupară stema şi-l dădură lui Cornel Bărboi, care trebuia să-l vînture încolo şi încoace, cum văzuseră la televizor că fac cei din balconul Comitetului Central. Lui Cornel Bărboi nu-i veni prea greu să transpună în practică sarcina încredinţată. Avea o mare experienţă la acest capitol, dat fiind că ducea prapurii la înmormîntări. Încercaseră să facă rost şi de o portavoce, dar nu reuşiră. Vasile Calistru, singurul care avea aşa ceva (îi rămăsese de la o echipă de filmare şi o folosea la îndrumatul cirezii, pentru că era văcarul satului), îi refuză categoric, pe motiv că i se consumă bateriile.

Cu chiu cu vai izbutiră să se strîngă vreo 15 inşi. În dimineaţa zilei de 27 decembrie o porniră spre Consiliul Popular, aflat în celălalt capăt al satului. Gospodarii întîlniţi în cale se opreau şi-i priveau îndelung. Cîte unul se interesa curios: – Da’, unde mergeţi, măi flăcăi? – La revoluţie, nene, răspundeau băieţii, mişcînd drapelul într-o parte şi în alta. Pe marginea şoselei se aţineau cîţiva băieţi rebegiţi de ger, care se luaseră după ei, smiorcăindu-se că vor să meargă la revoluţie. Pretenţia asta născu discuţii între demonstranţi. Unii susţineau că trebuie primiţi, ba mai mult, puşi în faţă, cum se întîmplase la Timişoara. Să vadă, au curaj tancurile să treacă peste trupurile lor nevinovate?! Alţii erau net împotrivă, zicînd că prezenţa mucoşilor ar putea compromite mişcarea. Ajunseră în cele din urmă la un aranjament mulţumitor pentru toată lumea. Îi lăsară pe băieţaşi să-i însoţească pe marginea drumului. În faţa Consiliului Popular nu găsiră nici TAB-uri, nici trupe USLA, ca în Piaţa Palatului. Uşa era închisă cu lacătul. Primarul era la bufet. Demonstranţii nu disperară. Ocupară maidanul din faţa primăriei şi ridicînd sus pancartele şi agitînd energic drapelul, prinseră să strige lozinci. Din cînd în cînd cădeau în genunchi şi rosteau Tatăl nostru în cor, după exemplul, văzut la televizor, al tinerilor revoluţionari din Piaţa Romană. Vecinii se iviră pe prispe. Unii, furioşi că derbedeii ăia zbierau fără rost la uşa Consiliului, deşi se vedea limpede că acesta n-avea program. Alţii îi îndemnau în glumă să meargă la biserică, pentru că acolo era mai nimerit să spună Tatăl nostru în genunchi. Flăcăii nu le dădură nici o atenţie. Învăţaseră asta de la tinerii bucureşteni, care, la provocările securiştilor şi ale altor slugi ale dictatorului, strîngeau rîndurile şi strigau: Fără violenţă! Şi voi sînteţi români! Pe prispa Miliţiei îşi făcu apariţia Vasile Andronache, şeful postului. Era boţit de somn, fără centură, cu cămaşa scoasă din pantaloni. Băuse zdravăn azi-noapte, la o cercetare de furt din avutul obştesc, în comuna vecină. Strigătele flăcăilor îl treziseră din somn. Soarta revoluţiilor depinde uneori de o simplă întîmplare. Poate dacă plutonierul major Vasile Andronache n-ar fi fost atît de mahmur în acea dimineaţă, Vintileasa s-ar fi înscris la loc de glorie în marele concert al Revoluţiei române. Şeful postului, urmînd exemplul trupelor USLA din Piaţa Palatului, ar fi trecut de partea demonstranţilor. Le-ar fi deschis larg uşa primăriei, lăsîndu-i să intre în sediu şi să-l ocupe. Numai că Vasile Andronache era mahmur. Îl dureau tîmplele atît de tare că-i venea să se dea cu capul de toţi pereţii. Arsuri înfricoşătoare i se căţărau pe gîtlej. – Tu-le muma-n cur! – mormăi el, vinul n-a fost curat. Cine ştie de prostii au pus în el! Şi pe acest fond de indignare împotriva celor ce stricau bunătate de vin cu tot felul de chimicale, îşi puse mîinile în şold şi răcni:
– Bă puţoilor! Plecaţi acasă că vă ia mama dracului! Ia te uită, aţi stricat bunătate de cearşaf! Ei lasă că vă spun eu!

La aceste vorbe, lui Mitiţă Banu i se făcu brusc frică. – Băieţi! Şopti el pierit. Eu o şterg acasă, dacă află bătrînu’ c-am luat cearceaful din ladă mă stinge în bătăi. Şi fără să le mai aştepte răspunsul, strînse cele două pancarte, le puse la subsoară şi plecă. Rămaşi fără materialul revoluţionar, dar şi speriaţi că ai lor nu ştiau ce făcuseră, ceilalţi plecară capetele tăcuţi şi o luară încet după el.Peste Vintileasa se arcuia un cer cenuşiu. Fumurile se înălţau drept, ca nişte stîlpi subţiri şi singuratici, deasupra acoperişurilor de şindrilă. Se prevestea o ninsoare straşnică. Din toate părţile se auzeau strigăte şi chiuituri vesele. Deşi mai erau trei zile pînă la sfîrşitul anului, Vintileasa se-apucase să facă revelionul. Nu de altceva, dar dacă-l interziceau noile autorităţi?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Pagini: 1 2

Un comentariu pentru articolul „Revoluţia în Vintileasa”

A apărut „1990- Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13,14 și 15 iunie? ”. Primul volum din seria Ion Cristoiu – istoricul clipei, 1990 – 1996

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog