Vă mulțumim că ne-ați fost alături și în anul care a trecut, continuăm împreună! Vă dorim sănătate, fericire și noroc. La mulți ani! Echipa cristoiublog

Riscurile geopolitice pentru anul 2022 (I) (scurt excurs printre posibile evenimente)

În acest articol am să pun punct dezbaterii despre situația din Ucraina. Este un subiect pe care l-am discutat în continuu în ultimele zile, așa că aveți o idee despre ceea ce se întâmplă acolo și care vor fi consecințele. O să prezint, mai jos, câteva din noile mele considerații. De asemenea voi începe evaluarea riscurilor pe anul viitor, evaluare pe care am împărțit-o în două materiale consecutive.

Dialog în umbra armelor

Dialogul în mediul virtual între SUA și Federația Rusă a avut loc. Rezultatele sunt modeste, marcate numai de apariția unor comisii, pe anumite subiecte de interes comun, care își vor desfășura ulterior activitatea. Lucrul acesta s-a întâmplat și după summitul de la Geneva. Este o modalitate diplomatică de a nu rezolva unele chestiuni care au interpretări divergente între cele două părți. În perioada premergătoare summitului video cu Biden, Putin a emis ceea ce părea un ultimatum: „Occidentul (n. G.A.-SUA) trebuie să respecte interesele naționale de securitate și liniile roșii pe care Kremlinul le-a trasat pe hartă în caz contrar Moscova poate lua „măsuri adecvate”, care pot include și acțiuni militare”. Răspunsul lui Biden a venit către reporteri, pe peluza Casei Albe, în drum spre elicopterul care-l duce la reședință: „I don’t accept anybody’s red lines” (Nu accept liniile roșii ale nimănui). Cert este că Washingtonul nu ar putea în niciun caz să se comporte ca fostul prim-ministru britanic Nevil Chamberlain, la München, în 1938, dându-i lui Putin ceea ce-și dorește (un angajament de a nu mai lărgi niciodată NATO sau de a lăsa Rusiei mână liberă pentru a diviza Ucraina) în speranța că, mai târziu, Moscova nu va mai avea să ceară mai mult. SUA nu sunt obligate prin tratat să apere Ucraina, iar Biden se pare că i-a transmis, în subtext, lui Putin că nu există planuri de a trimite trupe americane chiar dacă Rusia invadează. Singur motiv de care politicienii ucraineni „se leagă” este că Washingtonul a semnat Memorandumul de la Budapesta din 1994 privind asigurările de securitate a integrității teritoriale și a independenței politice a Ucrainei, Belarusului și Kazahstanului, în schimbul dezarmării nucleare complete a țărilor menționate. Până în acest moment Kremlinul a încadrat problema apartenenței Ucrainei la NATO ca fiind cheia acestui joc geopolitic din estul Europei. În mod sigur această încadrare este deja depășită. Majoritate țărilor europene occidentale țin problema Ucrainei în afara NATO și chiar SUA nu mai este așa de entuziasmată cu această soluție.

Ucraina nu în NATO acum, nu niciodată

Se spune în cercurile think-tank-urilor de geopolitica americane și a celor occidentale „Ucraina nu în NATO acum, nu niciodată”. Deci intrarea Kievului în NATO este o operațiune deschisă dar cu final îndepărtat. Și ca să concluzionăm Kremlinul folosește acum Ucraina ca un „cârlig” cu care atrage alte probleme care argumentează mai bine poziția lui Putin. Acestea ar include: (1) relațiile militare și de securitate ale Ucrainei cu SUA și alte țări pe bază bilaterală, în afara cadrului NATO; (2) politicile externe și de securitate ale celorlalți vecini non-NATO ai Rusiei, pe lângă Ucraina; și (3) constrângerile asupra nivelurilor de forță în țările membre NATO care se învecinează cu Rusia (de exemplu amplasarea în continuare a sistemelor de rachete care pot lovi Rusia în viziunea Kremlinului, deși ele au destinații diferite). Acestea sunt obiectivele lui Putin despre care își va expune poziția în perioada următoare. La rândul său Biden a recunoscut deplasarea Kremlinului dincolo de conceptul aderării Ucrainei la NATO. Declarația sa indică consimțământul de a discuta „mandatul de lărgire NATO”, cu scopul de a „acomoda” preocupările Rusiei la acest nivel și de asemenea, cu intenția de a aduce Regatul Unit, Franța, Germania și Italia (membri ai grupării Quint- gruparea celor 4 mari țări industrializate adică un grup informal de lucru și care operează ca un „directorat” în cadrul entităților NATO, OSCE, G7/G20 alături de SUA) la masa negocierilor cu Rusia. Liderii țărilor Quint au participat în ultimul timp la mai multe conferințe telefonice legate de Ucraina cea mai recentă fiind în legătură cu dialogul Biden-Putin. Polonia și România, ca membre NATO și vecine ale Ucrainei cu interese vitale în joc, nu sunt menționate ca meritând locuri la această masă. Rusia consideră că politicile externe și de securitate ale Ucrainei sunt inseparabile legate de structura internă a statului ucrainian. Moscova dorește o Ucraina fracturată, cu forțe centrifuge care să blocheze orice luare coerentă a deciziilor privind securitatea și apărarea națională. Acesta este motivul pentru care Rusia insistă să „returneze” Dombasul controlat de ruși în Ucraina cu un „statut special”. Acordul de la Minsk dictat de Rusia formează baza unui astfel de aranjament în Ucraina și o trimite pe aceasta în mod permanent la statutul de zonă gri. Nu avem dovezi decât declarațiile publice dar se pare că administrația Biden a convenit cu Kremlinul să implementeze această soluție. Secretarul de stat Antony Blinken, subsecretarul Victoria Nuland și consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan au susținut public „acordul” de la Minsk, în strânsă corelație cu întâlnirea Biden-Putin. Ultima informație, datorată întâlnirii Macron-Scholz, a relevat dorința celor doi de a relua Formatul Normandia. Nu știm dacă va fi cu Ucraina, așa cum a fost conceput, sau fără Ucraina așa cu vrea Putin.

Mario Draghi politicianul Europei

Acum, când anul se apropie de sfârșit, un an care a zguduit politica europeană prin presiunea pusă de Kremlin asupra țărilor Uniunii cu ajutorul armei energetice dar și cu exacerbarea acțiunilor militare la granița cu Ucraina, au ieși pe piață clasamentele politicienilor europeni. A fost un an cu cel mai mare exercițiu militar rusesc la granița de nord a Europei, Zappad 2021, și cu constituirea de către ruși a Districtului Militar de Nord, cunoscut până în ianuarie 2021 sub numele de Comandamentul Strategic Comun al Flotei de Nord, care a devenit astfel unul dintre cele cinci districte militare ale Forțelor Armate Ruse, cu jurisdicția sa, în principal, în regiunea de nord a Rusiei Europene și a Oceanul Arctic. După toate evenimentele derulate anul acesta te-ai gândi că cel mai important politician al Europei este Putin. Nici pe departe nu este vorba de liderul de la Kremlin. Catalogul publicat de Politico cu trei categorii-făcători de politică, visători și dizidenți are în frunte ca omul anului în Europa, surprinzător nu pe Merkel, are pe italianul Mario Draghi. Fostul șef al Băncii Centrale Europene, un politician nealiniat, conduce ca un tehnocrat o Italie a cărei „greutatea” avută pe arena europeană s-a pierdut în ultimele decade. Italienii nu sunt obișnuiți să-și vadă premierii rămânând mult timp în funcție, dar Mario Draghi se dovedește a fi excepția aducând Italia într-o stare de echilibru. Ceilalți lideri politici pe categorii sunt Olaf Scholz, Anne Hidalgo și Donald Tusk (în ordinea făcători de politica, visători si dizidenți).

Ce ne așteaptă în anul 2022?

Pandemia de COVID-19 a introdus un nivel de volatilitate în economia globală, care amintește de Marea Depresiune și de perturbarea politică a celui de-al Doilea Război Mondial. Faptul că o astfel de „lebăda neagră”, fără precedent, a fost complet neprevăzută, este o dovadă a relativei stabilități a deceniilor anterioare. În următorii ani, cu mult dincolo de 2021, pandemia va continua să trimită unde de șoc în economia globală, exacerbând nu doar diferențele de resurse și venituri dintre țări, ci și polarizând și mai mult populațiile interne pe criterii de gen și de clasă. Riscurile nu sunt prezentate într-o ordine anumită.

Resurgența COVID-19 (Risc: Mare) Lupta împotriva COVID continuă în lumea dezvoltată, pentru că în rest vaccinurile sunt o raritate. Transmisibilitatea mai mare a variantei Delta sau mai nouă a versiunii Omicron a determinat o creștere a cazurilor în SUA, în părți ale Europei și Asia. Sistemele de asistență medicală sunt mai susceptibile de a fi supuse stresului în regiunile cu reținere ridicată la vaccinare. China, de asemenea, a văzut focare mai mici, arătând limitele unei strategii stricte zero-Covid. Am putea vedea noi măsuri de izolare în țări cu imunitate naturală scăzută sau cu penetrare scăzută a vaccinurilor, punând în pericol lanțurile de aprovizionare și reluarea economică. O lansare lentă a vaccinului la nivel mondial, exacerbată de ezitarea continuă asupra vaccinării, ar putea crește, de asemenea, șansele apariției unor variante rezistente la vaccin în acele regiuni cu un nivel ridicat de transmitere. SUA urmărește un set agresiv de noi măsuri, inclusiv mandate de vaccinare pentru muncă. Europa face la fel creând un risc ridicat de apariție e nemulțumirilor populare și totodată o recrudescență a partidelor de extremă. În momentul în care varianta Omicron se va dovedi că este o transformare a Covid-19 într-o gripă tradițională putem declara o finalizarea pandemiei.

Decuplarea tehnologică dintre SUA și China (Risc: Mare) Accelerează semnificativ în amploare. Concurența strategică continuă dintre SUA și China conduce la fragmentarea globală, deoarece ambele țări se concentrează pe reducerea vulnerabilităților și pe o decuplare gestionată a sectoarelor lor tehnologice. Senatul SUA a adoptat o legislație de politică industrială menită să stimuleze competitivitatea SUA în tehnologiile critice. SUA și UE au convenit să se coordoneze mai strâns pe probleme de tehnologie. China, la rândul ei, s-a angajat într-o serie de inițiative de reglementare în anumite industrii și a urmat o serie de politici sociale. Războiul G5 va continua și în anul care urmează.

Prăbușirea proprietății imobiliare în China (Risc: Mare) China trece printr-o criză economică majoră. Rezolvarea unei astfel de crize are un preț mare. Prăbușirea proprietății în China duce la o încetinire bruscă a economiei. Problemele financiare care lovesc gigantul imobiliar chinez Evergrande „reprezintă un risc serios de contagiune financiară” în economia Chinei. Gigantul imobiliar chinez ale cărui datorii depășesc 300 de miliarde de dolari, nu a reușit să plătească dobânzile către investitorii internaționali. Acest lucru a determinat Fitch, o agenție care evaluează riscul financiar al companiilor, să declare Evergrande în stare de nerambursare. Criza i-a speriat pe investitorii care se tem de contagiune în sectorul imobiliar și bancar din China. Este acum o chestiune de timp până la prăbușirea întregului eșafodez imobiliar chinez. Multe dintre firmele imobiliare din China sunt în mod similar supraîndatorate. Dacă înrăutățirea sentimentului imobiliar duce la un șir de neplăți în sectorul imobiliar al Chinei, Beijingul ar putea avea dificultăți să limiteze o criză mai amplă. Evident, China pretinde că are mare încredere în toate politicile sale economice și financiare, dar ce crede ea este cu adevărat în contact cu realitatea? Poate China absorbi disfuncția economică fără a se destabiliza? Prognoza mea este că China va fi în faza premergătoare declanșării unui război cu Taiwanul în anul care urmează, mai bine zis în faza de evaluare finală a consecințelor. Cu o disfuncție economică, acest lucru ar putea deveni fie mai puțin probabil (deoarece costul înfrângerii crește) sau mai probabil (pentru că victoria ar compensa stresul economic și social) și ar aduce în portofoliu industria electronică taiwaneză și cea producătoare de chipuri ceea ce ar crea controlul de aproximativ 80% a pieței componentelor electronice din lume.

Atacuri cibernetic majore (Risc: Mare). Atacurile cibernetice cauzează perturbări susținute în funcționarea infrastructurii fizice sau critice. A devenit clar că rețelele guvernamentale și private din întreaga lume sunt vulnerabile la hacking și spionaj, deși reacțiile pieței financiare au fost în general reduse și în majoritate lipsite de publicitate. Atacurile asupra infrastructurii critice vor crește în amploare și sofisticare în anul 2022. SUA se confruntă în special cu o „epidemie” de ransomware. Atacurile repetate prezintă posibilitatea unor daune semnificative și perturbări susținute. Acest lucru s-ar putea răspândi atât asupra piețelor financiare, cât și asupra economiei reale dar și asupra sistemelor militare. Aș aminti aici numai un atac cibernetic, din 2021, cu ransomware, asupra conductei Colonial Pipeline (cea mai mare conductă din SUA), în lungime de 8.900 km care transportă de obicei 2,5 milioane de barili pe zi pe coasta de est a SUA. Atacul a creat o criză în aprovizionarea cu combustibil iar compania petrolieră a plătit hackerilor (parte din grupul identificat ulterior ca fiind DarkSide) o răscumpărare imensă, în valoare de 5 milioane de dolari din care o parte a fost recuperată. Europa va fi și ea ținta acestor atacuri care devin din ce în ce mai sofisticate. Atacuri teroriste majore (Risc: Mediu) Un atac terorist duce la pierderi semnificative de vieți omenești și perturbări comerciale. Preluarea de către talibani și eliberarea prizonierilor din Afganistan poate crește riscul terorismului internațional, chiar dacă capacitățile SUA de combatere a terorismului s-au îmbunătățit. Insurecția de la Capitoliu SUA, din 2020, subliniază riscul semnificativ și în creștere al terorismului intern, pe care administrația Biden l-a numit cea mai gravă și persistentă amenințare teroristă pentru SUA. La fel se poate întâmpla în Europa occidentală unde țări precum Franța și Belgia au așa numitele „no go zone” în care inclusiv poliția intră cu ajutorul jandarmerie sau a forțelor militare. Sunt zone în care mii de migranți au propriile legi care sunt diferite de cele oficiale. De asemenea Europa are pe continent așa numitele „celule teroriste” alături de „lupii singuratici”, ambele moșteniri ale Războiului Rece, care pot acționa în diferite locuri pentru a crea panică și a-și revendica victoria împotriva „necredincioșilor”.

Confruntarea din Orientul Mijlociu (Risc: Mediu) : Pare a fi o regiune secundară în acest moment. Întrebarea principală aici este: Ce vor însemna pentru regiune Acordurile Avraam? Uimirea față de semnarea lor a luat sfârșit și trebuie să ne dăm seama care este substanța lor în anul care vine. Mai important este ceea ce va face Turcia, o putere regională majoră, pentru a-și îmbunătăți economia și a-și construi eșafodajul de puterea regională. Se presupune că nu se va întâmpla nimic până când președintele Recep Tayyip Erdogan nu se va pensiona. Presupunerea că soarta unui om determină soarta unei națiuni contravine geopoliticii. Ignorând problema persoanei, ce ar putea face Turcia în 2022 pentru a-și atinge obiectivele naționale? Un lucru este cert construcția Canalului Bosfor a început, se pare, în baza unui acord secret cu Washingtonul, acord care va crea posibilitatea evitării condițiilor Convenției de la Montreux pentru navele de luptă inclusiv pentru portavioanele americane. Alexandropolis, portul de la Mediterană situat pe coasta de sud a Greciei va deveni un hub militar important pentru Flota a VI-a SUA dar și unul energetic de unde va pleca o conductă de gaz lichefiat alimentată de SUA. Israelul a capturat Ierusalimul de Est, inclusiv Vechiul Oraș, la sfârșitul Războiului de Șase Zile din 1967, alături de Cisiordania şi Gaza. Palestinienii revendică aceste teritorii pentru viitorul lor stat, Ierusalimul de Est servind drept potențială capitală. Însă Israelul, care vede Ierusalimul drept capitala sa „eternă”, a anexat partea de est a orașului într-o mișcare nerecunoscută de majoritatea comunităților internaționale. Viitorul Ierusalimului de Est a fost una dintre cele mai spinoase probleme în ceea ce privește tratativele de pace, care s-au oprit în urmă cu peste un deceniu. El rămâne ca o problemă de risc mediu. Previzionez o continuare a altercațiilor între palestinieni și israelieni în zona Gaza dar și în Ierusalim. De asemenea Israelul va intensifica pregătirile pentru o eventuală lovitură aerian în Iran similară cu cea executată împotriva Irakului lui Saddam. În urmă cu aproape un an, șeful IDF Aviv Kohavi a declarat la o conferință a Institutului pentru Studii de Securitate Națională din Tel Aviv că a ordonat armatei să înceapă pregătirea planurilor reînnoite pentru o lovitură asupra programului nuclear al Iranului. „Iranul poate decide că dorește să avanseze spre o bombă, fie pe ascuns, fie într-un mod provocator. În lumina acestei analize de bază, am ordonat IDF să pregătească o serie de planuri operaționale, pe lângă cele existente. Studiem aceste planuri și le vom dezvolta în cursul anului viitor”, a spus Kohavi[1]. Foștii oficiali din sistemul de securitate israelian au criticat rolul jucat de Netanyahu în a se opune Acordului nuclear semnat inițial de SUA și partenerii europeni cu Iranul și asupra faptului l-a îndemânat pe Trump să-l abandoneze. Acești oficiali spun că acordul a fost imperfect, dar că alternativa a fost mai proastă. Între timp Iranul îmbogățește tot mai mult uraniu până la niveluri apropiate de necesarul fabricării unei arme atomice şi, în plus blochează inspecțiile internaționale, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Estimările AIEA de la începutul lunii noiembrie 2021 arată că Iranul şi-a sporit stocul de uraniu îmbogățit la 60% la 17,7 kg, față de 10 kg la sfârșitul lunii august, iar cel al uraniului îmbogățit la 20% a crescut în aceeași perioadă de la 84,3 kg la 113,8 kg, potrivit unui raport consultat de AFP, scrie Agerpres. Teheranul se îndreaptă cu pași repezi spre construcția unei bombe nucleare sau pregătirea unor încărcături nucleare pentru rachetele cu rază lungă de acțiune. Rachetele Shahab 3 lansate de trupele iraniene pot ajunge, în teorie dar și în practică, în Europa, intrând în raza lor de acțiune țări precum Polonia, România, Ungaria, Bulgaria, Grecia ori Turcia ca să nu vorbim numai de Israel în Orientul Mijlociu.

(Va urma)


[1] ”War: What Israel talks about when it talks about striking Iran’s nuclear program” de  JUDAH ARI GROSS-The Time of Israel


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Riscurile geopolitice pentru anul 2022 (I) (scurt excurs printre posibile evenimente)”

  • Buna seara, domnule general
    Va multumesc pentru analiza dumneavoastra pertinenta, echidistanta si de bun simt in care evaluati amenintarile concrete pe acest spatiu geografic. Mi am adus aminte de anul 2014 cand aceeasi actori de la Bruxelles se declarau public consternati, indignati de ocuparea militara a Crimeii insa treptat, incapnd cu vizitele pe sest ale delegatilor parlamentari intai austrieci in Crimeia unde au afirmat direct ca acesta este teritoriu rusesc – recompensata ulterior cu celebrul buchet de flori pe care Putin l a dat personal la nunta ministrului de externe austriac, apoi cum marea industrie germana a pus lacat la dezbaterile publice din Bundestag pe acest subiect inclusiv pe linie de declaratii politice, de modul in care Parisul isi aroga roul de lider european – deasupra politicii Bruxelului in dialogul cu Putin si am ajuns la concluzia ca solidaritatea euroneana este un cliseu pentru useful idiots si cu nu intereseaza decat afacerile cu gaze, petrol si restul. Cu alte cuvinte jocul de sah pe care Putin il face pe zona sa influenta pe care il va castiga mai devreme sau mai tarziu si ca singura cale este existenta unui dialog de pe pozitii cat de cat egale dublata de o inarmare serioasa.
    Marea necunoscuta in acest joc al intereselor geostrategice este Turcia, care penduleaza intre un rol de mediator si furnizor declarat de armament pentru Ucraina si cealalta fateta de client actual si potential al sistemelor de lupta ultramoderne aflate in arsenalul Federatiei Ruse asta aici in zona noastra imediata. Am aflat din acest blog ca paradoxal Turcia si a trimis forte militare care opereaza activ in Libia asigurand ceea ce se numeste o parte a unei din guvernele de la Tripoli in timp de formatiunea adversa acestuia este sustinuta de mercenari rusi sub sigla Wagner care asigura protectia celuilalt guvern, asa ca sincer jocul lui Erdogan este cel mai imprevizibil.
    Erdogan si -a permis sa puna tunurile din mas media si sa ia decizii care au afectat imagina statului Israel, tot Erdogan a ridiculizat autoritatile de la Paris in nordul Africii, de unde primeste in mod merituos vizitele liderilor statelor foste colonii franceze carora le ofera acorduri comerciale si asta ne arata ca Turcia este deja un actor din zona marilor puteri regionale. In anul 2017 autoritatile americane au dejucat o retea de spionaj turca care spala banii Iranului iar asta ne indica ca sub regimul Erdogan proiectia de putere, influenta este in continua crestere, si sincer nu cred ca UE si ceilalti actori vor tolera acest comportamnet.