Românașului îi place nu să cânte, ci să joace

M-am născut lângă Carpați și tocmai din această cauză sunt într-o stare atât de melodioasă astăzi, de-mi pot permite să-l șicanez chiar și pe Ezra Pound, chiar prin incitantele melopee pe care le-a păstorit, mai agente provocateur decât toate cele mai populare balade hard rock sau heavy metal la un loc. Ezra Pound s-a ferit de lege, dar nu s-a dezis și de enunțuri. A făcut ceva concesii logicii, dar a preferat insinuarea. Critica literară nu a fost străină de inițiativele sale lucrative. Și când spun toate acestea parcă nu mai e vorba doar de Ezra Pound și nu doar de lumea literară …

Între timp poate v-ați mai întremat puțin și v-a trecut prin minte să mă contraziceți: România are ’n’ posturi radio și TV muzicale, iar de cântăreți cu siguranță nu duce lipsă. Păi atunci de ce dansați după cum vă cântă alții, talentaților?

La țară, pe unde m-am născut eu, îl mai apuca pe câte unul suflul agorei de urechi și-l vedeai aburcându-se pe câte un gard, ca să vorbească mulțimii. Gardul, sau poate Dumnezeu, că nu s-a putut demonstra niciodată, se supăra, se dădea deoparte sau își încrunta harțapelele. Curajosul cădea pe spate și se vătăma la cap. În istoria recentă ăia s-au ridicat, s-au scuturat de praf și și-au făcut partide. De sponsorizat, i-au sponsorizat unii pe care până și gardul i-ar fi bătut cu parul. Unii văd gardul ca pe o îngrădire a libertății, alții văd gardul ca pe un simbol al proprietății, alții ca pe o formă de protecție în fața câinilor maidanezi. Toți vorbesc despre băgarea bățului prin gard. Unii ca să scape, alții ca să fure, alții de curiozitate, să vadă dacă mușcă. Multe din mizeriile pe care le trăim astăzi se datorează faptului că atunci când bărbatului i s-a spus nu, el a înțeles poate.

Și tocmai de aceea am invitat la discuții nu o femeie sau un copil, ci un bărbat în toată firea, José Ortega y Gasset:

“S-a pus deja la punct paradoxalul și în același timp tragicul proces de etatizare? Societatea, care putea s-o ducă mult mai bine, a creat Statul, ca instrument. Statul însă a profitat de ocazie și atunci societatea a trebuit să învețe să trăiască pentru Stat. Chiar dacă Statul era compus din membri ai acelei societăți. Curând însă nu a mai fost de ajuns și atunci s-a apelat la străini: mai întâi dalmați (n.t. Din Dalmația, parte din actualele Croația și Muntenegru, aceleași culori de steag ca Ucraina), apoi nemți. Acei străini au acaparat Statul, și restul societății, fosta populație fiind nevoită să trăiască ca sclavi, sclavi ai unor indivizi cu care nu aveau nimic în comun. Aceasta e consecința intervenției Statului: oamenii au fost transformați în combustibilul ce a alimentat simplista mașinărie a Statului. Sistemul osos a consumat carnea ce îl proteja. Cel chemat să repare s-a proclamat și proprietar și chiriaș.” (Ortega y Gasset, 1993, p.122)

Cei ajunși în fruntea statului reprezintă și neputința poporului de a promova valori (din invidie, lăcomie, șiretlic, înșelătorie, șantaj, parcă aș cita din Biblie, sau din Dante – pentru inițiați). Dar cel mai greu îmi este să înțeleg cum, după atâta învățătură, după așa un trecut, oamenii tot nu au reușit să facă diferența dintre bine și rău. Obsesiile pentru anumite personaje sunt ridicole. America și aliații (de cele mai multe ori după planuri ale CIA, MI6, Mossad) au pornit războaie din care au avut doar de câștigat, aducând o pace contrafăcută gen Donald the Ducky Trump, aclamându-se ca izbăvitori, învingători, acadele de supt. Și totuși, după toate mizeriile, inacceptabile pentru orice ființă umană gânditoare, mulți s-au încolonat deja în spatele sataniștilor, epsteiniștilor, hoților, criminalilor. După ce criterii vă evaluați valorile? Mai precis, cât mai valorați?

Fondurile Usaid nu au dispărut pentru că America plătește cu aceleași mâini, puse pe capul acelorași sclavi, dar sub alte denumiri. În secte răul s-a tot botezat, schimbându-și numele, în speranța că nu va ajunge la Dumnezeu tot cazierul. Simion, Ponta, Țoiu, Georgescu, Ciolacu, Fritz servesc la aceleași mese, se murdăresc de la aceleași resturi.

Pentru meditație, vă ofer o secvență din filmul Kingdom of Heaven/Regatul cerului, cea în care smintitul și mișelul – ucigaș, torționar, violator, descreierat- a sărutat mâna regelui lepros, Balduin al IV-lea:

https://www.youtube.com/watch?v=UylM6vZNLGY

Poate că a venit timpul ca românii să nu mai cerșească atenția unuia sau a altuia, să se uite și în stânga și în dreapta, pentru echilibru, și să nu mai confunde bășcălia și narcisismul cu inteligența.

Adunarea viermilor de la Davos nu a creat mătase. Davosul nu e decât un simbol al corupției, al decadenței, al luării cuvântului în deșert, succesul fiind măsurat, chiar de către jurnalele new-york-eze, în numărul de cumpărături sexuale și în bravada de tip simbol masonic cu rang de pițifelnic. Moartea stârnită de evrei în Gaza călătorește cu avionul, la clasa business. Ați văzut cât de greu sunt de dat jos despoții? Păi, dacă vă sunt dragi!

Bibliografie:

Ortega y Gassest, José, [1993], “The Greatest Danger, the State”, The Revolt of the Masses, W.W. Norton & Company, Londra